14,792 matches
-
de-o carte (a mea sau a altcuiva); scriu proză din dorința de-a fi în spațiu și timp (cei 10 km zilnici recomandați de C. Noica îi fac adeseori la masa de scris, muncind la o frază); poezia e respirație. Tocmai am încheiat o proză, Scriere la patru mîini (vezi Vatra, nr. 5, '99), în care vorbesc inclusiv de senzațiile mele în procesul scrierii. Într-un cuvînt: fac gesturi! Mă tem de înțepenire... M.V.: Cum, cu ce, cînd scrie Emilian
Emilian Galaicu-Păun: Uneori, și un poet singur poate ține loc de generație by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/17057_a_18382]
-
de la o limbă la alta (puținul text este vorbit în română, idiș și engleză) se face firesc și natural. Scenariul spectacolului solicită performanța de grup, nu în sensul virtuozității, ci al unei vibrații la unison. Aproape de public, fiecare gest, fiecare respirație sau tresărire sunt receptate și percepute: e nevoie de precizie și de o maximă concentrare. Apropierea de public declanșează emoția, dar orice scădere a tensiunii poate împinge totul în ridicol. În partea a doua a spectacolului, cîțiva oameni, bărbați și
Fidelitate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/17094_a_18419]
-
simplu au ghinionul să-i displacă sunt imediat pedepsiți: loviți, atîrnați de o ștangă, li se răstoarnă găleți de apă peste ei și sunt obligați apoi să curețe cît mai repede mizeria. Spectatorul vede și aude totul: hainele ude și respirația gîfîită, transpirația, frica și speranța, disperarea și credința. La o asemenea distanță e greu de mințit, dar este ușor de exagerat. Dacă acțiunile devin un simplu exercițiu de virtuozitate, de jogging scenic, mimarea suferinței se transformă în contrariul ei. Dacă
Fidelitate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/17094_a_18419]
-
Oratoriul de Crăciun (Suedia, 1996) de Kjell Åke Andersson: aducerea lui Bach într-o biserică rurală. Cum o mare dragoste ajunge să genereze o teribilă ură se dezvăluie în Sfîrșitul aventurii (Marea Britanie, 1999) de Neil Jordan, frisonanta melodramă de largă respirație ce a deschis festivalul. A doua ecranizare a romanului autobiografic al lui Graham Green, dincolo de mimetismul anilor '40, este o modernă poveste tragică ce-și trădează resorturile abia după reluarea mereu și mereu a crîmpeielor de amintire, intarsii ce scurtcircuitează
Doamne, nouă redă-ne... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17078_a_18403]
-
rezervat, ce recurge la culoare cu parcimonie, țintind o dematerializare și sub aspect formal. Eposul vizionar al plinului la care aspiră apare trasat cu o mînă timidă, lăuntric șovăitoare. Laconismul e resimțit drept o salvare: "Cum este cu putință/ această respirație/ în cinci versuri/ tot ce urmează/ e în plus" (Cum este cu putință). Scrisul însuși i se înfățișează ca o opțiune ținută în cumpănă de tentația nonexpresiei, de irezistibila atracție a luminii sacrale care se dispensează de grai: "Și iar
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
robia babiloniană a generalului", a "indiferențialului". Exemplele date și nu numai ele confirmă victoria repurtată de poet asupra "coșmarului indistincției", a "pustiei generalului", adică exact asupra abuzului de conceptualism de care suferise lirica sa. Cîteva astfel de haiku-uri au respirația viului delicat și pur, dar și o urmă din bacoviana trăire dramatică a fiecărei secvențe (...). Alte dăți - expresia apropiindu-se de apoftegmă - tot autorul Plumbului, cînd de o seninătate convalescentă, cînd reflexiv-enigmatic-sumbru, este cel care călăuzește pe emul în efortul
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
