1,552 matches
-
să te orientezi În spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-o nișă din perete. Scoase din pungă iasca și amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea, urcă grabnic la primul etaj. Podeaua din scânduri scârțâia sub greutatea lui. Nădăjdui că se afla În mai bune condiții decât ușa. Locul unde se afla era și el aproape pustiu. Nu exista decât un pat grosolan din lemn, ușor Înfrumusețat de o pânză de in care emana o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
privind ca un animal hăituit În jur, și am Început să Învârtesc Încet mânerul rotund al broaștei spre dreapta. Mergea. Când rotația s-a terminat, am Împins lent dreptunghiul metalic al ușii, ca și când mi-ar fi fost frică să nu scârțâie, și miracolul s-a produs: nu era Încuiată și nici nu scârțâia. Am pășit Înăuntru și m-am oprit, căutând să-mi obișnuiesc ochii cu Întunericul albăstrui și să deslușesc ceva, cu toate că În fiecare clipă mă așteptam să se aprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Încet mânerul rotund al broaștei spre dreapta. Mergea. Când rotația s-a terminat, am Împins lent dreptunghiul metalic al ușii, ca și când mi-ar fi fost frică să nu scârțâie, și miracolul s-a produs: nu era Încuiată și nici nu scârțâia. Am pășit Înăuntru și m-am oprit, căutând să-mi obișnuiesc ochii cu Întunericul albăstrui și să deslușesc ceva, cu toate că În fiecare clipă mă așteptam să se aprindă lumina și să mă trezesc față În față cu câțiva mascați prevăzuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de damă și cu peruca ei blondă?!... da, da, mi-l imaginez slăbănog și păros cum e... Domnul D. stă În continuare aplecat atent asupra caietului cu cifre. Nu mai scrie. Vede atelierul fotografului, tapetul roșu, canapeaua Îmbrăcată În piele, scîrțîind de cîte ori te așezi pe ea, sticlele de vodcă În jurul șemineului, nefolosit de ani de zile, de pe cînd trăia profesorul, storurile care nu se ridică niciodată, obrazul jovial și rotofei a lui Niki Bârsan. Îi aude rîsul lătrat, simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lanternă sub bărbie În dormitorul nostru și ne speria nu ne ajungeau banii să plătim zece halbe și radiotelegrafistul a desfăcut sub masă capacul de tablă cu un cuțit și palmele i s-au umplut de monezi la plecare zăpada scîrțîia ca sticla pisată am trecut de Pantelimon domnul acela care șade pe scaun și privește absent pe fereastră seamănă cu un buldog și femeia În picioare cu șoldul strivit de umărul lui e ca o pisică Înfoiată gata să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise să fie bălăngănite de cea mai firavă adiere. A venit o adiere firavă. Cincizeci de uși au scârțâit în același timp. Eram din nou față în față cu luna. Păi, bineînțeles că pe acest mal de lac și sub această lună a trăit orb și a murit Eberhart, mi-am spus și am adormit. Dimineață, tanti Amália a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mie cel mai mult la viață îmi place că din ea pornesc două drumuri. Peste primul domnește Dumnezeu, dar peste al doilea domnesc eu.“ Zâmbește amar, dar răspunsul e perfect. Fără pic de revelație în el. Aud și acum cum scârțâie cheia și îmi descuie. Cred că e primul răspuns pe care-l invidiez. Ți-am spus, nu-i așa, că între timp am crescut? Mi s-a cuibărit în piept o pasăre. Uneori e un pui de găină, alteori un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Era un pic din izul de vin vechi, dar mai erau și altele. Mirosea a mucegai și a murdărie, a țigară și a geacă de piele, dar mai era acolo și parfumul ieftin pe care-l folosea tanti Mae. Ceva scârțâi sub piciorul meu și când l-am ridicat am văzut că e o agrafă de păr. Nu știam nici o fată din școală să folosească așa ceva, poate doar cele mai mari din clasa domnului Farney. Prin ușă auzeam vocea doamnei Watkins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
