3,147 matches
-
și pacostea ei. Percepția și relatarea corporalității feminine angajează o adevărată epopee a senzorialității și a senzualității. Senzorialitatea reconstituie o lume, cu multiplele ei realități. Senzualitatea transcrie experiența erosului. Leontina manifestă o foame a concretului în ambele direcții. Limbajul însuși, rostirea cuvintelor, descoperirea sensurilor sunt pentru Leontina experiențe senzoriale. Ar fi de citat zeci de pagini pentru virtuozitatea însemnărilor care transcriu cu o extraordinară acuitate fiorul contactului cu lucrurile, cu oamenii, cu lumea: prezentarea noii venite în sala de meditație, cu
Savoarea impudorii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9543_a_10868]
-
insistență maladivă pe Lucian Bolcaș la televiziuni și la tribuna parlamentului e drumul cel mai scurt spre îngroparea definitivă a partidului. Acest individ, ridicolă încrucișare între un Agamiță Dandanache și-un contabil de la ORACA, iscă hohote de râs prin simpla rostire a câtorva cuvinte. Bombastic, aberant și calp, discursul lui Bolcaș amintește de răgetele parlamentare de secol nouăsprezece, când efectele retorice se rezumau la a-ți stigmatiza scurt inamicii și a proslăvi de-a-mboulea valorile eterne ale nației. Alternativa la Bolcaș a
Cocoșii de tablă ruginită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9536_a_10861]
-
au fost de altfel specialiști care au considerat secvența oa ca fiind o unitate indivizibilă, un fonem). În acest caz, forma s-ar răspîndi chiar independent de clipul publicitar. Așadar, paradoxal, roacăr poate fi în același timp un semn de rostire populară și un semn de perfectă familiarizare cu termenul din engleză: o marcă ironică sau autoironică. Conotațiile ambigue ale unei mărci minimale sporesc șansele de impunere a formei roacăre în limbajul actual al tinerilor.
"Roacăre" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9545_a_10870]
-
Frank Stemper, fie ai lui Kathleen Ginther. Primul, îndrăznesc să afirm, este unul dintre compozitorii emblematici ai Americii. Demarate jumătate în glumă, jumătate în serios, efluviile sonore imaginate de Frank Stemper adăpostesc ca într-o maioneză fină, gustoasă "gălbenușurile" unor rostiri jazzistice, precum și ale altor genuri de divertisment, alături de "uleiurile" îndelung rafinate ale unor experiențe componistice neo-modale ori post-seriale, la care se alătură, salvator, "sucul de lămâie" acrișor, stors cu mult umor și suverană detașare. Modern Rituals for a Primitive Society
Dincolo de lojă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9592_a_10917]
-
de succes, dar în esență un gest de compromitere a ceea ce se numește azi muzica globală. Nu tot ce zboară se mănâncă așa cum nici tot ce suge la pieptul unor referențialități lesne recognoscibile nu are semnalmentele unei creații integrale. Cu rostirea cât mai fidelă și persuasivă a tuturor acestor muzici s-au îndeletnicit soliști și ansambluri ce au demonstrat nu numai forma bună în care s-au aflat, ci și un apreciabil cuantum de responsabilitate, în ultimă instanță, de profesionalism. Nu
Dincolo de lojă by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9592_a_10917]
-
Fie doar subiectul unei povestiri scrise de scriitorul Katurian, fie o faptă cît se poate de reală. Fantasmele se amestecă. Ca și culpabilitățile. Inocența se pierde prea curînd. Felul în care își susține fiecare protagonist partitura devine însemnat prin calitatea rostirii și a interpretării. La fiecare personaj, regizorul caută o cheie, un semn. Cine mai are timp de tragedii, de scriitori, de povești? Viața însăși e un fel de spectacol comercial, scurt, de consum. Acestea sînt coperțile în care Radu Afrim
înapoi, la literatură! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8037_a_9362]
-
îmi va plăcč" se referă la trecerea anilor, nu la intensitatea iubirii (plăcerii), așadar: nu îmi va plăcea din ce în ce mai mult cu fiecare an care trece (cum vrea virgula maioresciană combinată cu forma disjunctă pentru că) - ci tot se va accentua în rostire dând sensul "totuși" și rezultând o stare pe loc a sentimentului, un același al iubirii în luptă cu trecerea anilor (,mai mult", adică pentru fiecare an se adaugă ceva încât trecerea să fie compensată, timpul să stea în loc). Interesant este
Cum scria Eminescu? by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7706_a_9031]
-
prin reforma din 1953 și s-a înlocuit prin cratimă). Simțul limbii ne spune că spațiul scurt între cuvinte cere accentuarea termenului făptură. Spațiul larg cere, însă, accentuarea cuvântului toată - și iarăși vedem sistemul: după ce mai sus dorea accent în rostire pe tot - acum îl reia pe termenul din aceeași familie de cuvinte. (De aceea tot mai mult, pentru că în toată făptura ei; glossează pe sensul din Cu mâne zilele-ți adaogi : timpul este continuu, același, un tot - dar și ființa
