1,454 matches
-
a venit o idee, dar de bună seamă că dumneavoastră mi-ați sugerat-o”, „Știu bine ce răspuns vreți să obțineți. O să credeți, cu siguranță, că m-am gândit la cutare sau cutare lucru”. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Refulare parțială, (de)negarea apare în nevroză, în special în isterie. Freud a evidențiat-o la pacientele sale isterice încă din 1895, dar o regăsim și în nevroza obsesională. Apariția sa este exacerbată de situația de cură analitică, în care ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care este conștiința normală în care reprezentarea este acceptată, dar există o judecată de refuz; un altul în care reprezentarea este acceptată, dar există o judecată de denegare («nu, nu gândesc așa, eimposibil»); și, în sfârșit, un al treilea sistem, refularea, în care reprezentarea nu este acceptată”. Ftc "F" Formațiune reacționalătc "Formațiune reacțională" Definițietc "Definiție" Modificare a caracterului permițând o economie a refulării, având în vedere faptul că unor tendințe inacceptabile le sunt substituite tendințe opuse, care devin permanente. (Termenul se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dar există o judecată de denegare («nu, nu gândesc așa, eimposibil»); și, în sfârșit, un al treilea sistem, refularea, în care reprezentarea nu este acceptată”. Ftc "F" Formațiune reacționalătc "Formațiune reacțională" Definițietc "Definiție" Modificare a caracterului permițând o economie a refulării, având în vedere faptul că unor tendințe inacceptabile le sunt substituite tendințe opuse, care devin permanente. (Termenul se folosește atât la singular, cât și la plural.) Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Pentru a înțelege mai bine specificitatea formațiunii reacționale, vom evoca
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
inscripția „Intrarea interzisă”. Această primă eventualitate este comparabilă cu judecata de condamnare, una dintre modalitățile înlăturării. Interdicția nu este însoțită de dispariție. Alteori se întâmplă ca edificiile cultului anterior să fie făcute una cu pământul. Această a doua eventualitate evocă refularea, care provoacă dispariția, dar nu și înlocuirea. Există și o a treia posibilitate. Adepții noii religii nu se mulțumesc să distrugă vechile lăcașuri de cult, ci construiesc, pe ruinele acestora, edificii religioase consacrate noilor zeități, anulând astfel orice încercare de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care precizează că formațiunea reacțională se dezvoltă „în folosul valorilor promovate de contextele istorice, sociale și culturale”. Rămâne să precizăm că nu orice trăsătură de caracter este datorată acestui mecanism de apărare (la fel cum nu orice uitare este datorată refulării) și să reliefăm cele trei particularități care ne permit să distingem trăsăturile de caracter spontane de trăsăturile reacționale. Mai întâi de toate vom cita exagerarea și rigiditatea trăsăturii de caracter, care conduc la un „fel de a fi stereotip” (Mucchielli
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să se joace cu propriile excremente pot sublima această plăcere făcând ceramică, pictând ori frământând aluat, dar pot să aibă și reacții ce denotă gustul pentru curățenie. Freud, la care Porret (1994) remarcă „tergiversarea (...) în a afirma dacă socotește că refularea, formațiunea reacțională și sublimarea sunt sau nu niște procese radical separate unele de altele”, nu ne ajută deloc să adoptăm o poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
formațiunea reacțională și identificare. Pentru ca formațiunea reacțională să se instaleze, copilul trebuie să se identifice cu un adult, părinte sau nu, după modelul căruia va calchiatrăsătura de caracter pe care este pe cale să o dobândească (Sandler, 1985/1989). Comparația cu refularea este mai simplă. Formațiunea reacțională se află în serviciul refulării, pe care o împiedică să funcționeze neîntrerupt. Printr-o modificare durabilă a personalității, prevenim reapariția pulsiunilor refulate, întrucât în acest fel se produce o contrainvestire permanentă. Alte două concepte, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copilul trebuie să se identifice cu un adult, părinte sau nu, după modelul căruia va calchiatrăsătura de caracter pe care este pe cale să o dobândească (Sandler, 1985/1989). Comparația cu refularea este mai simplă. Formațiunea reacțională se află în serviciul refulării, pe care o împiedică să funcționeze neîntrerupt. Printr-o modificare durabilă a personalității, prevenim reapariția pulsiunilor refulate, întrucât în acest fel se produce o contrainvestire permanentă. Alte două concepte, pe care nu i le datorăm lui Freud, ci lui Adler
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