lucruri de genul ăsta. Era mândră de tanti Mae și cred că și tanti Mae era. Apoi au început să vorbească despre tata. Mama spunea că ultima lui scrisoare fusese expediată de undeva din Italia. Scaunul lui tanti Mae a scârțâit o vreme, iar ele două au tăcut. După care tanti Mae a zis: — Acolo se dau luptele cele mai grele, nu-i așa? Mama n-a răspuns, iar scaunul lui tanti Mae a scârțâit mai încet decât înainte. Bobbie Lee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Italia. Scaunul lui tanti Mae a scârțâit o vreme, iar ele două au tăcut. După care tanti Mae a zis: — Acolo se dau luptele cele mai grele, nu-i așa? Mama n-a răspuns, iar scaunul lui tanti Mae a scârțâit mai încet decât înainte. Bobbie Lee Taylor era deja în oraș de vreo zece zile când mama s-a decis să meargă să-l asculte. Tanti Mae a spus că e obosită de la fabrică și a vrut să se ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Biblia și a încercat să găsească o pagină. Când a găsit-o, a tușit și s-a uitat la oameni încă un minut. Lucrul acesta îi făcea pe toți cei din jurul meu să se simtă inconfortabil. Puteai să auzi scaunele scârțâind când se mișcau oamenii. După ce și-a mai plimbat o dată ochii deasupra mulțimii, și-a dres vocea și a vorbit cu un ton care părea de departe, dar se auzea suficient de tare. — Ne-am adunat aici, din nou, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
diavolul sau îi cădeți pradă? Undeva în spate, o femeie a izbucnit în lacrimi, iar oamenii au început să se întoarcă să vadă cine e, dar apoi și-au amintit că nu au voie. Când scaunele au încetat să mai scârțâie, Bobbie Lee a continuat. — Ah, am auzit o voce, o voce în sălbăticie. Ei nu îi e frică de Iisus, Îi cere iertare. Câte dintre voi de aici se înăbușă în lacrimi de pocăință? Nu vă fie teamă. Lăsați-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
prin rumeguș. Apoi l-am auzit pe Bobbie Lee. — Vin, vin, ies din rânduri și urcă pe scenă. De ce nu vă alăturați lor, prieteni? De ce nu vă ușurați inimile rătăcite? Am simțit-o pe femeia de lângă mine ridicându-se. Scaunele scârțâiau în tot cortul. — „Lasă-mă să mă ascund în tine...“ — O, ce noapte glorioasă pentru El! Ce înfrângere în fața diavolului, prieteni. Îi văd venind, tineri și bătrâni. Le văd privirea pasionată în ochi. O, de ce nu vă alăturați lor? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
venind, tineri și bătrâni. Le văd privirea pasionată în ochi. O, de ce nu vă alăturați lor? N-ar fi minunat să avem aici, pe scenă, o mulțime mare ca o mărturie a măreției Sale? S-au auzit iarăși alte scaune scârțâind și pași pe culoar. Unii dintre cei care s-au ridicat plângeau din mers. Haideți să mai cântăm o dată împreună, prieteni. Unii dintre voi nu au luat încă decizia. Nu ratați ocazia asta. Hotărâți-vă în timp ce cântăm din nou. Pianista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în afară de paznic, rămăsesem chiar ultimii. Acum era aproape ora unu. Sus, în depărtare, vedeam casa noastră cu luminile aprinse. Mai că simțeam patul sub mine, dar tanti Mae mergea încet. Chiar când am intrat în curte, de puteam auzi cenușa scârțâind sub tălpile noastre, tanti Mae s-a întors către oraș și a apucat-o pe mama de braț. Nu m-am gândit niciodată că o să fiu fericită aici, știi? Apoi a mai aruncat o privire peste dealuri și la cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
încuietoarea era la fel de veche și obosită ca întreaga clădire și mi-a fost tot atât de greu să o sparg cum îi e unui pensionar cu artrită să își fractureze genunchiul. Yala a cedat. Trăgând de ea, am întors mânerul, care a scârțâit ruginit, și am deschis ușa. într-o secundă am fost înăuntru, închizând ușa după mine cu atâta grijă de parcă ar fi fost o sculptură prețioasă pe care o așezam pe piedestal. Apoi m-am rezemat de ea, respirând lung, dorindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
văzută vreodată, numai depozite. Am ieșit dintre vânzătorii de ziare și am mers pe strada principală. Seven Sisters e una din arterele principale ale Londrei, înfundată mereu de noxele și claxoanele traficului îngreunat. O mașină din fața mea a frânat brusc, scârțâind de parcă un animal mic își prinsese coada în capotă. De obicei urăsc zgomotul și forfota, dar acum erau bine-venite. Decoruri diferite din trafic așteptau nerăbdătoare la stop în spatele liniei albe neîntrerupte. M-am îndreptat înspre semafor ca și cum așteptam să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-mi desfacă rochia. Și asta, a spus. Asta trebuie să fie dată jos. Sau o să se șifoneze. Mi-a desfăcut-o încet, sărutându-mă pe spate până jos, unde se termina fermoarul. Am reușit să îmi dau cizmele jos, pielea scârțâind în semn de protest. Mâinile lui erau acum sub rochie, în jurul taliei. încet, s-au mișcat în partea din față a corpului. Senzația de a-l simți pe pielea goală era aproape de nesuportat. Mi-am lăsat capul pe spate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