poetizate, parcă imateriale, într-o perpetuă stare de zbor și de visare, lucruri obsedante, intense, vii ("Desenez lucruri, lucruri lungi, străvezii,/ Parcă din vârful unei piramide,/ Care în ore cenușii,/ M-alungă și mă prinde." Sunt poeme spiritualizate, cu o respirație aproape mistică ("Plouă soare/ Să nu fii și totuși ești/ Serafima,/ Și în vis./ A înmărmurit lumina.") Poezia de dragoste are tonuri de pasiune și senzualitate sublimate până la transformarea lor în principii primordiale: Și mă prinse iar în brațe,/ Care
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
induce. Simbolurile sunt tradiționale, imaginile evanescente și rafinate, mișcarea sufletească e ascendentă, religiozitatea are parfum de icoane vechi, totul e o traducere senzorială, proustiană, de undeva de la marginea memoriei, a imaginilor din copilărie. Există vibrație metafizică în fiecare metaforă, și respirație de haiku: Nefiresc de albe,/ Petalele primăverii/ Cine ar îndrăzni să le atingă/ Știind că se va spulbera în vânt?" Poemelor Mariei Calleya li se pot recunoaște și ecouri blagiene, și din Ioan Alexandru, cuvinte neasimilate în substanța poetică proprie
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
corolar al acestuia: "Ajutîndu-se cu dinții scoate Orfeu ultimele acorduri din harfă/ Resemnarea sa de pe urmă ascute colții, ghearele fiarelor/ Dînd o mînă de ajutor sălbăticiei./ Presimți deșertul aținîndu-se la pîndă spre a lua în stăpînire verbele tale;/ Cu fiecare respirație își strecoară iscoadele de nisip fin în cerul gurii mele, în bronhii" (Cărțile junglei de asfalt). Bineînțeles, e un celebrator al agoniei: "O harfă plutitoare îngînă meandrele agoniei" (Vești dintr-un tărîm de ceață). Locuitor "al propriului pustiu lăuntric", "de unde
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
pe rege să stăm amîndoi în grămada de bălegar filosofic/ sînt multe lucruri invizibile, mulți oameni, iar eu încă nu am învățat limba invizibilă/ mă așteaptă Uriel, îngerul căinței/ în această lume bună, cu sfinți, extaze, morți, sacrificii, timp, cu respirații sau rugăciuni,/ cu poeți, cu femei gravide. lume bună, minunată, de la Dumnezeu? (un epilog). Parodiat fiind, absurdul e aici, am zice, un absurd de gradul doi. De altminteri, poetul pare a se afla mereu, prin suprarealism, într-un mediu de
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]
-
cinica inițiere în arta sexului fără dragoste descrisă cu o fină subtilitate de Catherine Breillat în Scurtă traversare/Brève traversée, printr-o bine cumpănită opoziție între spiritul rece britanic și cel fierbinte, francez. Filmat în alb-negru precum un document autentic, Respirația/Le souffle îi permite lui Daniel Odoul să dilate acel moment de trecere spre maturitate, moartea copilăriei însemnînd pentru eroul său, un puști dezechilibrat, și sfîrșitul vieții naturalist cinematografiată, cu o tensiune implicită, amintind de Bresson. Printr-o comparație involuntară
Speranțele Salonicului by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15649_a_16974]
-
amîndouă de acea prezență discretă, la limita irelevanței, într-un organism redundant și diform, erau atunci, în tăietură proaspătă, evidențe de-a dreptul traumatizante. Cu atît mai mult cu cît toți artiștii momentului, fără excepție, aveau încă plămînii îmbîcsiți de respirația exclusivă în atmosfera unui propagandism cultural osificat pînă aproape de abstracțiune. Chiar și artiștii liberi în interior și neconcesivi în manifetarea lor publică erau absorbiți de context într-o asemenea măsură încît păreau ei înșiși exponenți ai regimului, chiar dacă pe un
Salonul național de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15699_a_17024]
-
