659 matches
-
Îl văzuidepărtându-se repede, îndesându-și în cap pălăria de paie. A doua zi, cum treceam săltând în buiestru spre girezi, îmi aruncai ochii spre mori. Una umbla, își învârtea spetezele uriașe pe pânza albastră a cerului și de la ea venea scârțâit aspru și chinuit. Cealaltă moară sta neclintită, cu aripile despoiate: aceea era locuința vătafului. Pe pragul întors spre vale, spre mine, ședea femeia lui Dragoș. Dezghioca încet un păpușoi și zvârlea grăunțele la câteva paseri care se repezeau sfioase până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zise Dragoș. Dacă vi-i sete, poftim până sus să luați o dulceață... Omul avea o înmlădiere de mândrie în glas. Urcarăm domol clina. Găinile se culcaseră. În moara care se învârtea, un purcel își amesteca în răstimpuri guițările cu scârțâitul prelung al încheieturilor de brad. Vătaful strigă gros: —Polixenie! Aud! răspunse femeia dinlăuntru și ochii îi sticleau la ferestruica șandramalei. —Adă o dulceață ș-un pahar cu apă limpede pentru boier. Da’ repede, m-ai înțeles?... Zâmbind, Dragoș descălecă. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și întîrziam să iau această hotărâre. Și, probabil, dacă nu mi-ar fi fost teamă că Dinu va zâmbi aprobator, văzând că mă întorc atât de repede, aș fi renunțat. Când am trecut, în sfârșit, pragul (parcă aud și acum scârțâitul enervant al ușii) n-am mai văzut aproape nimic din pricina întunericului răcoros care m-a orbit; am priceput doar că mă aflam într-o tindă și m-a izbit un miros pătrunzător de mucegai și de busuioc. Ca să-mi dau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
decât o clipă să adulmece miresmele, continuându-și mersul repezit către leagănul foarte vechi, de pe vremea când era mult mai mică decât copiii ei, în care s-a urcat, ea, femeie de 50 de ani, luându-și avânt într-un scârțâit lugubru al fiarelor neunse și roase de rugină, legănându-se, legănându-se, legănându-se lângă merii parfumați, înșirați de parcă ar fi fost trași cu rigla până în vârful dealului, sub cerul incredibil de albastru, care i s-ar fi părut incredibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Pune deoparte toate discurile, nemulțumită. Altceva căuta. Răscolește în cufăr, e convinsă că a păstrat înregistrări cu Leonard, dar nici pe astea le căuta, și cu alți tenori, dar nici pe astea nu le căuta. În urechi îi răsună un scârțâit nesigur de vioară și glasul subțire, sincopat, rupt parcă uneori, hodorogit al țiganului nemaipomenit care înnebunise Bucureștii. Zavaidoc. Asta căuta. A apucat-o dintr-odată un dor să-l audă cântând, își amintea sala de concert în care fusese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pieptul Însîngerate. Doi soldați priveau de pe treptele casei, lovindu-l cu rîndul pe Basie, care Îngenunchease la picioarele lor, pe alee. Jim era bucuros că-i vede pe japonezi. Prin ușa deschisă, Între loviturile grele și țipetele lui Frank, auzea scîrțîitul ale unei orchestre japoneze de dans care cînta la gramofonul pentru picnic al mamei lui. 13 Cinematograful În aer liber Cu brațele Încălzite de soarele de primăvară, Jim se odihnea confortabil În primul rînd de locuri al cinematografului În aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
reci și dacă războiul se prelungea și după iarna lui 1945, aveau să moară și mai mulți oameni În acele barăci Înghețate. Totuși, pentru doamna Vincent, poate s-ar Întoarce și la barăci... 22 Universitatea vieții În tot lagărul răsuna scîrțîitul roților de fier. În ferestrele barăcilor, pe treptele blocurilor-dormitoare, prizonierii se ridicau În capul oaselor, treziți pentru cîteva minute de amintirea hranei. Jim părăsi holul Blocului G și Îl găsi pe domnul Maxted ținînd Încă mînerele de lemn ale căruciorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Am poeții mei care îmi vorbesc destul. Asta-i obiceiul lor. Și înainte și dupăă Când rămân goală în fața lor, câte unul mă întreabă cât de grele îmi sunt cozile. Pensionara de alături scoase, ca din somn, un țipăt slab. Scârțâitul intens se opri apoi deodată. Putui să deslușesc zornăitul pașilor împintenați, îndepărtându-se pe coridor. Priveam de