811 matches
-
cațără lejnicioare albastre ghirlănzi, ghirlănzi"; un păzitor la coșarele moșierești e coșărar sau humelnic; o dată reține termenul ghionder auzit la Murighiol și utilizat în Împărăția apelor. Sute de alți termeni în nuanțele lor semantice elocvente se adaugă fără contenire până la senectute. Artist cu virtuți de filolog erudit, acest cel mai mare cunoscător al limbii române pe toată întinderea și pe întreaga-i istorie nu pierde nici un prilej pentru a-i ilustra tezaurul. Relatările diaristului perspicace, notele lui de drumeție pe itinerarii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a dăruit, ani lungi, prolificitate creatoare și o viață lungă, literară, care va Învinge nu puține calomnii grosolane (Breban, colonel de securitate!, Breban, agent de influență și altele, ceva mai insidioase, pregătite cu mai multă grijă psihologică!...Ă , acum, la senectute, publicând Într-un deceniu ceea ce alții, „la fel de talentați”, nu publică Într-o viață, bucurându-mă de o sănătate și de o energie - și a ideilor, după cum, sper, se vede! - excelente, nu aș avea de ce să sufăr de acest sindrom, extrem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cum a fost filosoful neamț, au dreptate chiar atunci când „se Înșală”! Am avut tentații, aplecări și chiar „accese” individualiste din pubertate. Nu susțin că ele reprezintă „adevărul” și nici că eu am dreptate În a „le” susține până azi, În senectute. Am citat mai sus emoția, bucuria unică pe care am simțit-o pe la douăzeci de ani citind cartea lui Thomas Carlyle Cultul eroilor, o satisfacție mai mult decât intelectuală, care se Învecina, În acea „vreme psihologică” a mea, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sunt; or, cum acest volum se ocupă de „Întoarcerea din exil” ce s-a petrecut În luna martie a anului 1990, pe când Împlineam 56 de ani, e timpul și „momentul” să mă ocup, În scrierea de față, dacă nu de senectutea mea, oricum de „intrarea În senectute”. O perioadă umană și psihologică, se pare, chiar mai dificilă decât senectutea - bătrânețea. Or, acum, când scriu aceste rânduri, În vara lui ’06, În satul Fundata lângă Bran - primele două capitole au fost scrise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ocupă de „Întoarcerea din exil” ce s-a petrecut În luna martie a anului 1990, pe când Împlineam 56 de ani, e timpul și „momentul” să mă ocup, În scrierea de față, dacă nu de senectutea mea, oricum de „intrarea În senectute”. O perioadă umană și psihologică, se pare, chiar mai dificilă decât senectutea - bătrânețea. Or, acum, când scriu aceste rânduri, În vara lui ’06, În satul Fundata lângă Bran - primele două capitole au fost scrise În obișnuitele noastre pelegrinări, iarna, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a anului 1990, pe când Împlineam 56 de ani, e timpul și „momentul” să mă ocup, În scrierea de față, dacă nu de senectutea mea, oricum de „intrarea În senectute”. O perioadă umană și psihologică, se pare, chiar mai dificilă decât senectutea - bătrânețea. Or, acum, când scriu aceste rânduri, În vara lui ’06, În satul Fundata lângă Bran - primele două capitole au fost scrise În obișnuitele noastre pelegrinări, iarna, la München și Paris! -, am Împlinit deja „frumoasa vârstă” de 72 de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și imperfecțiunii umane. Creație nereușită a zeilor din care budiștii, dar și creștinii au făcut doar un „loc de trecere”, un Îngust și mizerabil coridor spre o valoare cu adevărat sigură și recomandabilă, Nirvana sau Paradisul. Nu, eu Îmi accept senectutea și Încerc să o contemplu În lumina și În psihologia vechilor Greci, ca o stație venerabilă a existenței, loc al prestigiului real și al contemplării, al sapienției care se naște mai ales din experiență și calm al gîndului. Alături de prestigiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un cortegiu de incoveniente, mai grave sau mai puțin grave, și nu am să le enumăr aici deoarece diferă de la un climat la altul, de la un individ la altul. CÎnd eram tânăr, mi-am exprimat părerea ficțională și metaforică despre senectute Într-unul din cele trei capitole ce formează romanul În absența stăpânilor. Pe scurt, „ideea” tânărului autor care eram despre bătrâni era una vitalistă și discreționară; bătrânii, credeam, constituie acel contingent care va fi mereu Împins la marginile socialului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Îl privim Întors și atunci moartea pare depărtată, enorm micșorată, dar la bătrânețe, privind așa cum trebuie prin lentilele sale, moartea se află brusc apropiată și mare. Da, nu contest, pentru acei indivizi care „observă” existența morții doar când ajung la senectute sau În apropierea unei boli grave, bătrânețea se poate confunda cu ideea nimicirii fizice. Moartea, ne Învață unii Înțelepți, face parte din viață - viața, ceea ce numim astfel, nu ar fi posibilă fără extincția individului, dar asta nu-i Împiedică pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