a comentatorilor, a specialiștilor, a cronicarilor și criticilor a pus umărul la tot ce se întîmplă prin faptul că "regele e gol!" nu s-a strigat la timp, prin faptul că privim teatrul strîmt și provincial, nu-l raportăm la respirația și anvergura mondiale, ne pamăm prea tare cînd nu e cazul și devenim prea aspri cu spectacole care, chiar împerfecte, înseamnă evoluție, ieșirea din impas, din teatrul mort în accepția lui Brook, prin faptul că acceptăm diletantismul, prin faptul că
Caragiale și teatrul contemporan (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15698_a_17023]
-
legănat, baloturile de ziare i se bălăngăneau de o parte și de alta a gîtului și, pentru prima oară, poate din cauza distanței mici, i-am auzit gîfîitul neputincios și parcă am simțit organic, în profunzimea propriului meu corp, povara acelei respirații șuierate și dramatice. - Netrebnică trebuie să fi fost viața ăstuia, de poartă el acum atîtea păcate în spate! M-am întors după direcția glasului și am văzut, chiar lîngă umărul meu, un bărbat în vîrstă, înalt și zvelt, cu părul
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15714_a_17039]
-
trăgînduși-o peste cap și dezvelindu-și sînii. Semănau cu două coifuri culcate, cum văzuse el într-o vizită la Muzeul Județean de Istorie, și aveau și ei vîrfuri ascuțite, mai închise la culoare, ca niște țepușe. El nu mișca, ținîndu-și respirația. Profesoara se aplecă și atunci coifurile se răsturnară și ele cu țepușa în jos, scoase dintr-o sacoșă costumul de plajă, reveni la verticală, își puse sutienul, adunîn-du-și cu o mînă sînii și aducîndu-i oarecum pe aceeași direcție, în față
Proză de zile mari by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15744_a_17069]
-
care se așează în rînd cu Shakespeare și Voltaire. Sau Shakespeare, Goethe și Bruscon. Soluția, poate singura, de a nu-ți pierde mințile, de a crede că ești altfel decît ceilalți este să vorbești. Continuu. Fără pauze prea mari de respirație. Și ce dacă pe ceilalți nu-i interesează? Nu-i nimic. Dă-i înainte! Și ce dacă ceilalți nu pricep o iotă din vîltoarea unui monolog fără sfîrșit? Nu-i nimic. Nu-l întrerupe! Îi poți domina prin simplul fapt
Exercițiul delirului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15753_a_17078]
-
piese și aduce în spectacol două cupluri, două istorii diferite, fără legătură între ele, cu același deznodămînt: sinuciderea în doi. Tensiunea este mult amplificată astfel, fiorul tragic se instalează plenar, încă de la început, și ocupă tot spațiul. În atmosfera, în respirația actorilor, în privirile personajelor lor hăituite bîntuie revolta, neputința, scindarea conștiinței și a sufletului între datorie și sentiment: " Dacă-n lumea asta/ Uniți nu putem rămîne/ În lumile după lumea/ Ce-n viitor va fi/ Soț și soție vom fi
Răsărit de soare deasupra pădurii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15771_a_17096]
-
făceam rugăciunea în picioare, în fața farfuriilor goale. Doamna Forbes nu era catolică, dar contractul prevedea să ne pună să ne rugăm de șase ori pe zi, și ne învățase rugăciunile ca să-l respecte. Apoi ne așezam toți trei, ținându-ne respirația în timp ce ea verifica până în cele mai mici amănunte felul în care ne prezentam, și numai când găsea totul în perfectă ordine suna din clopoțel. Atunci intra Fulvia Flaminea, bucătăreasa, cu veșnica supă cu tăiței din vara aceea îngrozitoare. La început
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
apa trasă la toaletă la ora opt, nici robinetul chiuvetei, nici zgomotul jaluzelelor, nici placheurile cizmelor și cele trei bătăi fatale în ușă cu palma ei de traficant de sclavi negri. Fratele meu își lipi urechea de perete, ținându-și respirația pentru a putea desluși cel mai mic semn de viață din camera de alături, și în cele din urmă scoase un suspin de ușurare. - S-a făcut - zise. Nu se aude decât marea. Ne pregătirăm gustarea puțin înainte de unsprezece și
Gabriel Garcia Márquez - Vara fericită a doamnei Forbes by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15735_a_17060]
