936 matches
-
lui. Mișcarea sarcastic panoramată se dezvoltă în dublu sens: augmentează, în portrete, monstruozitatea și viciul, reducând apoi totul - când teribilul halucinează și sparge limitele - la materia joasă, supusă distrugerii. Ipostazele proliferante ale stricăciunii, enormul lor compun carnavalescul spectacol al unei sacralități pierdute, trista ei parodie. Chemat de această infinită degradare, evenimentul salvator, Învierea, irumpe, instaurând dimensiunea lui miraculoasă. Paradoxal, extraordinarul coexistă cu ironia. Judecata obștească nu reușește să claseze noua natură (un viitor al ființelor purificate, „matematic uniforme”, înfiorează imaginația, dând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
ei, fie în chip mai bogat, fie în chip mai sărac.” În concluzie comunicarea cu Dumnezeu se realizează atunci când suntem capabili să-L recunoaștem pe Dumnezeu în frumusețea și măreția creației Sale și să trăim în sufletele noastre sfințenia și sacralitatea lui Dumnezeu. CAPITOLUL IV SEMIOTICA LIMBUJULUI NONSTANDARD RITUL ȘI MITULLIMBAJE SEMIOTICE Întreaga manifestare ne vorbește prin semne. Întâlnim semne la tot pasul, semne care ne dezvăluie mistere ale comunicării nonstandard. De aceea este foarte important să conștientizăm acest mod tainic
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
concluziona că acesta se realiza exemplar în lumea arhaică, atunci când ritul și mitul erau transmise direct prin tradiție pentru că se transmitea nu numai informația ci și emoția specifică. Omul arhaic căuta să trăiască cât mai mult întru sacru, el simțea sacralitatea în toată creația lui Dumnezeu. În epoca modernă omul a uitat de sacru, de divinitate, fiind preocupat în special de latura materială în defavoarea celei spirituale. Desigur, încă mai este vie credința și sacralitatea la unii oameni. Credința în divinitate, în
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
cât mai mult întru sacru, el simțea sacralitatea în toată creația lui Dumnezeu. În epoca modernă omul a uitat de sacru, de divinitate, fiind preocupat în special de latura materială în defavoarea celei spirituale. Desigur, încă mai este vie credința și sacralitatea la unii oameni. Credința în divinitate, în Dumnezeu va dăinui veșnic pe acest pământ chiar dacă în proporții diferite de la o persoană la alta. Nimic nu este mai frumos decât să-L simți pe Dumnezeu în sufletul tău, să simți bucuria
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
în istoria literaturii române, ale cărei canoane tradiționale se cer legitimate contemporan, dacă nu reformate. În sfârșit, o sinteză editată de același tandem, Play, Literature, Religion. Essays in Cultural Intertextuality (1992), plasează explicit ludicul în relație cu imaginarul și cu sacralitatea, cartografiază zona de interferență a literarului cu religiosul, semnalând căile bătute, petele albe, ca și itinerariile frecvent circulate și deschizând perspectiva colonizării unor noi teritorii: în special numeroasele analogii între discursul teologic și cel literar, în planul substanței, ca și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
nivelul categoriilor care regizează și explică atât religiosul, cât și literarul. Eseurile din Jocurile divinității. Gândire, libertate și religie la sfârșit de mileniu (1997) au ca supratemă „urgența depășirii uneia dintre polaritățile definitorii ale lumii moderne”: cea dintre secular și sacralitate. N. se situează polemic față de maniheismul contemporan, care opune tranșant, de o parte, raționalitatea științifică orgolioasă, iar de cealaltă, sistemul de referință categorial și discursiv al religiei, așa cum a fost fixat în Scripturi, căutând în ele marile modele metanarative. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288419_a_289748]
-
