548 matches
-
minte... - trosc! cartilajul nasului lat și negru trosnește și se sfărîmă sub lovitură - ... dacă un negru blestemat Îndrăznește să-ntoarcă vorba unui alb! Trosc! O lovitură stîngace și distrugătoare se abate peste gura care se transformă brusc Într-o masă sîngerie, din care negrul, cu ochii țintă la licărul oțelului, scuipă automat fărîme de dinți. — O să-i zdrobesc creierii blestemați... cioroiul dracului... Îl Învăț eu minte dacă... trosc! Lovitura cade pe creștetul lînos al capului și acum, cu craniul despicat pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că ai sabotat proiectul de extindere. O împinseră pe Rima pe coridor spre salon, iar Lanark veni în urma lor. Jaluzelele erau ridicate. Afară era un cer de un verde profund pe care se vedeau cîteva stele și niște nori pufoși, sîngerii. Asistentele luară prosoape și ligheane și o spălară pe Rima în pat. Lanark își luă halatul, se dezbrăcă și se îmbăie în toaleta salonului. Cînd se întoarse, asistentele puneau paravane în jurul patului. — Lăsați o deschidere ca să putem vedea fereastra, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
părinții lui, zise: — Pariez că nu știți unde-am fost! — Ei, unde-ai fost? — Acolo! în spatele acoperișului plat și jos al căminului, Rua arăta ca o pană decupată din cerul verde-rotund. începeau să străluceasă stele plăpînde între cîțiva nori pufoși, sîngerii. — Ai fost sus, pe Ben Rua? — Aha. — Singur? — Aha. — Ar fi putut fi periculos, Duncan, spuse maică-sa cu blîndețe. Taică-său se uită la sandalele lui și zise: Dacă mai vrei să mai faci așa ceva, trebuie să spui înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lui pentru a șopti: ia-o pe aici, ia-o pe acolo. La capătul unei străzi, o poartă ruginită era închisă cu un lanț și învăluită în tulpini de volbură, dar el se strecură printre două gratii strîmbe. Văzu planeta sîngerie între niște tufișuri în formă de pagodă din ale căror tulpini cărnoase și sfărămicioase se prelingea un sirop alb. Cioara bătea din aripe deasupra cărării de zgură de la picioarele lui, sporovăind nebunește: An tan tichi tan Capu-i tăiat, ceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
atât de mult încît e, oricum, inutil. Îmi aduc aminte una din serile în care am discutat cu Dinu despre ratare. Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
atât de mult încât e, oricum, inutil. Îmi aduc aminte una din serile în care am discutat cu Dinu despre ratare. Nu aprinsesem lumina în cameră, deoarece ne plăcea să observăm în ceața amurgului cum marea se colora în albastru sângeriu înainte de a se cufunda în noapte. De-afară, venea miros de alge putrede. Tăceam amândoi, ascultând zgomotul valurilor și privind dunele de marmură care ardeau rece pe țărm chiar în dreptul ferestrei mele. Dinu se afla după una din crizele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și marea s-a înroșit..." Ultimele ei cuvinte m-au aruncat într-un alt vis. Stăteam pe o stâncă arsă de soare, într-o insulă necunoscută, izolată de lume, undeva în mijlocul mării. La picioarele mele băteau valurile, iar prin apa sângerie și leneșă foiau rechinii. Dacă nu izbuteam să-mi imaginez paradisul, urma să fiu izgonit din insulă și dat pradă rechinilor. La început, toată povestea cu paradisul mi s-a părut un lucru copilăresc de simplu. N-aveam decât să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
care o cred, dar Zero o făcuse Într-adevăr. Poate că, la urma urmelor, el nu era un individ atât de inutil, atât de irosit. Sigla galbenă de neon păru să se aprindă atunci când localul luase foc, iar M-ul sângeriu trona ca pe un grătar de flăcări, până când plasticul se lichefie și M-ul se Înclină și căzu, lăsând În urma lui, pe fațada clădirii, o pată neagră ca un crater. Doar atunci Zero prinse portiera și o Închise, iar În interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
joacă și plânge, Plânge și simte, Simte și pleacă, Pleacă și uită, Uită și iartă, Iartă și spune: Simte cenușa - Plumb în aer trist Și greu...! Mama Te ascunzi într-un colț de mistere, Domniță cu chip angelic, Cu buze sângerii și albastru-n priviri. Ființă născută din nostalgie, Te ascunzi în mireasma pustie Și cânți Balada eternității. Întrupare a iubirii, Tu, nevinovată zână, în acorduri de pian Te ascunzi și cânți, mamă... Chircan Adrian, clasa a V-a Colegiul Național
