771 matches
-
tragică, pe care i-o dă iminența propriului sfârșit. Cântecul se lasă atins acum de o răscolitoare tristețe, poemele vorbind tot mai insistent de o „pământeană trecere”, de acea „înaltă destrămare” pe care i-o inculcă presentimentul unei prea timpurii risipiri în neant. Versul se încheie elegiac, în acorduri de recviem, făcând să se audă - remarca unul din interpreții lui -„muzica stelară” a unui suflet năzuind la o „supremă împăcare” a vieții și a morții. Cum premonitoriu vestea, „Poetul a plecat
MOLDOVEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288230_a_289559]
-
viori, întristate mandoline, flautul magic) vine din simbolismul francez. Elogiul tăcerii, albul atotstăpânitor trimit la Stéphane Mallarmé (pentru el, ca și pentru Stefan George, P. nutrea un adevărat cult). Sinestezii de o deosebită finețe asociază sunete, culori și parfumuri până la risipirea contururilor lumii materiale. Dar elanul transcenderii alternează cu pierderea speranței („Târziu bătură-n ușă nebunele fecioare”), ducând spre „moartea visurilor” și poema renunțării, a alunecării în deznădejde și moarte: „Lumina e un chin care ne-apasă, / Iar cerul nesfârșit ne
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
poemul lui Ion Barbu: „Treci și de 1, treci și de 2,/ Rupe-i spirala lui 3 cu brațul./ Du-te la 4, ca la un roi / Care spre 5 își îndreaptă nesațul [...] // Sorii le macină mărilor spiritul / Și-n risipire cu pașii rod / Plus infinitul, plus infinitul / Care pe numere e voievod. // [...] El e deasupra și-n toate părțile, / Râde în sunete ca un pian, / Clatină hărțile, biruie morțile, / El e văzduhul submarțian” ( Spre plus infinit). Marcată la început mai
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
niam să trece. În versuri ce tind să fie o meditație pe tema fortuna labilis se presimte Glossa lui Mihai Eminescu. Deșarte sunt vanitatea și lăcomia, dorul de parvenire, când totul stă sub semnul vremelniciei. Timpul aduce celor pământești grozave risipiri. După moarte, făptura omenească se desface iarăși în „stihii” (aer, lut, foc, apă). Purceasă din textele Ecleziastului, viziunea lui P. conține și unele elemente materialiste. Descriind, cu oarecare imaginație plastică, sinistra părăginire a palatului domnitorului Mihail Sturdza, P. este unul
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
netranzitivă a insului, și nu aceleași frunze renasc, nu aceleași păsări se întorc, îndrăgostiții se despart și se uită, iar povestitorul eternei istorii, bătrân, cu frica de moarte „intrată în nări”, claustrat în strâmtoarea implacabilă a destinului, se lamentează de „risipirea”, la moartea sa, a lumii și a Creatorului: „Doamne,/ Dacă stă în puterea mea/ Să te păstrez,/ Ce voi face cu tine/ Când lut voi fi?” În așternerea văilor, volum retrospectiv în mare măsură, aduce o accentuare a singularizării insului
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
lingvistice (Critică) până la cele de natură istorico-socială (Ochire retrospectivă). Moralist de esență clasică, prozatorul se exersează în crearea de „fiziologii”. Fiziologia provințialului, Un poet necunoscut, Lumânărică sunt încercări de caracterologie, în timp ce Istoria unei plăcinte tinde spre pictura de moravuri. Deplângând risipirea acelor urme ce atestă originea străveche a neamului (Vandalism), precum și stingerea unor deprinderi patriarhale (tipul boiernașului de țară din Pentru ce țiganii nu sunt români va avea multă căutare în proza sămănătoristă), autorul stăruie în convingerea că ritmurile prezentului spulberă
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
ceva mai bună a lui Constantin Mavrocordat, care, între altele, a reorganizat școlile și a creat condiții de învățătură pentru fiii de boieri. În general, Letopisețul... evocă vremuri de restriște, pline de războaie, invazii, fărădelegi, omoruri și jafuri, cu mari risipiri de oameni și bunuri, o lume plină de primejdii, mereu răscolită. O sintagmă cu rezonanțe apocaliptice - „Și feliuri de feliuri de spaime îmbla” - rezumă teribila realitate a timpului. N. deplânge mereu starea jalnică a țării, de care îi face vinovați
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
fost cândva, s-au destrămat, și dacă poetul le invocă e pentru că singurătatea („Murim atât de singuri și o dată” - Moartea calei) face ca spectrul „trecerii” să fie încă mai inchietant sub orizontul unei insuportabile zădărnicii. O mântuire, în noianul acestor risipiri, ar fi în harul primenitor al cuvântului („iar sufletu-mi rămâne de-a pururi în cuvinte” - Rugăciune către luceafăr). Din pudoare, trăirile mărturisite în acest monolog elegiac sunt prefirate printr-un filtru livresc, prin care se străvăd și plăsmuiri de
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
