721 matches
-
rușinau altădată și nu le mai face plăcere să stea dezveliți, În plină lumină. * —De câteva ori m-am trezit când cineva Întredeschidea ușa și rămânea În prag. Tu știi ce somn ușor am, chiar dacă mi se mai Întâmplă să sforăi câte puțin. Să fi bătut În ușă, să fi tușit discret, l-aș fi auzit. Dar nu. El rămânea acolo, nemișcat. „Intră, dragul meu”, Îi spuneam de fiecare dată, „intră, dacă tot m-ai deranjat, intră și aprinde și lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
însoțit de Julien și acesta purta acel sfeșnic. Cugetă, dar nu prea mult. Băgă capul pe ușa dormitorului, se asigură că pe culoar nu era nimeni, alergă în vârful picioarelor până la ușa unei camere de serviciu și zâmbi mulțumită. Julien sforăia la intervale regulate. Și doamna contesă țopăi nerăbdătoare înapoi, în dormitor, apoi stinse lumânările, ca să le reaprindă după ce numără, cu ochii închiși, până la zece. ― Bună seara, Excelență! Femeia stătea în cadrul ușii, ținând într-o mână sfeșnicul pe care Ledoulx îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
La 4 dimineața se sculă, încă nehotărât, și se strecură afară, la dubiță. În mod uimitor, ca un făcut, nimeni nu-l auzi - dormeau liniștiți, siguri de treaba bine făcută și de un viitor cert pentru fiul lor. Dormeau și sforăiau, parcă odihnindu-se după luni întregi de chin și griji. În liniște, împinse dubița în jos pe stradă și doar după colț porni motorul și se urcă. Urma să conducă până la tamarin și acolo, în funcție de ce va simți, îi va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
bariera rutieră. Numai că șeful poliției era încă la el în pat. Pentru că, decisese el în noaptea de dinainte, sperând că avea să fie retrogradat, urma să lipsească de la această operațiune sensibilă. Fericit, cu pătura trasă peste cap, visa și sforăia. Preț de un minut, livada fu pustie. — Aha, spuse spionul, încă ascunzându-se în tufișul pe lângă care trecuse Kulfi cu puțin timp înainte. Ceaunul boloborosea ademenitor când țâșni către el și, cu inima la gură, se cățără în copacul sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
dracului! a înjurat Fiona când oglinda laterală s-a lovit de jeep, iar ea a fost nevoită să iasă, din nou, de pe alee ca să repoziționeze mașina. Sperase că înjurătura a fost suficient de sonoră ca să-l trezească pe David, care sforăia zgomotos pe locul pasagerului după ce-și consumase propria greutate în bere la nunta lui Luca și Alison. Credeam că alcoolicii sunt anonimi, a remarcat Fiona cu voce tare. David însă nici măcar n-a clipit. După ce a tras frâna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
lase soțul să doarmă în mașină. Oricum, dacă l-ar fi trezit atunci, omul avea să fie dezorientat și morocănos - încă un copil de care să aibă grijă în afară de Jessica pe care trebuia s-o culce. Să lăsăm porcii să sforăie, s-a gândit Fiona închizând portiera cu un gest silențios. În timp ce-și căuta cheile, femeia auzea sunetul înfundat al Jessicăi care plângea în casă. Asta a făcut-o să zâmbească. Chiar și la vârsta fragedă de doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
celor cincizeci de grade, iar coroanele palmierilor stăteau atât de neclintite, încât puteai crede că nu sunt reale, ci doar pictate pe cer. Cu gura deschisă, cu fețele acoperite de sudoare, vlăguiți și rupți ca niște păpuși fără viață, oamenii sforăiau, răpuși de arșiță, incapabili până și să sperie muștele ce ajungeau să li se așeze pe limbă, în căutarea unui strop de umezeală. Cineva visă scurt cu glas tare, aproape un soi de tânguire, și un caporal se trezi brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se întoarcă niciodată în viață, dar era mai bine decât să continue să dea cu lopata la nisip zi de zi, până în clipa când alții aveau să să arunce lopeți de nisip peste corpurile lor. în baraca lui, căpitanul Kaleb-el-Fasi sforăia și el ușor, visând, poate, caravana pierdută și bogățiile ei, și dormea atât de adânc, că nu-și dădu seama că o umbră înaltă se profilă pentru o clipă în cadrul ușii, ca să alunece apoi, fără cel mai mic zgomot, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
