502 matches
-
carne arsă, a copită de cal șchiop, a oase descompuse, a morfină, a clor. Se descrăcește viața pe calea ferată, creierul sub o frunză de brusture, inima în petale de maci, sufletul șuieră a locomotivă rănită...(soarele usucă și șterge). Sfârâie viața precum două ochiuri în tigaia cu untură, nu puneți capacul, lăsați-le să privească cerul, albastrul este omogen atât cât cuprinde irisul. Se rostogolește viața la vale pe canal după ce tragi apa, după ce-l bagi în pizda mă-si
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de la genunchi. Pârâul se revărsa ca o hemoragie galbenă peste poduri. "Cerul și-a rupt apele, spuneau ursitoarele. Până nu naște una, Dumnezeu nu trage obloanele." Focul în vatră își înghițea fumul precum bolnavul de astm tusea; funinginea pe coșuri sfârâia ca o tigaie încinsă, cenușa era precum o plămadă nedospită. De atâta ploaie, s-a risipit cuptorul mătușii Maria peste colacii de pomană; mama lui Petru a dat de sufletul moartei biscuiți pătrați și lumânări stinse. Drumul către cimitir își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Petre, cântecul curge și după ce adoarme orchestra. Cântecul este ca o apă limpede ce se leagănă între izvoare. Amintirile se repetă de unele singure în gând precum muzica. Auzi glasul mamei cum te cheamă la masă? Aburește laptele în ceaun, sfârâie jumările în tigaie, mămăliga se relaxează pe un fund de lemn. Auzi cum se ceartă trei frații de la singura lingură de lemn ce o aveați în bucătărie? Îți amintești? Eram în pasajul de sub strada Unirii, glasul copiilor ce urmau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lemn. Să știți că m-am documentat. După cum se știe, cârciuma a fost și rămâne locul unde oamenii dezbat cu poftă și sete felurite subiecte interesante, răsucindu-le cu migală, Întorcându-le pe toate fețele, ca pe niște mici ce sfârâie pe grătarul așezat Într-o margine a terasei. În ultimele zile, posturile de radio și televiziune au fost bombardate cu știri despre iminentul sfârșit al lumii, motiv pentru care cei trei cheflii au ajuns la o concluzie firească, exprimată tranșant
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
vostru și al flagelului, vă uitați cu alți ochi la ființe și lucruri. Și, în sfârșit, știți acuma că trebuie să vă întoarceți la ceea ce e esențial. Un vânt umed pătrundea acum în naos și flăcările lumânărilor s-au gârbovit sfârâind. Un miros dens de ceară, tușea, un strănut au urcat spre părintele Paneloux care, revenind asupra expunerii sale cu o subtilitate care a fost foarte apreciată, a reluat cu o voce calmă : "Mulți dintre voi, o știu, se întreabă tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mirosul cald de pui. În viața mea n-am simțit un miros atât de îmbietor de mâncare gătită în casă. Puiul e auriu ; pielița prăjită și crocantă e presărată cu piperul pe care l-am măcinat mai devreme ; zeama încă sfârâie în tigaie. E momentul să facem sosul, strigă Iris din colțul opus al bucătăriei. Scoate puiul și pune-l pe platou... și acoperă-l. Trebuie să rămână cald... Acum înclină ușor tava. Vezi picăturile alea mari de grăsime care plutesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
spațială și un cuptor de pizza zidit în perete! Un du‑te‑vino de chelneri cu cămăși albe care intră și ies cu tăvi și doi bucătari care stau în picioare la plita din centru, ținând de mânere cratițele care sfârâie pe foc; cineva țipă „Fuck! Unde sunt șervețelele?“ Găsesc o sticlă de apă și niște pahare, le pun pe o tavă și apoi mă uit în jur să văd pe unde o fi ginul. În clipa în care mă aplec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
plămânilor. Cu ochii înecați în lacrimi, cu nasul curgând, încerca cu înfrigurare să închidă plaga apăsând la loc cu mâinile cele două părți ale tăieturii. În această învălmășeală, câteva picături de lichid îi căzură pe mănuși, care începură numaidecât să sfârâie. Speriat, orbecăind, se îndreptă spre coridor, încercând cu disperare să și le scoată până când acidul va începe să-i roadă pielea. În sfârșit dădu cu ele de pământ. Câțiva stropi se răspândiră și porniră să dizolve metalul. Brett era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
