438 matches
-
plecare însă, planul se schimbă. Dimineața, tovarășul Sima tocmai fusese solicitat la Biroul de Partid, la o ședință care avea să înceapă peste două ore. Fiindcă prezența lui era obligatorie, cum era de știut, forțat de împrejurări, cu un zâmbet searbăd, tovarășul Sima, nici una nici două, îi dă lui Valy, cheile automobilului, ne dă delegațiile ștampilate și ne poruncește să purcedem la reședința de județ ca să aducem recuzita. Așa a fost să fie: să călătoresc numai eu cu Valy, unul din
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
fi luat-o, gândul că și în mașină puteau exista microfoane, că ceea ce vorbeam putea fi înregistrat, mă neliniștea tot mai mult. Cu siguranță că nu era greu ca obsesiile să pună, toate, stăpânire și pe mine. Un simplu joc searbăd, la urma urmei, al iluziilor.” 9. 12 Noiembrie ’80. Din nou la cimitir. Iov: „Omul născut din femeie, în timpul scurt cât trăiește, este plin de necazuri care, ca și floarea, răsare și se trece și dispare ca umbra.” În altă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
singurătății, înțelegi? Pricepi cât de mult am luat-o razna? N-am la mine Jurnalul filosofic al lui Noica, dar aici, la Amsterdam, cred că el a zămislit grozav profilul singurătății. Îți amintești?... Singurătatea absolută, zicea el dar citez din searbăda mea memorie o concep câteodată așa: în tren, pe un culoar, stând pe un geamantan. Ești atunci departe nu numai de orice om, mai ales de cei care te împiedică să te miști; dar ești departe și de orice punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cu Ivy, Flo, Phil și Dick, toți oamenii aceia drăguți cu care se săruta și-și ziceau pe numele mic și nu-i cunoștea deloc. Intimitatea cu o persoană putea face așa ceva - să golească lumea de prietenie, să dea gust searbăd sărutărilor date de femei și flecărelii lor vesele, să facă lumea concretă puțin ireală și foarte neinteresantă. Nici doctorul nu conta pentru ea, căci mergeau alături, Însă el era Într-o altă lume. Își aminti totuși să-l Întrebe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mă voi întoarce la ai mei. Miar face plăcere să privesc de acolo înapoi, veghind ca ordinea clanului să rămînă neîntinată. Dar aceasta nu e decît o iluzie. Recunosc însă că, fără aceste amăgiri, viața noastră ar fi cu totul searbădă. Anii trec, din copil se ivește un tînăr și la urmă un bătrîn. Fiecare e mereu altul într-un tipar care tot timpul rămîne la fel. Cum să nu te înfioare această moarte permanentă care ne însoțește și de care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu literatura. Frica și ura merg mână în mână (Anna și‑ar putea da doctoratul în materie de ură) - dacă nu ți‑ar fi frică de nimic, n‑ai avea nevoie să urăști și atunci s‑ar instala o indiferență searbăda. Decât așa mai bine mort. Mic‑burghezul nu cunoaște o asemenea ură. Fără sentimente puternice am fi niște obiecte sau de‑a dreptul morți, ceea ce oricum se întâmplă destul de devreme. Iubesc arta în majoritatea formelor ei de expresie. Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că au sesizat momentul când au pus bazele regretelor de mai tîrziu? De câte ori mi-am amintit de anii în care am învățat la "Spiru Haret", m-am gândit doar că ei au reprezentat, poate, perioada cea mai fadă, cea mai searbădă, din viața mea, exceptând unele momente luminoase sau tulburi: primii fiori ai dragostei, trezirea instinctului sexual și, mai ales, o fascinantă aventură trăită cu ajutorul cărților. Nu mi-am pus problema, ca acum, că, la unsprezece ani, cât aveam când am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
adânci umbre întunecate pe terenul de sub ea. Grădinile încă nu se vedeau; dar Phoebe deslușea deja o zonă dens împăturită care ascundea casa când te apropiai de ea, iar la poalele dealului era o întindere mare de apă mohorâtă și searbădă. Cât despre aglomerarea haotică de turnuri gotice, neogotice, subgotice și pseudogotice care dădeau numele casei, ele semănau cel mai mult cu o uriașă mână neagră, noduroasă și deformată: degetele ei își întindeau ghearele spre cer, ca și cum ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
