771 matches
-
este o exigență a sintaxei limbii române. Pe de altă parte, subordonarea însăși a conjunctivului nu este totdeauna numai de natură formală. Chiar semantica lui - din perspectiva opozițiilor specifice categoriei gramaticale a modului - stă în strânsă legătură cu semantica verbului regent. Verbe ca a încerca, a vrea, a-i veni, a ruga, a trebui etc. se află prin însăși structura lor semantică sub semnul nesiguranței și circumscriu, în consecință, nesiguranței și acțiunea verbului subordonat. Subordonat (în amândouă sensurile: al construcției formale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) Valoarea modală din aceste construcții nu mai reprezintă expresia voinței exprese a vorbitorului în legătură cu aducerea în context a conjunctivului. Ca atare, valoarea modală nu aparține verbului la conjunctiv, ci construcției în întregime și se datorează, în primul rând, verbului regent. Această valoare modală, mai exact amodală, a conjunctivului prezent îl face sinonim cu infinitivul, amodal prin excelență: „Iaca - începu el a răcni ca un smintit - toate lucrurile mi se arată găurite...” (I. Creangă) „Atunci împăratul a început s-o sfătuiască
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent etern: „E foarte greu să cerți pe un om care-și mărturisește vinovăția.” (I. Slavici) Ca timp de relație, conjunctivul prezent nu-și mai ia ca prim (și unic) termen de referință momentul comunicării, ci momentul desfășurării acțiunii verbului regent, cu care poate intra în două tipuri de raporturi: - de simultaneitate; cel mai adesea relativă: „Mai întâi au vrut să-l mănânce alții fript.” (Cezar Petrescu) Simultaneitatea este totală, mai ales când amândouă verbele sunt momentane: „Când să intru în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să-l mănânce alții fript.” (Cezar Petrescu) Simultaneitatea este totală, mai ales când amândouă verbele sunt momentane: „Când să intru în strada unde locuiește amicul meu, iată-l, îmi iese în față.” (I.L. Caragiale) - de posterioritate; în general, când verbul regent este la un timp trecut: „Te duci, ș-am înțeles prea bine / Să nu mă țin de pasul tău.” (M. Eminescu) sau dacă prezentul conjunctiv este predicatul unei circumstanțiale (cel mai frecvent, de scop sau de timp): „Să cer a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
timp): „Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec, Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec” (M. Eminescu) „Până să se întoarcă jandarmii din fundul curții, Boiangiu se adresă mai domol celorlați...” (L. Rebreanu) Când verbul regent este un potențial-optativ, raportul este ambiguu; pare să se impună sensul de posterioritate: „Ziceam că dac-aș voi să plec, mi-ar fi greu să mă despart de tine.” (I. Slavici); „Eu nu ți-aș dori vreodată sa ajungi să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai ales prin relații sintactice cu circumstanțiale temporale de aceeași natură: Se va mai fi ducând cineva mâine la Roma? În subordonate - mai puțin frecvent - se prezintă, de obicei, ca timp de relație, raportând acțiunea verbală la momentul acțiunii verbului regent: „Să-i zici pătimașei numai atâta, parc-ai fi întâlnind pe omul dumitale.” (I.L. Caragiale) Auzisem că n-ar fi lăsând-o să plece. Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, pe baza temei de gerunziu. Tema este precedată
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acțiunea este situată tot într-un moment anterior momentului vorbirii: „Ții minte câte bucăți de pâine ar fi avut tovarășul dumitale?” (I. Creangă) În relație cu un timp trecut, prezumtivul perfect situează acțiunea într-un timp anterior desfășurării acțiunii verbului regent, chiar când acesta este la mai mult ca perfect: „Într-o vreme se spusese chiar că ar fi hoț, că ar fi furat nu se știe ce de la cineva...” (M. Preda) Structura morfologică Este un timp compus, construit analitic, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Otto Jespersen) Apartenența verbelor limbii române la diferite clase semantico-sintactice determină structura specifică a enunțului lingvistic pe care acestea le condiționează, prin: I. funcția sintactică pe care o realizează; II. construcțiile sintactice pe care le generează și guvernează ca termen regent. VERBUL ȘI PREDICAȚIATC "VERBUL {I PREDICA}IA" În dinamica sistem lexical - sistem gramatical, verbul dezvoltă în sintaxa textului două variante, din perspectiva asumării predicației: • o variantă absolută, rămasă în afara opozițiilor categoriale determinate de desfășurarea actului de comunicare lingvistică: infinitivul; • o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determină verbe tranzitive, infinitivul este o variantă de realizare a complementului (direct, indirect, comparativ), alături de realizarea nominală (prin substantiv sau pronume) și de realizarea propozițională - cu predicatul verb la conjunctiv. Alegerea între infinitiv și conjunctiv este prin excelență liberă când regent este verbul a putea: Pot merge/să merg. În structurile cu infinitiv, determinările acestuia intră în relații sintagmatice, de vecinătate doar, cu verbul a putea: Nu-l pot chema acum./ Nu pot să-l chem. Aceeași „preluare” a complementului intervine
