493 matches
-
șefi ai Centrului strângându-le afectuos mâna În ziua pensionării, mulțumindu-le pentru activitatea desfășurată și dându-le belferește drumul În lume ca să povestească tuturor În ce fel câștigaseră ei mulțimea de bani cu care presupuneam că le era plătită recluziunea voluntară Într-un spațiu concentraționar dubios. Din păcate, Sonia Anderson, destul de vorbăreață, În general, după cum Îmi păruse la prima Întrevedere, tăcea acum cu o perseverență demnă de cauze mai bune. Am mai făcut o Încercare: - Interesantă teoria lui Fukuyama, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe neofit, l-a scuipat.22 Regăsim aici simbolismul morții prin înghițirea de către un monstru, simbolism atât de important în inițierile de pubertate. Să nu uităm că riturile de intrare într-o confrerie secretă corespund întru totul inițierilor de pubertate: recluziune, torturi și încercări inițiatice, moarte și înviere, impunere a unui nou nume, învățare a unei limbi secrete etc. Există și inițieri feminine. Nu trebuie să ne așteptăm să regăsim în riturile inițiatice și tainele rezervate femeilor același simbolism sau, mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
destul de incomodă, și să se ferească de razele Soarelui și de atingerea celorlalți. Poartă un veșmânt anume sau un semn, o culoare care îi este într-un fel rezervată, și trebuie să se hrănească doar cu alimente crude. Izolarea și recluziunea în întuneric, într-o colibă lipsită de lumină, în pădure, ne trimit la simbolismul morții inițiatice a băieților izolați în pădure, închiși în colibe. Există totuși o deosebire, și anume aceea că, la fete, izolarea are loc îndată după prima
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ca pe un spațiu în prelungirea spațiilor sale existențiale - pat, dormitor, bucătărie, sufragerie, odaie de oaspeți, cămară sau beci și alte câteva asemenea. Locul de muncă este ceva străin, dușmănos, efemer. Nu-i un spațiu al libertății, ci unul al recluziunii forțate, al silniciilor din relația șefi-subordonați, al damnării de a munci pentru o leafă mizeră, un drum al batjocoririlor îndurate chiar de la primul ins cu care te afli, oarecum, într-o relație de subordonare. De la veșnic nervoasa „doamnă Miți“ de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
insuficient informați le pot confunda cu pixelii. Paralizia m-a Învățat că nu numai trupul e capabil să te poarte peste mări și țări - boala și, mai ales, imaginația pot fi agenți de turism la fel de destoinici; important este ca, În recluziunea salonului de spital, Înțepenit În interiorul instrumentelor medicale de tortură, cu piciorul ținut În aer de contragreutăți sau cu perfuzii Înfipte În vasele comunicante, să-i dai drumul să-ți zboare de pe umăr. Astfel, boala franceză mi-a permis să văd
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
uneori, indirect, și o ambiție, corelată cu o nestăvilită dorință de a-și asuma condiția lumii întregi, compusă din universuri concentrice (de exemplu, sanatoriul, închizând în el o lume, închis, la rându-i, în spațiul lumii celei mari), fără ca multipla recluziune destinală să poată împiedica visul, apanajul omului, indiferent în care dintre aceste straturi s-ar afla (ne ridicăm, noaptea, prin acoperiș / trezind orașul din vis). Un lucru păstrează însă neschimbat orașul, pe care îl aduce Victoria Milescu în poezia ei
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
atent să identifice sensurile cât mai puțin la îndemână pentru ceilalți, în existența cotidiană, dar și în propria ființă, după ce s-a produs o disfuncție, poate ireversibilă (jumătate din roțile / care se învârteau / s-au rupt în mine), încât, deliberat, recluziunea care urmează, cu finalitate salutară, este într-un singur „spațiu” protector cu adevărat: eu mă ascund în sinea-mi / ca într-un vultur... Relativ la prezența punctelor de suspensie la sfârșitul fiecărui poem, aceasta poate fi înțeleasă ca o promisiune de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
așa ceva. Recunosc litera înaltă, ovală, puțin aplecată, a bătrânului intelectual basarabean. Îi admiram scrisul prin 1977-1978, pe o carte poștală, o felicitare de Paști, în versuri. O trimisese prietenului său, Livius Frangolea, fost avocat, fost politician, fost pușcăriaș (14 ani recluziune, pe lângă trei în care a stat ascuns într-un sat din Bărăgan, după ce poliția politică a stalinistului Gheorghiu-Dej „a băgat spaima-n burgheji”). „Moș Frangolea” (cum îi spuneam noi), avea acum aproape 80 de ani. Povestea cu inteligență și umor
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
caută la rându-i bărbatul „întregitor”. O explicație „mitic-genetică” a iubirii la nivel organic (și orgasmic!), pe care mi-a inspirat-o pseudojurnalul romanticului scriitor basarabean. Este posibil ca multe reflecții ale sale să-și aibă originea în anii de recluziune în Gulagul sovietic, în lagărul siberian unde, încă tânăr, va fi poftit „dulce obraz de femeie” (ca să-l citez pe Sadoveanu) și va fi rămas doar cu visul... Acum, la vremea redactării acestor pagini, refulările (și frustrările!) sexuale de atunci
