2,803 matches
-
ce-ați pățit la arcadă, unde v-ați zgîriat? se interesează. Nicăieri, e un fleac, o nimica toată, îi răspunde, ghinion curat, spune ducîndu-și degetul arătător la tîmplă, dîndu-și în sfîrșit seama că se află din nou într-o postură ridicolă, că avusese degeaba acea discuție interminabilă cu Bătrînul. Nu mai era nici o speranță ca totul să se fi întîmplat doar în imaginația sa, că odată întors acasă în odaia sa, va reuși să se liniștească ca și cum nimic nu s-ar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
gării, bine luminat prin comparație, și sorbeam un ceai rece. Îmi scosesem fularul atât de îmbibat de umezeală încât aș fi putut să-l storc. Eram înghețat până în măduva oaselor și copleșit de amărăciune, într-o stare de-a dreptul ridicolă. Dându-mi seama de asta am simțit că am luat-o razna de-a binelea. Scena cu Antonia mă lăsase țeapăn și fără vlagă, de parcă aș fi fost bătut sau aș fi mers cale lungă. Mă aflam acum într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o poziție care În mod normal n-ar fi fost indecentă, dar care, În situația de față, căpătă un nou Înțeles. — Nu te mișca până nu-ți spun. Turnura neașteptată pe care vizita mea Începuse s-o ia era la fel de ridicolă ca o mulțime de alte lucruri din viața mea. Din nou abia reușeam să aud ce se Întâmpla. Suna de parcă Dora și-ar fi făcut de lucru cu ceva pe scaun. Pantofii Îi căzură pe podea, după care se așternu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
victorie într-un joc cu mingea! Cum zicea mătușă-mea Clara, cu glasul ei nevricos, ca un scârțâit de vioară: — Heshie! Te rog! N-am nevoie de goișe nahes 1! N-avea nevoie, nu ducea lipsă de plăcerile și satisfacțiile ridicole care-i făceau fericiți pe neevrei... La fotbal, liceul nostru evreiesc era ciuca bătăilor (deși fanfara, fie-mi îngăduit să zic, câștiga întruna premii și distincții); palmaresul nostru jalnic era, desigur, un motiv de dezamăgire pentru cei tineri, indiferent ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cu glas tare! - „A murit“. Fiindcă se pare că și eu cred în chestia asta, și eu cred în faptul că, într-un fel, îl pot salva de la anihilare - pot, și trebuie! Dar de unde ne-a venit tuturor ideea asta ridicolă și absurdă că aș fi așa de... puternic, așa de prețios, așa de necesar pentru supraviețuirea cuiva! Ce-o fi fost cu părinții ăștia evrei - că nu-s singur în barca asta, a, nu, sunt la bordul celui mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Hai, fă frumușel pișulică, bubale, fă un pișulică mumos pentru mămica - îmi cântă ea în timp ce, de fapt, ceea ce fac eu acolo, în picioare, cu mâna ei pe ciucălăul meu, reprezintă, după toate probabilitățile, viitorul meu. Imaginează-ți! Hal de situație ridicolă! Uite-așa se plămădește caracterul cuiva, uite-așa se modelează un destin... sau, vai, poate că nu... Oricum, în caz că informația asta are vreo importanță, niciodată nu pot, pur și simplu, să-mi golesc udul în prezența cuiva. Până-n ziua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pește. Și ar fi zis bogdaproste că a scăpat viu și nevătămat. Dar mă-nțelegi - mintea întreagă, pentru mine, e totuna cu temerile mele! Mintea-ntreagă e, pur și simplu, moștenirea terorii cu care m-am ales din trecutul meu ridicol! Tiranul ăsta, supraeul meu, ar trebui strunit, ticălosul ăsta ar trebui spânzurat de bocancii lui de front, să crape naibii! Cine dârdâise pe stradă, eu sau fata? Eu! Cine arătase îndrăzneală, cutezanță, curaj, eu sau fata? Fata! Fata asta dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ritmul pașilor săltați cu care străbate încăperea. Știi că individul a lucrat la circ, la "zidul morții"? Are o motocicletă!... Ha! Mai bine motoretă, să-ți dea impresia că duce un țap între picioare, ținîndu-l de coarne. Hai că ești ridicolă: tu și omul cu motoreta! Pardon! rîde Paula, așezîndu-se într-un genunchi, umplînd paharele, în timp ce capotul îi acoperă doar umerii și brațele. Are o motocicletă japoneză, Honda. Radu tresare: vede pe străzile orașului uneori o motocicletă care atrage atenția tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dreaptă, să și-o scoată. Apropie degetul îndoit de ușă, vrea să bată, dar, nehotărîtă, renunță. Pornește înapoi spre scara centrală, tiptil, pe vîrfuri, să nu facă zgomot. Pachetul de sub braț, ca un sul, îi lunecă, lovind înfundat cimentul. "Sînt ridicolă gîndește