2,161 matches
-
o poate judeca. Din acest motiv, în cazul său a schița o biografie nudă devine o imposibilitate, nici un act al vieții nefiind trăit direct, ci fiind mereu împletit cu o tentă literară: cutare întîmplare îi trezește în minte un episod romanesc sau cutare persoană îl duce cu gîndul la un paragraf dintr-un autor celebru. Această oscilare necontenită între detaliile biografiei și memoria cărturarului naște un periplu evocator în care separarea planurilor (viața sau cărți) e oțioasă. În cazul lui Nicolae
Cutia de rezonanta by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5969_a_7294]
-
așa? Am vrut să le fac reci, ca de marmoră, dar poate au ieșit de piatră de gîrlă“. Și avea dreptate! Scriitorul a reușit să se impună însă ca romancier, ajutat de încurajările tuturor, de modul în care ciclul său romanesc a fost primit, ca și de puținătatea romanelor din țara noastră în acea epocă. Publicînd pe parcursul unui deceniu și ceva, între 1894 și 1906, șase romane, dintre care cinci în succesiune narativă, Duiliu Zamfirescu și-a legat numele de această
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
vreme de iarnă mohorîtă și antipatică; finalul se plasează în ianuarie anul următor; romanele au consistența unor nuvele ceva mai ample - nici vorbă de suflu epic tolstoian ori de mari tablouri sociale. Din păcate, Zamfirescu pune la baza proiectului său romanesc ideologia; în viziunea autorului, romanul ar trebui să demonstreze un anumit adevăr social și istoric, de aceea personajele sale reprezintă mai degrabă întruparea unor principii: Dinu Murguleț întruchipează boierul de viță veche, depășit de lumea în modernizare; Matei Damian ar
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
degrabă statice cu inevitabilele „descrieri de natură“, de multe ori redactate în manieră „poetică”; ele nu sunt însă, ce-i drept, prea multe, ci cedează .pasul descrierilor de interior, aglomerărilor de obiecte, acestea mult mai reușite și îndeplinind o funcție romanescă utilă. Dincolo de ideea de a construi un roman ideologic, Duiliu Zamfirescu poseda trăsături de adevărat romancier care, în alt context, ar fi rodit. Față de romanul românesc precedent, cel al autorului nostru utilizează dialogul cu naturalețe, uneori cu aplomb (atracția autorului
Scriitorul politicos: Duiliu Zamfirescu (fragment) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5970_a_7295]
-
nebun pentru tot ceea ce este în lumea în care a avut norocul de a veni, pentru tot ce i-a fost dat. A treia parte și cea mai scurtă, „Moartea: un început?”, pare a fi principium movens al întregii căutări „romanești”, întrebarea fără de răspuns în vederea căreia au fost formulate toate întrebările premergătoare, neîndoielnic necesare pentru eșafodajul logic, dar nu în măsură să ducă la concluzia ultimă. Jean d’Ormesson are „agregația” în filosofie, așadar a citit tot ce se cere să
Un boier al minții by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5907_a_7232]
-
dispariției fiicei sale fără să meargă până în pânzele albe, pentru a afla adevărul. De altfel, în varianta engleză, el va circula cu titlul In the Name of My Daughter. Era de așteptat ca un cineast cu un acut simț al romanescului, al conturării unor personaje puternic individualizate să nu se lase sedus de clișeele policier-ului, fie ele și cele pe care se poate juca o carte bună, ci să construiască plasa uner relații când tensionate, când pasional-enigmatice dintre o mamă
Cannes 2014: Mondenul bate filmul by Corespondență specială de la Magda Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/62207_a_63532]
-
poate, prin urmare, concluziona - iar Opere Ine întărește această concluzie - că întâlnirea prozatorului cu fantasticul lui Mircea Eliade și Vasile Voiculescu, petrecută în perioada de ecloziune a ciclului F, a fost hotărâtoare pentru trecerea lui D. R. Popescu la creația romanescă majoră. Nu ar fi stricat, zic eu, ca Opere I să aibă o structură mai clară și un mic aparat critic, care să indice măcar volumele din care provin povestirile și nuvelele aglutinate aici, aparent, fără alt criteriu decât acela
Clasicizarea generației ’60 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6227_a_7552]
-
romanului, la care întreaga generație (mai puțin Velea) trece, în a doua jumătate a deceniului al șaptelea, a făcut ca aceste povestiri și nuvele să fie aproape uitate, relegate pe raftul „încercărilor de tinerețe", care au pregătit „marele salt" către romanesc. Persistă, mai ales, în legătură cu ele, o serie întreagă de clișee, favorabile și defavorabile, pe care nu se poate sprijini o relectură onestă. O dezambiguizare a contextului a operat, e drept, Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române, însă textele
Clasicizarea generației ’60 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6227_a_7552]
-
nu este în mod necesar decisivă. În toate aceste situații, personajul este o ființă așa-zicând în carne și oase, cu un comportament și cu o psihologie precare, chiar dacă nu ușor de „citit". A existat un moment în istoria genului romanesc când personajul a încetat să mai fie o astfel de făptură, normală sau ieșită din comun, plauzibilă sau stranie, și a devenit o „ființă de hârtie". Le Nouveau Roman din anii '50 - '60 a văzut în roman un text scris
