728 matches
-
pe la locurile lor, mai găsindu-și de lucru, necăjind tutunul putrezit de "Carpați", ridicând gulerul hainelor recuperate de prin cuiere, făcând să alunece pe masa unică, imensă, scrumierele de hârtie, așa cum alunecau halbele de bere pe tejghelele barurilor din Vestul Sălbatec. După care, brusc, se apropiau de cele trei ferestre gigantice. Le descleștau tocăria zuruitoare. Le încălecau pervazele. Și, fără vreun cuvânt, se aruncau în golul de dedesubt, planând minute întregi, la o înălțime de 30-40 de metri, deasupra străvechii Grădini
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
seară ori de noapte? Ce căuta? Pe dracu, asta căuta... - Și... l-a găsit? m-am interesat politicos. - Nu, că-l găsise... Au avut grijă alții... Știți care a fost prima mea impresie despre domnul acesta despre care vorbim... extrem de sălbatec și nesățios?... Că n-o iubește deloc! Și-mi spuneam: uite la ăsta, el n-o iubește, dar tot o să se culce cu ea. Și-n timp ce încercam să mă conving că sânt fatalist, deși, pe atunci, nu știam
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Și, în plus, de sub cămășoiul de noapte, i se ițeau, de-a dreptul surprinzător, apăsate pe alămurile pedalelor instrumentului, tălpile dezgolite. Tînără! Din două mișcări, uriașa abandonă la preclasici. Nici una, nici două, i se tolăni pe genunchi. Și se porni sălbatecă să pupe și să sufoce la Sinistrat. - Strungarul meu!... Nu e strungarul meu?! Nu e el, micul meu prelucrător prin așchiere? Așchiază-mă și aici... "Mi-am realizat toate profețiile politice", își făcu ea palmele pâlnie și-i răcni dureros
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
singur braț. 344 DANIEL BĂNULESCU Sau, după asta, dânsa clătina, într-un alt ritm, icoana, încît sânii (acceptabil conservați, cu floare amăruie, arămie, discretă), (împreună cu bordurile părului tuns cască) să-i fluture lateral, dreapta-stînga. Întocmai cu detaliile anatomice ale unei sălbatece amazoniene care-ar dansa. Ori precum draperia unei diligențe purtate în cavalcadă. Pândea cu ochiul în icoană și-l înhăța la fix. - Sinistrate, ieri ai avut scaun? - Ieri am avut scaun, răspundea conciliant Sinistratul. - Te-ai spălat aseară pe dinți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dezgustați de pilaf Printre inimile fierbinți ale covorașelor de șters pe picioare Printre care viețuiesc, cu care mă înveselesc și de sub care cânt Rămânând atârnat de rugăciunile mele Trăgîndu-mi în interiorul rugăciunilor mele și mâinile și picioarele Plin de-o bucurie sălbatecă Rugîndu-mă neîncetat Ca Dumnezeul meu să mă treacă între numărul acelora Care dansează numai cu Numele Dumnezeului lor în minte Și pentru care Dumnezeu iartă o cetate Sfârșitul volumului II București, august 1994 -octombrie 1997 O oră înaintea înserării, Biblia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
usuce. Ridicîndu-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută a tânărului meu. Părul numai cam pre lung curgea în vițe până pe spate, dar uscăciunea neagră și sălbatecă a părului contrasta plăcut cu fața fină, dulce și copilărească a băietanului. Își puse în cui paltonul ud și, la aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tăia mutre evlavioase pentru a impune trecătorilor. Ieronim și Onufrei stăteau în uliță; Onufrei, numărând metaniile ce le ținea în mînile unite pe pântece, Ieronim c-o față de-o adâncă și nobilă seriozitate. Marchizul Castelmare se uită lung și sălbatec asupra acelei copile ce-i disprețuia amorul, apoi ieși iute, trântind ușa după sine. - Ce frumușel e călăgărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsturi are tânărul... pare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când pe-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aruncate abia sub umerii feței ei de marmură, cu părul care cădea-n inele strălucite și în creți splendizi și osteniți pe umerii ei... Și alături cu ea mergea-el... cu capul lui neacoperit, de Antinous. Asemenea unor aripi de vultur sălbatec cuprindea părul, negru și urcat ca un privaz, acea frumoasa si ostenită față de marmură de Paros... pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui dezgustați, buzele subțiri și-ntredeschise arătau o energică și crudă durere... și numai gâtul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
