433 matches
-
marginea panteonului și excluse, În orice caz, din cult. Pot, de asemenea, anima universul naturii, contribuind la conservarea ordinii cosmice, ca nereidele, ori Însoțesc acțiunea unei divinități, ca nimfele alături de Artemisxe "Artemis", fiind În unele cazuri destinatare ale unor ofrande sacrificiale și al unor culte (Odiseea, XIII, 102 sqq.; XVII, 240-242; Pausanias, VI, 22, 7). a) Cei doisprezece zei În probabilă coincidență cu perioada de formare a cetăților, poleis, și cu dezvoltarea marii arhitecturi a templelor, Între secolele al VIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
recompune apoi În caracterul cotidian al prezentului citadin. b) Controlarea timpului: sărbătorile și calendarul Chiar dacă uneori revin aceleași nume, fiecare cetate are sărbători și calendar proprii. Articulat În douăsprezece luni, calendarul civic-religios era un fel de recipient care stabilea regimul sacrificial, al sărbătorilor heortaì, și le repartiza pe parcursul anului. Ele Întrerupeau ritmurile vieții cotidiene și articulau timpul cetății, Îi determinau măsura și reprezentau un instrument de control al lui. Apoi, dacă cel mai cunoscut sistem festiv rămâne cel atenian, Grecia nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zei, un bomòs Înalt de piatră, În spațiile situate În fața templelor; pentru eroi o eshàra joasă, sau un bòthrhos, o groapă pentru sacrificii În Împrejurimile mormântului. În realitate Însă, această distincție nu era mereu respectată, deoarece puteau fi Întâlnite banchete sacrificiale În cultul eroilor, al morților și al zeilor infernului, dar și enàgisma pentru Heraxe "Hera" sau pentru Zeusxe "Zeus". În orice caz, sacrificiul olimpian, thysìa, constituia actul religios cel mai semnificativ pentru societatea greacă. O procesiune conducea animalul În fața altarului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de vină În fața uciderii prin violență, despre care, de altfel, nu vorbește nici măcar Hesiod atunci când descrie Împărțirea prototipică săvârșită de Prometeuxe "Prometeu". Există totuși un simț al vinii pe care dispozițiile oficiale ale cetăților grecești care se refereau la actul sacrificial nu Îl lasă să se Întrezărească. Legea jertfelor din Cos, de exemplu, databilă deja În secolul al IV-lea Î.Hr., deci relativ recentă, dă Încă dovadă de o indiferență generală față de victimă. Practica de sacrificială, de la uciderea animalului, exprimată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se refereau la actul sacrificial nu Îl lasă să se Întrezărească. Legea jertfelor din Cos, de exemplu, databilă deja În secolul al IV-lea Î.Hr., deci relativ recentă, dă Încă dovadă de o indiferență generală față de victimă. Practica de sacrificială, de la uciderea animalului, exprimată prin verbul sphàttein, la prescrierea stropirii cu sânge a altarului 1, este descrisă fără să poată fi bănuită o atitudine de refuz implicit față de sacrificiu. De altfel, negarea explicită a uciderii boului În bufoniile ateniene, celebrate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultuale ale cetății, Împotriva cărora, de altfel, se exprimase și Heraclit, care condamnase sacrificiile sângeroase ca și cultul adus statuilor, atingând În polemică și modalitatea În care contemporanii lui se apropiau de mystèria. Nu mai puțin explicit În condamnarea uciderilor sacrificiale fusese Empedocle, care le propunea discipolilor săi o etică În raport cu care să Își conformeze propria existență. Dacă apoi Empedocle și-a proclamat efectiv propria divinitate, el a fost totuși un personaj izolat, așa cum marginale din punct de vedere cultural și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
special, Împodobit cu semne distinctive care variau de la un sacerdoțiu la altul. Lui Îi reveneau și niște porții speciale ale victimelor jertfite În timpul sacrificiilor publice pe care le conducea intonând rugăciunea, fără să fie executantul lor material. Într-adevăr, uciderea sacrificială era Încredințată unui specialist În tăiere, màgeiros 1, care avea sarcina de a pregăti părțile ce urmau să fie distribuite. Apoi, nu puține Îndatoriri religioase le reveneau și magistraților. La Atenaxe "Atena", trezorierii, responsabili cu administrarea cetății, primeau În păstrare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
clerul tradițional, la a cărui școală trebuie să se fi format totuși și acest zaotar (cf. termenului indian antic hotar), adică preot În interiorul unei structuri sociale comune, Într-o oarecare măsură, indo-iranienilor. Știm totuși că personalul responsabil de Îndeplinirea riturilor sacrificiale și, În general, al Întregii sfere a sacrului, probabil beneficiar al unor puteri temporale, nu i-a acceptat Învățăturile, constrângându-l să-și părăsească țara natală. El Însuși declară În Uștavaitș G³th³ (Yasna 46, 1): „Către care țară să fug