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
împotrivi, viața luându-ne în stăpânire. Uneori, totul este atât de simplu, curat, înțelept ca pământul, ca piatra, lăsând mereu în seama zilei de mâine bucuria întâmpinării cu sare și pâine a firescului lucrurilor: un răsărit de soare, un apus sângeriu, o ploaie caldă ori fulgi moi, răcoritori. Alteori se aprinde în mine focul sacru al incertitudinii: cine sunt, și încotro mă-ndrept? Și dacă în Ceruri nu exisă dragoste, iar soarele ce ne încălzește e doar o candelă aprinsă în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai sînt la fel de sigur că el l-a ucis. Fir-ar să fie! Descumpănită, Îi urmări privirea ochilor ieșiți din orbite și Încremeni la rîndul ei. Pe geamul exterior, două mîini ca niște lopeți alunecau mînjind sticla mată cu dîre sîngerii. Un chip care se strîmba se lipi de geam. Pierric. Mașina 4x4 a jandarmeriei era parcată În fața fabricii de faianță. Abia cînd Înțelesese că Pierric nu era rănit, că sîngele de pe mîini nu era deci al lui, și cînd Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
așezat Îndărătul ușii, un zmeu mare. Pe o armătură ușoară, construcția avea un soi de velatură pe care era desenat chipul unei femei cu plete lungi, cu ochi Mari, verzi, Într-un giulgiu opalescent, cu gîtul tăiat vopsit În roșu sîngeriu. - Dar... Nu e asta fantoma care te-a doborît pe faleză? zîmbi Marie. Lucas nu dădu atenție notei de umor, În schimb Îi vîrÎ sub nas velatura, arătîndu-i găurile din țesătură. - Și astea ce-s? Șase găuri de glonț, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
rol de vătrai în miniatură. Se apucă să-și pregătească pe îndelete o pipă dintr-un amestec de Latakia și tutun verde de Virginia, amestecul obișnuit. De afară, din luna lui februarie, răzbate glasul unei guguștiuc, viu ca o literă sângerie pe alb-cenușiul fundalului din hârtie de orez. Părintele Ieronim face semn celei dinaintea lui să se apropie. Femeia se închină și îngenunchiază la picioarele părintelui. ─ Părinte, murmură femeia. Însă bătrânul se apleacă și-i atinge umărul drept, făcându-i semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu stelele roată, al Uniunii Europene. Pompierii de la descarcerare, care veniseră să dea jos mașina, povesteau uimiți cum, în tot timpul operațiunii, o pasăre albă, mai mică decât o vrabie, zbura în jurul lor. Părea atârnată de o rază de soare sângerie. Dănțuia în jurul mașinii și ciripea într-una „Pardalian! Pardalian!“ Aurel Trocaru a fost scos, pe la prânz, bucată cu bucată, de vidanjorul Toma Preda, zis Biluță, din toaletele ecologice din părculețul din fața spitalului lui Wintris, proprietatea prosperei firme de privăți răspândite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pentru ei, și uite cum cresc. Pontagii, scormonitori și jemanfișiști...“ Doctorul aproape că își terminase intervenția. - O concluzie se impune, preciză Fârtat. Făcu o scurtă pauză, privind concentrat chenarul ferestrei din dreapta sa. Părea atent la balansul paingului spânzurat de firul sângeriu, acum, în înserare. - Ba chiar două sau poate mai multe pe care le veți concluziona și dumneavoastră, își reluă Fârtat șirul gândurilor. Prima, și cea mai consistentă, ar fi că totuși doar noi cunoaștem adevărul. Rămânem din ce în ce mai puțini cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
generalul Goncea și biserica? Oficiantul, absent, așteptă ca bătrâna să-și termine confesiunea. Mai urmărea, cu coada ochiului, ce mai făcea neastâmpărata aceea de Scheihainimé. Răsturnată pe o sofa neagră, ciugulea un ciorchine de strugure, cu boabe mari, rozulii, aproape sângerii. Într-o oglindă cu ape verzulii, un ins cu o pălărioară roșie, cu un pardesiu maron, cu guler de jder, se hlizea către un nevăzut, făcându-i aceluia semn vesel cu o revistă ce-o avea în mâna înmănușată. Rafilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