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mult amânată, după ispășire, cât de plină de peripeții și „chinuită” i-a fost revenirea la Institut ! Caracteristic pentru omul Alexandru Zub ni se pare și faptul că nu l-am auzit, fie și o singură dată, vorbind despre îndelungata recluziune, cu suferințele ce i le-a pricinuit, nici măcar acum când acea dureroasă injustiție este un merit ce se cuvine știut și prețuit. Detașarea lui Al. Zub pare să ne prevină că el evaluează sacrificiul său drept modest și firesc, în raport cu
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
amenajări, precum construirea unor rampe de acces, dotarea intersecțiilor cu semafoare vizual-acustice, adaptarea mijloacelor de transport în comun, a instrumentelor de comunicare (telefoane, calculatoare etc.), a grupurilor sanitare. Acest prim nivel are rolul de a reduce cât mai mult posibil recluziunea persoanei în dificultate și dependența acesteia de ceilalți. De asemenea, contribuie la sporirea confortului personal și la îmbunătățirea imaginii de sine prin satisfacția produsă de posibilitatea de a se descurca autonom în cât mai multe situații profesionale, sociale, educaționale. Tot
Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale: strategii diferenţiate şi incluzive în educaţie by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/874_a_1657]
-
interior, între om și lume, o stare de repaus, în care cuvîntul nu mai este necesar, pentru că poezia nu mai are nimic de spus, nu mai trebuie să exprime nicio diferență. "Adevărul" poeziei se găsește în tăcere, în singurătate, în recluziune, atunci cînd toate conflictele au încetat să existe. O astfel de tăcere este resimțită, atunci cînd inefabilul exterior se întrepătrunde cu ceea ce omul întîlnește, în interiorul propriei sale ființe: asumarea acestei condiții presupune situația în care omul "privește", fără prejudecăți, un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
certitudini. Poeta preferă, în chiar momentul insinuării perfide a lamentației, o schimbare de registru și de tonalitate a se vedea rescrierea ironică, deși nu mai puțin sensibilă, a bocetelor populare în câteva texte sau refugiul într-un alt spațiu al recluziunii, al interiorității mai puțin tenebroase. Celălalt uter, cealaltă față a ultimei patrii în care își recapătă întotdeauna forțele este cuvântul. Asociindu-și eșuarea pe terenul cuvintelor cu naufragiul lui Robinson, poeta nu face altceva decât să dea glas convingerii în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sensibilitate ușor anacronică și mă gândesc exclusiv la conotațiile pozitive ale termenului. Carmelia Leonte convertește trăirile proprii, senzațiile, emoțiile de factură diversă într-un fel de solemne, grave meditații transistorice. Teritoriul predilect de evaziune al poeților sensibili și autentici, spațiul recluziunii deloc forțate, care privilegiază descoperirea și potențarea sinelui, rămâne prin urmare, în cazul autoarei Melancoliei pietrei, într-un relativ con de umbră, care nu efasează însă, ci sporește expresivele, miraculoasele spirale ale interiorității prearănite. E un fel de a spune
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de a contrabalansa spaima de extincție. Așa cum am văzut, refugiul deloc forțat în discursul mitologic este frecvent una dintre soluțiile (nu de urgență, ci de uzură, de permanență) prin care autoarea înțelege a supraviețui, cel puțin scriptural. Celălalt spațiu al recluziunii pentru care optează Carmelia Leonte este cel de esență profund creștină. Dacă, în ordinea aparenței cel puțin, pare a predomina tentația mitologicului asimilat intertextual, livresc, dar și ca recurs existențial (în sens de resursă energetică preferată, de matcă a energiilor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
geamurile ca o toacă/ nesiguranța a ajuns ca un plumb încins/ care vine din toate părțile deodată/ și parcă înaintez/ printr-o mare excesiv de sărată/ spre rugul aprins" (Prin hăurile foii). Întreg volumul denotă această suferință a scriiturii, procesul (auto)recluziunii forțate într-un spațiu al durerii, al cuvântului-durere, mai exact. Însemnele acestuia sunt, de regulă, anunțate tocmai de simboluri ale facerii și refacerii continue a textelor, contaminate de atributele durerii regnurilor vii. Poetul îmbracă "arcul de tămâie și iască", "urcând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și doi de ani, este eliberat, dar nu poate scăpa și de absurdul ce-i guvernează existența: acostează pe stradă o femeie și, victimă a împrejurărilor, ajunge la Miliție, unde, odată cu biografia, își scrie, prin punere în abis, și povestea recluziunii. Nedezicându-se de statutul său de personaj absurd, Nicolae Ostia acceptă acuzația pentru o vină care nu-i aparține, devenind emblematic pentru condiția individului într-un sistem social absurd. Următorul roman, Iubește tu (1978), marchează întoarcerea autorului la tema familiei și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285577_a_286906]