copilăriei, era întrunită cu frumusețea nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei... Prin transparența generală a pielei ei * vezi parcă nervii și mușchii, și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte rentinerind, ea surâde cu dinții încleștați, ea-și arată dantura ei de mărgăritar oceanului și se lasă îmbrățișărei lui zgomotoase, tăind din când în când cu brațele albe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tăia mutre evlavioase pentru a impune trecătorilor. Ieronim și Onufrei steteau în uliță; Onufrei, numărând metanile ce le ținea în mînile unite pe pântece, Ieronim c-o față de-o adâncă și nobilă seriozitate. Marchizul Castelmare se uită lung și sălbatec [sălbatic] asupra acelei copile ce-i disprețuia amorul; apoi ieși iute, trântind ușa după sine. - Ce frumușel e călugărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsături are tânărul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ea și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre, înotînd când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei afinități sufletești. Începui a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale palide, musculoase, espresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunței se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru - strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari, caprii, ardeau ca un foc negru sub niște mari sprâncene stufoase și îmbinate, iar buzele strâns lipite, vinete, erau de-o asprime rară. Ai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu corpul, al tău cu sufletul, cel ce-n curând nu va mai fi. Toma Nour O lacrimă se scurse tremurând din genile [mele] strălucitoare și aruncai scrisoarea în foc. Ochii mei painjeniți de lacrimi și insomnie întrevedeau într-o sălbatecă fantasmagorie capul vânăt al acelui amic nefericit, cu creierii roșii de gândire, cu fălcile înfundate de venin și de mizantropie, cu ochii înfundați și turburi ca ochii unui nebun. Desigur murise. Deschid sertarul mesei și iau puținele portrete ce le
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-năuntru. Eu pătrunsei izbind cu coatele fără cruțare în toți ce-mi sta în cale; în ochii mei rătăciți, în împregiurarea că nu-mi ridicasem pălăria intrând în biserică, în pumnii mei strânși în dinții mei rânjiți într-un râs sălbatec o fi fost ceva straniu care îndreptă ochii lumei spre mine. - Un nebun! șopti unul așa de tare încît îl auzii, însă, în noaptea turburărei mele, acel glas nu mi se părea aievea, neci mi se părea că sunt între
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
flacăre vinete, atunci astupai soba și, așezîndu-mă în fața zgurei, îmi închisei ochii spre a adormi de moarte. Vântul urla afară cumplit și ploaia cădea măruntă și rece pe geamurile ferestrei... Parcă vântul cu norii, tunetul și ploaia făceau nunta lor sălbatecă în regiunile cele negre a-nnoratului cer de noapte. Prin șuierul cel monoton, deși puternic, al vântului am adormit și simțeam, pare-că, cum creierii mei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zbura poticnindu-se. Aproape de oraș mă coborâi de pe el... pusei lancea în șanțul de - alăturea drumului împărătesc, înfipsei de căciula mea o pană roșie și, suindu-mă pe cal, intrai în stradele aprinse din amândouă părțile ale orașului. Vuietul cel sălbatec al tobelor inamice, casele năruindu-se mistuite de flacări, prin ferestrele plesnite ieșind flacăra neagră - roșie. cu fum negru... astfel șirele caselor păre[u] pus[e] în ordine de bătălie cu capetele arzînde, cu ochii cei plini de flacără și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocoșul tras, îmboldii calul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, peste căruțe sfarmate, peste lăzi sparte din cari curgeau haine și unelte, peste mobile rupte, peste animale ucise -- treceam ca sălbatec prin acest cumplit spectacol, prin această dramă teribilă și sfâșietoare iluminată de focul cel larg al incendiului. Într-o parte și-n alta șirurile de case arzând, pavagiul de pietri mărunte și albe acoperit de cadavre și împlut de sânge
