707 matches
-
istoria limbii înseamnă istoria faptelor de expresie, adică, în ultimă instanță, istoria artistică în sens larg. În acest mod, gramatica aparține istoriei stilului și literaturii, care, la rîndul ei, reprezintă o ramură a istoriei culturale. Așa cum proceda și Croce, Vossler repudiază metoda de lucru și concluziile neogramaticilor pe care îi identifică cu pozitiviștii. Astfel, arată el, se susține că dispariția flexiunii nominale latinești este o urmare a căderii consoanelor finale și, de aceea, vechea franceză și vechea provensală, care au păstrat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
funte, Pantofii galbeni, mantia de jder... Când am trecut apoi de burg, de punte, Iar semnul l-am văzut pe cer, Mi-ai îndreptat șuvița de pe frunte. Poet al analogiilor secrete dintre oameni și lucruri, părând că ignoră transcendența, că repudiază dubiile, meditând și narativizând cu aerul că nu-și pune întrebări, constructorul de vise înregistrează simulând pasivitatea dimensiuni ale unei lumi inventate. Din fragmentele unui relicvarium psiho-moral planetar ies la suprafață fosforescențe. Teme și contra-teme, egotism și lepădare de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dracii", sunt gata să plesnească. Senzația de vacuitate (Gol) echivalează cu nonființarea; iubirii i se alătură contrapunctic ura "ca un scut" (Maturizare); aleanul înaltului din Dor coexistă cu nevoia de profunzime: Sunt spiritul adâncurilor!" Flancat de brazi, de stele și repudiind singurătatea, pateticul din Confesiuni se autodefinea ca exponent plural: "Să observați că niciodată / N-am fost singur cu mine cum mulți au crezut..." Unui creator harismatic, dispărut în împrejurări tragice i se construiește o legendă, care, nu o dată, se suprapune
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
apropiat de Urmuz și Tristan Tzara, de Geo Dumitrescu și Marin Sorescu; lui Leonid Dimov îi și dedică un poem. De avangarda interbelică preferând hazardul îl desparte luciditatea, mereu în acțiune. Inventatorul lui Arthur-detectivul vine cu propria-i regie inconfundabilă. Repudiind banalul care mortifică mica provincie (locul unde nu se întâmplă nimic), deturnând spre umor însemnele stereotipiei curente dar lăsând loc și elegiei, senzitivul Emil Brumaru adoptă masca unui dionisiac fantast. Melancolia, câtă este, atribuită bunăoară Ospitalierului, se estompează printre zâmbete
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
altă parte. Cum oferta de capital real e limitată, în timp ce oferta de monedă e destul de elastică, autorul apreciază că rata concretă a dobînzilor se va îndepărta de cea naturală, generîndu-se fluctuații în economie, aspect neglijat de economiștii austrieci. Astfel, Wicksell repudiază "legea debușeelor" a lui Say și arată legătura ce există între rata dobînzii și sistemul de prețuri. El a indicat relația stabilită în mod tradițional între volumul de monedă și cel al tranzacțiilor ca mijloc de determinare a nivelului prețurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
mai fierbinte decât de a sparge limitele Eului, eliberându-se de orice centru coordonator și de orice subiectivitate într-un paroxism de senzații și de pulsiuni ale dorinței. Marele deziderat al lui Dionysos este să evadeze din sine, să-și repudieze Egoul, plonjând în infern și în haos, scufundându-se în oceanul nesfârșit al senzațiilor. A se elibera din închisoarea Eului, a se sustrage durerilor individuației, a face să explodeze principium individuationis: aceasta este aspirația profundă a omului dionisiac de ieri
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
internaționale contemporane. Istoria modernă abundă de cazuri în care state occidentale, cu un regim intern democratic, animat de înaltele principii ale drepturilor omului, s-au dedat în exterior unor războaie sângeroase de cuceriri coloniale și unor acte de sclavagism bestial, repudiate în mod ipocrit în declarațiile oficialităților care guvernau țara. Colonialiștii britanici își mascau exploatarea barbară a bogățiilor indiene sub lozinca white man’s burden, iar colonialiștii francezi își proslăveau cuceririle coloniale cu sintagma la mission sacrée a culturii și limbii
Secolul XXI. Viitorul Uniunii Europene. Războaiele în secolul XXI by Silviu Brucan () [Corola-publishinghouse/Science/2353_a_3678]
-
Asemeni soarelui, Fiul-tată radiază căldură și lumină neîmpărțit. Dumnezeu este astfel unul singur, Însă are trei „modalități”: conform cu facerea și ordinea lumii el este Tatăl, conform cu mîntuirea el este Fiul și conform cu Îndurarea este Sfîntul Duh. Condamnînd sabellianismul, ortodoxia a repudiat subordinaționismul lui Origen, stabilind o egalitate Între ipostazele cerești. Teologia antiohiană, căreia i s-a atribuit o tendință adopționistă constantă, a cărei Însemnătate ar consta În evitarea oricărui amestec dintre Logosul divin și om În persoana lui Cristos, se afla
