55,533 matches
-
bine). După aceea, însă, când mi-a oferit un pahar la barul tropical, am înțeles imediat că era un tip de calitate. Ne sorbeam amândoi băuturile acolo, la barul tropical, transpiram în costumele noastre de baie ude, eu mă vedeam roșie toată în oglinzile din tavan, un negru masiv ne făcea vânt cu un evantai. Beam niște cocteiluri foarte dulci și foarte colorate, cânta o muzică din insule, dintr-o dată eram undeva, foarte departe. Era momentul valurilor uriașe. Honoré îmi povestea
Marie Darrieussecq by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Journalistic/13352_a_14677]
-
în piscină și că rechinii aveau la dispoziție cinci minute, înainte de a muri în apa dulce, pentru a-i ronțăi pe invitații prea înceți. Se pare că asta dădea o ambianță unică petrecerilor. Apoi, toți ceilalți se bălăceau în apa roșie până noaptea târziu. Honoré era profesor la un colegiu de la periferie. Petrecerile private îl dezgustau. Nu se ducea nici măcar la banchetele studenților. Mi-ar fi plăcut și mie să studiez, i-am spus, iar el mi-a zis că în
Marie Darrieussecq by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Journalistic/13352_a_14677]
-
seară/ un copil deschide un tranzistor și ademenește cu melodiile sale tîmpitele de ciori/ un copil înoată voinicește printr-o piatră extrem de lungă/ un copil strivește sub călcîie branhiile unui pește păros/ un copil o cere în căsătorie pe Scufița Roșie/ un copil își pune pe rană o aripă de fluture/ un copil dorește să-i crească mustăți ca atare își lipește o rîndunică sub nas” (Un copil). Ce e acest copil căruia i se închină un imn jemanfișist decît un
Poezia lui Petre Stoica by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13341_a_14666]
-
ocupând locul central al scenei. Ioana Pârvulescu nu exclude imaginarul, închipuindu-și, de pildă, cum ar fi arătat eroii unor bine-cunoscute romane (Adela, Fred Vasilescu, Felix) și chiar poeții și prozatorii epocii: Liviu Rebreanu se plimba ziua cu un Chevrolet roșu, iar noaptea, (adaug eu, când nu scria) privea cerul cu luneta, Octav Șuluțiu își cumpăra galoși și citea Elemente de estetică de Croce, Bacovia fuma cu sete și bea pe tăcute, Ion Barbu, opioman, avea 5-6 studenți la cursurile lui
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
și stilistic. Un personaj cu totul nou este Simona-Salma, aflată într-o relație specială cu Plagamat, un fel de victimă voluntară a rețelei de scenarii țesute de diabolicul ei patron. Ieșind teafără dintr-o aventură tematică - pânda și vânătoarea -, firul roșu al relațiilor dintre personajele și figuranții romanului, Salma este scoasă din matca previzibilă de hazardul întâlnirii bărbatului fatal: Sayub Shalla, un indian arabizat, zis Arămiul, de care e ca și vrăjită, de vreme ce ne aflăm în plin capitol al "narcozelor". Sayub
Un roman cu cheie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12026_a_13351]
-
de ipocrit încât să fiu oripilat de spectacolul unor mistreți împușcați. Iar imaginea bieților iepurași "cu sânge pe botic", oricât ar fi de dramatică, pălește, pentru mine, în fața realității "aurolacilor" ce dorm în găurile de canal. În povestea clasică Scufița Roșie, personajul înspăimântător mi s-a părut întotdeauna lupul, nu vânătorul. Drept urmare, lunga discuție în jurul partidelor de "asasinat în masă" la care se dedau mărimile zilei mi se pare cu totul exagerată. Aș nuanța, însă, într-un punct, și anume, în
Apa și țarcul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12018_a_13343]
-
avea două odăițe. Văruite și ele în același alb orbitor. în cea din fund, care, iarna, slujea de bucătărioară - vara se gătea într-o anexă alăturată, acoperită tot cu olanele aproape înnegrite de vreme și care probabil la început fuseseră roșii ca în tablourile pictorilor români aciuați pe aici, ca în sudul Franței, cel mai vestit fiind maestrul Dărăscu - așa dar, în odăița din fund se făcea o scăriță cu cinci trepte de lut, albe și ele, văruite bine cu bidineaua
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
excesiv după normele academismului oficial, la Iași lucrurile sînt de-a dreptul dramatice. Din punct de vedere artistic, capitala Moldovei este aproape un deșert. Un oarecare Teodor Costin, specialist în felii de harbuji, și Stahi, profilat pe cozonaci și ouă roșii, puteau fi zăriți prin cîte o vitrină, iar la școală profesorul Bardasare pretindea picturii cît mai multă narațiune. Nemulțumit profund de acest peisaj artistico-academic, Ressu se transferă la atelierul de sculptură al profesorului Gh. Popovici. Întoarcerea lui Octav Băncilă de la
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