imaturitate, inadecvare, indeterminare, infertilitate, infracționalitate, insațietate, inscripțiune, intenționalitate, interdisciplinaritate, interoperabilitate, iraționalitate, lasitudine, lejeritate, lichiditate, lentoare, maiestuozitate, mancurtizare, melodicitate, meteorosensibilitate, multiculturalitate, multidimensionalitate, multidisciplinaritate, multifuncționalitate, narativitate, neexecutare, periclitate, permisivitate, policalificare, preaderare, presesiune, prespălare, previzibilitate, previzionare, procesualitate, promovabilitate, pulsiune, reeligibilitate, remixare, reprezentativitate, rinocerizare, sacralitate, spațialitate, subsidiaritate, supraputere, surdomutitate, teatralitate, transaminare, univocitate, vandabilitate, variațiune, vălurire, velocitate, vulnerabilitate. Între acestea, sunt 46 de substantive în care se recunoaște sufixul -itate, -etate, 13 substantive în care se recunoaște sufixul -re și 5 substantive în care se recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/85008_a_85794]
-
în singurătate") trăiesc doar "florile de mucigai", poetul este părăsit de oameni și de Dumnezeu, de har divin, de inspirație. Din cei patru scriitori biblici lipsește Matei și simbolul său transcedental îngerul. Dar, arta celui claustrat stă sub semnul unei sacralității negative, a nedesăvârșirii, a imperfecțiunii umane, într-un gol temporal: "Sunt stihuri fără ani", sub forma unui bocet arhaic, în care se împreună aspirația spre puritate ("de sete de apă"), cu dorința de extincție ("Și de foame de scrum"). În
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
tema singurătății omului în univers. Destinul psalmistului e simbolizat de copacul blestemat "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș/ Copac pribeag uitat în câmpie". El se înalță către cer, "pieziș", în speranța unei atingeri a divinității, tânjind, în zadar, după semnele sacralității pozitive. Prin opoziție, sunt relevate atributele copacului pribeag și atributele pomilor de rod: amar-dulce, aspru-gingaș, singurătate-comuniune. În final, psalmistul reproșează faptul că a fost abandonat (" În rostul meu tu m-ai lăsat uitării"), că s-a produs ruptura de Părintele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ale existenței umane, spre experiența originară a omului. Pentru acest vânător de absolut, tragerea cu arcul e o încercare de a ajunge la transcendență. Numai comunicarea fățișă l-ar putea elibera de incertitudine. Psalmistul arghezian nu a reușit să descopere sacralitatea cu ajutorul simțurilor și al rațiunii, s-a mutat în spațiul visului, care reprezintă o rămășiță a puterilor noastre primordiale: Pentru credință sau pentru tăgadă,/ Te caut dârz și fără de folos,/ Ești visul meu, din toate, cel frumos". Doar în vis
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Din spada arhanghelului Mihail a rămas doar "un cotor... fără flăcări", serafimii au "părul nins" de-atâta "însetare după adevăr". Arhanghelii lui Blaga ară "cu pluguri de lemn", striviți de greutatea aripilor, iar "porumbelul Sfântului Duh" stinge cu pliscul luminile sacralității ultime. "Goi, zgribuliți", îngerii se culcă în fân, păianjenii umplu apa vie, amenințați cu "putrezirea", odată cu "secarea poveștilor" la apariția civilizației mașinilor. Paradis în destrămare este stilizarea unei povești biblice, dar și o proiecție către o lume imemorială. O lume
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ideea de destin survine obligatoriu. Valer Butură, În Cultura spirituală românească, definește cultura spirituală prin raportare la cultura materială și ajunge la concluzia că există Între cele două o strânsă interdependență. Un exemplu În acest sens ar fi credințele În sacralitatea inițială a pământului, care s-au păstrat și În obiceiurile din ciclul vieții: nașterea pe pământ, depunerea copiilor pe pământ după naștere ori la botez, Îngroparea morților În sânul pământului etc. Implicarea destinului În riturile de construcție ne Îndrumă spre
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