monitoare, indicatoare de nivel. ― Acolo! Deasupra lor își făcu apariția gazul, urmat de un mic șențuleț de lichid gălbui amestecat cu aliaj ros. Șiroi un moment și apoi se desprinse în stropi grei fumegători. Imediat, locul unde cădeau începu să sfârâie și să clocotească. Dallas și Brett, dezarmați, se uitau cum se întindea mica baltă și apoi cum se scurgea prin orificiul pe care și-l săpase. ― Dedesubt ce e? ― Coridor C, anunță Parker. Fără instrumente. El cu Ripley alergară spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
era Parker. Se aplecă peste el. Era groggy și pe jumătate inconștient. ― Ce s-a întâmplat? Puri terorizat! Ai...? Inginerul bălmăji ceva, se ridică cu greu și arătă spre sas. Ripley privi în direcția indicată și văzu o gaură, încă sfârâind, în tambuchi. Sasul căscat, deschis spre infinit, după ejectarea creaturii, Ea se îndreptă. Acidul traversase peretele de metal. Avu loc o mică explozie. Aerul aspirat forma un mic vârtej în jurul lor și șuiera pătrunzând în falie. Se aprinseră imediat niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
patra, era Aurelia Soporan. Privi buimac sala. Reluța murise anul trecut și nu-i pomenise vreodată că fusese pe lista aceea a lor, cea mai importantă. Dădu să spună ceva. Nu-i ieși nici un cuvânt. Doar un gâjâit, de ceapă sfârâind în tigaia încinsă. Sorbi câteva înghițituri din pahar. Reuși, în sfârșit, să îngaime, în exclamațiile satisfăcute ale sălii. - Propun să ne oprim aici. Ne așteaptă cu masa, că e sâmbătă și are o nuntă la cantină după noi. Continuăm mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu colonelul Goncea. Ăla care, știți acum, e...Generalul generalilor. În fine, așa a fost istoria.“ Nu mai auzi ce-i răspunse cealaltă femeie. Zâmbi cu un kilogram de chinină turnată peste amintiri și cu alt litru de acid sulfuric sfârâindu-i, picătură cu picătură, pe orgoliul de artist. Trotilul, în fișicuri de câte două kilograme, îi explodă în nostalgii. Aspasia îl evoca, uite cum, de parcă nu fusese nimic de capul lui. Cât pe ce să se răsucească spre ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fîșîesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghiază, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-nfășoară În stindardul roș și fruntea-i aspră-adîncă, încrețită, Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită, Ochii fulgerau și vorba-i trezea furia vulgară. Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i știe de știre, Nimeni soarta-i n-o-mblînzește, nimeni fruntea nu-i mângâie. Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei, Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate Cu-a lui Dumnezeu numire - astăzi toate-s
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în ea, lovește apăsat și scrâșnește din dinți, pocitanieee!, ți-ai găsit să mori pe scările mele!, se apleacă greu, sunt ca o femeie bătrână, cât m-a stors povestea asta!, stinge țigara de pielea păsării, împinge printre pene, pielea sfârâie, miroase urât. Acum, doar Tara latră fericită, o caută, aleargă mârâind pe lângă gardul care desparte casa de livadă... Își îndreaptă spatele pe cât poate, privește pasărea printre pleoapele strânse - aurul care se revarsă ar putea transforma pe oricine într-o mumie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cum spunea adesea. Mai venea „pe baltă” și pentru a folosi bine timpul său liber, care prin grija partidului și cârmaciului era numai de sâmbătă după-masă și până luni dimineață, dacă nu era chemat duminica la „muncă patriotică”! Pe grătar sfârâiau un crăpuștean și câțiva carași cât palma iar el strângea cu grijă lansetele, așezându-le În cort. Ca de obicei, lăsă În apă doar două lansete pentru crap. La lumina lanternei pregăti o saramură cu cimbru și ardei iute pe
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
de toate zilele. Ține deasupra flăcării ibricul În care a turnat apă și câteva flori de tei, pe care le-a scos dintr-un borcan, după ce le-a mirosit cu lăcomie, așa cum miroase o fiară prada. Când apa Începe să sfârâie și să se zbenguie În ibric, Antoniu stinge flăcăruia, suflând În ea, după care deșartă ceaiul Într-o cană, aflată pe taburetul din Încăpere. Aroma de tei, dumnezeiască umple Încăperea și le intră În nări, aspirată cu lăcomie. -Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