Romanul și umanismul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6254_a_7579]
-
care scria în această manieră: Claude Simon. Preferat lui Michel Tournier, în 1985. Noul Roman a reprezentat forma cea mai radicală a anticomunismului în literatură. Omul ca personaj a dispărut. Și, odată cu el, autorul, căci noii romancieri considerau că textul romanesc se produce de la sine, ca efect al unei „gramatici" particulare, la fel ca și limba (în viziunea lui Noam Chomski), lipsit de transcendență auctorială. „Întoarcerea" autorului și a personajului s-a produs, în România, ca și în Franța, în deceniile
Romanul și umanismul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6254_a_7579]
-
Ștefănescu sau Ion Făgărășanu. Dar ciudățenia volumului stă în inserarea unui prim capitol care face impresie contrastantă cu restul. Acest capitol descrie universul satului natal (Cremenari, jud. Vîlcea) și pe membrii familiei autorului, atîta doar că o face în chip romanesc, iar nu în stil memorialistic, tonul povestirii fiind acela de evocare nostalgică, într-o limbă cu tente arhaice, a universului rustic. E ca și cum autorul începe să scrie un roman inspirat din lumea copilăriei, pentru ca apoi, renunțînd să-l mai continue
Idoli și amintiri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6028_a_7353]
-
această simpatie. Iar faptul că, în finalul romanului, Iunia se va sinucide în mod cu totul inexplicabil e un indiciu în plus al intimității corespondențelor între autor și (până la un punct) narator. Cum spuneam, Prologul e mai spectaculos, Epilogul mai romanesc. Și, oricât de ciudat ar părea, forța de mai târziu a romancierului Petru Cimpoeșu, din Epilog vine. Antrenamentul pentru Simion liftnicul sau pentru Christina domestica aici și l-a făcut. Cu toate neajunsurile ei, a doua jumătate din Firesc e
Dallas by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6044_a_7369]
-
Vianu, al cărui nume apare de cele mai multe ori abreviat, T. (Excepțiile sunt puține, dar notabile. Atunci, T. devine pur și simplu Tudor, cum se întâmplă în capitolul care reconstituie un aprig dialog al acestuia cu Ion Negoițescu.). Atât cât e, romanescul din Amor intellectualis se datorează unei însemnări paterne pe care fiul o descoperă târziu și care pune într-o nouă lumină relația esteticianului cu puterea comunistă: „Trebuie să încep cu T. Răscolind prin hârtii, în zilele febrile care au urmat
Portretul lui T. by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6208_a_7533]
-
romanul lui Aug. Buzura Fețele tăcerii. Cu toate concesiile făcute de cunoscutul romancier Cenzurii anilor '70, când romanul a văzut lumina tiparului, tragedia care l-a inspirat (sunt prea multe similitudini între realitatea dezvăluită azi de Marius Oprea și ficțiunea romanescă pentru ca să fie vorba de altă întâmplare) străbate în paginile romanului său și emoționează. Ceea ce mi s-a părut scandalos este reacția (relatată de Marius Oprea în reportajul lui din „Observator cultural" la care se referă nota din R.l., reportaj prilejuit
Primim: Scandalos! by Prof. Horia Hațieganu () [Corola-journal/Journalistic/6160_a_7485]
-
care Victor Cubleșan o consacră romanului Ploile amare al scriitorului clujean Alexandru Vlad: „cel mai bun roman al anului 2011 în literatura noastră și probabil unul dintre cele mai bune din ultimele două decenii” și „o prezență uluitoare în peisajul romanesc autohton contemporan”. De atâtea ori am întâlnit calificativele acestea referitoare la diverse romane românești încât suntem puși într-o situație extrem de delicată: pe cine să credem? - prea multe cărți au primit aceste note maxime în același timp! Zece scriitori pentru
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4869_a_6194]
-
l-a editat Adrian Ălui Gheorghe. În primul rând, Aurel Dumitrașcu nu este un scriitor „de pluton” nici în literatura să confesiva. Jurnalul sau este, după știința mea, singurul din literatura română scris la persoana a II-a, în maniera romanesca a lui Michel Butor din La modification. Numai că proza lui Dumitrașcu nu este ficțiune, iar personajul cu care el conversează „în oglindă”, pe care il analizează necruțător și cu care câteodată se simte în răspăr, nu este un personaj
Jurnalul risipitorului de iubire by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4840_a_6165]
-
captivant al narațiunii, în care ordinea temporală a evenimentelor este spartă, realitatea se amestecă cu ficțiunea într-un savant și palpitant joc de oglinzi regizat de naratorul omniscient, uzînd agil, ludic și suveran de cele mai variate tonalități ale discursului romanesc. Printr-o ingenioasă „mise-en-abîme”, în cuprinsul prefeței atributele veridicităț ii sunt cu ostentație desfășurate. După moartea lui Kostas Kezdoglou, naratorului i-ar fi fost încredințată de către sora răposatului, nimeni alta decît Efi, o lădiță din lemn de brad care conține
