3,463 matches
-
mele și știu să ghicesc în palmă... SISOE: Nu mi-i mie de asta... HABACUC: Atunci ce facem? Jucăm țintar, sau de ce ne-am așezat aici? Ia mută! SISOE (se gândește, apucă un bob de porumb între două degete, îl scuipă bine pe toate părțile și-l pune pe tablă la întâmplare) Ei, ce zici? HABACUC: Bre, bre, bre, da' fie, că strașnic le mai învârtești! Nimeni nu se poate pune cu sfinția ta la acest joc. Atâta doar că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
dezvelește țintarul cu grijă, folosindu-se de toiag): Lasă-te de-astea... Al cui e rândul la mutat? SISOE: Al meu, părinte Pafnutie. PAFNUTIE: Așa? Atunci fă-mi plăcerea și mută-l pe acela de colo, de la colț. SISOE: Numaidecât! (scuipă bobul pe toate părțile, îl mută) HABACUC: Sfinția ta le știi pe toate. Iaca, eu am să mut, în cinstea sfinției tale, bobul acesta de fasole, mai mare decât celelalte și stropit cu puchi roșii. (mută) PAFNUTIE (se lasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
bobul acesta de fasole, mai mare decât celelalte și stropit cu puchi roșii. (mută) PAFNUTIE (se lasă pe vine lângă Sisoe): Bun. Ia mută-mi-l acuși pe acesta de-aici, de la răscruce, Sisoe. (Sisoe apucă bobul, începe să-l scuipe) Și nu-l mai îmbăla atâta sfinție ta, că doar n-are să prindă rădăcini acolo! SISOE: De bună seamă! (șterge bobul de poala anteriului. Mută. Habacuc dă semne de nervozitate, mută și el. Pafnutie se așază lângă Sisoe, cam împingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
chipărată... PAFNUTIE (scârbit): Toate cu carne... FARNACHIE (melancolic): Este și rachiu... HABACUC (la fel): ...și titiun... FARNACHIE (cu spaimă): Sunt și muieri de cele vii și adevărate! (Toți trei se privesc crunt, zguduiți de această veste. Își fac cruce și scuipă în patru părți.) PAFNUTIE (descurajat): Vai de sufletul și de viața lui! Cam ce minuni va să facă un sfânt nevolnic între atâtea și atâtea răutăți? FARNACHIE (pune mâna streașină la ochi. Arată cu degetul): Nu-i cumva el? HABACUC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
a corpului. Pereții WC-ului ar fi un asemenea strat. Trebuie admis despre Evul Mediu că doar igiena nu-l caracteriza. Același Norbert Elias spune că, pentru a fi un adevărat gentleman al acelor vremuri, era cu desăvârșire interzis să scuipi pe masă. Un gentleman în adevăratul înțeles al cuvântului nu scuipa decât sub masă. David Le Breton spunea că Renașterea presupunea chiar o altă accepțiune a noțiunilor de om, de trup. „Omul nu se distinge de țesătura comunitară și cosmică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
admis despre Evul Mediu că doar igiena nu-l caracteriza. Același Norbert Elias spune că, pentru a fi un adevărat gentleman al acelor vremuri, era cu desăvârșire interzis să scuipi pe masă. Un gentleman în adevăratul înțeles al cuvântului nu scuipa decât sub masă. David Le Breton spunea că Renașterea presupunea chiar o altă accepțiune a noțiunilor de om, de trup. „Omul nu se distinge de țesătura comunitară și cosmică în care a fost inserat. Lumea nu e separabilă de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
lor salvare este doar o simplă ficțiune, ce este bună, poate, doar pentru a o folosi în vreo istorioară bizară a vreunui scriitor minor și netalentat, însă nimic mai mult. Apoi, îți vor întoarce spatele și te vor părăsi numaidecât, scuipându-ți cu dispreț în obraz și rostind pe socoteala ta numai vorbe cu totul nedemne. Ei, această stare generală a omului dintotdeauna, care sa învolburat și s-a concentrat asupra valorilor materiale mai ales în veacul acesta, a început, odată cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o împingea deloc să-și părăsească ghișeul ei, să meargă drept la acei scandalagii netrebnici, să-i ia de guler cu forțe herculeane și să-i târâie pe ușă afară, unde să-i prăvale cu putere pe scări în jos, scuipând după ei în scârbă și afurisindu-i? Ba sigur că da, căci astfel de porniri sunt umane și vin, îndeobște, natural. Însă, oare, prin ce s-ar mai fi deosebit dânsa, atunci, de țintele furiei ei? Prin chiar nimic, desigur
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