încorporare, fantasmele orale, canibalice, pot fi mobilizate sub efectul regresiei. Interesul copiilor pentru poveștile în care se vorbește despre devorare își poate găsi astfel explicația. Deoarece ambivalența față de obiectele parentale este esențială în constituirea oricărei identificări, putem presupune că rolul refulării este determinant, mai ales în conflictul oedipian. Mișcările de ostilitate față de părintele de același sex și mișcările pulsionale de dorință față de părintele de sex opus dispar la refulare sub efectul tendinței spre identificare. Procesul de identificare se combină cu mecanismul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
obiectele parentale este esențială în constituirea oricărei identificări, putem presupune că rolul refulării este determinant, mai ales în conflictul oedipian. Mișcările de ostilitate față de părintele de același sex și mișcările pulsionale de dorință față de părintele de sex opus dispar la refulare sub efectul tendinței spre identificare. Procesul de identificare se combină cu mecanismul transformării în contrariu: trecerea de la pasivitate la activitate în jocurile copiilor (Freud, 1920/1981). O participare a acestei transformări se observă în ceea ce s-a numit „contra-identificare”, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ilustrate de Klein (1946/1980). În ambele mecanisme există, prin alianța unei mișcări proiective cu una de introiecție, un tratament al tendințelor ostile. Să mai notăm, în sfârșit, că dacă identificarea proiectivă este masiv utilizată, ea intră în antinomie cu refularea. Cea din urmă presupune o primă reprezentare a conflictului și ambivalenței, reprezentare pur și simplu evacuată în fantasma de identificare proiectivă. În acest fel, refularea este evitată. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Klein realizează prima descriere a mecanismelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
notăm, în sfârșit, că dacă identificarea proiectivă este masiv utilizată, ea intră în antinomie cu refularea. Cea din urmă presupune o primă reprezentare a conflictului și ambivalenței, reprezentare pur și simplu evacuată în fantasma de identificare proiectivă. În acest fel, refularea este evitată. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Klein realizează prima descriere a mecanismelor de identificare proiectivă într-un articol intitulat „Note asupra câtorva mecanisme schizoide” (1946/1980). Această orientare psihopatologică inaugurală pune accentul pe aspectul imediat și radical pe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
intelectualizarea „are un aspect adaptativ foarte valorizat de cultura occidentală”. Apoi, nici intelectualizarea care joacă rol de rezistență în cura psihanalitică nu poate fi considerată patologică. De fapt, rezistența este un proces obligatoriu în fiecare cură, întrucât este legată de refulare. O dată formulate aceste rezerve, trebuie să admitem, alături de A. Freud, că intelectualizarea este o apărare periculoasă (Sandler, 1985/1989), ea putând conduce la obsesie și la reflecții sterile. Deutsch (1939/1970), care a întreprins un studiu dedicat „apărărilor intelectuale”, a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai curând de o utilizare defensivă a mecanismului. Această legătură cu identificarea este la originea a numeroase confuzii (A. Freud, în Sandler, 1985/1989). Pornind de la procesul de clivaj și de la modurile de apărare primară care sunt introiecția și proiecția, refularea va putea lupta și ea împotriva pulsiunilor distructive. Cu alte cuvinte, mecanismul introiecției este o verigă esențială în construirea și evaluarea eului în strânsă legătură cu modelul apărării prin interiorizare. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" „Maladiile introiecției” sunt provocate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
astfel să vorbim despre evenimente emoționante cu un calm perfect. După cum explică Freud (1909b/1979), „în amintirea conștientă nu mai rămâne decât un conținut reprezentativ indiferent și aparent lipsit de importanță”. De aceea, rezultatul este aproape același ca în cazul refulării. În opinia lui Freud (1909b/1979), „o amintire indiferentă nu este evocată decât rareori și nu joacă nici un rol în activitatea psihică conștientă”. Ea a devenit un fel de corp străin intern, deși existența sa nu este negată (Le Guen
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe când izolarea nu se exprimă decât la nivelul conflictelor, putând coexista cu o exprimare normală a afectelor în alte domenii. De altfel, Taylor precizează că Nemiah (1975/1977) și Sifneos (1974) au demonstrat că „mecanismele de apărare nevrotice, precum refuzul, refularea și izolarea, nu explică în mod adecvat fenomenul alexitimiei”. După Nemiah și Sifneos, „la pacientul obsesional se observă o abundență a fantasmelor endogene care indică existența și natura afectelor și pulsiunilor izolate subiacente”. „Altfel spus, indivizii nevrozați ajung să refuleze
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în cazul lui Annie, tânăra maltratată de părinți (Fraiberg et al., 1975/1983). Această pacientă își tratează copilul așa cum a fost ea însăși tratată, jucând astfel rolul celor care o agresaseră. Apoi, ne putem gândi la legăturile dintre izolare și refulare. Izolarea este o apărare parțială, deoarece refularea nu vizează decât legătura dintre două elemente, legătură care este tăiată: - fie - în primul sens al izolării - legătura între o amintire, o judecată, o idee, și afectul care în mod normal ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