la marile Întrebări, o vom face noi, romancierii, intrușii pe tărâmul lor, al filosofilor. Nu, În ce mă privește, eu nu mi-am schimbat ritmul sau modul de viață odată cu sosirea acestei „mari Doamne”, venerabile, oricum, pe care o numim senectute. De altfel, o știm cu toții, nu există un ceas anume, un an anume cînd Ea Își face intrarea mult temută sau așteptată cu o anume Îngrijorare mărturisită sau nu În viața oricărui individ. Sau, la fiecare este altfel, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
au Împins mereu să-i contrazic pe toți cuminții din jur și din cărți, chiar și stimabile, cînd se plângeau de scurtimea vieții sau chiar de ea Însăși, de felul cum e „făcută”, găsind mereu argumente În favoarea „ei”, acum, În senectute, acest „reflex” de a gîndi, de a reacționa, mă ajută considerabil. Deoarece, dacă am hotărît odată pentru totdeauna că Întreg acest complex ce ține de vizibil și invizibil, În continuă creație și distrugere, pe care Îl numim viață, este un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Întoarcere ce mi-a atras nu puține critici din partea unor apropiați, Români și Francezi! -, s-a dovedit generoasă la extrem, forța mea de creație s-a redeșteptat cu o fervoare și o prolificitate care mi se par marele cadou al senectuții și o „confirmare” a „sensului vieții”! Așa cum, după ieșirea mea, cu „scandal” și multe neajunsuri și umilințe, din structurile administrative și culturale, În ’71, la Întoarcerea mea În țară În aprilie ’72, deși marginalizat de toată lumea, „geniul meu creator” a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o anume fermitate, dar, ciudat - din pricina vitalității sau a unui naiv optimism, acea formidabilă capacitate de auto-Înșelare cu care ne păcălim, dar ne și insuflăm un tip de curaj, inexplicabil celor din jur! -, Îmi părea că această vârstă, În sfârșit, senectutea!, se depărtează mereu, fuge „În sus” și aiurea! Uimirea mea nu e numai dimineața În fața oglinzii la vederea părului alb, dar și la reacția unora, străini mai ales, care mi se adresează ca unui om bătrân. Sunt aproape convins că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
generalitatea ei. Sigur, m-am „bucurat de tinerețe”, o bună doză de vitalitate și inconștiență te ajută de obicei să ieși din aproape orice impas. Dacă aș vrea să duc paradoxalitatea până la capăt, aș spune că, de fapt, acum, la senectute am toate motivele să mă bucur. Am În spate nu numai ceea ce se cheamă, cu un cuvânt pretențios, o „operă” (discutabil este dacă ea va rezista sau nu!Ă și... moartea accidentală sau absurdă nu mai poate să-mi „strice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ei, cum se găsește „ea”, această a treia vârstă, atacată și defăimată din aproape toate părțile, Încât, cum spunea odată cineva, „ți-e și rușine să fii bătrân!”... Și cu atât mai greu Îmi va fi mie s-o apăr, senectutea, afundat fiind În „ea”, părând a o apăra pro domo. Necum să declar, cu o cutezanță ce frizează poate simpla insolență, că ea este, de fapt, „un dar al destinului, al vieții!”. Un dar al vieții, cu siguranță, și chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Înfeudate secole unor imperii străine, printr-un miracol. Bucuria libertății, a speranței mari, individuale și naționale, ce putea Încă o dată să renască și „să fie!”, iată unul dintre darurile pe care mi le-a făcut mie, dar și multor altora - senectutea. Regăsirea demnității; și mă Întristează cei care regretă vremurile dictaturii și uită că, dincolo de abuzurile, selecția mereu anti-valorică, presiunea poliției de orice fel, ca și enormele lipsuri, noi, Românii, sub dictatură - sub dictaturi, deoarece au fost două, cea dejistă, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ce se aplicau cu rigoare!Ă - violența sau, mai bine zis capacitatea de violență atunci când Îți sunt amenințate libertatea sau granițele. 4 Da, de ce nu, printre alte „originalități” care mi se reproșează, să mi se adauge și această „apărare a senectuții!”. Laudă bătrâneții, așa cum cânta și fie iertat vlădica Tatălui meu, al episcopiei Lugojului, doctor de Roma, Ioan Bălan, mort Închis de comuniști deoarece nu a vrut să-și abjure credința sub amenințarea poliției dejiste: Bătrânețe, haine bune, pentru cine le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