Cum scria Eminescu? by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7706_a_9031]
-
cu certitudine, poet. Nu unul complicat sau experimentalist, deci nici unul revoluționar. Dar starea poetică, indubitabil, există. Anxietatea, durerea existențială, taina destinului, mereu coborâtoare înspre un pesimism de nelecuit, induc un tragism autentic, intuiția unei neîmpliniri a vieții, convertită într-o rostire simplă, dar bogată în sugestii. Crima, abisurile oceanice, lacul, negrul, singurătatea, muntele, dar și galbenul ori înghețatul alb al munților sunt doar câteva dintre imaginile și motivele ce coagulează un univers al ne-spusului, al oscilației lăuntrice, unde stăpân e
Pelerinul neliniștit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8210_a_9535]
-
legătura cu poezia noastră interbelică și epuizează o substanță care nu apucase încă să se manifeste complet". Mulți dintre ei sînt blagieni, arghezieni sau barbieni, redescoperind totodată filonul gîndirist, suprarealismul și nu în ultimul rînd expresionismul, spre a regăsi "normalitatea rostirii lirice". Simțămîntul este cel al "repunerii în funcțiune a unor retorici de-a gata", agravat de involuția spre manieră și autopastișă a unora din poeții generației în chestiune. Lucruri cît se poate de reale, pe care le-am susținut noi
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
semințe ale Duhului căzute din cer./ Eu mănînc pîine răstignită. Sufletul meu este tot/ mai înăuntru./ Ca apa în fîntînă" (Psalmul 75). Simțindu-se "în val nelumesc", socotin-du-și, cum ar spune Origene, sufletul un altar, poetul nu-și uită obligația rostirii specifice. Dar intervine un plan contrapunctic. Credința nu e întotdeauna netedă, extazul nu e fără pauze, adorația nu e scutită de nodulozități contradictorii. Dacă adevărata credință ar fi doar, cum s-a afirmat, cea testată de îndoială, Paul Aretzu confirmă
O poezie religioasă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9705_a_11030]
-
în cerul suav, adînc și fluid, și în urma lor spume ciriacee de o infinită eleganță; cît de frumos ar fi ca, mai sus, să se întrevadă, dincolo de azur, marele întuneric și îndepărtatele, augustele stele". Este greu de spus în ce măsură aceste rostiri, scurte "incantații"sau "mici vrăji făcute din cuvinte" au vreo relevanță în direcția presentimentelor funeste. Gradul de probabilitate încurajează mai degrabă negația. Dar există, totuși, situații pro și contra. Un scriitor ca Mihail Sebastian de exemplu, care își pune zece
Calendar Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/9716_a_11041]
-
îngăduim a reproduce cîteva rînduri ale prefeței semnate de Andrei Zanca: Rezultatul este asemănător celui dintr-un dans, în care cei doi parteneri își Ťinventeazăť în deplină sincronizare, netulburați de vreo impunere, pașii necesari într-o armonie fluidă și simbiotică: rostirea românească se reîntoarce în franceză într-o mlădiere congenială de ecou". Ne slujim de prilej pentru a ne exprima adînca mirare în legătură cu faptul că nici o editură din România, inclusiv Institutul Cultural Român, aflat acum sub o nouă conducere, nu s-
Relația între mic și mare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9747_a_11072]
-
pentru cei de față. Și nemaiputându-și înfrâna gândurile ce-l năpădiră, urmă întunecat: uite ce am crescut noi, Maria! Uită-te și tu și spune-mi dacă asta e fata noastră! Tatăl Simonei era vădit iritat pentru că, după fiecare rostire, făcea o pauză, adunând cu greu silabele în cuvinte ce exprimau obidă, tristețe, dezaprobare... Tată, mamă!... Tonul implorator nu curmă discuția începută. Tatăl continuă: Fiica noastră va avea un copil! Poți să ne spui ceva și despre tatăl acestui copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Nu...”. “Să nu-mi spui că nu te-ai delectat cu scrierile lui Anton Dumitriu, „Cartea Întâlnirilor admirabile”... sau ale lui Baudelaire, Esenin, Andrei Pleșu - „Minima Moralia”, Octavian Paler - „Scrisori Imaginare”, Jack London - „Martin Eden”, Constantin Noica - „Cuvânt Împreună despre rostirea românească”... “Nu Încă!” - răspund abia șoptit. „După ce vei citi, vom face analize, vom căuta Înțelesuri și abia pe urmă vom vorbi despre stil, tehnică și alte taine ale poeziei, pe care singură le vei descoperi.” Și mi-a promis că
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
într-o zi ea va veni. Gândul rău să nu-l hrăniți, alungați-l imediat cu un gând bun și va fugi de la voi.” - „Părinții noștri - două candele”). De aici, avem trimiterile biblice, referirile la scrierile Sfinților Părinți, abundența de rostiri proverbiale, tenta generalizatoare cu substrat pedagogic, teologic și moralizator, cât și referirile explicite, la întâmplări sau pilde din Pateric. Astfel, scurtele povestiri „Timpul pierdut” și „Cum crezi, dacă n-ai văzut?” sunt o dezbatere asupra Poruncii de Aur sau a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul în mâinile îngerilor luminoși.” Nu putem să nu reținem și această adâncă rostire: „Atunci când prin vene îți curge durerea, înveți Adevărul vieții.”. „Deșteptare” este o viziune, construită pe tema primenirii sau curățirii casei sufletului, în calea căreia, cel rău, și amăgitor, pune „rușinea”. În acest text cu valențe de parabolă, găsim o rugăciune