fiul ei îi spunea că sunt oamenii: niște Degeabiști. Ce cuvânt mai e și acesta, îl întreba ea îndurerată că propriul ei fiu începea să semene tot mai mult cu maidaniștii din vremurile de azi, adică să mestece gumă, să scuipe în valorile universale în care ea crescuse și cărora li s-e închinase ca unor icoane, și ceea ce ei i se părea și mai grav, să facă sex în loc de dragoste. "Vrei să știi ce înseamnă un degeabist?", a întrebat fiul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un adânc necunoscut, rece, fără margini. Mă aflu lângă ușă, la o distanță considerabilă de pat. Absolut ud. Mă ridic brusc. Vechea piele zace lângă prag. Așa cum a rămas după desprindere, pare un animal nemaivăzut, ghemuit Într-o cocoașă hidoasă. Scuip peste ea, Îndârjit și plin de satisfacție. Du-te dracului, bolborosesc, erai plină de găuri oricum! Mă apropii de pat. E răvășit ca și cum o târfă s-ar fi hârjonit acolo cu un Întreg pluton de soldați. Aiurea, șoptesc, și mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pufăind. Deschidea geamul larg, inspira cu nările desfăcute În vânt și Îmbrățișa aerul cu pleoapele strânse de plăcere, ca și cum ar fi iubit silueta unei femei ivită din fumul lăptos și unduios al țigării. Mă ustură gâtul și Îmi vine să scuip. Scuip violent. Scuip pe unde apuc. Devin atent, țintesc și lovesc nimicitor: o vază goală, din sticlă roșie, de pe masă, un suport de șervețele. Am ochit de la ceva distanță și ceasul spânzurat de perete. Un ceas de mână uriaș, galben
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Deschidea geamul larg, inspira cu nările desfăcute În vânt și Îmbrățișa aerul cu pleoapele strânse de plăcere, ca și cum ar fi iubit silueta unei femei ivită din fumul lăptos și unduios al țigării. Mă ustură gâtul și Îmi vine să scuip. Scuip violent. Scuip pe unde apuc. Devin atent, țintesc și lovesc nimicitor: o vază goală, din sticlă roșie, de pe masă, un suport de șervețele. Am ochit de la ceva distanță și ceasul spânzurat de perete. Un ceas de mână uriaș, galben - auriu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
larg, inspira cu nările desfăcute În vânt și Îmbrățișa aerul cu pleoapele strânse de plăcere, ca și cum ar fi iubit silueta unei femei ivită din fumul lăptos și unduios al țigării. Mă ustură gâtul și Îmi vine să scuip. Scuip violent. Scuip pe unde apuc. Devin atent, țintesc și lovesc nimicitor: o vază goală, din sticlă roșie, de pe masă, un suport de șervețele. Am ochit de la ceva distanță și ceasul spânzurat de perete. Un ceas de mână uriaș, galben - auriu, dintr-un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tot corpul. Ce Dumnezeu, am exclamat tremurând și m-am Îndreptat buimac spre Întrerupător. Eram amețit de-a binelea, ca și cum aș fi luat un drog puternic. Respiram foarte greu și am realizat că aveam fire de păr În gură. Am scuipat scârbit. La lumina lustrei cu abajururi plate, am văzut cearșaful răscolit, pătat vag de linii sângerii. Pe brațe și pe piept eram acoperit de zgârieturi. Undeva, lângă peretele din față, o rochie neagră zăcea boțită, printre alte boarfe, lângă o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Defunct, zici, mata, părinte, sărut’mâna? Defunct, zici? Da! Când, deodată, pânza de pe față este aruncată cât colo, iar din raclă, sare, ager ca un mire, Hilarie Cârmuz. Mulți dintre cei de față, o rup de fugă, care încotro, strigând, scuipându-și în sân; care, scuipau și ei, pe unde puteau, continuând să fugă, speriați. Câțiva, doar, nu părăsiseră cortegiul. Cei care cunoșteau farsa jucată, de către Hilarie Cârmuz. Cerându-și scuze, sculatul din morți se îndreptă din șale, și, cu glas
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
mâna? Defunct, zici? Da! Când, deodată, pânza de pe față este aruncată cât colo, iar din raclă, sare, ager ca un mire, Hilarie Cârmuz. Mulți dintre cei de față, o rup de fugă, care încotro, strigând, scuipându-și în sân; care, scuipau și ei, pe unde puteau, continuând să fugă, speriați. Câțiva, doar, nu părăsiseră cortegiul. Cei care cunoșteau farsa jucată, de către Hilarie Cârmuz. Cerându-și scuze, sculatul din morți se îndreptă din șale, și, cu glas răsunător, cuvântă: de data asta
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