Adam și Eva (simbol al păcătuirii); mărul Cântării Cântărilor ce reprezintă fecunditatea Verbului divin. Mărul e un simbol al vieții și al dragostei. În colindele românești și În obiceiurile populare, pomul de măr sau ramura de măr sunt Încărcate de sacralitate. Mărul este numit pomul vieții, arbore cosmic, mireasa Își Împletește cununa din flori de măr. «Flori albe de măr» e o incantație magică de promovare a primăverii. Un Împărat, care a atins vârsta de 68 de ani, adică viața jumătate
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
Clifford Geertz, op. cit., pp. 220-221 sau Karl Lowenstein, în "Political ideologies and political institutions", din volumul editat de Richard H. Cox, Ideology, Politics and Political Theory, Wadsworth, Belmont, CA, 1969, pp. 331-348. 58 Potrivit lui Laponce, spre exemplu, "asocierea puterii și sacralității mai curând cu dreapta decât cu stânga mai întâi de către gândirea religioasă, apoi de către cea politică își are fundamentul în dominația mâinii drepte" (op. cit., p. 11). 59 Richard Merelman argumentează că "frustrările și anxietățile produse de metodele inadecvate de creștere
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
pieței concurențiale, favorizând ideea centralismului dirijist în economie și - astfel - demisia responsabilității individuale 1. În fine, uzul inept al Scripturilor a negat - în plin contrasens exegetic - achizițiile indispensabile ale civilizației europene, fie că vorbim despre elogiul libertății, inviolabilitatea proprietății ori sacralitatea vieții. Pacifismul friciitc "Pacifismul fricii" Această solidaritate între relativismul postmodern și teologia politicilor oportuniste s-a constituit în segmente de timp uneori paralele, alteori consecutive. După 1989, fenomenul galopant al globalizării informației a radicalizat termenii perfidei alianțe. Critica raționalismului occidental
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ar zice că transcrie literalmente o ,,poveste’’ spusă la gura sobei, ilustrând credința naiv-idealizantă a omului simplu, în ideea de mai bine dobândit pe calea intervenției unor forțe sacre, a supranaturalului. Nu este greu să observăm că, în subtext, duhul sacralității naive este subminat prin imperceptibila intruziune a ironiei descalificante. Procedeul utilizat apare mai accentuat la următoarea întâlnire a Maicii Preciste (și acum, ,,tot așa de blândă și de tristă ca și odinioară, tot așa de tânără și de frumoasă, de parcă
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ilustrează cu strălucire. Să luăm în discuție de exemplu, pasajul de început din Poveste, Imitație, izbitor, prin concretețea lui analitică și descriptivă, prin prospețimea modului în care funcționează așazisa tehnică a ,,privirii’’. Situat într-un context narativ structurat de aura sacralității, momentul vânătorii ni se prezintă sustrăgându-se metodic oricărei înfiorături mitizante, prezența miracolului ca sursă a fantasticului nu mai poate beneficia aici de un regim ,,normal’’. În ,,basmul nuvelistic’’ caragialian, momentul miraculos-fantastic are semnificația unei apariții incidentale, care fisurează materia
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
contopește cu miturile Siciliei: suflet străvechi, scoici antice, grote antice, antică mare, străvechi locuitor al insulei, epitet ce se referă la Polifem, alter-ego al poetului.512 Același adjectiv contribuie la conturarea insulei mitice, unde fiecare apariție capătă o aură de sacralitate și unde omul poate trăi împăcat. Quasimodo încearcă să regăsească dimensiunea fericirii proiectând în mit geografia Siciliei și plasând eul poetic în acest peisaj. El coboară în trecut, depășește copilăria, trece de pragului antichității și pătrunde în cele din urmă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vieții care abia devine sacră prin lupta pe care o duce cu starea sa de cădere istorică. Sacrificiul vieții în vederea viului presupune tocmai conștientizarea acestei asimetrii. Violența divină vine să restabilească viul nu prin impunerea unui „drept“, ci prin restaurarea sacralității în mijlocul ruinelor istoriei. Accesul la violența pură, divină, reconfigurează în finalul tex tului proiectul critic: „Die Kritik der Gewalt ist die Philosophie ihrer Geschichte. Die Philosophie dieser Geschichte deswegen, weil die Idee ihres Ausgangs allein eine kritische, scheidende und entscheidende