fata. El, măcar, avea scuza că băuse cînd a fost pe la mine, la magazin..." Prinde pachetul mai bine sub braț, vrea să-și tragă mănușa la loc, hotărîtă să coboare treptele încet, indiferentă, să nu dea de bănuit cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aceea tăcută de toamnă, urma să fie scufundat în Groapa Marianelor - un submarin pentru locuit. Își trecu palma întinsă peste poala rochiei. Se uita cum stă acolo nemișcată - din cine știe ce pricină, îi dădea impresia unui lucru de un arbitrar absolut ridicol, de parcă ar fi fost doar unul din diversele dispozitive care s-ar fi putut atașa unei încheieturi, unul care putea fi scos și pus la loc după bunul plac. Ceasul electric bâzâia imperceptibil. Palma alunecă peste materialul fustei spre tiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cum va evolua povestea pe care o spun. Că nu poți să știi ce se va întâmpla în clipa în care pui următoarea filă în mașina de scris. Bineînțeles că așa este și viața. Viața, cu șansele ei minime și ridicole ca un lucru să se întâmple într-adevăr. Și, mai mult decât atât, fără să vrem, ex post facto, vom asocia vreun motiv dubios acestor experiențe iraționale și acestor idei confuze. În zilele noastre, aceste motive sunt adesea artificiale, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
aia, spre sfârșitul filmului“, de scâncetul ăsta care mi se pare mie că are nevoie de explicații, de Știm și Ștam care poate că plângeau (deși eu nu mi-i amintesc să fi plâns vreodată) și de nevoia asta, poate ridicolă, de a da naibii timpul trecut, de a abandona pentru câteva pagini povestea, de a intra în timpul prezent ca într-o piua unde totul se liniștește unde îmi pot aminti că cea mai frumoasă căsuță din lume e sub plapumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
acum pentru prima oară ușa larg deschisă - despre noaptea aceasta care se furișează duminica la ora două după-amiaza după perdele ca o pisică (ireală, străvezie, amenințătoare), ca un linx ce-i învăluie tiptil pe ei, pedestrașii verzi, încă inerți, încă ridicoli de mici, ce par să scruteze întinderile nesfârșite ale tundrei, fără vreun reper real, fără să poată spune dacă sunt vii sau dacă sunt morți, atât timp cât însuși Dumnezeul lor nu a hotărât vreun gest, nu a poruncit nimic decât nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fizic și, la drept vorbind, În nici un alt fel, și mi-a fost cumplit de greu să fac față stupidității goale a unei vieți banale, lipsite de orice poveste, așa că, foarte de timpuriu, am Început să mă alin cu ideea ridicolă că am cu adevărat un Destin, al meu și numai al meu. Și am Început să călătoresc, În spațiu și timp, În cărțile mele, căutîndu-l. Am trecut pe la Londra, pe la Daniel Defoe, pentru un tur cu ghid al ciumei. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ajungînd afară, Într-o grădină Împodobită cu torțe de hîrtie, În vreme ce locotenenții cei chipeși ai Gărzii Imperiale Își răsuceau nervoși mustățile. RÎdeți. Aveți dreptate să rîdeți. Și eu am fost odată - În ciuda Înfățișării mele neplăcute - un romantic incurabil, cea mai ridicolă dintre creaturi. Și, de asemenea, un umanist, la fel de incurabil. Și totuși, În ciuda - sau poate tocmai datorită ? - acestor slăbiciuni ale mele, În decursul educației mele timpurii m-am putut Întîlni cu o sumedenie de oameni ieșiți din comun și o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
spune lui Norman despre ea, am fost sigur că acea poveste are, cumva, un răspuns pentru mine. Un răspuns la ce anume ? Ei bine, știu că sună destul de idiot să zic asta, dar cred că Încă speram să pricep sensul ridicolei mele vieți, și m-am gîndit că poate Jerry Îl descoperise, sau măcar e pe drumul cel bun și că ăsta era motivul pentru care scria o carte despre un șobolan. Așa că, la vreo două zile după plecarea lui, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Firește, Însă, că lucrurile nu-i apar chiar atît de comice unuia care crede În Dumnezeu - sau În Diavol... Pentru că Diavolul - ca și Dumnezeu - s-a folosit Întotdeauna pentru scopurile sale de astfel de specii suburbane de oameni mărunți și ridicoli, estropiați sufletește și lipsiți de șira spinării. CÎnd intră În folosul lui Dumnezeu, le ridicăm În slăvi Noblețea, iar cînd intră În folosul lui Diavolul, vorbim de Ticăloșia lor; dar și Într-un caz și În celălalt, materialul uman e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Discuțiile acestea despre război... ți-au ațîțat peste măsură imaginația. Poole mi-a spus cît de exaltat erai ieri În grădină... — Nu permit să fiu tratat ca un individ sau ca un copil, zise Digby privindu-și trupul Îmbătrînit și ridicol În pijamaua aceea vărgată. — Ți-ai băgat, se pare, În cap ideea că ai aptitudini de detectiv și că ai fost, poate, detectiv În viața dumitale anterioară... — A fost o simplă glumă, protestă Digby. — Te asigur că profesiunea dumitale era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
