1,848 matches
-
Nu se poate vorbi despre poezie ca despre o artă a cuvântului, pentru că nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic" (Respirări, 1982, p. 173). Nimic nou sub soare! Mallarmé, "maestru suprem al magiei" (cum îi apărea lui A. Huxley), lansase cu mult înainte aceeași idee: "Versul care
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o artă a cuvântului, pentru că nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic" (Respirări, 1982, p. 173). Nimic nou sub soare! Mallarmé, "maestru suprem al magiei" (cum îi apărea lui A. Huxley), lansase cu mult înainte aceeași idee: "Versul care din mai multe vocabule reface un cuvânt total
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de îmbogățire, de îmbunătățire. El îmbrâncește mereu lucrurile, cu bună credință, neobosit, cusurgiu, cu prețul propriei lui neîmpăcări, incomodități, nefericiri, către o instanță și o întruchipare mai înaltă, pe care el o vede limpede, cu toată ardoarea și speranța" (Mărturii). Semantica termenului în cauză își adaugă nuanțe întregitoare. Creatorii de întâia mărime, un fel de "piloți de încercare", refuză umbletul "pe poteci bine bătătorite", inclusiv "rezonanțele îndelung stratificate". Astfel de principii au avut impact vizibil asupră-și; inconformismul său, în esență
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
într-o pagină din Respirări (Despre Renunțarea la cuvinte avea să mediteze și Ana Blandiana). Dar să-l urmărim pe Nichita: "Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-a găsit. Poetul creează semantica unui cuvânt care nu există. Semantica precede cuvântul. Poezia nu rezidă din propriile sale cuvinte. Poezia folosește cuvintele din disperare. Nu se poate vorbi despre poezie ca despre o artă a cuvântului, pentru că nu putem identifica poezia cu cuvintele din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Renunțarea la cuvinte avea să mediteze și Ana Blandiana). Dar să-l urmărim pe Nichita: "Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-a găsit. Poetul creează semantica unui cuvânt care nu există. Semantica precede cuvântul. Poezia nu rezidă din propriile sale cuvinte. Poezia folosește cuvintele din disperare. Nu se poate vorbi despre poezie ca despre o artă a cuvântului, pentru că nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Nu se poate vorbi despre poezie ca despre o artă a cuvântului, pentru că nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic..." Micro-eseurile, reflecțiile poetului, sentențiile lui nu de puține ori paradoxale (Cartea de recitire și Respirări 1972, respectiv 1982) nu se constituie bineînțeles într-un organon estetic, dat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o artă a cuvântului, pentru că nu putem identifica poezia cu cuvintele din care este compusă. În poezie putem vorbi despre necuvinte; cuvântul are funcția unei roți, simplu vehicul care nu transportă deasupra semantica sa proprie ci, sintactic vorbind, provoacă o semantică identificabilă numai la modul sintactic..." Micro-eseurile, reflecțiile poetului, sentențiile lui nu de puține ori paradoxale (Cartea de recitire și Respirări 1972, respectiv 1982) nu se constituie bineînțeles într-un organon estetic, dat fiind că în atenția radiară a autorului intră
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
scrie fericit / despre fratele aer". Însă departe de gingășiile franciscane, duritățile se succed în conexiuni izbitoare. Nichita Stănescu găsea că: "Poezia este o tensiune semantică spre un cuvânt care nu există, pe care nu l-ai găsit"; că, în fapt, "semantica precede cuvântul" (Respirări). Ideea nichitiană nu era inedită; printre precursori, Edgar Poe, Baudelaire și alții. Autorul Florilor răului lăuda pe Victor Hugo pentru "descoperirea" universalei analogie". Nu vom confunda sintagma argheziană Cuvinte potrivite cu fetișizarea cuvintelor în sine; Arghezi avea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și în Miorița, și în Caloian. El apare și în balada de curte feudală, ceea ce ar însemna o altă „albie”. Să fim atenți nu numai la răspîndirea motivului, într-o familie ori alte de texte, dar și la fizionomia, la semantica lui. Teodor T. Burada a publicat două variante de Caloian („Arhiva”, Iași, 1904), în care „maica bătrînă” ocupă locul principal: Iene, Iene, Caloiene, Mă-ta te cată, Prin pădurea rară, Cu inima amară, Prin pădurea deasă, Cu inima arsă. Și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