-
iuțeală, hăpăindu-le ca pe niște găluște fierbinți. În grecește: koptein înseamnă a frânge, a rupe, de unde sunkope, ceva ce se frânge în cursul unei dinamici. Interesantă, medical, este sincopa albă, când pacientul pălește deodată, fără să i se oprească respirația. Sau atunci când i se oprește respirația, învinețindu-se brusc: sincopa albastră, amintită. Jazmanii negri de la Newport... New Orleans... care cultivă muzica sincopată, RAG-TIME, școala americană populară în jurul anului 1900. Ritmică biologică impunătoare sesizată de urmașii sclavilor africani... Precipitare patetică... și
Sincope by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15804_a_17129]
-
găluște fierbinți. În grecește: koptein înseamnă a frânge, a rupe, de unde sunkope, ceva ce se frânge în cursul unei dinamici. Interesantă, medical, este sincopa albă, când pacientul pălește deodată, fără să i se oprească respirația. Sau atunci când i se oprește respirația, învinețindu-se brusc: sincopa albastră, amintită. Jazmanii negri de la Newport... New Orleans... care cultivă muzica sincopată, RAG-TIME, școala americană populară în jurul anului 1900. Ritmică biologică impunătoare sesizată de urmașii sclavilor africani... Precipitare patetică... și întrerupere bruscă, în pauza în care
Sincope by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15804_a_17129]
-
încăiereli și bătăi în toată regula. Locul acesta trăiește și el și se dezmembrează, încet-încet ca și sufletele celor ce-l năvălesc. Un alt lucru prin care spectacolul a cîștigat foarte mult este anularea pauzei. Este făcut dintr-o singură respirație, ca un film să spunem, nu te plictisești deloc, nici nu știi cînd au trecut cele două ore și jumătate. Nimeni nu se foiește și nu cască în sală și nici chiar fumătorii nu suferă prea tare. Construcția lui Yuri
E la nave va! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16133_a_17458]
-
muncii forțate spre deliciile unei formații a muzicii country). Fiecare din cele două filme poartă marca unui ținut anume, cu peisajul său fabulos: discret intercalat în narațiune, chiar șters - Texas-ul doctorului interpretat de Richard Gere; în schimb tutelar în respirația de plein air - Mississippi-ul celor trei fugari. E una dintre rețetele de rezistență ale cinema-ului american, această osmoză regăsită, cînd nu e standardizată, a personajelor și spațiului lor definitoriu, cu surpriza că avantajul acuității în percepția naturii, în genere
Insurmontabila barieră by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/16179_a_17504]
-
acest film "deja văzut" ca pe "un nou film românesc", ca pe un semn al "ambiției de a relansa cinema-ul autohton"? Sincer : nu. Varianta pentru marele ecran, chiar dacă mai lungă cu circa 25 de minute - de unde un plus de respirație și de rotunjime - nu aduce nimic substanțial, în plus, față de cea veche. Imaginile noi, care au împănat montajul originar, deși filmate pe platou, la o distanță de peste un an față de cele vechi, nu se simt, se topesc în masa filmului
Ciorba reîncălzită by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16195_a_17520]
-
și a eșecului, marcată parcă de limitele constrictive ale realității obiectuale, și care "se aude(ca) un sunet/ același/ prin coaja uscată a copacilor/ fără ecou/ și mintea e prinsă/ într-o pată." (Fără ecou, p. 31). Spațiul închis, fără respirație și fără perspectivă, desprins parcă din geometria lui Kandinsky - "Tristețea se solidifică în pahare de carton" (Carnavalul muștelor, p. 33) - epuizează de "energii sacre" actul artistic și îl predispune la o observație neutră, aproape apatică, a metamorfozei lumii, ca în
Călăuză în Infern by Ioana Băețica () [Corola-journal/Journalistic/16208_a_17533]