708 matches
-
obișnuit la deschiderea Parlamentului. Parlamentul s-a găsit el însuși într-o poziție impracticabilă; potrivit unei legi mai vechi nu se putea trece la dezbaterea nici unui lucru până nu se rostea discursul regelui. Parlamentul a început dezbaterea pentru stabilirea unei regențe. În cele din urmă, primul ministru Pitt a fost de acord că Prințul de Wales ar fi cea mai potrivită alegere pentru a fi numit regent, însă cere limitarea acestor puteri. Printre alte lucruri, Prințul de Wales nu putea să
George al IV-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/312572_a_313901]
-
Rege al Germaniei în 983 la moartea tatălui său și încoronat în Catedrala din Aachen în 983 la vârsta de 3 ani. Henric al II-lea de Bavaria, fratele lui Otto cel Mare, a încercat cu ajutorul regelui Franței să obțină regența, dar în cele din urmă aceasta revine mamei sale. Aceasta nu continuă politica imperialistă a soțului său, ci caută să întărească relația dintre Biserică și Imperiu. La moartea mamei sale în 991, bunica lui Otto, Adelaida de Italia a devenit
Otto al III-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312131_a_313460]
-
lui Maximilian, și au semnat un tratat cu Ludovic al XI-lea în 1482 care l-a forțat pe Maximilian să renunțe la Franche-Comté și Artois în favoarea coroanei franceze. Maximilian a continuat să guverneze teritoriile burgunde în numele fiului său. După ce regența s-a încheiat, Maximilian și Carol al VIII-lea al Franței au schimbat aceste două teritorii pentru Burgundia si Picardia prin Tratatul de la Senlis (1493). Astfel, o mare parte din Țările de Jos (cunoscut sub numele de Cele Șaptesprezece provincii
Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312146_a_313475]
-
ani în acel moment. A fost prima regină a Franței care a fost regentă. Co-regentul a fost contele Baldwin al V-lea de Flandra. Anna a fost o femeie literată, foarte rară pentru acele vremuri, dar au existat opoziții la regența ei pe motivul că stăpânea mai puțin decât fluent limba franceză. La un an de la moartea soțului ei, s-a îndrăgostit de contele Raul al III-lea de Valois, un bărbat ale cărui ambiții politice l-au încurajat să-și
Anna de Kiev () [Corola-website/Science/311648_a_312977]
-
în urma unui accident de vânătoare, în lipsa unor urmași carolingieni direcți, marii nobili francezi îl aleg rege pe cel mai puternic dintre ei, Hugo Capet (sau "Hugues") (987-996), urmaș al lui Robert Capet, cel care cu un secol în urmă asigurase regența în regatul Franței. Hugo Capet a rămas în istorie datorită faptului că a fondat o dinastie continuă de 36 de regi, care vor domni timp de peste opt secole pe tronul Franței, până la 1848 (dintre care "Capețieni direcți", un număr de
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
controlul regal efectiv a unui domeniu feudal se făcea fie pe calea armelor, fie prin căsătorii, prin care se puteau obține feude în cadrul dotei. Blanche de Castilia a fost de asemenea prima femeie din istoria regalității franceze care a asigurat regența în timpul minoratului fiului ei, cel care avea să devină Sfântul Ludovic, ocupându-se de administrarea regatului chiar după încoronarea fiului ei, în timpul cruciadei din Egipt, iar atunci când a aflat că acesta a căzut prizonier, ea a aranjat plata recompensei. Cu
Dinastia Capețienilor () [Corola-website/Science/311644_a_312973]
-
de Poitiers" se remarcă șemineul executat de sculptorul Jean Goujon, două mari tapiserii: Triumful Forței și Triumful Carității, și tabloul Fecioara cu copilul, de Murillo. În "Camera Verde" a Caterinei de Medici, care a servit drept cabinet de lucru în timpul regenței sale, se găsesc tablouri de Tintoretto, Jordaens, Jouvenel, Van Dyck, Veronese etc și o tapiserie cu un colorit de excepție, inspirată din decoperirea Americii. Peste podul cu cinci arcade, arcuit deasupra râului, se afla "Galeria Caterinei de Medici" cu două
Castelul Chenonceau () [Corola-website/Science/311664_a_312993]
-
de cvorum. Rezultatul alegerilor din 10 iunie 2007 pentru Senat: Camerele Reunite (, ) este numele dat corpului creat cu ocazia ședințelor comune ale celor două camere. Acestea se reunesc în anumite condiții enumerate în Constituție: depunerea jurământului de către Rege, declararea unei regențe. Ultima reuniune a avut loc pe data de 9 august 1993 cu ocazia depunderii jurământului de către actualul monarh.