clar că încercările noastre de a negocia cu aliații nu dădeau rezultate. Ideea că, în vara lui 1944, aliații ar fi fost pregătiți să accepte o pace negociată cu Antonescu, sau că Antonescu ar fi fost capabil să oprească Armata Roșie la frontierele noastre, pentru totdeauna, sunt inepții pe care numai oamenii care ignoră dinadins realitatea acelei perioade le pot susține". Și mai departe, în aceeași linie logică de respingere a "inepțiilor", a stupidelor speculații contrafactuale deloc inocente, în fond: " Totuși
Un discurs istoric by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12173_a_13498]
-
pios. Contrastul vehement este în cântul și alura feminin contrastantă a celor două artiste. Ele sunt două personalități și considerabila diferență este necesară. Venus (Szilfŕi Marta), voce importantă cu evoluții în registre frapante, țâșnind provocator în ambianța ei de văluri roșii și lumini purpurii. Elisabeth (Felber Gabriela), mai rar portret atât de subtil în muzicalitate, eleganță. Femeia care înțelege ceea ce lumea ei, înghețată în rigori, respinge. Între cele două, Tannhäuser (Molnŕr Andras) se zbate. "Ființa" aceasta neastâmpărată care este vocea umană
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
acțiunii îi este sugerată de muzică și o adoptă ca pe o manieră consecventă. La început, după ce a închis catalogul și discuția cu madamina Elvira, Leporello devine confidențial cu noi. Ne și salută cu enorma pălărie triunghiulară, garnisită cu pene roșii. Aceasta va fi în tot timpul acelei unice zile în care se petrec toate acțiunile, semnul de identificare al stăpânului. Când și când, el are tentația să-l imite. E chiar nostim când tenorul (Don Ottavio) își ia un scaun
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
curta, în anii '50, făcîndu-i vizite stăruitoare și invitînd-o "să iasă în oraș" împreună, negreșit cu gîndul la protecția ce i-ar fi putut-o asigura Petru Dumitriu, pe atunci pe vîrful valului literar și monden, ca un veritabil "aristocrat roșu". Ca și mai tînărul Păunescu, Eugen Barbu poseda o ambiție atît de dilatată, încît venea nu o dată în contradicție cu obligațiile imprescriptibile ale valetului ideologic, o dorință de parvenire dură, pe cont propriu, împinsă în mitomanie. O explicație rezidă, credem
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
inadecvată? Ne intrigă și altceva. Introducerea a două rînduri de scări dinspre digul originar spre Masa Tăcerii, de-a dreapta și de-a stînga ei, cu sugestia unei solemnități secunde, stînjenitoare, ca și cum te-ai aștepta să le vezi așternute cu covorul roșu pentru ca "autoritățile" de diverse cinuri să poată descinde spre monument, oricînd, în deplin confort. Nu e oare o oficializare gratuită, o includere forțată a artistului într-un circuit lumesc, prea lumesc? Pe deasupra - împrejurare nu mai puțin vexatorie - s-au plasat
Brâncuși dichisit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12180_a_13505]
-
joia, dar nu toți, unii făcând-o ca rumânii, duminica. Nunta, la Gândac, se petrece astfel: După ce mănâncă și beau sus și se îmbată cu toții în sala fostei prăvălii, începe jocul, jos, în beci la lumina gazornițelor a căror lumină roșie negricioasă se vede pe chepengul deschis al pivniței, așa arătând probabil și gura iadului... Începe un fel de sârbă îndrăcită. Regula e ca, atunci când unul nu mai rezistă, să se lase să cadă jos la mijlocul horei, și încet, încet se
Protocolul morții și beciul răcoros by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12182_a_13507]
-
plăcuțe ce indică spectacolele cu datele lor, cu numărul lor de reprezentații, plăcuțe însoțite, fiecare, de un singur element puternic evocator pentru noi, cunoscătorii: pălăria cu boruri late a lui Torgeil pentru Milionul, Faust al lui Goethe pentru Kaspariana, drapelul roșu sfâșiat pentru Cenușă-Brecht, neuitatul eseu despre ceea ce mai subzistă din lupte și din speranțe. Ne sunt astfel oferite puncte de sprijin pentru reconstituirea aventurilor lui Odin și, totodată, avem dovada că fiecare spectacol a fost gândit, articulat, structurat în jurul unui
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
României. Cu pesedeii plasați pe locul întâi în parlament, vom înghiți pe nemestecate dosare ale integrării, ukazuri și recomandări, vom zice ca ei și vom face ca noi până la sfârșitul vremurilor. Vom lopăta în aceleași ape tulburi în care oligarhia roșie va controla bogățiile și sursele de informare, iar prostimea va beneficia de anestezierea cu telenovele, știri cu accidente, violuri, incendii și îmbârligări sexuale ale vedetelor. Vom fi târâți în Europa, cu forța - pentru că e nevoie de muncă brută, necalificată chiar
Litera portocalie by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12200_a_13525]
-