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Într-o bucată de pîine. Respingerea totală poate fi totuși evitată printr-o interpretare ulterioară a eucharistiei În termeni simbolici (drept comemorare a ultimei cine cu apostolii, a prezenței lui Cristos În rîndurile comunității creștine etc.). Însă paulicienii decid să repudieze eucharistia, interpretînd simbolic vorbele hoc est corpus meum, drept o referire la Cuvîntul lui Cristos, care Îi va inspira pe discipolii săi36. Cu privire la cruce, fantaziaștii nu dispun de prea multe posibilități de alegere: fie că o resping În virtutea imposibilității morții
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cruce este Cristos Însuși 37. Au acceptat totuși să se Închine crucii, păstrînd o reservatio mentalis 38, Însă nu i-au atribuit nici o funcțiune pozitivă, deoarece nu recunoșteau rolul mîntuitor al morții lui Cristos. Nu este clar din ce motive repudiau paulicienii botezul, căruia Îi dădeau o interpretare simbolică 39. P. Lemerle opinează că nu practicau botezarea cu apă din pricină că, după spusa Evanghelilor (Matei 3:11; Luca 3:16; Ioan 1:26, 33), Cristos botează „cu Duhul Sfînt și cu foc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
la scoaterea din circuitul public a documentelor Partidului de dinainte de 1965 și a operelor artistice din anii ’5013. Două cazuri reprezentative pentru astfel de maziliri și resuscitări simbolice perverse sunt cele ale lui Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Primul este repudiat În 1948 și reabilitat În 1955, când devine direct membru al Academiei; al doilea nu mai publică nici o poezie Începând din 1947 până În 1959, când presiunile politice Îl determină să scrie „O lămurire” pentru Scânteia și apoi să Își retragă
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Dilthey și pozitiviști (I, 3F), vom constata însă "nefilozofia" lor nu se poate sustrage exigențelor filozofiei atunci când, o dată cu Comte, își pierde caracterul pur scientist și că "oroarea de metafizică" eșuează finalmente tot într-o construcție metafizică, adică în ceea ce fusese repudiat în mod programatic. 57 Blaga se referă la "pasivitatea" naturaliștilor, înțelegându-i prin aceștia atât pe pozitiviști, cât și pe realiști, pentru că el are mereu în vedere știința și arta deopotrivă: Dacă ar fi putut, naturaliștii s-ar fi transformat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mai degrabă "Internaționala social-democrată" decît "Internaționala Socialistă". În timpul mandatului său, el depune toate eforturile pentru a orienta socialismul internațional în această direcție. Din acest punct de vedere, inițiativa luată de SPD la Congresul său de la Bad-Godesberg din 1959, de a repudia oficial marxismul și lupta de clasă demonstrează reformismul ridicat al Internaționalei. El se explică prin eșecurile repetate pe care le-a cunoscut SPD în fața CDU în 1953 și 1957, eșecuri care determină acest partid să abandoneze vechiul său program elaborat
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
și politic (centru-stânga, democratic și anticomunist), garant al coerenței unei vieți ce s-a străduit să se elibereze de variile complexe ale intelectualului român și est-european. Din acest limb al metabolizării avantajelor și riscurilor libertății de tip occidental, Gelu Ionescu repudiază drastic antisemitismul declarat sau disimulat. Lectura cărții "Distrugerea evreilor în Europa" de Raul Hilberg, îl face să califice drept abjectă ieșirea în decor a lui Garaudy pe tema holocaustului; la fel de condamnabile i se par "încercările de reabilitare a dezastrului Antonescu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în care există exploatare și oprimare, la toate acestea adăugându-se lecturile sale din romantici că Chateaubriand, Schiller, ceea ce ii deschide în fața ochilor "o lume dramatică și fascinantă", așa cum îi mărturisește prietenului și scriitorului Carlos Cătănia, într-una din conversații. Repudiază violent totalitarismul, atât pe cel comunist, cât și pe cel fascist unul din personajele sale exprimă răspicat convingerea lui Sábato: "nici dictaturi, nici utopii sociale" atrăgându-și multă vreme furia atacurilor staliniste, ceea ce îl obligă să se refugieze în munți
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ale întâmplării, ființa umană este văzută de Cioran că "un accident fără folos", iar viața, o califica că pe "o anomalie prin excelență"24. Că și Nietzsche, Cioran crede în haosul originar, dar fără a-i alătura un Dumnezeu, ci repudiază noțiunea de natură prealabilă, unde ar fi domnit cândva ordine și dezordine, totul este hazard, fatalitate, pentru el "a trăi este magia posibilului"25. Cu această perspectivă, îi este imposibil să accepte că "existența ar fi ceva serios", dat fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
decât un biet hoit mâncat de viermi"115. Pentru Sábato, marea literatura este, fără îndoială, cea care reda realitatea totală, "nu numai diurnul, dar și nocturnul", manifestând constant un dispreț absolut, nedisimulat, teoretic și practic, față de elementul formal al românului, repudiind, nu fără ironie, tehnica ingenioasă, stilul sofisticat, prețiozitatea și rafinamentele expresive. În propria-i practică narativa, Sábato vădește, de altfel, aceeași desconsiderare pentru compoziție adesea încărcată, confuză, discordanta și pentru stil necizelat, zgrunțuros, inegal. Se vede bine că scriitorul este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