echilibrul, și oameni care aparent au impresia că West End este o stradă cu magazine dedicată exclusiv pietonilor, în consecință calcă neanunțați pe carosabil, cu ochii fixați pe vitrina Marks and Spencer, întorcându-și uimiți capetele când mașinii tale îi scârțâie frânele și se oprește la câțiva centimetri de ei. Când am ajuns la destinația Laurei Archer, îmi simțeam palmele alunecoase de la transpirație. Au fost dăți când eram gata să pierd taxiul și, chiar dacă nu am omorât pe nimeni în drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bondoacă de coloană grecească... Uitând cu totul de durere, am ajuns imediat la dubiță și am pornit-o cu mâinile tremurând, așa cum tremuraseră și ale Laurei Archer. Am fost norocoasă că nu m-au arestat în timp ce traversam Londra, cu cauciucurile scârțâind când luam curbele, sărind peste semafoare acolo unde puteam. Stephen mi-a dat cheile de la studio fără să se mai deranjeze să vină în persoană. Am fugit pe aleea care ducea la studio ca și cum aș fi făcut o cursă contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cât și Teleferic erau morți. Bătaia se repetă, ceva mai puternică. - Domnule director... se auzi o voce slabă, de fată. Nimic, așa cum am mai spus-o. - Domnule director... repetă vocea, ciocănind în același timp încetișor, cu teamă. Ușa se întredeschise, scârțâind, ceea ce o făcu pe biata fată să rostogolească un țipăt abia auzit. În această clipă directorul învie, nemulțumit. Cineva îl deranjase. - De ce mă deranjați? Cine e? întrebă el, buimac, încercând să înțeleagă ce se petrece. V-am spus să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și pe care n-o mai simțisem, o iubire plină de bucurie și de adorație, în numele căreia mă furișam ca să fac ceva bun, salvator. Nu se mai sfârșește parcă furișatul meu spre dulapul cu oglindă pentru lenjerie, pe care, ca să nu scârțâie, îl deschid nu încet, nu cu precauție (ar scârțâi și mai tare), ci dintr-o singură mișcare; în ușa verde deschisă zboară capul mamei adormite sub lămpița de noapte și acest cap începe apoi să se legene. Fără capăt, chinuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
plină de bucurie și de adorație, în numele căreia mă furișam ca să fac ceva bun, salvator. Nu se mai sfârșește parcă furișatul meu spre dulapul cu oglindă pentru lenjerie, pe care, ca să nu scârțâie, îl deschid nu încet, nu cu precauție (ar scârțâi și mai tare), ci dintr-o singură mișcare; în ușa verde deschisă zboară capul mamei adormite sub lămpița de noapte și acest cap începe apoi să se legene. Fără capăt, chinuitor și, în final, fantomatic, ireal pare totul: cotrobăitul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
scosese o vorbă. Cristian conducea concentrat iar Ileana, cu fața crispată, privea tăcută înainte, prin parbriz. Lăsaseră mașina la poalele dealului după care își continuaseră drumul pe jos. Odată ajunși acolo, Toma împinsese poarta și pătrunseseră în curte. Balamalele vechi scârțâiseră strident, ca și cum protestau în fața străinilor ce încercau să intre în lipsa stăpânului. Sub soarele intens de vară, florile din curte păliseră puțin. Nu le mai udase nimeni de ceva vreme. Cu excepția acestui fapt, lui Cristi i se păruse că nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cazmaua de pe mal. Introduse vârful de metal sub capac și apăsă ușor. Nu se întâmplă nimic, capacul rămânea nemișcat. Apăsă mai cu putere, lăsându-se cu toată greutatea pe coada cazmalei. În liniștea nopții, cuiele care ieșeau din lemnul sicriului scârțâiră lugubru. Pe mal, Ileana tresări, privindu-l speriată. Nu trebuie să te uiți, îi spuse Cristian. Dădu capacul deoparte rezemându-l cu grijă de peretele gropii. Lumină cu lanterna trupul dinăuntru. De sub lințoliul cu care era acoperit cadavrul nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]