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prefera conjunctivul; infinitivul precedat de prepozițiile spre sau pentru este mai frecvent în enunțurile în care circumstanțialul precede subiectul-predicat: Pentru a ajunge la timp, trebuie să iei avionul. În funcție de planul semantic al relației de dependență, circumstanțialul de finalitate urmează verbului regent: „Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pân’și numele tău, țară.” (M. Eminescu) Circumstanțialul de mod are o componentă semantică negativă, mascată de prepoziția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asociază circumstanțele temporală și cauzală: „Boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguța.” (I. Creangă) Exprimând, prin semantica sa lexico-gramaticală, o temporalitate nedeterminată, gerunziul intră cel mai adesea într-un raport de simultaneitate temporală cu verbul regent: „- Ei, ei! măi Zaharia, zic eu, coborându-ne la vale spre Pașcani: de-acum și munții i-am pierdut din vedere, și înstrăinarea noastră este hotărâtă...” (I. Creangă) Raportul de simultaneitate temporală este, în mod frecvent, estompat sau chiar suspendat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dependență (sau interdependență), conjunctivul caracterizează verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii (subiectivă, nume-predicativ propozițional, completivă directă, indirectă, comparativă) sau ale unor compliniri semantice facultative. Ca verbe-predicate ale unor compliniri semantice obligatorii, conjunctivul poate fi singura variantă modală compatibilă cu verbul regent, cel mai adesea și pentru că acesta, verbul (termenul) regent, asigură dezvoltarea conținutului semantic central al conjunctivului, de mod al unor acțiuni-proiect, cu diferite variante semantice: „Aștept să îmi apună ziua / și zarea mea pleoapa să-și închidă.” (L. Blaga) „Sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În funcție de specificul conținutului semantic pe care-l exprimă (direct, adverbele constante, sau indirect, adverbele pronominale), adverbele se grupează în alte trei mari subclase semantice: a. adverbe calificative b. adverbe circumstanțiale c. adverbe de modalitate a. Adverbele calificative caracterizează acțiunea verbului regent, sub aspectul calității sau al cantității. Sensul acestor adverbe este anterior actului lingvistic și este independent de cadrul situațional, al desfășurării comunicării. Se disting: • adverbe de calitate: agale, alene, altfel, bine, rău, cu de-a sila, încet, repede, târâș, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și în cap. Modalitatea, p.673 ș.u.), "Semantic, toate au calitatea de predicat semantic, primind drept argument o întreagă propoziție (...) (Firește că a învățat.)" (vol.II, p.250), " Din punct de vedere sintactic, adverbele epistemice pot apărea ca elemente regente, cu funcție sintactică de predicat, când au ca adjunct o propoziție subiectivă introdusă prin conjuncția că (Poate că nu s-a observat...)." (vol.I, p.599) Adverbele de modalitate rămân în afara funcțiilor sintactice dar pot intra - unele din ele - în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau substantive) neprecedate de prepoziție, atributul corespunzător este precedat de prepoziția simplă de: A avut examen sâmbătă / aici / ieri. Examenul de sâmbătă / aici / ieri a fost cel mai greu. Nu intervin aceste distincții în relațiile de dependență în care substantivul regent este un termen postverbal: Merg acasă / la școală / dimineața etc. Mersul acasă / la școală / dimineața Așez cărțile pe masă. Așezatul / așezarea cărților pe masă sau în relații de dependență marcate de prepozițiile spre, către etc.: De acolo urma să plece
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tudor, ci Ion./ A venit Ion, și nu Tudor. • conjuncții coordonatoare concluzive: așadar, deci, prin urmare, va să zică b. Conjuncțiile subordonatoare asigură și marchează dezvoltarea unor relații sintactice de dependență (între termeni sintactici care ocupă poziții diferite în interiorul sintagmei: un termen regent și un termen dependent: El n-a știut că Mihaela vine cu trenul. (termen regent) (termen dependent) Din acest punct de vedere, conjuncțiile corespund, la nivelul frazei (rezultat al realizării funcțiilor sintactice prin constituenți propoziționali) prepozițiilor de la nivelul propoziției (în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