că există mai multe feluri de scenarii ale morții, care nu pot fi cuprinse într-o imagine constrîngătoare, reflectată într-o singură carte. Tocmai de aceea se poate spune că majoritatea scrierilor lui Mircea Eliade tratează aspecte ale fenomenologiei și semanticii morții, de la Mitul reintegrării la Cosmologie și alchimie babiloniană, de la Yoga. Nemurire și Libertate la Noaptea de Sînziene, de la Nașteri mistice la povestirea La țigănci. Predominanța acestei teme, totdeauna corelată cu opusul ei, viața (în chip de Eros), relevă structura
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
lingvistic. In ultima vreme, tocmai compartimentele considerate "imobile" de Wellek și Warren au fost dinamizate prin lucrările lui Noam Chomsky, de "gramatică transformațională", cu aplicație, mai ales în sintaxă, ale lui F. Katz și Postai, sau ale lui Greimas, în semantică, după cum în fonologie, studiul statistic, analiza trăsăturilor distinctive și a distribuției fonemelor, din lucrările lui Roman Jakobson, Zellig Harris, Martinet, G. Herdan etc., au devenit generale, extinzîndu-se, în forme apropiate, și în cercetarea vocabularului (O bună Introducere in lingvistica matematică
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
impun de la sine, dar manipularea lor de către Dragomirescu este prețioasă și dogmatică. Meritul "istoric" al lucrărilor sale este de a fi insistat pe ideea de sistem al operei, pe derivarea logică, de la general la particular, a factorilor constitutivi (existentă în semantica "transformațională") si de a fi găsit o rețea de elemente (invariante în terminologia modernă) comparabile obiectiv. Toate aceste idei sînt acceptate azi, în altă formă concretă, și tocmai pe baza lor am putea valorifica teoria lui Dragomirescu. Titluri : Teoria poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
III, 1966, sub conducerea lui Al Rosetti si Gr. Moisil, la alte publicații literare și lingvistice, ca și la constituirea volumului Studii de poetică ?i stilistică, București, 1966, si la pregătirea volumului al II-lea. Au fost abordate probleme de semantică, versificație, analiză de text etc. Destinate, din păcate, încă unei audiențe specializate, aceste preocupări ar putea constitui începutul unei critici structurale, ca în numeroase alte culturi europene, exemplificate în volumul de față. Capitolul 15 (a) p. 319. In legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
un sol comun. Semn vine de la séma, piatra tombală. Séma chéein, la Homer, este ridicarea unui mormânt. Semnul prin care este recunoscut un mormânt precede și fondează semnul de asemănare. Moartea ca semafor original pare foarte departe de semiologia și semantica noastră modernă, dar răzuiți puțin știința semnelor și vezi dezgropa lutul ars, gresia sculptată și masca de aur. Statuia, cadavru stabil și ridicat care, în picioare, îi salută de departe pe trecători ne face un semn, primul nostru semn. Sub
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
doar dacă nu este la plecare. Vermeer aparține umanității, dar fiindcă a fost un pictor olandez, cât mai olandez cu putință, în intensitatea tactilă și respirația lui. Pericolul ar fi inventarea unui cod fără mesaj sau a unei sintaxe fără semantică: forme aseptizate. Interesul și neșansa esteticilor complet industrializate constau în faptul că ele sunt proprii pentru toți și pentru aproape nimic, ca limbajul matematic dacă vrem, care este folosit pretutindeni și pune toată lumea de acord fiindcă are utilizări, dar nu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de, c in loc d ce etc) implicit e evid transgresarea comunic asertive tb obs shi patrunderea in vocab lb rom scrise a unor noi presc.: bn=bine sau cuv prov mai ales prin imitarea modei anglosaxone de exprim> aplatizarea semantica a unor continuturi:eg u<you transliterarea pronunutiilor lb engl cu mijl lb rom: cuul<cool transliter. lb rom dupa model lb engl: kef < chef, viatza < viață cu preciz ca imposib folos diakrit in situri sau progr de comp poate
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
provoacă noi fractali, adică nimic altceva decât noi limbaje, ca structuri autorepetitive, la nivel de: consonantism; avocalism; atenuare a distincției limbaj nonverbal paraverbal verbal; atenuare a distincțiilor semn semnificație sens semnificant. (C4') Perpetratorii semiotici devin și purtători de semnificație, deci semantici. (C5) Catalimbajul reprezintă o nouă formă de alfabetizare. Noul catalimbaj reprezintă așadar una dintre pietrele de temelie pentru apariția unor fenomene de turbulență comunicațională la nivel global, nu numai prin efectul de contagiune, ci mai ales prin mutațiile create în
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