oglindă - una "la cald", cealaltă filtrată prin experiența cîtorva decenii și meandrele imprevizibile ale memoriei omenești - ale acelorași evenimente: începutul războiului, retragerea, ocupația germană a Bucureștiului, văzute "la firul ierbii", în ignorarea totală a Istoriei oficiale. Istoriile doamnelor de la Crucea Roșie, a răniților de condiție modestă ajunși în îngrijirea lor, a permiselor de muncă și manifestelor, a "germanofililor" și "bunii români" care părăsesc sala de concert la intrarea lui Mackensen în loja regală, în răspăr cu Istoria faptelor de arme, a
Fața și reversul memoriei by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/12209_a_13534]
-
Dimineața, cînd mă trezeam, mă întrebam întîi și întîi dacă mă va bate." Cînd un coleg de clasă i-a spus că ai lui nu-l altoiau niciodată, Cehov l-a făcut mincinos. După primirea unei pedepse aspre, cu fundul roșu de bătaie, Anton trebuia, după datină, să sărute mîna părintelui său. De fapt, Pavel Egorovici își pedepsea copiii fără răutate și aproape fără mînie. Îi iubea în felul lui și credea că purtîndu-se sever, era spre folosul lor. Adept al
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
scenă, deopotrivă poetică și terifiantă, cum, probabil, ei nu vor ajunge să scrie niciodată: Atunci m-am aruncat a doua oară asupra Prințesei Fecioare, care se arcuise, ținându-și gleznele cu mâinile și oferindu-mi cu totul deschisă floarea cea roșie a dezmățului. Toate bolțile, până la cea de-a șaptea, s-au cutremurat deasupra noastră. Fiare cu solzi de pește și capete de cocoș, ori cu trup de șarpe și picioare de cămilă, ori cozi în formă de săgeată și labe
Odiseea saltimbancului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12203_a_13528]
-
plan în drum: două femei cu șaluri, botine de pâslă și lumânări, care probabil că s-au grăbit să iasă primele. Evită băltoacele și preferă să meargă prin zăpadă. Strâng în jurul lumânărilor mâinile înmănușate. Vântul mișcă flacăra lumânărilor. Sub baticurile roșii, chipurile lor prind contur pe măsură ce se apropie. Zăpada asta topită se lipește de tălpi și nu lasă săniile să alunece. Ești obligat să te întorci acasă pe jos. -Fedka, așteaptă-ne! se aude glasul Mamei.
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]
-
-i vedea târându-se, înfrânți, e mai puternică decât hrana. Scena, care putea să cadă în patetic, inspiră, din toți porii, oboseală. Memorabilă este șederea la Starîe Doroghi, locul în care traiul nomad e întrerupt pentru o vară întreagă. Casa roșie din sătucul minuscul, aflat în mijlocul unei păduri, le rezervă două luni de liniște și bunăstare. Dar le trezește un ghimpe dureros, diferit de toate chinurile ce le înduraseră până atunci: dorul de casă. E viermele care te împinge la evaziune
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
de liniște și bunăstare. Dar le trezește un ghimpe dureros, diferit de toate chinurile ce le înduraseră până atunci: dorul de casă. E viermele care te împinge la evaziune. Și asta n-ar fi fost o problemă, căci în jurul Casei Roșii nu exista nici o împrejmuire ("nici măcar una simbolică, așa cum era la Katowice..."). Dar se naște un fenomen pe care este până la urmă previzibil: dependența. Neputința a rămas adânc inoculată. E o dependență psihică și materială. Ei au nevoie să primească cei
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
destinație, după un traseu sinuos din care nu a lipsit și România. Pentru Primo și tovarășii lui a fost o epocă a neîncrederii și a jignirii fără sfârșit. Ofensele nu s-au terminat, din nefericire, o dată cu ieșirea din lagăr. Armata Roșie, omniprezentă și omnipotentă, cu pantagruelica lor poftă de viață (redată în tușe un pic exagerate), nu reușește să le insufle vitalitatea și nici să-i protejeze de figurile ostile întâlnite în lungul lor drum (care s-a bucurat și de
Despre lagăre și supraviețuitori by Georgiana Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/12221_a_13546]
-
au găuri mici a căror utilitate ne scapă la prima vedere: nu servesc pentru iluminarea orașului, ci pentru instalarea undițelor. Oameni tăcuți, cu undițele înfipte în poduri moderne, așteptând ca peștele să muște momeala. Un pește, o înghițitură de vin roșu dintr-un butoi ce trebuia deschis abia peste câțiva ani, vârful din turnul de 76 de metri din Igreja dos Clerigos văzut odinioară de departe de vasele ce voiau să intre în port, oceanul cu apă sărată care se întâlnește
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
ocupă prim planul la fel de mult ca personajele. Apar multe ceasuri fără a avea funcția de a marca timpul, care e precizat de intertitluri; altfel, conexiunea dintre scene (dintre care unele se repetă) e eliptică. Mizanscena e înecată de culori saturate, roșu, galben și maro. Mișcările camerei sunt elegiace în hipnotismul și încetineala lor. O singură dată camera se mișcă rapid: în scena în care protagoniștii iau cina într-un restaurant și joacă roluri, fiecare comandând pentru celălalt mâncarea preferată a soțului
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]