la mine și îi simțeam prezența, totul era la fel de dur și de dureros ca în această epocă îndepărtată. Să tușești cu aceeași tuse ca mârțoagele negre și costelive pe care le vedeam în fața prăvăliei măcelarului, să simți nevoia de a scuipa și frica de a nu găsi urme de sânge în scuipat. Sângele, acest lichid fluid, călduț, sărat, ieșit din străfundurile corpului, esență a vieții pe care trebuie s-o vomiți! Amenințare permanentă a morții care trece, zdrobind orice gând, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de dureros ca în această epocă îndepărtată. Să tușești cu aceeași tuse ca mârțoagele negre și costelive pe care le vedeam în fața prăvăliei măcelarului, să simți nevoia de a scuipa și frica de a nu găsi urme de sânge în scuipat. Sângele, acest lichid fluid, călduț, sărat, ieșit din străfundurile corpului, esență a vieții pe care trebuie s-o vomiți! Amenințare permanentă a morții care trece, zdrobind orice gând, fără măcar să lase speranța unei întoarceri! Ce oroare! Rece și distant, viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
se păru că bătrânul negustor de mărunțișuri, măcelarul, doica și târfa de nevastă-mea nu erau decât umbre ale mele. Umbre al căror cerc mă ținea prizonier. Semănăm cu o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri de sânge. Poate bufnița suferă de aceeași boală care-i inspiră gânduri asemănătoare cu ale mele. Umbra mea pe perete era exact umbra unei bufnițe, ea se apleca pentru a citi ceea ce scriam. Cu siguranță, înțelegea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nazalizat, răgușit de o ură aproape dementă: "Umbli să mă mutilezi, scârbă! Câțiva centimetri mai sus și mă lăsai chior pă viață, în morții tăi. Ei, las' că dă nu ți-o place ție ce-o să-ți fac, să mă scuipi pă mine-n în gură! Cu toporu', cu toporu' o să te fărâm, fir-ar mă-ta a dreacu' să fie, dar!" Se opri din amenințări cu ochii mai, mai să-i iasă din orbite: "Aaa, nenorocitelor! Acia v-ați ascuns
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ce?", făcu pe prostul nea Tăsică, rol care îi ieșea întotdeauna perfect. "Adică ce?", îl ironiză nerăbdător Petre. "Ce te faci, bre, chinez? Adică e nunți mai întocmite sau..." "E nunți dă nunți, tată! Numa' baștani, unu și unu." Portarul scuipă sceptic printre dinți, spre o muscă ce se însorea la piciorul unuia dintre stativele pe care stătea scris cu vopsea albă "VII": "Las' c-am mai fost io, luna trecută, cân' am făcut electrica la intrare, la o nuntă d-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cu mine. Îi chem pă băieții mei, facem brigadă și dăm iureș în parcarea dân față, asta dă-i plină numa' dă mașini bengoase. Dă nu v-o place vouă cum or să arate după ce ne facem treaba, să mă scuipi pă mine-n gură! Io sunt băiat finesco și am obraz, dacă mă-nțelegi... Da' dacă-s călcat pă coadă fac ravaje." Internistul dă din cap, în semn că a înțeles și reia dialogul cu celălalt medic: "Coboară repede, Radule
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
înroși la față, iar venele i se umflară. Se încovoie, mai să cadă pe covor. Se sprijini însă pe unul dintre brațe, horcăind de-a dreptul. Reuși să tragă aer în piept, dar continua să tușească, încercând totodată să și scuipe. Încet, încet, accesul de tuse scăzu în intensitate, până la stingerea lui completă. Rămase în patru labe, gâfâind, făcând eforturi să-și tragă sufletul. Când își mai reveni, se aburcă din nou în fotoliu, căutând în gentoiul cu care venise. Scoase
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ridicând pilduitor arătătorul: "Plus fondurile europene! Da? Ploaie dă biștari ce a curs peste țara asta ca acu', n-a mai căzut niciodată. Așa... Și cine să chinuie să tragă tot banu' ăsta încoa'? Tot noi, clasa politică pă care scuipați zi dă zi. Vă bagăm și vouă apă, că acuma, poftim, toți țărănoii să ridică cu pretenții, vă asfaltăm, vă băgăm gaze și curent până-n creierii munților. Da' omu' simplu tot cu gălăgie-n gură e. Că a sfertisit ăla
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
În urma noastră. Afară se Înnora, iar ziua se Înfășurase Într-un vânt diafan. Sprijinit cu spatele de peretele din sticlă Întunecată al clădirii unde se afla sediul companiei Banca di Roma, scrutând Împrejurimile de sub cozorocul său de plastic, un bancomat scuipa bani cu o nonșalanță aproape golănească. Fără ca vreun deget să-i fi apăsat tastele pentru a forma codurile de eliberare, bancnotele ieșeau prin fanta aparatului și cădeau pe pavaj. Neînvățate cu o asemenea libertate, departe de spațiile strâmte și Întunecoase
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]