participa la un anumit proiect. Există însă fapte care pun sub semnul întrebării promptitudinea unei astfel de reacții din partea locuitorilor satului. Astfel, când „morarul” a adus pietriș pentru pietruirea străzii, locuitorii de pe ulița respectivă nu au vrut să ajute la risipirea și nivelarea lui declarând: „Ce, bă, vrei să ajungi la moară? Pune mâna și plătește să ai drum bun” (bărbat, 46 de ani). Deci, în acest caz, chiar dacă ar fi beneficiat și ei de acest drum, oamenii nu au participat
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
Ceea ce urmează nu poate fi decât un lanț grosolan de nepotriviri. Cel obișnuit să se descurce mereu nu ezită, la o adică, să-i încurce pe alții. Prea multa îndemânare la fluier și joc pare să fie cu cântec. Trenul risipirilor desenează, în filigran, parabola greierului și furnicii. Lăutarul ne interzice judecarea vieții în categorii finale, lipsite de fluiditate: nici tragedie ascunsă, nici comedie pe față. Totuși, din această îndestulată împăcare cu sine se ivește, calm, mediocritatea. În sfârșit, un neam
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este conservator-orizontală, ci radical-verticală. În liturghie, doxologia nu face decât să înghită apofatic abisul lui Dumnezeu. Tradiția nu trimite la anteriorități, ci la rădăcini, deci spre izvoare. Tradiția nu te învață exhaustiv tâlcurile istoriei căzute, ci te previne asupra ispitelor risipirii sub vremi. Tradiția ne reamintește că adevărata teodicee se ascunde în mâinile noastre, fără a deține însă o rațiune suficientă pentru a justifica (eventual, postum) mizeria istoriei. Tradiția nu vede în modernitate o necesară felix culpa, așa cum nu integrează căderea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de manifestare a ideologiei burgheze În creația literară, i-a Înarmat să le combată. Însă confuziile n-au dispărut. Ele au persistat până și Într-o problemă atât de importantă ca Înțelegerea esenței realismului socialist. Cuvântul partidului a ajutat la risipirea lor. În articolul Mai multă principialitate În tratarea problemelor artei și literaturii se definea clar esența realismului socialist (Ă). Dar tot Învățătura partidului ne spune că niciodată nu trebuie să ne mulțumim cu succesele obținute. Critica și autocritica, exigența principială
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
costul ridicat al comunicațiilor; elaborarea aplicațiilor de către departamentele de informatică ale instituțiilor și altor organizații, cu necesitate bazate pe o tehnologie depășită, putând uneori deveni o frână pentru PTT al propriei organizații; insuficienta implicare a managementului executiv, având ca rezultat risipirea de resurse pentru sisteme cu caracter insular și insuficienta conștientizare a importanței standardizării metadatelor; deficiențe ale multor licitații, din motive de lipsă de rigoare în aplicarea legii și, mai ales, de transparența, care este un acquis communautaire. Totodată, statul este
Managementul cunoașterii in societatea informațională. In: Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
totuși, la biblioteca județeană din localitate n.n.) și aceea a fostului gimnaziu premonstratens din Oradea care și-a moștenit bogatul fond de la școala și casa ordinului iezuit de acolo. O serioasă pierdere a suferit patrimoniul bibliotecar din țara noastră prin risipirea colecției de cărți a seminarului catolic din Oradea (sporită din 1789) în care a fost înglobată și moștenirea de cărți rămasă de la istoriograful Pray György, precum și biblioteca de 30.000 de volume a episcopiei catolice înființată la sfârșitul celui de-
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Matei. El trebuie să ofere o explicație inedită gestului făcut de Iuda și o găsește legând momentul de cele trei ispite din pustiu, relatate În capitolul 4. Iuda merge la arhierei nu pentru că s-ar fi revoltat, Împreună cu apostolii, de risipirea parfumului prețios, ci pentru că pur și simplu diavolul s-a Înstăpânit asupra lui. Explicația e tranșantă și definitivă. Luca nu va mai reveni asupra personajului, nici măcar la Cina de Taină, unde remarca lui Isus despre apropiata Sa predare autorităților pică
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
mai târziu. Și snoava populară Cei trei frați gheboși sau Trei bărbați și o muiare (1843) este adaptarea unei prelucrări germane sau franceze a unor motive din Halima. Alte traduceri care, prin tipărire și răspândire, i-au mărit faima sunt Risipirea cea de pre urmă a Ierusalimului (după o prelucrare maghiară din Flavius Josephus, 1821), Toată viața, istețiile și faptele minunatului Tilu Buhoglindă (după originalul german Til Eulenspiegel, 1840), Nașterea și toată viața minunatului Piticot de un cot și cu barbă
BARAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285616_a_286945]
-