putea să-l excludă sau să-l acopere de sarcasm sau pur și simplu din comoditatea ființei, leneș instalată Într-unul din jilțurile sociale și psihologice. Dar, pentru mine, Încă o dată, aceste „stări” sunt nu numai un semn, acum, la senectute, al deschiderii mele și pentru ceea ce e „nou”, o stare poetică a nervilor, a sensibilității, să-i spunem, dar și un semn că sunt „Încă tânăr”, că pot reacționa ca un organism neuzat de timp față de experiențe și trăiri plenitudinare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe culoarele „meseriilor” noastre, cele care trăiesc din imaginație debordantă și din Închipuiri ultra-colorate, ultra-expresive, ultra-simbolice. Până la urmă, o să mi se spună, totul e chestiune de „unghi”: sub ce unghi, din care „parte” contempli ceea ce, cu un termen generic, numim senectute. E adevărat, doar, că În cazul meu, cel al unui eucolos, vulgar zis optimist - de fapt, ca și În cazul atâtora care „o” văd Într-o lumină, dacă nu opusă, oricum mult diferită, cu multe griuri, dacă nu de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În clipa când Întindem mâna să le apucăm. În această lungă și labirintică existență, care uneori are aerul - sau caricatura! - unui basm! Iar aceste „semnale” care „trădează” o „dublură” a Memoriei Îi apar naratorului proustian, lui Marcel, doar În zorii senectuții; astfel, el trăiește acele fulgerări ale memoriei, care nu este, cum spuneam, cea „diurnă, curentă”; ci cea care se hrănește din scene și figuri pe care le „pescuiește” dintr-un strat sau altul epic al trecutei existențe ca un „avertisment
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
patru, vine ștefănucă - un ins mărunt, ager, zîmbăreț și, de la o vreme, cam surd - împreună cu nevastă-sa. După ei, anul acesta a apărut „baba Zodieru”. Are optzeci și șase de ani și ori de cîte ori o văd îmi evocă senectutea ca pedeapsă. Trupul i-a devenit o virgulă schimonosită. Cînd ridică (gest pe care îl face cu mare greutate) capul, i se vede fața îmbătrînită nemilos, grotescă. Are un ochi cuprins de albeață, iar celălalt îl ține pe jumătate închis
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai clar direcțiile pe care va evolua lirica sa: proiecția unei lumi solare, din ce în ce mai îndepărtată de materie, și, în paralel, amintirea satului natal tradițional și resuscitarea valorilor lui agresate de rostogolirea precipitată și brutală a istoriei; declin biologic (de unde elegia senectuții), declin sufletesc și înstrăinare a identității ancestrale (o ușoară notă subversivă nu lipsește). În pofida unor accente elegiace, dominante rămân însă, pe de o parte, solaritatea contagioasă atât la nivelul notației pasteliste, cât și la cel simbolic, al transgresării materiei, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
Anexez documente autentice, care au aparținut doctorului Constantin Deculescu. Mulțumesc doamnei Annie Bentoiu, fiica doctorului Constantin Deculescu, pentru documentele pe care mi le-a trimis în copie, fără de care n-aș fi avut o documentare completă. Medicul Deculescu, la vârsta senectuții Diploma sa de Doctorat în medicină Dr. Constantin Deculescu - prefect de Ilfov, alături de fiica sa, Annie, în vârstă de 4 ani. Foto din anul 1931 Brevetul prin care i se acordă Crucea Comemorativă a Războiului Ordinul Coroana României în grad
Mari personalități oltenițene by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1699_a_3144]
-
de fotbal jucate pe stadionul ce se afla atunci la marginea orașului, către port și de prietenul său mai mare, Dem Savu, căruia îi ducea ghetele, pentru a putea intra în incinta locului de desfășurare a competiției. Ajuns la vârsta senectuții, după o carieră de mai bine de 50 de ani, Dan Puican are în permanență nostalgia locurilor natale, tânjind după acestea și după anii copilăriei și adolescenței. În 1936 la Oltenița â În 1938, pe litoral, cu mama sa Cu
Mari personalități oltenițene by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1699_a_3144]
-
stări depresive, ca urmare a evacuării familiei sale din casa pe care a construit o din banii proprii. Creatorul primului Muzeu de Arheologie din Oltenița, Barbu Ionescu rămâne un demn reprezentant al culturii din această urbe. Barbu Ionescu la vârsta senectuții Foto jos: pe șantier la Căscioarele Decizia de înființare a Muzeului Actul de donație a celor 902 piese
Mari personalități oltenițene by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1699_a_3144]