urmare, va să zică b. Conjuncțiile subordonatoare asigură și marchează dezvoltarea unor relații sintactice de dependență (între termeni sintactici care ocupă poziții diferite în interiorul sintagmei: un termen regent și un termen dependent: El n-a știut că Mihaela vine cu trenul. (termen regent) (termen dependent) Din acest punct de vedere, conjuncțiile corespund, la nivelul frazei (rezultat al realizării funcțiilor sintactice prin constituenți propoziționali) prepozițiilor de la nivelul propoziției (în structura căreia se realizează funcțiile sintactice). Această corespondență este revelată adesea și de structura celor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este descris de dezvoltarea funcțiilor de subiect: el (etc.) și de complement direct: o floare (etc.) care vin să împlinească golurile 4 din sfera lui semantică: „El vede o floare.” Amplitudinea câmpului semantico-sintactic este determinată de particularități semantice ale termenului regent în care își au originea „golurile” de împlinit, adică valențele lui sintactice. În planul expresiei, relațiile sintactice sunt condiție și modalitate esențială a organizării unităților lexicale într-un enunț lingvistic, organizare impusă, în procesul de trecere din plan paradigmatic în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și adjectiv) și pronume, numărul, la verb. În casei, de exemplu, flectivul ei (alcătuit din morfemul-dezinență e și articolul nehotărât i) este cerut de intrarea substantivului casă, ca determinant, în relație sintactică cu un nume, care i se impune ca regent: acoperișul casei. Prin categoria a doua de variații, flexiunea verbului se constituie prin ea însăși în marcă a funcției sintactice a acestuia; flectivul -asem, de exemplu, sau -ai în cântasem, sau cântai, marchează identitatea funcțional sintactică, de predicat, a verbului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
celorlalți) termen(i) să se înscrie pe aceeași poziție în interiorul unor categorii gramaticale comune. Sincronizarea se desfășoară, în general, numai în planul expresiei. Planul semantic al termenului dependent rămâne cel mai frecvent în afara opozițiilor categoriale prin care se caracterizează termenul regent. În sintagma studentă inteligentă, de exemplu, substantivul studentă impune caracteristicile de gen, număr și caz (feminin, singular, nominativ sau acuzativ), caracteristici cu existență biplană (în planul semantic și în planul expresiei), pentru substantivul studentă, dar monoplană (doar în planul expresiei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiunile prepoziționale provenind din locuțiuni adverbiale sau la multe locuțiuni conjuncționale), elementele de relație descriu componente semantice specifice, asimilabile în mare măsură celor introduse de termenii lexicali corespunzători: Unele prepoziții își înscriu planul lor semantic specific (relațional) în prelungirea verbului regent, cu care se află într-un raport de intercondiționare: Intru în codru./ Ies din codru./ Trec prin codru. Limba română recurge la patru categorii de elemente relaționale: a. prepoziții (și locuțiuni prepoziționale), b. conjuncții (și locuțiuni conjuncționale), c. pronume (adjective
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din funcțiile nucleului predicațional: predicatul sau subiectul, în interiorul propoziției complexe: „...Dar știe oricine / Că ceea ce nu e nu simte dureri.” (M. Eminescu) • propoziție - predicat; este o propoziție nondependentă în interiorul unei relații de dependență, în care ocupă numai poziția de termen regent. Conține în structura sa nucleul predicațional central în jurul căruia se organizează enunțul realizat ca frază dezvoltată: „Dacă singurul merit al unui om e acela de a fi supraviețuit, el nu mai are dreptul să se creadă inocent.” (O. Paler) • dependentă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la ticăloșirea intensivă a Andrei. sau pot primi expresie sintactică: Îți spun încă o dată că exact așa s-au întâmplat lucrurile. Când primesc expresie sintactică, verbele zicerii se pot înscrie, în stil indirect, într-o relație de dependență, ca termen regent: „Însă tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume.” (M. Eminescu) într-o relație de interdependență, întrebuințate la diateza impersonală: Mi s-a spus că toți au plecat din oraș
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
știe toate acestea și tace este la fel de vinovat ca și cel ce te obligă la tăcere. 2. Cine recurge la minciună și cine apără minciuna stau în egală măsură de partea ticăloșiei. Atingând mai mult în treacăt problema formei predicatului „regentei” unor subiective, Mioara Avram 19 este, în formulare și mai ales în exemplificare, cel puțin ambiguă: „Spre deosebire de subiectul multiplu și de situațiile în care un subiect este coordonat cu o subiectivă, existența a două sau mai multe propoziții subiective coordonate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
avea de suferit.” Enunțul formulat de Mioara Avram se înscrie, ca model semantico-sintactic, în cel de-al doilea tip structural: Cine recurge la minciună și cine apără minciuna stau în egală măsură de partea ticăloșiei Comportamentul sintactic identic al verbului-predicat „regent” din cele două enunțuri, marcă distinctivă a întregii clase de enunțuri cu aceeași structură, corespunde une situații semantico-sintactice de aceeași natură: subiectul (subiectivele) verbului-predicat (¬„regentul”) se caracterizează prin pluralitate; fiecare din cele două propoziții-subiect corespunde unui „obiect” distinct din lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]