despre Elena cea frumoasă și pustiită crăiasă, Sibiu, 1801; Gratulație întru cinstea preasfințitului domn Vasile Moga, episcopul neunit în M. Prințipat al Ardealului, Brașov, 1811; Cei trei frați gheboși sau Trei bărbați și o muiare, Brașov, 1843. Traduceri: Flavius Josephus, Risipirea cea de pre urmă a Ierusalimului, București, 1821; O mie și una de nopți. Istorii arabicești sau Halima, I-VIII, Brașov, 1836-1840; Toată viața, istețiile și faptele minunatului Tilu Buhoglindă, Brașov, 1840; Nașterea și toată viața minunatului Piticot de un
BARAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285616_a_286945]
-
vulturul?, București, 1966; Absenții, Cluj, 1970; Fețele tăcerii, București, 1974; Orgolii, Cluj-Napoca, 1977; Vocile nopții, București, 1980; Bloc-notes, Cluj-Napoca, 1981; Refugii (Zidul morții), București, 1984; Drumul cenușii (Zidul morții, II), București, 1988; Recviem pentru nebuni și bestii, București, 1999; Tentația risipirii, București, 2003. Repere bibliografice: Ciobanu, Panoramic, 194-198; Vlad, Convergențe, 287-291; Petrescu, Scriitori, 142-144; Dimisianu, Valori, 105-108; Iorgulescu, Rondul, 207-213; Raicu, Critica, 127-133; Regman, Colocvial, 27-33; Dimisianu, Nouă prozatori, 24-43; Regman, Explorări, 251-257; Simion, Scriitori, I, 485-500, IV, 227-238; Poantă, Radiografii
BUZURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
și viața și penele, iar pe tăblița lui se putea citi: „Ăsta a plecat primul“. Sara și cu ai săi plecară așadar fără să se mai uite înapoi; era scris că aveam să-i ajungem curând din urmă pe drumul risipirii. ANUL SĂRBĂTORII MIHRAJAN 896 de la hegira (23 octombrie 1492 11 octombrie 1493) Niciodată, începând din anul acela, n-am mai cutezat să rostesc în fața tatălui meu cuvântul Mihrajan, atât de tare îl cufunda în cele mai dureroase amintiri. Și niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
după ce-i treceai pragul. Multă vreme, înfiorat de umbrele venind dinspre capătul aproape nevăzut al acelei săli de librărie, nici nu îndrăzneam să mă avânt prea departe. Mă opream la primele rafturi, răsfoiam cărțile aflate la îndemână, mă bucuram de risipirea lor după legile unui hazard de tarabă și ezitam îndelung până la a mai face un pas în interiorul acela de umbre mirosind a motorină, a praf, a hârtie cu cerneluri amețitoare. Ani mulți, librăria aceea a fost o legătură tainică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi descriu aproape patruzeci de ani din viață. De la primul film văzut la cinema „Victoria“, Ocolul Pământului în 80 de zile, cu berea băută la „Gambrinus“ - aveam 15 ani - și cu multe multe alte cadențe de pași, de zile, de risipiri. Nu sunt pregătit pentru așa ceva. Mi-i teamă parcă să intru în mine, să mă apropii de mine. Încă nu sunt pregătit pentru amintiri. Răscolesc doar cuvintele, cu acea nepăsare a unui meșter olar care frământă argila, nehotărât încă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cuvintelor, răsfățuri ale îmbinării lor. Sunt, de fapt, proiecții ale fantei prin care timpul umple textul, revărsându-se peste mine, glob luminos, desăvârșit, închis în sine și nemărginit. Simt doar. Simt cum coborârea în text te-adună din nisipuri de risipiri. Și înțeleg acum ceea ce odinioară mi se părea stupid, ridicol. Multul Lumii ți-a fost dat din începuturi și nu l-ai văzut. L-ai căutat în afara ta și el mereu a fost în tine. Te-a născut timpul, ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
puteam aduce spre noi, avizi de sevele clipei și nepăsători la durerile reale ale Lumii. Nu aveam istorie. Nu aveam bani. Aveam doar imensa plăcere a timpului care numai și numai pentru noi parcă fusese născocit și dat nouă spre risipire. Îmi părea rău să-l fi supărat pe Matvei, mai ales când încă mai aveam de băut împreună și, în special, nici prin gând nu-mi trecuse că aș putea face intenționat vreo aluzie la Basarabia. Mă durea prea tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a povesti și nici nu mă interesa pe atunci. Dar în acea dubă-dric, ascultându-l pe șofer, intuiam, simțeam fermecat cum viețile se pot ordona în poveste, cum există un cineva care le apropie, le unește, le adună din toată risipirea lor, dându-le lumini noi, făcându-le parcă mai adevărate decât au fost atunci când se trăiau, când seva lor încă era vie, curgătoare. Acum, trecând prin aceste locuri, văzând cum viața mea atât de mult s-a legat de ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trăi din lefuri de nimic, de a mă hrăni cu fărâmituri și de a nu-i invidia altuia reușita. Mi-a dăruit adevărata putere de a nu fi singur, chiar în grele clipe de însingurare. M-a adunat Biblioteca din risipiri, m-a primit întotdeauna răbdătoare, îngăduitoare, lăsându-mi mereu lumini în cele mai pustiitoare rătăciri ale beznei. M-a adunat mereu din risipiri, redându-mă din cioburi, sprijinindu-mă să mă înalț, să fac iarăși acel dintotdeauna greu, copleșitor, nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]