la fereastră șiroaiele de sânge, reflectate pe asfaltul ud de felinarul roșu pironit la poarta casei. - Sărut mâna și zi-mi „bonjur”, mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu ciocul de aramă mă însoțea prin întuneric. Prevăzător și inteligent, el susținea existența fluidului spiritual, vorbindu-mi despre masturbația sufletească, de care încercase să mă vindece în atâtea rânduri. Alunecarăm în ulicioara neagră ca un gât de iad și scârțâitul scărilor de lemn, pe care le urcam prin beznă cu pas sigur, făcu să se deschidă ușa de la primul etaj, de unde se întinse până la noi un covor îngust de lumină murdară. Doamna Patanetschek, o femeie de cincizeci de ani, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pat și umblu noaptea ca un strigoi alb, prin camerele întunecoase. Sau încremenesc la fereastra deschisă, privind în afară. În umbrele pliurilor din pietrele de pe caldarâm, văd cum se prelinge tristețea ce mă va ucide. Autocamioanele scrâșnesc din frâne și scârțâitul lor îmi intră în creier, ca un cuțit știrb și ruginit. O curvă chioară se plimbă pe stradă în rochie de bal, cu brațele goale. Ea mătură trotuarul cu trena albă a foilor lungi, ca să nu i se vadă „icsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de conservator cu o îndrăzneală neînfrânată. Prostituatele nu erau protejate de asistența socială și de sistemul ajutorului pentru șomeri. Fără îndoială că Robichaux roué era atras de ele. Numai Fortuna știe ce învățase trecând prin mâinile lor. Doamna Reilly asculta scârțâitul și râgâielile care ieșeau din camera fiului ei și se întreba dacă pe deasupra nu mai avea și o criză. Dar nu voia să-l vadă. De câte ori îl auzea că deschide ușa, fugea la ea în cameră ca să-l evite. Cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o facă. Trecu ceva vreme, dar În final, agentul murmură un „Da, domnule“ și apucă hotărât clanța. Era o ușă care se urnea greu, având balamalele Încovoiate și ruginite. Agentul scrâșni din dinți și zgâlțâi ușa. Se deschise cu un scârțâit, lăsând să iasă cel mai teribil miros de care avusese parte Logan În toată viața lui. Toată lumea se trase Înapoi. O avalanșă de muște albastre moarte căzură de pe ușa care se deschisese direct În burnița cețoasă. Agentul Steve se grăbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
al vocii. Este principalul suspect În anchetarea unei crime. Trebuie considerat deosebit de periculos. Asistenta se retrase de lângă targă, ștergându-și mâna de partea din față a halatului ei albastru, iar latexul mănușilor ei chirurgicale scoase un sunet sec, ca un scârțâit, printre piuiturile și semnalele regulate. Logan Își frecă delicat gâtul. — Am să postez un agent lângă el, spuse, Înghițind dureros. Asistenta Îi zâmbi nesigur, dar doctorul deja Împungea și palpa trupul zdrobit al lui Dougie. Inspirând adânc, Își ridică umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi cădea umbra pe chip și pe ochii-i vlăguiți, presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atît de reale, mai reale decît cerul de deasupra capului său, mai reale decît scîrțîitul oiștii carului și decît larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurînd rugăciuni și cîntări. 16. Oh, fiți binecuvîntați, voi cei care ieșiți În Întîmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
auzi mai bine răgetul leilor, chipul tînărului cu barba roșiatică se făcu nevăzut, iar deasupra sa se ivi iarăși denecuprinsul cerului. 17. Dintr-odată se lăsă o liniște deplină, care va spulbera sîcÎitoarele bocete și cîntări ale mulțimii; Încetase și scîrțîitul, smucitura roților prin hîrtoape: carul se oprise locului. Și ăsta era tot vis? Acea potolire care-i făcea atît de bine sufletului său după atîta vînzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scîrțîitul carului Încetase, ca și opinteala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîntări ale mulțimii; Încetase și scîrțîitul, smucitura roților prin hîrtoape: carul se oprise locului. Și ăsta era tot vis? Acea potolire care-i făcea atît de bine sufletului său după atîta vînzoleală și zarvă, tot vis era? Glasul mulțimii amuțise, scîrțîitul carului