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
apoi o strânsem tare la piept. Se renăscu bucuria pe chipul și în sufletul meu. Eram cea mai fericită!” (Păpușa). Stăpânid narațiunea și tehnica dialogului, Lidia Vrabie excelează în evocări, aducând în fața cititorului pagini emoționante, în care fiecare cuvânt din rostirea literară poartă sigiliul sincerității, precum și a nestrămutatei convingeri în puterea credinței strămoșești, care leagă indisolubil dăinuirea de capacitatea noastră de a iubi creația lui Dumnezeu. În „Părinții noștri - două candele” autoarea atinge înălțimi amețitoare în arta evocării, incitând la meditații
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
repulsie și Înfiorare În același timp! Modul său ciudat și zgomotos de a se manifesta, trăirea În care se complăcea atunci când “recita” un cuvânt Îi dădeau o anume stranietate, ceva care mă făcea să-l simt foarte departe de mine. Rostirea cuvântului ales devenea pentru el un moment ritualic, care-l transforma pe deplin. Probabil se credea un mic actor ambulant jucând, plin de importanță, rolul principal În propria lui piesă și căutând un public dispus să-l urmărească, să-l
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Inginerul Georgescu, după ce vorbi un timp cu delegatul de la centru, închise biroul și porni spre casă. Tot drumul nu-i ieși din minte acea întâlnire neașteptată cu Olga. Ce ființă! Câtă otravă a fost în stare să pună în fiecare rostire! Dar voi ține minte: o să construiesc, așa cum i-am spus, o casă trainică, nu asta i-a fost urarea!? Se va convinge atunci că răutățile lansate pe scările Poștei Centrale pot fi pietre de temelie pentru Casa aceea de piatră
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ar fi să spui direct, așa, fără o pregătire prealabilă ce te frământă? - Da, Victore, ai dreptate, da! Voi rezuma totul în două cuvinte: sunt fericită! Victor o privi câteva clipe cu ochii unui om care dorise să audă asemenea rostiri. Pentru el era deosebit de important faptul că găsise un aliat în bătălia cu viața, fiindcă până a o cunoaște pe Olga, partenere neașteptate își rotunjeau ochii pe chipul său, dar mai ales voiau să pătrundă în tainicul loc al portofelului
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
ar fi avut totuși chef de vorbă. Începu prin a-i povesti Inei cât de apreciată e această lucrare a lui, cum l-au felicitat șefii de la centru. Făcea pauze prelungite, simțindu-le necesare fiindcă silabele se adunau anevoie pentru rostirea întreagă a cuvântului. Faptele relatate erau disparate, un fel de amestecătură asemenea legumelor dintr-un ghiveci călugăresc. Ina găsi că ar fi mai înțelept să-și sfătuiască soțul să meargă în dormitor și că discuția ar putea continua dimineață, gândind
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
să revină la drumul normal. Își controla cu prudență fiecare pas, pentru a putea evita orice obstacol ce i-ar fi putut provoca un nou accident. Nu trecuse nici o lună de când Ina primise o misivă de la Olga, în care fiecare rostire era o amărăciune, că poșta îi aduse o alta, și mai amară. De rândul acesta, disperarea părea a fi și mai pronunțată, fiind înscrisă cu litere înnegrite, înspăimântate: Dragă Ina, Această scrisoare pe care ți-o trimit acum este de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
totdeauna, grația, adevărata feminitate. Neintenționat o afișa în mesajele non și paraverbale, în cadența mersului deosebit de grațios, săltat chiar, care parcă punea în unduire nu numai propriii sâni și propriile fese proeminente, dar și întreaga lume din jur, și chiar rostirea ușor peltică a cuvintelor sau cu pronunțarea unor consoane ca în limba ei maternă: fie estompate, fie palatalizate, iar vocalele fie prea deschise, fie prea închise. Când îmi rostea numele, punea accentul pe prima silabă, ceva nefiresc pentru melodicitatea limbii
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
rând, timpul (jurnalul însemnând, nu-i așa (?!), înainte de toate, lupta omului cu timpul). Deziluzia mea a fost de fapt că niciodată nu am fost capabil să redau în cuvinte ceea ce simțeam atât la apariția Iozefinei, în salon, cât și la rostirea acestor cuvinte, parcă venite din cele mai intime lăcașuri ale ființei ei. În acele momente nu mi-o puteam imagina nici într-un caz împărțind patul conjugal, cum era de altfel și firesc, cu un semibădăran ca directorul Sima, supranumit
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]