4,067 matches
-
a petrecut tot la fel și cu mine? De ce mă simt în continuare închis și zăvorât în această apăsătoare cușcă de carne, care mă ține ca strâns în chingi și care îmi aduce doar chinuri sufletești de negrăit, ce mă rod hain pe dinăuntru și mă storc de vlagă, lăsându-mă istovit și cu mințile rătăcite? De ce mie acest chin și acest martiriu? În sfârșit, de ce Judecătorul meu este atât de aspru cu mine? Ah, parcă eram mai bătăios înainte... Eloi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de departe, se simțea puternic și te deranja repede la nas. Toate fotoliile și canapelele, care se găseau acolo și care umpleau sala, dădeau numaidecât impresia că reprezentau doar o umbră palid conturată a ceea ce fuseseră ele cândva, căci erau roase pe la colțuri și uzate întratât, încât parcă îți grăiau singure despre toate generațiile de nebuni, ce își găsiseră, de a lungul vremii, confortul și odihna în ele. Peste tot pe jos, el văzu niște rămășițe tocite dintr-un covor - demodat
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
le mai deschidea nimeni de mulți ani și care semăna cu acea biserică, pe care Sfântul Grigore Dialogul o compara cu „o luntre veche sfărâmată de furtună, în care intră apa din toate părțile, fiindcă scândurile ei sunt putrede și roase de zilnicele talazuri”. Singură și tristă, învechită de timp, de ploi și ninsori, biserica semăna cu un cerșetor ce nu-și ia ochii lui, rugători și triști, de la mâna trecătorului, așteptând în orice clipă un gest de milostenie din partea lui
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
biserică. Bătrâni, tineri, copii, femei și bărbați împreună cu preotul stăteam în genunchi cerând îndurare de la Dumnezeu. Și acum mai țin minte unele fraze din acele rugăciuni: „Dă-ne nouă bunătatea Ta! Adapă pământul nostru cu apă curată spre aducerea de roadă și curățirea văzduhului... și precum i-ai scăpat pe ucenicii Tăi din primejdia furtunii și a înecului, scapă-ne și pre noi din această primejdie...”. Apoi ieșeam toți, cu preotul în frunte, și făceam înconjorul hotarelor satului rugându-ne. Bărbații
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sfârâi veselă, turnară mai mulți pumni de fasole, puțină sare, câteva drame de untdelemn și le îndemnară pe fete să întrețină focul, dacă sunt zorite din vreo pricină. Foamea scurma cu strășnicie în stomacurile calangiilor, asemenea unor carii nesătui, care rod neostoit până și în lemnul tare de stejar. Bărbații în putere și flăcăii se străduiau să ridice corturile, dar mirosul de fasole, care le gâdila nările, îi făcu să-și abandoneze pentru un moment lucrul. Ziua se înnegrea ca o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mai târziu, am avut o relație cu o colegă de la școală, măritată, cu copil. A fost o atracție irezistibilă. O nebunie. Povestea noastră s-a terminat foarte prost. Din cauza mea a divorțat, dar nici Împreună nu am rămas până la urmă. Roasă de remușcări, a hotărât să-și refacă familia destrămată, Însă nu a reușit. S-a retras din Învățământ, din câte am aflat, și s-a refugiat, În cele din urmă, la casa bătrânilor ei, Într-un sătuc de munte, departe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
șansa de a păși cu dreptul. - Cum îl cheamă? voi să afle Olga. - Să nu mă întrebi de nume, fiindcă nici eu nu am să te întreb. Dar un portret fizic ți-l pot face. - Hai, spune, spune... insistă Olga, roasă de cariul curiozității. - Trebuie să port pantofi cu toc ceva mai înalt, ca să fim egali și nu suport, dragă, mă simt de parcă aș fi pe catalige... - Și ochii, ce culoare au ochii? - Căprui spre galben sau un verde pal, cam
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
să redeschidă acel dialog, socotit cândva neterminat. Și Ina ar fi dorit limpezirea situației create, dar unele nedeslușiri obturau această discuție înmugurită în inima ei de o cortină invizibilă, oprind Încercarea de a fi abordată. Cariul, acel vierme cunoscut ce roade până și în esențele tari ale arborilor, ajunsese să lucreze spornic și în ființa lor. Discuția demară cu fraze disparate formate din cuvinte și propoziții îndelung frământate între două dimensiuni incerte de bucurie umbrită și de umbre cu semne de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