Încetase, ca și opinteala oiștii. Razele soarelui, care pînă atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de desfătare, Încît văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, cînd vacarmul mulțimii Încetase, iar scîrțîitul carului Încremenise, și cînd În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormîntul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de la licărul zăpezii de afară și de la luciul samovarului, aidoma unui lampion. Nilus Îi făcu semn oaspetelui său să vină pînă la fereastră. În albul imaculat al zăpezii se deslușea silueta unuia care se Îndrepta spre mănăstire, iar ei auzeau scîrțîitul zăpezii sub pași. „Știți cine era?“ Îl Întrebă părintele Serghei, cînd pașii se Îndepărtară. Ochii săi aveau o strălucire dementă. „Farmacistul David Kozelsk sau Kozelski. (Cu de-al de ăștia niciodată nu știi.) Sub pretextul că ar lua-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
un zgomot puternic. Luminile și sunetul îl fascinară. Intrigat, păși spre ele, ieșind din umbra unui copac. Fulgerător, luminile ajunseră în fața lui. În ultimul moment, văzu că în spatele luminilor venea o formă mare, neagră. Urmă o lovitură de neimaginat, un scârțâit îndepărtat și apoi voci la oarecare distanță. - Suntem beți cu toții, nimeni nu ne va crede că ne-a sărit în față. Asta e închisoare sigură. Repede, băgați-l în mașină, mergem la Ned să luăm ceva benzină și apoi aruncăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
se apropiară din ce în ce mai mult. Gândindu-se că trebuie să afișeze un chip zâmbitor, misionarul își compuse un surâs în timp ce asculta cheia răsucindu-se în broască. Dintotdeauna se gândise să întâmpine moartea cu zâmbetul pe buze. Ușa se deschise cu un scârțâit și o lumină de culoarea cositorului topit inundă podeaua de lut. Clipind, misionarul zâmbi în direcția luminii. În locul gardianului, văzu uitându-se la el doi slujbași în kimonouri negre. Ieși afară! porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Marinarii spanioli cântau ceva ce părea o melodie cu acorduri ciudate. Era timpul să fie coborâte velele. Câțiva mateloți japonezi se cățărară pe catarge și, la ordinul marinarilor spanioli, coborâră velele ce semănau cu niște steaguri uriașe. Parâmele scoaseră un scârțâit și niște pescăruși albi cu coada neagră țipară ca niște pisici. Repede, înainte să-și dea cineva seama, galionul își stabili molcom direcția. În sunetul valurilor ce se loveau de carena vasului, samuraiul își spuse că în acel moment începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în creștini. În negoț, doar dacă ești credincios meriți încredere. La care ei zâmbiră mânzește, așa cum fac adesea japonezii când sunt încurcați. Zilele se scurg una la fel de plictisitoare ca și cea de dinainte. Oceanul, norii care plutesc în zare și scârțâitul parâmelor sunt neschimbate. San Juan Baptista își continuă liniștit călătoria. De fiecare dată când țin slujba îmi dau seama că Domnul ne-a dat ca prin minune o asemenea călătorie lină ca să mă ajute pe mine să-mi îndeplinesc menirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
noastre. Solii sufereau cu toții de rău de mare. Nishi Kyūsuke și Matsuki Chūsaku n-au fost chiar atât de mult atinși, dar Tanaka Tarozaemon și samuraiul au zăcut ca niște morți câteva zile după ce au plecat din Tsukinoura ascultând doar scârțâitul trist al parâmelor și al catargelor. Nu știau unde se aflau acum și nici nu le păsa. Galionul se legăna neîncetat, scârțâitul searbăd și istovit al parâmelor se auzea cât era ziua de lungă întrerupt când și când de bătăile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Tanaka Tarozaemon și samuraiul au zăcut ca niște morți câteva zile după ce au plecat din Tsukinoura ascultând doar scârțâitul trist al parâmelor și al catargelor. Nu știau unde se aflau acum și nici nu le păsa. Galionul se legăna neîncetat, scârțâitul searbăd și istovit al parâmelor se auzea cât era ziua de lungă întrerupt când și când de bătăile de clopot care dădeau de știre orele. Chiar și cu ochii închiși aveau întruna senzația că sunt ridicați și lăsați în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]