saci de făină, un bătrîn Își dădea sufletul, doi Îndrăgostiți Își surîdeau pentru prima oară În lumina unei lămpi; totul căpăta În Întunericul acela o Însemnătate atît de profundă, Încît misiunea lor părea ceva meschin, o aventură factice, o goană ridicolă În noapte, desfășurată În mare viteză undeva la periferia experienței umane obișnuite, normale; Rowe simțea un fel de nostalgie a acestei lumi obișnuite, normale: ar fi vrut să se Întoarcă printre oamenii cu cămine și copii, cu iubiri calme, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o metodă primitivă prin care cel șiret și neputincios îl răpune pe cel puternic și cu caracter. În momentul decisiv al încleștării fizice, când victoria înclină spre cel nedreptățit, neputinciosul transformă lupta în spectacol de circ, apelând la cele mai ridicole gesturi. Printr-o nelămurire generală, masa spectatorilor prinde din aer giumbușlucurile și fraternizează cu lașitatea celui șiret, hohotind descătușată. Cel puternic rămâne cu vorbele în gât și mușchii încordați, iar ridicolul situației îl copleșește. Un scenariu asemănător pun în mișcare
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
nu acoperea nici măcar contradicții lăuntrice latente, ci liniștea amărâtă a unui suflet nerealizat. Va trebui să vedem care este specificul național al României, care a ținut-o o mie de ani în nemișcare, pentru a-l putea lichida împreună cu mândria ridicolă care ne atașează de el.” De asemenea, s-ar putea vorbi și despre apatia omului contemporan, care se înstrăinează de Dumnezeu într-un univers propriu material. Despre această apatie, filozoful Constantin Noica scria: „Mentalitatea istorică, îndrumătoare numai spre trecut, e
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
contemporană din lume, bă! M-au cântat la New York, Londra, Sydney, Paris, Viena, Berlin - și voi n-ați auzit de mine! Eu sunt băiatul lui Schoenberg, bă! Fratele lui Cage! Polițiștii schimbară niște priviri cum că aș fi nebun și ridicol. - Ce ziceți, bă? i-am luat la rost. - Hai, haideți la secție, și domnișoara... Am coborât din mașină, blestemându-le zilele. - Da’ cu fata ce-aveți, bă? Nu vă e rușine? Persecutați femei nevinovate! Bă, sunt cel mai mare compozitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
importanță! Tu chiar nu îți dai seama, tu cum crezi că s-ar simți fata căreia i-au aparținut dacă i-ar vedea? Ce spui cu asta despre ea? Că este o curvă, că poate fi redusă la un trofeu ridicol, o pereche de chiloți?!? - Dar nu asta e ideea, nu asta este poanta, am zis. I-am atârnat, știi, brăduții ăia... Anca zâmbi tristă. - Ce brăduți? zise cu o voce liniștită. Știi cum m-am simțit? Să fiu văzută în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
domnul J.L.B. Matekoni niciodată la el acasă. Biroul lui de la Tlokweng Road Speedy Motors arăta destul de rău cu toată unsoarea aceea și cu calendarele pe care i le trimiteau furnizorii de piese de schimb. După părerea ei, erau niște calendare ridicole, cu toate femeile alea jigărite cocoțate pe cauciucuri sau proptite de mașini. Femeile alea nu sunt bune de nimic. Nu sunt potrivite să aducă pe lume copii și nici una nu părea să fi terminat vreo școală sau măcar să fi absolvit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
crăpăturile punții. Cei patruzeci de bărbați muriră asfixiați cu mult Înainte ca scheletul navei să Înceapă să dea semne că avea de gînd să cedeze. Barca ajunse pe uscat. Oberlus Îl Îmbrînci pe căpitan pînă-l culcă pe nisip, jalnic și ridicol, Înfășurat În murdarul lui cămeșoi alb, plîngînd și tremurînd de frică și tristețe, și așteptară Împreună, tăcuți, ca, preschimbată Într-o singură flacără halucinantă, María Alejandra să fie Înghițită de apă, scoțînd scîntei, scrîșnind și lamentîndu-se, Înainte de a se pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]