părinți (Fraiberg et al., 1975/1983). Această pacientă își tratează copilul așa cum a fost ea însăși tratată, jucând astfel rolul celor care o agresaseră. Apoi, ne putem gândi la legăturile dintre izolare și refulare. Izolarea este o apărare parțială, deoarece refularea nu vizează decât legătura dintre două elemente, legătură care este tăiată: - fie - în primul sens al izolării - legătura între o amintire, o judecată, o idee, și afectul care în mod normal ar trebui să le însoțească; - fie - în al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
trebuie căutată în cura psihanalitică. Widlöcher (1971-1972) insistă asupra faptului că „izolarea este un mecanism normal, de care ne servim în mod constant, pentru a ne proteja de conexiunile asociative prea puternice”. Izolarea nu dăunează eficacității operațiilor noastre logice, spre deosebire de refulare, un alt sistem defensiv obișnuit, care însă antrenează uitarea, având așadar un efect nociv. În această optică, Benassy (1957) evidențiază identitatea mecanismelor care funcționează la subiectul normal și la subiectul obsesional. Numai utilizarea lor diferă: suplă la cel dintâi, ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
artă sau facem o muncă intelectuală (recunoaștem, succesiv, patru asigurări de nivel ridicat: altruismul, afilierea, umorul și sublimarea), înlăturarea nu intervine direct, ci se realizează ca un plus. În domeniul voinței conștiente, ne aflăm în fața unui fenomen comparabil cu cuplul refulare/contrainvestire, care funcționează ca o asociere a două mecanisme de apărare inconștiente. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Teoretic, între înlăturare și refulare nu există nici o legătură. Atunci când acționează refularea, pulsiunile excluse din conștiință
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
domeniul voinței conștiente, ne aflăm în fața unui fenomen comparabil cu cuplul refulare/contrainvestire, care funcționează ca o asociere a două mecanisme de apărare inconștiente. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Teoretic, între înlăturare și refulare nu există nici o legătură. Atunci când acționează refularea, pulsiunile excluse din conștiință sunt respinse în inconștient și nu pot fi activate, în timp ce în cazul înlăturării, ele sunt puse pur și simplu „în așteptare” în preconștient, fiind deci ușor de rememorat. După cum
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fenomen comparabil cu cuplul refulare/contrainvestire, care funcționează ca o asociere a două mecanisme de apărare inconștiente. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Teoretic, între înlăturare și refulare nu există nici o legătură. Atunci când acționează refularea, pulsiunile excluse din conștiință sunt respinse în inconștient și nu pot fi activate, în timp ce în cazul înlăturării, ele sunt puse pur și simplu „în așteptare” în preconștient, fiind deci ușor de rememorat. După cum scrie Vaillant (în Werman, 1985), „se spune
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
însă ca afectele „înțepenite” (este chiar termenul lui Freud) să provoace o conversie isterică (1910/1991). Ne vom referi în cele ce urmează la cazul domnișoarei Lucy R., analizat de Freud (1895/1965). Notăm o posibilă alunecare a înlăturării înspre refulare, pe care Freud însuși o subliniază (1894/1974): „Clivajul conținutului conștiinței este consecința unui act de voință al bolnavului” (în italic în text). Cum să distingem atunci între cele două apărări? Freud estimează că a vrea să expulzezi din gânduri
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vrea să expulzezi din gânduri un eveniment neplăcut nu este un act patologic și că anumite persoane reușesc această uitare intenționată păstrându-și sănătatea mentală. La isterici însă, această „uitare” nu poate rămâne conștientă și capătă accente patologice (1894/1974). Refularea n-ar fi așadar decât „excesul considerabil de apărare normală” (1895/1965). Werman (1985) semnalează că înlăturarea, ca și alte apărări conștiente, se situează probabil la capătul acelui continuum ce pornește de la mecanismele inconștiente (de pildă, refularea), mergând până la un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
patologice (1894/1974). Refularea n-ar fi așadar decât „excesul considerabil de apărare normală” (1895/1965). Werman (1985) semnalează că înlăturarea, ca și alte apărări conștiente, se situează probabil la capătul acelui continuum ce pornește de la mecanismele inconștiente (de pildă, refularea), mergând până la un nivel foarte conștient, cu o mare varietate de situații intermediare. Din această perspectivă, anumite idei sau emoții respinse ar putea reintra fără probleme în câmpul conștiinței, în timp ce altele ar ajunge să fie refulate. Alunecarea se poate produce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]