Parlamentul Belgiei () [Corola-website/Science/311768_a_313097]
-
reginei. Peste patru ani, regele va fi răzbunat de fiul său, care-l va ucide pe Mortimer și o va alunga pentru totdeauna de la curte pe mama sa, Isabela. Eduard a repudiat Tratatul de la Northampton care a fost semnat în timpul regenței, reînnoind astfel cererile suveranității engleze asupra Scoției rezultând cel de-Al Doilea Război Scoțian de Independență. Intenționând să recâștige ceea ce englezii au deținut, el a câștigat din nou controlul asupra Berwick în 1333 prin victoria decisivă în Bătălia de la Halidon
Casa de Plantagenet () [Corola-website/Science/310961_a_312290]
-
îl întâlnește pe matematicianul de Mézières, care îi trezește pasiunea pentru matematică. În anul 1730 se întoarce la Paris. Marchizul du Châtelet, prins în ocupațiile carierei militare, îi acordă multă libertate, de alfel obișnuită în căsniciile familiilor nobiliare din timpul ""Regenței"" (1715-1723, în timpul minorității lui Ludovic al XV-lea), caracterizat prin libertinaj al moravurilor. Émilie are câteva aventuri de scurtă durată, printre altele cu matematicianul Alexis-Claude Clairaut și cu astronomul Pierre Louis Maupertuis. În 1733, Émilie îl cunoaște pe Voltaire, care
Émilie du Châtelet () [Corola-website/Science/311010_a_312339]
-
La 15 martie 963, Roman al II lea avea să moară, lucru ce va crea o oarecare agitatie în jurul puterii. Împărăteasa Theophano avea doar 22 de ani ramânând singură cu 4 copii (2 baieți și 2 fete). Fără întârziere, luă regența în numele celor doi porfirogeneți, Vasile care avea atunci 5 ani și Constantin care avea 2 ani; dar situația era peste măsură de grea pentru o femeie și mai ales pentru o femeie ambițioasă.Lângă ea se găsea un ministru atotputernic
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
să subjuge, Regatul Scoției, în 1340 s-a autodeclarat moștenitor al tronului francez începând ceea ce va fi cunoscut în istorie sub numele de Războiul de o sută de ani. Eduard a repudiat Tratatul de la Northampton care a fost semnat în timpul regenței, reînnoind astfel cererile suveranității engleze asupra Scoției rezultând cel de-Al Doilea Război Scoțian de Independență. Intenționând să recâștige ceea ce englezii au deținut, el a câștigat din nou controlul asupra Berwick în 1333 prin victoria decisivă în Bătălia de la Halidon
Eduard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312461_a_313790]
-
În 1711, Delfinul a murit la Meudon la vârsta de 49 de ani iar titlul a trecut fiului său, care a murit în 1712. În testamentul său, Ludovic al XIV-lea l-a numit pe Orléans președinte al consiliuliu de regență pentru tânărul rege Ludovic al XV-lea. La 29 iulie 1714, la insistențele soției sale morganatice, Madame de Maintenon, Ludovic al XIV-lea și-a crescut la rang de prinți de sânge copii nelegitimi, ceea ce le dădea dreptul să moștenească
Filip al II-lea, Duce de Orléans, Regent al Franței () [Corola-website/Science/312842_a_314171]
-
guvernat de la reședința sa pariziană, "Palais-Royal". Miniștrii au fost înlocuiți de consilii unde un loc preponderent i s-a asigurat nobilimii. Acest regim se aplica în Spania și se va aplica și în Prusia. Sistemul a eșuat în Franța în timpul regenței; din septembrie 1718, regentul l-a restabilit pe miniștri. Filip a dezaprobat ipocrizia domniei lui Ludovic al XIV-lea și s-au opus cenzurii, ordonând retipărirea cărților interzise în timpul domniei unchiului său. Inversând din nou politicile unchiului său, Filip a
Filip al II-lea, Duce de Orléans, Regent al Franței () [Corola-website/Science/312842_a_314171]
-
a desfășurat o revoltă cunoscută sub numele de "Pontcallec Conspiracy". A admis operațiunile riscante ale bancherului John Law, care au dat faliment și au condus la o criză dezastruoasă în Franța. La 6 iunie 1717, regentul a convins Consiliul de regență să achiziționeze de la Thomas Pitt cel mai mare diamant din lume de la vremea aceea, pentru Coroana Franței. Diamantul avea 141 carate (28,2 g) și s-a plătit pentru el suma de 135.000 £; a fost cunoscut sub numele "Le
Filip al II-lea, Duce de Orléans, Regent al Franței () [Corola-website/Science/312842_a_314171]
-
cruciadă, de aceea el se mulțumea doar cu încuviințarea unei expediții, propriu-zis franceză, în Siria. Mijloacele înfăptuirii ei, planul de atac nu-l interesau. În primăvara anului 1249, cruciații erau gata de plecare. După ce Ludovic al IX-lea a încredințat regența mamei sale, Blanca de Castilia, și câtorva consilieri, oameni a căror fidelitate fusese încercată, armata în frunte cu regele ei, a coborât în sudul Franței și la Aigues-Mortes ea s-a îmbarcat pe 120 corăbii mari de război și peste
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