tânără, dar iubesc hora în care se sinucid cuvintele, împrumutându-și generos substanța. piatra piatră cu sânge alb, martor al tinereții mele, piatră cu miez de măr verde, piatră cu vise conservate în striuri de-o puritate tăioasă. piatră arzând, sfârâind pe firul invizibil al incandescenței mele, piatră mai rece și grea decât moartea, piatră lucioasă ori plină de zgrunțuri, la loc de cinste te țin, în sângele meu, înghețul tău imaculat de mine însămi mă mântuie. limba ta mută și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
nu mă fi atins de ou. îmi doream să nici nu fi auzit vreodată de ouăle de Paște. Margaret avea să afle. Și chiar dacă Margaret nu afla, Dumnezeu știa oricum. Aveam să ajung în Iad. Aveam să ard și să sfârâi asemenea cartofilor prăjiți pe care mama ni-i pregătea în fiecare vineri. Copleșită de excesul de ciocolată, de nostalgia celor zece minute de dinainte, când aceasta era încă intactă, am rearanjat hârtia și am pus ce mai rămăsese din oul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să stric totul de dragul unui capriciu. Poate că ar fi trebuit să merg în sala radio, să-i dedic și eu o melodie, dar nu aveam atâta curaj. Am preferat să rămân cu ochii în tavan și să ascult muzica sfârâită în difuzor până ce somnul m-a condus iar spre visele mele. Pricepi urâtule? Când nu sunt griji timpul trece în goană, dar când iubești în secret atunci secundele se scurg foarte greu și te apasă continuu. Uitasem de certurile zilnice
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mi le asum în viață în căderea impresionantă care sunt dinspre mine spre mine înseamnă că tu plângi prea mult, nefericire vin ploi, friguri, galere care trag de dragostea ta întinsă ca marmelada pe untul meu, pe mușchii mei care sfârâie. nu se va opri aici viața va merge în nebunia ei tremurândă până la marginea tăioasă a noastră până unde nu o vom mai putea suporta acolo unde tu, luo na vei spune să mai fac ceva, altceva, din nou o
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
de smarald, așează-l cu acușorul pe chelia primului ticălos întâlnit și trasează un cerc care să-i cuprindă pe toți ceilalți. smoală încinsă se va naște dintr odată pe pieile lor nespălate și într-o clipă carnea lor va sfârâi. nouă în al patrulea loc: șașiul trebuie lăsat în pace, e un needucat. tu ai înțeles că vederea dublă înseamnă să vezi de două ori: cu un ochi focul, cu un ochi cerul. el vede același lucru de două ori
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
din ce se găsește la magazinul de antichități al acestor ținuturi, îl așezi în fața prispei tale și începi să strângi apele ploilor năstrușnice în burta lui largă, de bronz, la prima ploaie se umple deja până la gleznă, cazanul începe să sfârâie încetișor, semn că tot răul este expulzat din apă. cazanul nouă în al doilea loc: o molimă cumplită a dat iama în oștirile dușmanilor tăi, e adevărat că ei acum nu te pot ataca, sunt foarte slăbiți, dar tu nu
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
spate și-am văzut că Remus Frunză a ajuns la marginea lanului și s-a oprit și a atins pământul cu făclia, și atunci mi-am adus aminte de dârele de catran care împânzeau lanul, auzind în același timp cum, sfârâind, iau foc, și deja știam ce-o să urmeze, de ce au zis că n-am decât să alerg cât mă țin plămânii, flăcările au și ajuns lângă mine, am văzut cum șerpuiesc prin grâu, grâul încă nu luase foc, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
caporalul a dat să se ridice dar, fără cârje, n-avea de ce să se sprijine, așa că s-a întins la loc, pe pământ și, întors pe-o rână, privea cum se rostogolește baraca în apă și cum flăcările se sting, sfârâind, baraca însă nu s-a scufundat cu totul, partea de sus a continuat să ardă, plutind spre mijlocul apei și oprindu-se apoi, în timp ce flăcările se răsfrângeau, roșii, în oglinda cenușie-a apei, de parcă însuși puțul ar fi ars, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]