Ultimul grec by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/4845_a_6170]
-
anul respectiv Regatul Român. Dosarul mai anunță, alături de cunoscutul text al dramaturgului, reluarea unui text al lui Radu Rosetti, o analiză a evenimentelor din acel an, semnată de istoricul Alexandru Mamina, și o recitire, semnată de Costi Rogozanu, a trilogiei romanești a lui Cezar Petrescu privind anul 1907. Ar fi de dorit să mai citim, în cadrul acestui dosar sau în continuarea lui, și texte despre situația actuală a populației rurale, așa cum arată ea astăzi, împărțită între subzistență și migrație. Până atunci
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4849_a_6174]
-
limpede care este acesta, este impecabil, iar cititorul forțat să-și contemple ignoranța. Întreg „studiul” este construit în același fel, adeseori cu accente la fel de hilare. În afara unei paralele ceva mai articulate și mai elaborate între stadiile existenței unui alt personaj romanesc al lui V. Horia, prințul Radu- Negru, și cele trei etape existențiale kierkegaardiene: estetic, etic și religios, autorul perseverează în a face tot felul de apropieri și de paralele dintre cele mai insolite, repetând aproape obsedant câteva idei, precum cea
Scriitorul care își confunda cititorii cu o pălărie by Paul-Gabriel Sandu () [Corola-journal/Journalistic/4856_a_6181]
-
și simplu inadvertențele dintre ediții sau manuscrise, ci deplânge discursurile de escortă sau intervențiile auctoriale supărătoare - absolut necesare „clarificărilor” politice - din Bietul Ioanide sau Scrinul negru. Refăcând geneza și întregul proces de receptare critică a operelor, el compară permanent formula romanescă avută în vedere cu rezultatele ei concrete, identifică ferm contradicțiile ideologice și psihologice ale personajelor, sau verifică omogenitatea stilului. Criticul merită luat în serios când acuză „secvențele hibride, neconcordante cu intenția adevărată a autorului” sau, în cazul lui Ioanide, „alterarea
Critica de nevoie by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4857_a_6182]
-
care vede acest autor lumea. Cu o poetică extrem de „relativă” în ciuda repetatelor circumscrieri teoretice, jurnalul este, esențial, transcriere, nu scriere. Comportamentul celui care scrie jurnal e asemănător cu cel al romancierului, minus eforturile celui din urmă de a construi edificiul romanesc, de a rotunji caracterele, de a supraveghea logica de-curgerii înspre o încheiere cu mesaj. Jurnalul are libertățile ficționare ale romanului și mai puține rigori de respectat. În jurnale/memorii/egografii/autoficțiuni, scrise din perspectiva unui autor dispus să se
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
acolo convenția nu e încălcată, temele și partiturile sunt lăsate în seama personajelor, fie ele oricât de fidele/aservite viziunii auctoriale. Acolo am convenit că nu despre autor este vorba, ci dinspre el. Contractul de lectură a specificat net „minciuna romanescă”. În cazul prozei confesive care își spune roman, în care eul narator are datele de stare civilă și semnalmentele publice ale autorului, convenția e nesocotită. Acest prozator nu mai minte. Sau pretinde că nu mai minte. Iar cititorul e prins
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
Elena avansează, apelul la poezie devine din ce în ce mai frecvent. La fel scriau, în epocă, și N. Filimon în nuvelele sale, și ceilalți romancieri improvizați; Bolintineanu îi depășește însă pe toți prin fantezie verbală și lipsă de măsură. Cît despre verosimilul acțiunilor romanești, el rămîne în afara oricărei discuții. În Manoil, situațiile se răstoarnă radical la o cotitură de frază, iar autorul are nevoie de numai cîteva rînduri, în finalul romanului, pentru a-i face fericiți pe cei buni și pentru a-i pedepsi
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
a fi păgubaș , a ajuns la al doilea volum din patru în cîte este proiectat, cu subtitlul așijderea dur, Oameni și javre. Avem a face cu o scriere autobiografică, avînd însă ferestrele deschise spre imaginar, care ne reamintește întrucîtva ciclul romanesc al lui C. Stere. Depoziția realistă a subiectului e mixată cu personaje și fapte aparținînd ficțiunii, fără ca, în genere, planurile să se stînjenească între ele, întrucît cel secund are darul de-a întări concretețea evocării, a-i amplifica eposul. Naratorul
O miniJudecată de Apoi by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5435_a_6760]
-
vioiciune nefirească pentru un filosof educat în spiritul rigorilor speculative. De fapt, Ciprian Vălcan are un condei prețios de formație franceză la care umoarea ludică împrumută paginilor o impresie de jonglerie conceptuală. Tematica cărții e babilonică: citate, evenimente istorice, personaje romanești sau filosofice, motive culturale (bufonul, sexul, omul gras, fotografia, sălbaticul, dictatorul) etc. De aceea, la întrebarea ce a vrut autorul să transmită, răspunsul nu poate fi decît unul: un șir de reacții ludice declanșate de o puzderie de chichițe culturale
Filosofia nostimă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5465_a_6790]