păzesc de păcate și de scandaluri”. Regina Ana, supusă mereu ironiilor și toanelor unui soț labil emoțional, aflată sub amenințarea cardinalului Richelieu, care o vedea ca pe o adversară puternică, ce trebuia eliminată, și temându se constant să nu fie repudiată deoarece nu dădea naștere la urmași, a devenit din ce în ce mai aplecată spre o formă de misticism fanatic. A mers în pelerinaje pe la mai multe mănăstiri,care, conform folclorului, erau benefice pentru femeile sterile, dar a apelat în același timp și la
Ludovic al XIV-lea, memorii oficiale și apocrife by Andreea Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/1669_a_2963]
-
scopurilor depinde de anumite doctrine psihologice. Acest lucru a fost subliniat de unii dintre autorii teoriei subiective a valorii, care invocau hedonismul (Jevons, Gosen, Edgeworth), dar și de Keynes. Austriecii însă nu au făcut acest lucru. Menger sau Bohm-Bawerk au repudiat în mod explicit astfel de presupoziții psihologice. Între practica economică, cu logica ei implicită, și justificările teoretice, ex-ante și ex-post există mai mereu o prea mare diferență. Ingredientele hedoniste din lucrările lui Jevons și ale discipolilor săi nu țin de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
a feminității excesive a scriitorului și a tentației incestuoase). În ordinea firească a întâmplărilor mitice, apreciem că explicația își are originea chiar în reprimare. Cine își refulează Anima renunță, voluntar sau nu, la o anumită componentă a propriului psihic, își repudiază imaginea ideală pe care sufletul său a proiectat-o asupra unei femei. Interpolând în opera ficțională conceptul de imaginar, care, între altele, se definește ca o formă de manifestare a gândirii indirecte, ajungem la ipoteza că actul creator înseamnă, la
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
doua imagine picturală o numim generic Portret de familie, echivalentă cercului descris de capitolul în care naratorul este Fred Vasilescu. Apar aici Autorul, cele două personae ale sale (Ladima și Fred) și, nu în ultimul rând, o mamă (Emilia Răchitaru) repudiată de fiul său. Imaginea este rezultatul unui joc reversibil de refulări și defulări ale inconștientului creator camilpetrescian. Multe dintre argumentele expuse sunt coincidente cu un studiu tradus în limba română, al psihanalistei Janine Chasseguet-Smirgel. Întrucât opera de artă este un
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
în fiecare seară și zeama lungă pe care ți-o dădeau pentru a-ți potoli foamea implacabilă, foame care după săptămâni și săptămâni de chin visceral se transforma într-o sfâșietoare solitudine metafizică, de parcă toți zeii te-ar fi batjocorit, repudiindu-te pentru totdeauna fără izbăvire". De-aici și până la iertarea torționarilor nu e decât un pas spre mlaștina grotescului uman. Tabori nu-l va face, căci avea încă acel necontenit, halucinant dar: tabla de șah, credința unică a partidei unice
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
aceasta și înfricoșat de comenzile cazone paterne (singurul fel de afectivitate cunoscut), micul Joaõ este senzorul/martor al vieții de la Palmela, metamorfozată în imaginarul său infantil într-o seamă de coșmaruri cu vedenii tip Goya. Ca adult căsătorit, va fi repudiat de familie și alungat din casă, lipsit cum era de simțul practic al agoniselii unor obiecte de fală. Scos țap ispășitor, ajuns la sapă de lemn, Joaõ are toate datele unui destin eșuat. Sofia, nevasta lui Joaõ și nora neagreată
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
se formează mereu același limbaj «incorect» al trupului descoperit, capabil de cele mai uluitoare metamorfoze. Numai devenind șoarece, poți pătrunde în universurile neumane și să înțelegi ce înseamnă să fii «om»“1. Paradoxalistul dostoievskian merge însă și mai departe : își repudiază pînă și mediul firesc, Subterana. „Dar ajunge, își încheie el discursul ; nu mai vreau să scriu «din Subterană»...“ Totuși, nu s‑a ținut de cuvînt și și‑a continuat „pedeapsa corecțională“ pe care și‑a aplicat‑o singur. Iar autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
dintre cei mai mari poeți moderni (Gottfried Benn: "Sentiment? Sentiment nu am"; Arthur Rimbaud: "Nu am inimă" ș.a.), pare a fi cea mai solidă dintre convingerile poetului ieșean. Încă de la început (și elementul peritextual joacă, aici, un rol esențial), el repudiază din propria lirică fermentul sentimental: "dragoste / cuvinte aruncate peste bord"; "sângele/ ridiculizând/ poeme/ de dragoste"; "simțămintele/ și pingelele tocite" etc. Lestul confesiv se mai păstrează doar în câteva poeme răzlețe unde operatorul de limbaj uită să își țină sub control
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]