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
smerenie și reculegere. Culuarul cu exponate obligă a sta față în față cu MEMORIA NEAMULUI. Culuarul nu se închide. O scară urcă la o ferestră deschisă spre cer. O ISTORIE? Moș Costache Buraga face un nod divin între obiect și sacralitate. El le trezește la viață prin redarea trăirii lor. Un popor care-și plânge morții nu moare. Mioara Beinat Cu îngerii în brațe “Se deschide ușa. Cine privi atent, văzu întâi un ciomag introdus în deschizătura ușii și care avea
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
eului creator sau a lumii ("sufletul meu nu mai are haine și umblă-n pielea goală ca femeile", Clișeu, "fetele gem noaptea lângă șanțuri/ cu inelul pântecului gol", "după hanuri mucede, întruna/ sânurile se pupă, șoldurile țipă.", Mahalale) și imaginile sacralității sunt mutilate, nu există ideal sau idealizare ("Maica Domnului sluțită avea ochi de castane", Corespondență pe un arbore, "când Maica Domnului, cu glezna rotundă,/ iese din șanțuri și intră în cetate", Vizită celestă). Câteodată iubita este interlocutorul imaginar căruia i
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mai era loc de speranță, dacă oricât de pustiit și abandonat se simțea eul poetic mai avea puterea să caute un răspuns sau să ceară ajutor, protecție chiar și atunci când înaltul refuza implicarea în orice formă de dialog, aici elementele sacralității sunt negate, se refuză autoiluzionarea - "Noi am crezut într-un Dumnezeu excroc, ce nu ne-a mai dat mălai -/ (...) Nu mai credeți, oameni de argilă, c-a trăit Iisus într-o iesle."), altele sunt proiecții ale propriilor angoase. Lipsa de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acest joc al creării unui univers fantomatic în care oamenii devin umbre Cerul s-a încins cu neguri/ Și soarele ne-a încețoșat zalele;/ Să mergem că-n urma noastră,/ Sunt stelele, bocitoarele.// "vom fi umbrele așteptate", Lumina întunericului). Simbolurile sacralității par să se înscrie și ele pe acest traseu. E o deziluzionare, lumina și-a pierdut claritatea și singurul adevăr absolut este cel al morții (identificarea aceasta a morții cu absolutul căutat este ilustrată și prin scrierea simbolică a termenului
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
refuza sensurile consacrate, a încerca să descoperi ceea ce, tradițional, e inaccesibil pentru că poartă pecetea absurdității. Demersul este unul iconoclast. Contrastele sunt cele care pun în evidență tragismul reflectat de lirica acestui poet. Lumea este lipsită de valori, de idealuri, de sacralitate (aceasta din urmă înțeleasă în accepțiunea tradițională, imagine arhetipală a absolutului devenită acum "paradis în destrămare"). Constrângerile, mizeria proiectate și în universul poetic conduc la imagini stranii, uneori grotești, care ies din tiparele "poeziei cuminți". Într-un astfel de context
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
substanța sufletească proprie amândurora. Profesiunea de credință mărturisită în versuri este întărită acum cu sensul experienței personale. Semnificația acestui volum, în care prozele scurte și poemele se succedă, alternând evocarea cu aerul rarefiat al trăirii poetice, este împlinită de vocația sacralității ce se înalță senină, amintind din nou moștenirea paternă a scriitoarei. P. a scris și literatură pentru copii, a tradus din lirica Elenei Văcărescu și a Iuliei Hasdeu. De asemenea, a publicat studii despre William Shakespeare în seria Comunicările Hyperion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]