încercă cu cheia și cu maneta în același timp. Nimic. Cheia și pedala. Nimic. Cheia și pedala din dreapta, și motorul urlă accelerat peste măsură, dar continuă așa, și când, foarte încet, slăbi apăsarea piciorului, constată satisfăcut că mergea în continuare, sforăind domol. Continuă să încerce cu frâna, ambreiajul, acceleratorul, cu frâna de mână, întrerupătoarele de lumini și schimbătorul de viteze și, când tocmai îl apucase disperarea, vehiculul facu un salt înainte, roțile din spate trecură peste caporalul Osman și mașina se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de bere, adulții s-au dus înapoi la ale lor. Am trimis-o cu ei și pe Lea, iar noi doi, eu și Dorin, am rămas singuri. Ne-am așezat așadar pe marginea drumului acela de țară și, în vreme ce unchiul sforăia ușurel în spatele nostru, noi căscam gura la cârdurile de gâște și rațe care lipăiau gureșe în praful uliței. „Până și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
că era o modalitate simplă de a-mi satisface nevoile biologice și nu mă deranja pentru moment să le îmbrățișez, dar era cumplită senzația de a doua zi dimineața. Când mă trezeam, mahmur, și o vedeam pe necunoscuta de lângă mine, sforăind, mi se făcea greață. Camera duhnea a alcool, luminile care sclipeau în jur, patul și perdelele aveau iz de bordel. Fata se scula, își căuta chiloții și, în timp ce-și tr\gea ciorapii, îmi spunea: „Sper că ai folosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
gest de-al ei nu trăda ceea ce se întâmplase peste noapte. — Ai ochii roșii, mi-a spus ea în timp ce-mi turna cafeaua. Ți-e bine? M-am trezit în toiul nopții și nu am mai putut adormi. — Am sforăit? a întrebat Reiko. Nu, deloc, am răspuns. — Ce bine! adăugă Naoko. Cât e de politicos! zise Reiko, căscând. La început am crezut că Naoko făcea pe nevinovata din jenă față de Reiko, dar atitudinea ei a rămas neschimbată și după ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
bărbaților că se pot culca În dormitorul de lîngă sufragerie. Îl văzură aprinzîndu-și un chibrit. Apoi fereastra se Întunecă din nou. Îl urmăriră și pe celălalt cum stătea la masă, pînĂ ce-și puse capul pe coate. Apoi Îl auziră sforăind. — SĂ-l mai lăsĂm puțin, ca să fim siguri că doarme adînc. După aia luăm lucrurile, spuse Nick. — Tu așteaptă-mă afară, lîngă gard, Îi zise soră-sa. Dacă mă Învîrt eu pe-aici nu-i nimic. Da’ mi-e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
unei furtuni, căzuse. Luna tocmai ieșea de după dealurile din depărtare, și Nick avea destulă lumină ca să-și poată aranja lucrurile. — Dorm ca porcii, Nickie, spuse soră-sa lăsÎnd jos sacul pe care-l cărase. — Bine. — Ăla care a fost trimis sforăia, și la fel și Ăla de-afară. — Piticotu’ meu drag. — I-am lăsat un bilet lu’ mama În care-i spuneam că plec cu tine ca să te feresc de necazuri și i-am mai zis să nu spună la nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tu pușca pînĂ obosești. SÎnt gata. SĂ te ajut cu rucsacul. — Îți dai seama că n-ai dormit deloc și că va trebui să mergem destul de mult? — Știu. Doar că eu chiar sînt cum se lăuda că e Ăla de sforăia pe masă. — Poate că odată era și el așa. Însă va trebui să ai grijă de picioare. Te strîng mocasinii? — Nu. Și am tălpile Întărite, toată vara am umblat desculță. — Și ale mele-s la fel. Haide. SĂ mergem. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
n-ai lipit bine coletul și că nu-l poți trimite așa, șoferul de autobuz nu vrea să-ți dea bilet, dar nici nu-ți lasă timp să-ți cumperi unul de la automat, nenorocita cu care împarți camera în weekend sforăie, își aruncă prosopul ud pe patul tău și stă cu orele în baie în fiecare dimineață. Sigur că îi am lângă mine pe Daisy și Davey, dar n-ar fi același lucru. Din moment ce ai un iubit, e normal să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Dănuț auto-îndemnându-se, fără a-i mai păsa deloc de persoana patronului. Și se și lungește peste masă, înșfăcându-l de piept și ridicându-l forțat, în capul oaselor, pe adormit, care se lăbărțează imediat pe spătarul scaunului și continuă să sforăie încet, eliberând cu eructații, din gură și din nări, odată cu damful de rigoare, și câteva șuvițe lungi, vâscoase, dintr-un soi de lichid verde-venin, bălos. Nenorocitul-nenorociților! Rebutul! Boaita! Fir-ar mamă-sa să-i fie, de canalie! Dacă era singur