geamurile sălii de naștere și Olga parcă se simți umbrită de acel nor ce pătrunse în sufletul ei chinuit de întrebări. Murea de curiozitate. Voia să afle cât mai repede cine o ceruse pe Ina în căsătorie!? Mai ales o rodea faptul că aceasta ținuse la mare secret o taină care s-ar fi cuvenit, ca ea prietena Inei să o afle înaintea multora. Femeia de la salonul nouă născu un dolofan, de aproape 4 kg, care țipă de-i asurzi pe
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
și nu își imaginau să trăiască în afara paginii care îl cuprindea și pe celălalt. Nici unul nu se putea accepta în afara privirii iubite. Iar lui Emil îi rămăsese destule imagini cu Laura, cu părul ei negru răsfirat peste umeri, cu unghiile roase până în carne și genunchii juliți de la căzăturile de pe bicicletă. Pe atunci nu știa ce vârstă avea Laura, dar și o închipuia mai mare de fiecare dată când o saluta în treacăt fără să se uite la ea; iar răspunsul ei
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
sale câte o pasăre neagră, cu gând iscoditor care o îndemna să vadă cum se aranjase Ina, cum trăia, care era viața ei de zi cu zi, își înfrâna cu greu pornirile de a-și satisface curiozitatea feminină. Se simțea roasă de gelozie și de un egoism înrădăcinat. Ca un ecou obsedant, seara aceea îndepărtată în care-l vizitase pe Alex revenea din când în când, tulburându-i liniștea, amintindu-i câtă ură adunase o dată cu închiderea ușii în urma ei și cum
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
asimilat, chiar dacă e aproape intraductibil! Ce rău îmi pare, domnule Hedayat, nu poți afla că Bufnița oarbă e primul roman iranian în echivalențe lingvistice românești!... Mulțumesc cerului că m-a eliberat... GHEORGHE IORGA În viață sunt răni care, precum lepra, rod încet în singurătate sufletul și-l distrug. Există dureri ce nu se pot destăinui nimănui, fiindcă se obișnuiește ca aceste încercări incredibile să fie socotite drept accidente sau evenimente rare și ciudate, iar dacă cineva le descrie cu vorba sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aerisire. Pe câmpul din spatele casei, am văzut un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos, și o fată tânără, nu, mai degrabă un înger din cer, stând în fața lui, aplecată, și oferindu-i un nufăr albastru cu mâna dreaptă; bătrânul își rodea unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fata era chiar în fața mea, dar nu părea să acorde vreo atenție la nimic din ce se petrecea în preajma Ei. Privea fără să vadă, un surâs extatic și inconștient Îi înghețase pe buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
la suprafața apei, după chinurile agoniei. Începui să tremur; tremuram de febră; îmi ștergeam cu mâneca sudoarea care îmi inundase fruntea. Trăsăturile Sale păstrau același calm și aceeași imobilitate, doar că păreau mai bolnăvicioase și mai slăbite. Era tot întinsă, rozându-și unghia de la degetul arătător al mâinii stângi. Fața Îi era palidă. Prin veșmintele negre și subțiri care I se mulau pe corp se distingea conturul pulpelor, brațelor, pieptului, întregului Ei trup. Cum avea ochii închiși, m-am aplecat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
desfundat sticla și, încet, I-am turnat pe gât o ceașcă de vin, printre dinții încleștați. Pentru prima dată în viața mea am simțit născându-se în mine o liniște spontană. Văzându-I ochii ce se închiseseră, abcesul care mă rodea, demonul mascul care îmi biciuia carnea cu ghearele sale de fier se calmase. Mi-am adus scaunul, l-am așezat lângă pat. M-am uitat țintă la fața Ei. Ce față de copil! Ce fizionomie stranie! Era oare cu putință ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de strugure, vărsându-i sucul picătură cu picătură, nu, vinul, ca pe agheasma împărtășaniei de moarte, în gâtul uscat al umbrei mele. Vreau numai, înainte de a pleca, să consemnez pe hârtie răul, care, în acest colț de cameră, m-a ros asemenea unui ulcer sau asemenea unei tumori. Pentru că îmi va fi mult mai ușor să-mi pun ordine în idei. E un testament? Nicidecum! N-am nici bani pentru judecători, nici religie pentru diavol. Și apoi, la cine aș mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aceste câteva palme de pământ pe care stau aparțin orașelor Nișapur, Balkh sau Benares. În orice caz, nu mă mai încred în nimic. Am văzut atâtea lucruri contradictorii și am auzit atâtea cuvinte discordante! Tot privind, ochii mei s-au ros pe suprafața obiectelor, această coajă subțire și tare care ascunde sufletul. Acum nu mai cred în nimic. În momentul ăsta chiar mă îndoiesc de greutatea și stabilitatea lucrurilor, de realitățile cele mai evidente. Dacă aș lovi cu degetul mortarul pietrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