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
femei. De-a intra astfel cum eram în casă era a mă espune pericolului vădit. Mă apropiai așadar de fereastră și privii înăuntru. Dar ce văzui, D-zeul meu! Casa plină cu oameni care de care mai beți și mai sălbateci cari ședeau râzând și chiuind înaintea unei buți de mărime mijlocie desfundată. În păretele din dreapta ferestrei pe care mă uitam era un oblon în fundul căruia era icoana de lemn a maicei Domnului, dinaintea căreia ardea o candelă mică, jumătate cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aspectul unei furii a durerei, unei dureri înmărmurite. Ochii erau seci și priveau într-o disperare demonică și nebună asupra acelor oameni roșii de beție, cu ochii străluciți și murdari, cari, tăvălindu-se pe pământ, o priveau c-o ardoare sălbatecă și neumană. - Hoho!... răcni unul din ei, cu fruntea mică, cu fața grasă și roșie, cu ochii mici și verzi, cu părul roșu ca focul... Oho! frumoasă fată... ce cauți așa... ce! c-am spânzurat pe tata - tău... popa blestemat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
brațele lui... Eu întinsesem pistolul pin fereastră în momentul când ea deschise ochii... Era să fugă pe ușă și văzând arma-ntinsă... ea rămase dreaptă, o-nmărmurită statuă a disperărei sublime, cu mândrie de leoaică în față, c-o strălucire sălbatecă și vergină în ochi. Cu mâna sigură, slobozii drept în pieptul ei... nimerisem bine căci, c-un surâs ce deveni angelic ca a unei martire, ea căzu de-a lungul pe pământ. În momentul acela ungurul scăpase din mână, la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prinse foc și începu a arde-n sus... Pielea cea vânătă de pe fața bătrânului începu să plesnească, genele albe și lungi se {EminescuOpVII 209} aprinsese, pielița de pe ochi, arzând, se trase-n sus, astfel încît ochii încă lucii se holbau sălbateci și-ntorși cătră acei oameni stupizi. Într-adevăr era un spectacol cumplit și înfiorător! Barba arsă, fața negru de pârlită, ochii întorși și înfundați, gura deschisă, plină de spume ce fierbeau la arsura focului... în fine, un cap de mort
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pământ pietre și risipături de muri, ce ardea într-un loc. Acele pietre, căzând una câte una pe pământ, formau pare-că lângă Mureș ruinele unui oraș pustiu, nelocuit de nimeni, ars, pătruns prin ferestrele pustii și negre de fluierile cele sălbatece ale vânturilor reci. Dar deodată păru că lumea se-nsenină, că gaura în cer începe de[-a] deveni din ce în ce mai mare și mai largă, încît prin ea se vedea asupra boltei albastre ce-mbrățișează pământul o altă boltă cu mult mai naltă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fură măcelăriți. Am luat puștile lor încarcate și, alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit tot ce ne ieșea în cale. Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu chiuietele bucuroase ale voinicilor noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulsei ușa cea mare și intrai într-un salon mare c-o ușă ce da în balcon
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
afară de Angela, care-l duse iar la sofa, i se puse în brațe, i-nconjură gâtul cu brațul ei gol, fin, marmoreu, își apropie buzele de gura lui și-cepu să-i vorbească, gură-n gură, într-astfel....... ....................................................................................... ["Fondalul acestei scenerii sălbatece"] 2255 Fondalul acestei scenerii sălbatece încărcate de codri și ponoară o forma ruinele unui castel înăsprit în arătare-i de lumina palidă a cornului lunei. Chipuri înfășurate în măntale lungi și negre se furișau pe lângă ziduri și se adunau în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]