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și el de-al nostru, e nativ, nu? Bașca Spinoza, care zice, dacă nu mă-nșel, în "Etica"... Ho, bine, oprește-te, moară! punctează Dănuț sardonic, cu un flit sec, țintit fix între bocancii scâlciați, de salahor, ai bețivanului. (Care sforăie mai departe, in absentia, fără habar că devenise el însuși subiectul central al maieuticii). Morala mea e foarte flexibilă! Cu siguranță, că tu ai fost femeie, într-o altă viață... Viermeee!! Ba, pardon, zău, sunt Boss, Șefu', răspune cel strigat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Canalul superior de comunicare, tocmai s-a închis. De tot! Îngerul se reașează resemnat pe scaun, lângă Apostat și se scufundă iar în muțenie. BEELZEBUB III La masă, revenise întrucâtva buna-dispoziție. Cu irascibilul de Cezărică continuînd să doarmă și să sforăie alene, scos momentan din schema jocului, cu toată acea ultimă stranie manifestare, restul amicilor priveghetori, căpătase iarăși chef de flecăreală. Of, noroc că s-a culcat Aligatorul, cu muștele și cu aiurelile lui! oftase Buletin. Tonul antrenului, ca de obicei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sperie mai tare, încît zvâcni drept înainte, pe șoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind și frica tovarășei sale de oiște. ― Ce faci? Ce faci? țipă deodată Nadina. Ne omoară!... Ajutor! Se agăță îngrozită de gâtul lui Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al saniei. Atunci răsună glasul lui Petre, încrezător: ― Nu vă speriați și nu vă fie frică, coniță, dacă sunteți cu mine! Glasul acesta aspru și ciudat îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
orice îmi putea evoca figura Maitreyiei în seara despărțirii sau glasul d-lui Sen spunîndu-mi: "Good-bye, Allan!, sau privirile d-nei Sen stăruind: "Ia-ți ceaiul!"'... De câte ori Scenele acestea încercau să reînvie în minte, mă zbăteam. Îl auzeam pe Harold cum sforăie, din odaia cealaltă, auzeam la răstimpuri ceasul de la biserica protestantă cum numără în noapte. Ca să mă liniștesc, mă gândeam la moarte. Să mă înec în Gange și să afle Sen cât de curat o iubeam pe Maitreyi. A doua zi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mai ales că doamna a fost drăguță și a fost de acord să... Să sperăm că nu s-a supărat..., zice ea. Ei, o să-i treacă. Dacă se supără din atîta lucru, ce-o să zică atunci cînd o să mă audă sforăind de undeva de sub patul ei, la noapte? Îi răspunzi tu. Și astfel iei drumul Costineștiului. Planul B e mai mult un plan A. Deși nu știi dacă nu cumva e nevoie și de un plan C. Pentru că cei doi pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de engleză (care și-a pierdut menirea și a ajuns un fel de martor murdar și ilizibil al micilor evenimente). Ieșeam noaptea, În post, tîrÎnd după noi niște pături pe care le aruncam peste iarba Înaltă, parfumată, micuțul Începea să sforăie Înainte să apuce să se Întindă. Ne-am bronzat la stele, care nu pot să-ți spun cum se vedeau de- acolo, din mijlocu’ lu’ nicăieri (alt mijlocu’ lu’ nicăieri, altă vîrstă istorică, dar stelele, aceleași). Adevărul e că, deși
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de lucru foarte matinale și altele nocturne, până la ceasuri înaintate din noapte, precum și o oră de somn adânc după-masa. (Acest somn de după-masă, susținea el, îl ajuta să trăiască două zile în spațiul uneia singure.) Acum, zăcea pe spate și sforăia. George rămase neclintit, apăsându-și inima cu mâna și privind. Pe urmă, înaintă în vârful picioarelor. Dacă un tânăr flușturatic, de douăzeci de ani, Tom McCaffrey să spunem, s-ar fi apropiat de o fată adormită, pe jumătate dezbrăcată, relaxată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
asupra reducției lui Husserl, și la modul discutabil în care metoda sa neagă transcendența. George auzi un zgomot slab în spate și se răsuci pe călcâie, speriat. Dar totul era în ordine. John Robert se întorsese pe cealaltă parte și sforăia mai încet. George rămase o clipă nemișcat, în timp ce simțurile i se învârtejeau într-un caleidoscop nebunesc; era incapabil să-și concentreze văzul asupra camerei, după ce scrutase cu atâta intensitate pagina scrisă. Apoi se îndreptă tiptil spre ușă și, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]