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Schmidt, 1975), care, Într-un limbaj care folosește imagini din viața pastorală, se leagă de viziunea gathică dualistă. În același timp, aceste versuri - precum și multe altele - demonstrează destul de clar că dezacordul cu clerul tradițional era puternic Înrădăcinat În refuzul practicii sacrificiale, care Îmbina uciderea animalelor cu folosirea băuturilor Îmbătătoare și halucinogene, cum ar fi *sauma indo-iraniană (haoma, În Iran; soma, În India), condamnată de Zoroastru care o considera „urina” unui drog toxic (Yasna 48, 10). 4. Inovațiatc "4. Inovația" Trăsătura caracteristică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
noastre fac de mai multe ori aluzie la existența unor preoți păgâni, care trebuie să fi dobândit mare putere și prestigiu din moment ce Ibn Fadl³n observă că nici măcar un rege nu se putea opune atunci când unul dintre aceștia cer o victimă sacrificială, indiferent că era vorba despre un animal sau despre o ființă umană. Este posibil să fi existat printre preoți, cel puțin in nuce, o structură ierarhică, din moment ce Saxo amintește că, În Rugia, templul lui Svantovitúxe "Svantovitu^" de la Arcona era condus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vom vedea În capitolul despre religia germanică. Vom mai vorbi, Într-un paragraf următor, despre un alt tip de sacrificiu uman practicat la marginea lumii grecești. Și În India era practicat sacrificiul uman: dacă Aitareya-Br³hmana (2, 8) stabilește ca victime sacrificiale, În ordinea crescătoare a valorii: capra, oaia, boul, calul și omul, aceasta demonstrează că În tradiția sacerdotală indiană se păstrează Încă amintirea unei epoci În care se practicau jertfele umane. În plus, În ceea ce privește India, trebuie ținut cont de mitul extrem de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
consume tot ce îi iese în cale. El „aruncă înainte“ propriul său nesaț și nevoia de lucrul numit devine atât de aprigă, încât îmbrățișarea care ocrotește se transformă în cuprindere devastatoare. Raportul meu cu ființa lucrului numit nu mai este sacrificial; în actul preluării lui în proiect, eu nu mai recunosc eternitatea tiparului care generează fără încetare ființa lucrului consumat; eu nu mă mai întorc către fondul comun care asigură perpetuarea ființei lui și care face cu putință manifestarea puterii mele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Viilor și Vinului (OIV) Introducere "VINUL" ÎNAINTE SĂ FIE VIN La început a fost Cuvântul. Iar numele vinului a precedat cultura viței de vie. Preistoria vinului ne duce cu gândul în urmă cu câteva milenii înainte de Hristos, la Sôma, băutura sacrificială fermentată din India vedică și care nu reprezenta doar o băutură magică, ci și o zeitate puternică. "Băutura nemuririi" nu era un vin obținut din viță de vie ci mai degrabă un suc dintr-o plantă sacrificială (Asclepias Acida) care
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
la Sôma, băutura sacrificială fermentată din India vedică și care nu reprezenta doar o băutură magică, ci și o zeitate puternică. "Băutura nemuririi" nu era un vin obținut din viță de vie ci mai degrabă un suc dintr-o plantă sacrificială (Asclepias Acida) care avea probabil proprietăți psihotropice, chiar psihedelice. Elixirul zeului Sôma purta numele de Vêna. Din Vêna (iubit în sanscrită) se desprind substantivele care denumesc vinul în marea majoritate a limbilor popoarelor caucaziene ale Europei: astfel s-a întâmplat
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
figura Muzei care pare să patroneze efortul considerabil al edificării creației artistice. În mod evident, această tensiune se joacă în jurul abiguității figurii feminine pe baza asocierii măreției creației cu sacrificul de sine, a frumuseții cu supliciul. Tema simbolisto-decadentă a investirii sacrificiale în artă, ca secretă soteriologie, este recuperabilă din ambivalența feminității ca factor emulativ, deopotrivă Muză și Meduză, femme fragile și femme fatale. Interesantă aici este și impresia de mască mortuară, contrastând paradoxal cu o fluditate acvatică a acestui chip, aflat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și înțelepciunea. Am putea spune că în spirit nietzschean, Himera, expresie a inspirației poetice, este cea care mediază între apolinic și dionisiac, care, așa cum credea filosoful german, au prezidat nu doar la nașterea tragediei, ci și a culturii moderne. Sensul sacrificial se regăsește simbolic în această osmoză superioară, având ca expresie capul poetului, adică vizionarismul propriu creației artistice. Fritz Storck realizează un bust Eminescu, Mihai Eminescu (ronde-bosse în marmură, 74 x 42 x 36 cm, semnat pe postament în dreapta cu monograma