În juru-ne. Și doamna Pavel povestea... poate eu povesteam... 13. Diminețile trezite la rigoarea regulilor profesionale se succedau Într-o monotonie În care viața Însăși părea a fi fără rost. Căci ce rost, Îmi spuneam, puteau să aibă zilele acelea searbăd trecătoare, În care toate semănau, fiecare una cu alta, sub domnia unui cenușiu fără Întoarcere. Procesele, ceasornic al vieții sociale, se succedau cantonate În trei-patru zone, devenite plictisitoare, ale codului civil, mereu aceleași, căci vîntul alungător, prin secătuirea Dreptului (nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ochii holbați o poziție mai confortabilă pentru a scrie. Improvizînd În permanență pentru a găsi timp fizic pentru scris. Partea neplăcută este că viața nu-i o improvizație, jazz-ul este. „Te-ai gîndit vreodată că viața ta sexuală este searbădă În comparație cu ce vezi prin filme? Vestea rea e că un IQ mare nu Înseamnă automat o viață sexuală satisfăcătoare. Mai există un motiv pentru care nu trebuie să te culci pe-o ureche: inteligența funcționează din anumite puncte de vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
apa Încă potabilă pînă-n clipa imersiunii, avioane din care a mai rămas totuși un pantof Nike, trenuri Pop Art, vapoare cu pești În tambuchi (se preferă Titanic), droguri, box, sex (Elle: „Te-ai gîndit vreodată că viața ta sexuală e searbădă prin comparație cu ce vezi prin filme?”), Iugoslavia, Israel două minute pe zi, violuri, Irak, copii izbiți cu tîmpla de peretele proaspăt văruit la beție, penisuri tăiate, Turnurile Gemene. Testamentul lui Ata: „Cuțitele să fie bine ascuțite ca să nu provoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
felul lui Faust, ce acceptă pactul cu Mephistopheles pentru a se mai bucura de tinerețe, pe care, ca și mine, din cauza cărților, n-a gustat-o la timp. Înțeleg fausticul (sau faustescul) ca posibil itinerar amoros fără de care existența e searbădă. Însă asistentul nostru de universală nu Înțelege și mă pune să-i povestesc Faust, ca să se Încredințeze că am citit textul. Insist: fausticul este o provocare a realului În limitele livrescului. Cultura se reîntoarce către natură spre a supraviețui; din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mea cu gura căscată, ca și cum mie mi-ar ieși pe gură numai porumbei de aur, ba chiar mă observ și constat că Îmi face bine că cineva se interesează de persoana mea; este o confirmare că nu sunt atât de searbăd pe cât Îmi par, că statutul meu de retras, de neînțeles poate fi considerat de cineva un lucru grav, că oricum există ceva demn de atenție În personajul pe care mi-l construiesc cu atâta efort,. macerându-mă Înăuntru cu voluptatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ele singure, parcă străine de restul corpului, atrăgeau câte un mizerabil care mă ciupea de fesă ca pe o bucătăreasă. Cedând insistențelor acelui dezaxat, nu făceam altceva decât să mă răzbun pe mine, pe trupul meu fad, pe ființa aceea searbădă, zăvorâtă Într-o pasivitate stupidă. Întâmplarea aceea a fost ceva extrem de murdar, tot ceea ce poate cunoaște mai urât o fată, ce nu știe că, Înaintea actului, trebuie să existe mai Întâi o educație sentimentală. Există momente rarisime când reușim să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
respir profund ozonul greu al serii de după ploaie, Înțesat cu esențe afrodisiace. (azi) Când sunt Înconjurat de verdele neverosimil al brazilor, are loc o reducere nefirească a debitului meu verbal; parcă nu mă mai pot servi de cuvinte, le simt serbede și observ cum orice vocabulă mă Îndepărtează de realitatea vitală. Atunci tac, să nu falsific existența, scrutez frunzișurile secrete, spionez scorburile Întunecoase pline de umezeală, ating mușchiul crescut pe trunchiuri și mă simt tras În sus de ramuri cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Vestul". Noica cere explicații Vestului în prefața lucrării sale Modelul cultural european, publicată în 1986-1987 sub formă de eseuri apărute în revistele Ramuri, România literară și Viața Românească. Filosoful român se teme că occidentalii favorizează "o societate în care surîsul searbăd, politețea și salutul amabil cu mîna vor fi singura măsură a civilizației noastre o civilizație a bye-bye-ului (the Bye-Bye society)". Noica putea să nu deranjeze, ba mai mult, să întărească argumentele provincialismului protocronist, dar calitatea exigenței sale intelectuale, indiferent de
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Tovarășe director, n-am timp să vă ascult, fiindcă peste o oră am întîlnire cu celebrul nostru dramaturg, pe peronul gării. Îi ceri iertare? Nu, îi trag două palme... Ăsta era Lupu: irecuperabil! Dar fără irecuperabili viața teatrului ar fi searbădă, nu?!... Marele Calboreanu și tristul lui final... 1972. Am ajuns în casa celebrului actor, nu mai știu cu ce prilej. Am și o fotografie din vremea aceea, la care țin ca la ochii din cap (și-n care nu mă
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