studiat, de la lucarna mea, pe individul ăsta. E înțepenit într-o invariabilă atitudine. Un fular jegos în jurul gâtului; poartă o aba de lână de cămilă și părul alb de pe piept i se întrevede prin gulerul descheiat. Pleoapele-I sunt arse, roase de o maladie tenace și insolentă. De braț are legată o amuletă. În fiecare joi seara, spune versete din Coran printre dinții săi galbeni și rari , s-ar crede că așa își câștigă existența, căci n-am văzut nicicând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
căpătâiul meu, într-un ungher al camerei. Îmi umezea fruntea cu apă rece și-mi aducea infuzii. Îmi vorbea de copilăria mea și de a târfei. Îmi spunea, de pildă, că, încă din leagăn, soția mea avea obiceiul să-și roadă până la sânge unghiile de la mâna stângă. Câteodată, îmi spunea și povești. Ele mă reîntinereau și îmi redădeau sufletul de copil, evocări ale unei epoci îndepărtate. Îmi amintesc foarte clar că, încă de mici, când ne culcam unul lângă altul, soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
liniștit. Mi se părea că nimeni nu se aventurase încă până aici. Deodată, întorcând capul, am văzut o fetiță ivindu-se de după cortina de chiparoși, mergând în direcția castelului. Purta veșminte negre, dintr-o țesătură fină aducând a mătase. Își rodea unghiile de la mâna stângă. Se deplasa de parcă ar fi alunecat, cu un mers nonșalant și sfios. Aveam impresia că o mai văzusem și că o cunoșteam. Dar o distanță destul de mare mă despărțea de ea și de-abia o zăream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de ce îmi arăta femeia asta atâta afecțiune? De ce se simțea obligată să participe la suferințele mele? Odată, pentru bani, îmi băgase în gură sânii ei negri și flaști, asemănători cu burduful din piele de capră. Ah! De i-ar fi ros un șancru! Acum înfățișarea lor, lăsând la o parte ideea că odată am supt cu lăcomie sucul vieții acestei femele și trupurile noastre și-au transmis unul altuia căldura, simpla lor înfățișare îmi făcea greață. Când eram mic, mă acoperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
într-o cutie veche, în alcov. Am închis cu grijă capacul. Nu, copilul nu-mi putea semăna deloc. În mod sigur e al bătrânului negustor de mărunțișuri. După-amiază, ușa camerei mele se dechise din nou; fratele ei, frățiorul târfei, intră rozându-și unghiile. La prima vedere, toți cei care îi vedeau împreună înțelegeau că erau frate și soră, atât de mult semănau. El avea gura mică și strâmtă, buze cărnoase, umede și senzuale, ochi încercănați, oblici, buimaci, pomeții proeminenți, părul șaten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Părul ei mirosind a iasomie mi se lipea de față. Din interiorul nostru se auzea un strigăt de emoție și plăcere. Deodată, ea mă mușcă atât de tare, că îmi rupse buza. O făcea cu aceeași furie ca atunci când își rodea degetele? Oare înțelesese că eu nu eram bătrânul negustor de mărunțișuri? Încercam să mă eliberez din strânsoare, dar, în ciuda tuturor eforturilor, eram incapabil de cea mai mică mișcare. Trupurile noastre erau lipite unul de altul. Mi s-a părut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
chiuvetă-n tine, dacă nu sari la cap cu banu-n dinți, și p-ormă îți râde-n nas, c-a uitat-o dân greșeală dă malpraxilis. Și judică-te, după aia, cu asigurările, tată. Vai dă capu' nostru! Ăștia o să ne roază beregățile, să mor!" Liniștea fu întreruptă de o întrebare cu caracter introductiv din partea fetei: "Auzi?". "Ă?", răspunse el preocupat. Înainte de povestea asta, parcă voiai să-mi spui de o chestie pe care v-a zis-o profesoru' la facultate, la
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Așa își manifestă el iubirea față de cei din fotografii. Aceasta era interpretarea mătușei. Mama nu avea timp de interpretări. Fiind mai tânără, fără răbdare, ea repede lua jordița și mă articula peste mânuțe. Mama credea că, de flămând ce eram, rodeam poze. Atâta îi trebuise lui tanti Karin să audă, că de foame, copilul fusese în stare să mănânce fotografii, că nici nu mai vorbise câteva zile cu mama. Avea cusurul acesta, de a sta timp îndelung mânioasă, ceea ce trăda un
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]