ACADEMICA 264 Seria Știin]ele Limbajului Monica BORȘ este lector dr. la Departamentul de Studii Romanice al Facultății de Litere și Arte, din cadrul Universității "Lucian Blaga" din Sibiu. Predă cursuri de fonetică, morfosintaxă, lexicologie, semantică și limba română pentru străini. A mai publicat: Limba română contemporană (2010), Probleme de morfosintaxă a limbii române (2001; în colaborare), precum și articole în reviste de specialitate. Monica Borș, Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade (c) 2015 Institutul European
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
despre ce anume e vorba. Deocamdată, să luăm lucrurile pe rând. Mai întâi, se cade să spun că locul geometric în care se situează punctul de observație adoptat se află la intersecția dintre etimo-mitologie (sau lingvistică mitologică), poetica lingvistică și semantica interpretativă. Cumva paradoxal, tot acest complicat instrumentar conceptual e făcut necesar de o observație aparent simplă care joacă rolul de punct origo al demonstrației: anume că într-o proză în care totul e semn, fiecare cuvânt e motivat - pe cale de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
limpede că, pentru autoare, în cazul prozei fantastice a lui Eliade, limbajul e kratophanie - și, prin urmare, arbitrariul lingvistic aici pur și simplu nu funcționează. Așa încât e natural ca pasul următor al demonstrației să se orienteze înspre instrumentarul tehnic al semanticii interpretative. Monica Borș face uz aici de discuțiile unui colocviu ținut la Universitatea din Montréal în 1995, ale cărui lucrări au avut drept obiect numele proprii în varii texte de Proust, Balzac, Bataille, Maupassant, și care fac obiectul cărții lui
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
tot ce ține de mysterium tremendum sub aparență profană - adică, transpus în plan lingvistic, de a da cuvintelor o substanță simultan mai ocultă și mai semnificativă decât aceea pe care o exhibă. Astfel, analiza spectrală a numelor proprii, venită dinspre semantica interpretativă, semiotică, poetică, poate sonda uneori mai adânc în această substanță decât ar putea să o facă critica literară; numele personajului ne poate duce dincolo de personaj (sau, cu terminologia mai amuzant-sofisticată a semioticianului Yves Baudelle, ne poate duce la un
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
prozei lui Eliade din perspectiva numelor purtătoare de mit, a conținuturilor mitofore ale acestora reprezintă un demers justificat prin chiar natura plină de sens a limbajului care resacralizează, care "revrăjește"; unui univers intens sacralizat îi corespunde un limbaj intens semantizat. Semantica interpretativă a oferit instrumente de lucru necesare unui astfel de demers și în acest sens au fost utilizate studii care vizează rolul contextului în încărcarea cu sens a numelui propriu (asemeni oricărui cuvânt al textului), înlocuirea complementarității arbitrare cu solidaritatea
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Istrate), adecvarea lui la personaj, pe de o parte, și la contextul onomastic și al operei, pe de altă parte (M. Ignat). Am adăugat ceea ce unii cercetători numesc etimo-mitologie, iar alții, lingvistică mitologică, elemente de poetică lingvistică, semiotica textului și semantică modală, folosind mai puțin metodele criticii literare (deși nu evită sugestii venite dinspre critica literară) de analiză a imaginarului literar al unui text ca produs al limbajului poetic. Pornind de la funcția cel mai greu de explicat, aceea de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
din relația pe care o construiesc cu textul. Capitolul 2 Numele ficționale. Itinerare teoretice 2.1. Numele ficționale sau despre remotivarea semnului lingvistic Interpretarea prozei mitice a lui Eliade prin grila unei etimologii arhetpale este posibilă atât prin apelul la semantica lumilor posibile 1, cât și prin relaționarea cu opera de istoric al religiilor. Pentru Eliade toate gesturile umane reprezintă repetarea actelor arhetipale din illo tempore, prin care omul participă la sacru; creatorul de personaje repetă gestul arhetipal al numirii, nomothetul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
motivat al numelui propriu, "potrivirea" sensului cu natura lucrului, realizată la nivel lingvistic nu atât prin funcția icastică, cât prin monemele alcătuitoare ale semnului, distincția dintre nume proprii și nume ficționale, intenția pragmatică a numelor proprii eliadești. În studiile de semantică formală găsim distincția dintre numele proprii înțelese ca "expresii semantic nestructurate care, în cazul cel mai tipic, denotă indivizi din lumea reală, identificabili pe cale ostensibilă" sau designatori rigizi (Kripke) și nume ficționale, adică "expresii lingvistice, cum ar fi Hamlet sau
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]