așa, goală, în aerul dimineții, să desfacă larg brațele și să se lase cuprinsă de razele, încă firave, ale Soarelui din început de zi. Simțea pornirea, dulceagă ca un alint, să mângâie mușcatelel înfoiate, roșii, să muște voluptos din carnea sângerie a ghețișoarei, întinsă covor la picioarele ei. Moleșită se prăbuși în fotoliul din dormitor. Așteptă să-i treacă această nemaiîncercată până atunci stare de înflorire. Să se închidă la loc porii care, adineauri, pocniseră bezmetici, să se chirceasă iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu flăcăruia pâlpâindă, ca și cum l-ar fi invitat să vină și el, să se apropie și să guste din acea minune de untdelemn sângeriu, vâscos. ...Îl recuperară pe Burtăncureanu, dimineața, undeva la marginea parcului I.O.R. Stătea chircit pe o bancă și plângea mocnit, ca un scâncet, ca un susur de ploaie mocănească, plâns de copil gonit de acasă, de înger izgonit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doar muțenia apei din Baltă, când zace stătută în Ghiolul Negru ăla de la Lintițaru, mută și sleită, pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o slăviți? Ciozvârtele astea? Scheletul ăsta care de abia se mai ține... Și ce-o să răspundeți? Că a trecut sorbul?! Întinse mâna și-l mângâie încet pe frunte, pe obraji, pe bărbie. Parcă îi descoperea chipul, parcă îl desena din sângeriul amurgului care înghițise biserica de dincolo de Dunăre. Dădu să se veselească. - Dacă o ții tot așa, cu logica asta de străin care se miră de toate, ai să mă întrebi până la urmă dacă și eu am fost cândva. Cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
popor, nu eu sau tu, am fi putut acum să ne privim în față. Se opri și se întoares să privească lungul șoselei spre port. Dincolo, pe malul celălalt, biserica își pierduse contururile. Părea doar un petec de negreală în sângeriul pogărât peste apă. - Nu știu ce este în noi, continuă el. Parcă mereu ne e teamă de ceva. Ne ascundem în noi, trăim mereu chirciți. Chiar și acum, tot feriți, cu ochii plecați, vinovați, de parcă noi am duce toate păcatele Lumii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doar vioara la piept. Cu arcușul din cealaltă mână le arătă spre pâlcul de trei sălcii din dreapta lor. Înverziseră toate, cu ramurile atingând luciul apei. Lângă salcia din mijloc se legăna un barcaz mare, bătrân, cu trei perechi de vâsle sângerii la strapazane. Polileu făcu iarăși o plecăciune și, fără să-i mai privească pe cei doi, porni spre sălcii. Se răsuci cu spatele la ei, își sprijini vioara pe umăr și începu să cânte. O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să descuie ușa fără să facă zgomot. E distractiv să le auzi cum înjură printre dinți - și ce înjurături îngrozitoare -, în vreme ce tu te prefaci că dormi, deși razele soarelui îți bat neplăcut în pleoape și se transformă într-un văl sângeriu tras peste ochi. În asemenea clipe știu că ele știu că sunt treaz. Zgomotul încuietorii e prea mare. Poate că tăcerea de câteva clipe ce se lasă apoi, reprezentând ezitarea între a descuia ușa singure sau a mă chema pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
făcut! După ce privi prima pagină, roti ușor mâna stângă, trase de mâneca parpalacului și își privi ceasul. Apoi duse din nou ziarul în fața ochilor. Era vorba despre unul dintre cotidianele de mare tiraj care apăreau în oraș, iar deasupra titlului sângeriu ce anunța cu litere mari un nefericit accident în care fusese implicat un taximetrist care pierduse controlul volanului era tipărită și data apariției - ziua, luna, anul... Ceva nu era în regulă. Ceasul său arăta o dată și o lună, era chiar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
fi ieșit din casă tocmai pentru a se combina cu un bărbat într-o noapte nesfârșită de iarnă, printre fulgii smooth jazz-ului... Ridică paharul și o privi atent, prin vinul roșu. Întregul decor se tulbură dintr-o dată, căpătă nuanțe sângerii, ca și cum pictorul din atelierul imaginar ar fi stropit tabloul, vru să se ridice de la masă și să o invite la dans (bineînțeles că nu avea să fie refuzat, cel puțin așa se întâmpla în scenariul creionat în minte, iată-i
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]