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este ambalat răul, îi conferă femeii competența sacerdoțiului impus de un cult păgân, oficiind un ritual enigmatic, precum Salammbô din romanul omonim al lui Flaubert. Dar adesea, ea se remarcă și în calitatea Marii Prostituate cultice, pregătite pentru un rit sacrificial. Femeia fatală ca înger al morții este poate cea mai nimerită întruchipare a relației dintre Eros și Thanatos, Principiul plăcerii (Lustprinzip) enunțat pentru prima oară în 1848 de către psihologul experimentalist german, Gustav Theodor Fechner este dublat la Freud de o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Khnopff avea o mască a lui Hypnos, iar Félicien Champsaur o tipsie cu capul sfântului Ioan Botezătorul decapitat la cererea Salomeii, pentru Macedonski, masca lui Dante se impune ca simbol cardinal al traseului destinal al poetului. Sângele evocă un act sacrificial, și poate că Macedonski se consideră un sacrificant sublim pe altarul artei. Interesant că în biografia consacrată poetului, Viața lui Alexandru Macedonski, Adrian Marino recompune salonul scriitorului, apelând și la un personaj-raisoneur, neofitul purtat prin încăperi întru inițierea sa în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se întrezăresc cu limpezime în întreaga țesătură textuală a Abecedarului lui Pleșoianu. Luminismul lockean se împletește însă cu un patriotism ardent, reperabil de îndată ce autorul menționează sentința "Pentru lege și patrie facem război" (p. 18). Patriotismul belic este hiperbolizat într-unul sacrificial și funebru în propoziția "Pentru neam și mântuirea lui murim mulțumiți" (p. 19). Cuplajul dintre morala creștină și patriotismul sacrificial este dificil de realizat, întrucât preceptul creștin de iubire necondiționată a aproapelui nu pare a fi conciliabil cu principiul etnocentric
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
ardent, reperabil de îndată ce autorul menționează sentința "Pentru lege și patrie facem război" (p. 18). Patriotismul belic este hiperbolizat într-unul sacrificial și funebru în propoziția "Pentru neam și mântuirea lui murim mulțumiți" (p. 19). Cuplajul dintre morala creștină și patriotismul sacrificial este dificil de realizat, întrucât preceptul creștin de iubire necondiționată a aproapelui nu pare a fi conciliabil cu principiul etnocentric promovat de patriotism de a iubi cu predilecție doar apropiații naționali. Pleșoianu reușește totuși, fără mari eforturi justificative (nici nu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
mito-tematic al sacrificiului românesc întru credința creștină capătă primele contururi încă din istoriografia Școlii Ardelene. După cum vom vedea, acesta va fi amplu și intens elaborat ulterior, devenind un nod central în conștiința istorică a ființei naționale românești sub forma temei sacrificiale a apărării creștinătății și a crucii prin sabie împotriva avansului semilunei propulsată de iataganul otoman. Ca o concluzie provizorie, se poate spune că ideile originii latine și a continuității etnice a românilor au devenit "mitomotoarele" (Smith, 1986, p. 58: mythomoteurs
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
manifestat de către aceștia pe întreaga durată a ființării lor istorice. Odată cu mutarea accentului de pe principiul descendenței romane pe autohtonismul teritorial (i.e., pământul dacic), caracteristicile vechilor locuitori devin din ce în ce mai importante, ele fiind luate ca trădând un spirit al locului. Militarismul, spiritul sacrificial și mai ales lupta pentru neatârnare, manifestate de daci în luptele lor cu romanii, exprimă un genius loci care însuflețește pământul moștenit de români. În acest sens, dacii sunt descriși ca fiind "o nație foarte puternică, iubitoare de resboiu și
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
si apretiau tier'a, limb'a si libertatea mai multu decat vieti'a, cà nu e nimic'a mai nobile decatu a muri pentru patria" (Bărnuțiu, 1870, p. 183). Educația patriotică, în concepția lui Bărnuțiu, este imperativ să prăsească spiritul sacrificial în conștiința copiilor, devotamentul lor pentru patrie și venerația lor pioasă pentru pământul natal (Bărnuțiu, 1870, p. 180). Pedagogia românismului presupune necesarmente și educația militară a tineretului: "educatiunea are se cresca in fiacare alumnu seau invetiacelu si unu aperatoriu alu
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
bună înțelegere, pămêntul pe care se hrănesce el însușĭ cu familia sa, și pe care este prin urmare dator al spori și al înflori prin munca sa și a'l apăra cu sacrificiul viețeĭ séle" (Melidon, 1874, p. 79). Spiritul sacrificial, devotamentul total pentru patrie, bucuria de a muri pe altarul națiunii, acestea sunt ideile perforante care trebuie să străpungă ființa și conștiința tinerilor patrioți. Studiul istoriei naționale este modalitatea de inițiere a tinerilor în comunitatea de destin a românilor, în numele căreia
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
-vă cuprinși de frenezia morții! Învățați să trăiți fiorul care vă poartă spre moarte! cutremurătoare îndemnuri pedagogice... Delavrancea dă expresie tragică, prin timbrul său oratoric, unui cult patriotic al morții, cu rădăcini reperabile și la Bărnuțiu și Melidon. Această pedagogie sacrificială secretă cu forță un naționalism thanatic, un patriotism funebru. Eros și Thanatos se întâlnesc pentru a da naștere unui naționalism pătimaș, a cărui expresie sublimă este tocmai jerfirea propriei existențe individuale întru ființarea națiunii. Țăranii români, naționalizați ideologic și înregimentați
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]