n. 22 septembrie 1601, Valladolid, Spania — d. 20 ianuarie 1666, Paris, Franța) a fost infantă a Spaniei, regină a Franței și a Navarei, soția regelui Ludovic al XIII-lea și regentă (1643-1651) pentru fiul său, Ludovic al XIV-lea. În timpul regenței ei, Cardinalul Mazarin a fost prim-ministru. A fost una dintre personajele principale în romanul lui Alexandre Dumas, "Cei trei muschetari". Născută la palatul Benavente din Valladolid, Spania și botezată "Ana María Mauricia", a fost fiica regelui Filip al III
Ana de Austria () [Corola-website/Science/310277_a_311606]
-
Cu ajutorul lui Pierre Séguier, în Parlamentul de la Paris, ea a revocat dorința ultimului rege care îi limita puterile. Fiul ei în vârstă de patru ani a fost încoronat drept regele Ludovic al XIV-lea al Franței. Anna și-a asumat regența, dar spre surpriza generală, ea a încredințat guvernul Cardinalului Mazarin, care fusese un protejat al Cardinalului Richelieu. Mazarin a părăsit hotelul Tuboeuf unde stătea și și-a ales o reședință la Palais Royal lângă regina Anna. Cu ajutorul lui Mazarin, Anna
Ana de Austria () [Corola-website/Science/310277_a_311606]
-
Royal lângă regina Anna. Cu ajutorul lui Mazarin, Anna a înăbușit revolta aristocraților condusă de Ludovic al II-lea de Bourbon, care a devenit cunoscută sub numele de Frondă. În 1651, când fiul ei Ludovic al XIV-lea a devenit major, regența ei a luat sfârșit. Totuși, ea a deținut multă putere și influență asupra fiului ei până la moartea lui Mazarin. Din această căsătorie au rezultat următorii copii:
Ana de Austria () [Corola-website/Science/310277_a_311606]
-
erau prezenți scriitori, filozofi, poeți printre care:Marie de Gournay, Philippe de Desporte, François Mainard... Margareta reia raporturile cu Henric și devine prietenă cu Maria de Medici. După moartea lui Henric al IV-lea, în 14 mai 1610, Maria obține regența pentru fiul său minor și dorește ca Margareta să fie prezentă la încoronare. La botezul fiului său Gastone de Orléans, în 15 iunie 1610 o numește nașă pe Margareta. Deja din 1606 Margareta îl numește moștenitor universal pe fiul Mariei
Margareta de Valois () [Corola-website/Science/310287_a_311616]
-
1603 până la moartea sa. A domnit în Scoția ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567, pe când avea doar un an, urmându-i la tron mamei sale, Maria I a Scoției. Cât timp a fost minor, a guvernat o regență în numele său, care s-a încheiat oficial în 1578, deși nu a preluat controlul complet asupra guvernului său până în 1581. Pe 24 martie 1603, ca Iacob I, a urmat la tron ultimului monarh al Angliei și Irlandei din dinastia Tudor
Iacob I al Angliei () [Corola-website/Science/310325_a_311654]
-
1815. În ultima parte a vieții, George al III-lea a suferit temporar și în cele din urmă permanent de o boală mintală. S-a sugerat că a suferit de porfirie. După o recidivă finală în 1810, s-a stabilit regența și fiul cel mare al lui George al III-lea, George, Prinț de Wales, a condus ca Prinț Regent. La moartea lui George al III-lea, Prințul Regent i-a succedat tatălui său ca regele George al IV-lea. George
George al III-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310537_a_311866]
-
aibă puteri depline de a acționa în numele tatălui său bolnav. Pitt, temându-se că va fi revocat din funcție în cazul în care Prințul de Wales ar avea această putere, a susținut limitarea autorității regentului. În februarie 1789, Actul de regență care urma să-l autorizeze pe Prințul de Wales ca Regent, a fost introdus și trecut de Camera Comunelor însă înainte de a fi trecut și de Camera Lorzilor, George al III-lea și-a revenit. Revoluția franceză din 1789, în
George al III-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310537_a_311866]
-
cataractă și cu dureri reumatice, George al III-lea a devenit periculos de bolnav. În opinia sa, boala a fost declanșată de stresul suferit la moartea fiicei sale preferate, Prințesa Amelia. El a acceptat că este nevoie de Actul de Regență din 1811, iar Prințul de Wales a fost regent pentru restul vieții regelui George al III-lea. La sfârșitul anului 1811, George al III-lea a devenit nebun permanent și a trăit în izolare la Castelul Windsor până la moartea sa
George al III-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310537_a_311866]
-
cincime din domnia sa ca rege în Germania. O clauză a "Act of Settlement" care interzicea ca monarhul britanic să părăsească țara fără permisiunea parlamentului a fost abrogat în mod unanim în 1716. În timpul absențelor regelui puterea era trecută Consiliului de regență mai degrabă decât fiului său, George Augustus, Prinț de Wales. În vara anului 1727, George I a murit de apoplexie. Cu soția sa Sophia Dorothea de Celle a avut doi copii: George I a mai avut trei copii nelegitimi cu
George I al Marii Britanii () [Corola-website/Science/310769_a_312098]