același drum suitor. Este important ca conținutul Bisericii și modul ei de transmitere, în virtutea caracterului său vital-practic, "să se bucure din partea Bisericii de o tâlcuire prin care să se facă evidentă credincioșilor de astăzi faptul că fără Hristos viața e searbădă, e tristă, e fără sens, e folosită de forța creatoare pe care o dă bucuria comuniunii adevărate"14. Prin urmare, singura scăpare de această tristețe este credința într-un Dumnezeu personal transcendent, care în Hristos ne oferă mântuirea. Prezentând comunității
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
constă În faptul că viitorul este singurul factor care ne poate confirma În mod real ceea ce noi am putea fi cu adevărat, ceea ce am putea deveni, de fapt. În absența unei confirmări viitoare, totul nu se reduce decât la o searbădă iluzionare de sine, la un steril „bovarism”, impresionant prin construcțiile sale imaginare, dar dezamăgitor prin slaba rezistență În confruntarea cu aspectele realității zilnice. Μ Fiecare are o intimitate de apărat, deoarece nu este om care să nu aibă ceva de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
tânguie." Forța imaginilor izvorăște din capacitatea poetului de a redimensiona halucinant obiectele lumii reale, lume pe care parcă ar privi-o după ce a băut substanțe halucinogene. Femeia are picioare de țap, capul țăranului este răsucit la lampă, plodul creierului este searbăd și fără sămânță; femeia plânge tăindu-și părul și clocind iarăși capete de țărani. În acest context, marea taină a lumii, taina nașterii, o cunoaște doar mama care strânge pânzele de semințe, apa de lângă icoana peste care citea din cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
L-am întîlnit la Eminescu („A fi? Nebunie tristă și goală”), T. Șerbănescu, Vlahuță (inclusiv în Dan), Coșbuc și, cu o nuanță mai pronunțată de deznădejde, la Șt. O. Iosif: „Dar vin și zile negre, zile amare/ Cînd gol și searbăd pare jocul vieții”. Frecvența lui crește semnificativ în deceniile de după primul război mondial, atît la scriitorii maturi (un exemplu surprinzător e T. Arghezi), cît și, mai ales, la tinerii abia intrați în arena literară, nemulțumiți de ei înșiși: Petru Comarnescu, Emil
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
teama de a nu fi respins, de teama de critici, de teama de a nu-și ocupa locul (dorit, tânjit n.n. G.A.) în lume" (2006, p. 200). Acest gen de amabilitate cum știm este (cel mai) adesea "o mască searbădă", acea politețe înțeleasă ca manifestată drept "indiferență organizată" (precum se exprima P. Valéry).34 Există teama de pedeapsă. Mai ales și mai frecvent întâlnită în împrejurări și raporturi instituționale, ierarhice, formale, aceasta teama de pedeapsă (și corolarul ei, vânătoarea de
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
în postmodernitate, când poetul e singur, relativ ostracizat, după ce, în secolul al XIX-lea, în perioadă cristalizărilor identitare naționale, poetul romantic își asumase glorios rolul de voce a interesului public. Desacralizată și împinsă într-o lume dominată de etica protestantă searbădă a acumulării și individualismului fiziocrat, poezia abia mai pâlpâie, abia se mai aude pe scena publică, acoperită de dezmățul asurzitor al vulgarității și violenței din mass-media. Poate că, din nefericire, acesta este drumul inexorabil al creației poetice în vremuri de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
o frumusețe răvășitoare, acea fantezie liberă și sofisticată, acea punere în frază cu totul aparte, care fac din Grainville, probabil, cel mai surprinzător stilist contemporan al literelor franceze. Nu ușor de digerat, dar cît de reconfortant în peisajul atît de searbăd al banalității literare curente! Dincolo de talentul firesc pentru orice romancier autentic capacitatea de a crea povești și personaje remarcabile -, Grainville posedă în cel mai înalt grad harul unei scriituri în care sensurile țopăie prin forme neașteptate, iar formele ating zone
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Vlădicăi, călătorie pe uscat și pe mare îi este atribuită. Adevăratul poet de tranziție între neoclasicismul de secol XVIII și romantismul pașoptist este Iancu, din cea de-a treia generație a Văcăreștilor. Nu are talentul lui Alecu, tatăl, e aproape searbăd în lirica lui erotică, dar coarda instrumentului său e mai întinsă decât a oricărui contemporan. [...] O parte din lirica lui Iancu Văcărescu este, desigur, în maniera Alecu-Conachi. El a citit pe Gentil-Bernard (îi prelucrează un „bacchic”), Lebrun Pindare, pe Delille
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]