-
proto-românilor în istorie. "Începuturile românismului coincid astfel cu o "retragere" din "istorie"" (p. 227). Metaforicitatea neprelucrabilă a limbajului blagian obligă imperativ la reproducere, ca în cazul de față, în care filosoful lansează o altă metaforă fascinantă pentru a ilustra această recluziune în sine a românismului pus în fața asaltului devastator al istoriei: "Pre-românismul s-a retras gasteropodic în scoica sa, unde în veacurile de somn aveau să se înfiripe întâiele determinante ale matricei stilistice românești" (p. 227). Refugiul românismului a fost găsit
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. 227). Refugiul românismului a fost găsit în cătunele izolate în creierii munților și în stânile ciobănești. Prin aceasta s-a configurat o constantă a spiritului românesc - refractaritatea de a păși vijelios în istorie, refuzul tentației de a face istorie, recluziunea într-o viață de tip organic. Prin abandonul istoriei și claustrarea în sine a fost posibilă salvarea duhului etnic românesc de suflul distructiv al istoriei. Sub aceste auspicii s-a precipitat fondul etnic românesc, a cărui specificitate a dat-o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
strat de zgură deasupra fondului nostru european. Totuși, în dedesuptul acestuia continua să palpite tremurul limbii latine, care a răzbătut până la urmă sub forma închegării limbii române. Celălalt factor care a salvat latinitatea (i.e., europenismul) pe durata acestei faze de recluziune a fost creștinismul, "a doua noastră durabilă relație cu Europa" pe durata întregului Ev mediu românesc. Sub auspicii istorice nefavorabile, potențate mai departe de Marea Schismă din 1054 care a deschis o fisură în unitatea creștină europeană, românii și-au
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
putea spune, din partea cuiva care a suferit din dragoste, a fost părăsit și ar trebui mai curând să fie un misogin. Nimic malițios sau ironic la adresa femeii în această introducere justificativă, ci doar regretul de a o vedea supusă unei recluziuni în spațiul alcovului, neavând deschiderea pe care, cu siguranță, ar merita o: „femeile îndură totul cu mult mai greu decât bărbații”118. Denunțarea existenței feminine într-o stare de prizonierat este implicit și o condamnare a acelei vita contemplativa medievale
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sau jignită de insistențele masculine (Piccarda din VIII. 4). Un singur personaj feminin, Andreuola (IV. 6), decide ca după moartea persoanei iubite, în semn de adâncă prețuire și afecțiune, să se retragă la mănăstire, alegând o cale închinată divinității și recluziunii. Femeia are un rol benefic, pentru ea bărbatul acceptă să se metamorfozeze, să se transforme dintr-o brută într-un ins manierat și educat, așadar rolul civilizator nu-i poate fi negat (Efigenia va avea o influență mai mult decât
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
le înfățișeze într-o lumină ridicolă (III. 6 - Catella „de geloasă ce era până și de paserile cerului se temea nu care cumva să i-l fure”1011). Autentice donne demonicate sunt cele care au optat pentru viața monahală, pentru recluziune și abstinență, dar care, uitându 1006 Ibidem, p. 202. 1007 Ibidem, pp. 202-203. 1008 Ibidem, p. 203. 1009 Ibidem, p. 201. 1010 Ibidem, p. 204. (trad. n.) 1011 G. Boccaccio, Decameronul, vol. I, p. 274. 271 și voturile, se dedau
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
despărțire, lui George Panu, acela care peste câtva timp, la 14 ianuarie 1889, va face public, în ziarul său, numele poetului ca autor al unui articol ce a dus la o criză de guvern...dezvăluire ce duce imediat la ultima recluziune a lui Eminescu drept insurgent. Santinelele lui Eminescu Cât despre tinerii prieteni ai poetului, trebuie spus, totuși, că neîncrederea cu care sunt ei priviți de către istoria literară are un oarecare temei, dar acest temei nu justifică scoaterea definitivă din discuție
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Miltiade Tzoni, N. C. Popescu și V. Epureanu). Aceștia sunt „binefăcătorii lui Eminescu”, după Hanrieta, și ei trebuie să știe că poetul e bolnav, cuminte, neputincios etc. Adevărul este că toate amintirile despre Mihai Eminescu, de acum înainte până la ultima recluziune și chiar în timpul acestei recluziuni, îl leagă pe poet de viața de grup, mai ales de cârciumile prin care umbla. Drept este că nimeni nu vorbește de stări de euforie, etc.; dimpotrivă, toți atrag atenția asupra cumpătării poetului dar prezența
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]