433 matches
-
lumii ca un rău imens și fără leac. Și totuși fericirea trebuie să fie, de vreme ce ea e setea cea mai adâncă și mai neistovită a vieții omenești; de vreme ce ea e tot avântul gigantic al spiritului omenesc, care se înverșunează să sfredelească munții, să străbată oceanele, să se cufunde în măruntaiele pământului, să plutească în văzduhuri, căutând-o mereu într-un galop nebun și fără odihnă sau portretizând-o cu o furie sacră în acele minuni de frumusețe, care sunt capodoperele artei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
e de mirare că, în încercarea de a desluși ceea ce apare, ochiul rătăcește în adâncul difuz, intuind mai degrabă decât văzând, dincolo de faldurile nevăzutului, lumina unei alte imagini, abia pâlpâitoare: "Iar ochiul meu mai tare se ascuțea să vadă/ Și sfredelea mai aprig în surul minereu/ De nouri ce-ți ascunde filonul de zăpadă.// Fier stins părea alături scânteietorul plai/ Și searbădă a zării lumină rubinie/ Când prin împăturarea de neguri străvedeai/ Regească și senină și amplă armonie" (Ixion). Intuiția străbătătoare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
militanți pentru schimbare. A scris În cotidiene, În reviste de cultură, analizând situații-limită, rezistență la schimbare, stagnările și involuțiile, adică toate tipurile de fenomene care au condus la Întârzierea procesului de democratizare. S-a aruncat În realitatea imediată căutând adevărul, sfredelind după filoane de umanitate, și-a mărturisit umilințele și suferințele, a devenit apărătorul celor Înșelați și adesea orbi, le-a Înfățișat minciuna pe care n-o puteau vedea: „Între glonț și bâtă, consensul zâmbește ca și Îngerul morții”. Am primit
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
fără rezerve, slujirii descoperirii adevărului despre societate. Apare cu multă claritate căutarea continuă orientată spre fundamentarea sociologiei ca armă teoretică în stare să proiecteze o lumină veridică asupra organismului social, spre a pune la îndemâna specialistului un instrument cu care să sfredelească măruntaiele organismului social pentru a-i dezvălui cât mai multe din secretele de care cu greu acceptă să se despartă. Descoperim că gândirea despre societate este opera unor generații de truditori, iar rezultatul la care au ajuns servește descrierii, explicării
Deschideri spre o istorie a sociologiei by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
scrie, Și nici că va fi vreodată om pe lume să se nască, Într-o viață cât de lungă, Cartea-ntreagă s-o citească; Nici va fi vreo luminată minte care să-nțeleagă Toată-adânca-nvățătură câtă are cartea-ntreagă! Cine-a sfredelit pământul ca-n adâncile-i păragini Să citească tot cuprinsul uriașelor lui pagini? Cine poate să le-ntoarcă, fiind ele atât de grele, Spre-a cunoaște omenirea ce minuni sunt scrise-n ele?... Vasile Militaru 779. „O bibliotecă vastă și
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
observase când venise noaptea. Nu mai știa dacă a stat o noapte sau mai multe În șir cu fața la pământul năclăit de sânge, Într-o letargie care nu se mai sfârșea. Îl treziseră niște scâncete și doi ochi injectați, care-l sfredeleau ca două burghiuri. Cu greu recunoscuse În arătarea care-i stătea În față pe cântărețul bisericii, bătrânul cu vocea cea mai frumoasă din ținut. Din buzele uscate ieșea un hârâit răgușit, aproape neomenesc. De la el aflase că toți copiii, de la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aluneci! Ușor. Am ajuns sub pod. Era solid, din beton armat prevăzut pe partea carosabilă cu puternice grinzi de beton. Pe pereții laterali se scurgea o mâzgă rău mirositoare, rezultată în urma acumulării apelor de ploaie ce se infiltrau prin pământul sfredelit de râme. Jos era și mai jalnic: materii fecale mai vechi sau mai noi, aparținând tuturor ființelor vii de pe planetă, demonstrau limpede faptul că spațiul acesta era locul propice pentru satisfacerea fireștilor nevoi implacabile. Oricum, privirea ți se îndrepta, automat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
În orice caz, trebuie să facem efortul - dureros, adesea, parcă Împotriva firii! - de a ne „Înălța” peste lucruri, evenimente, oameni și chiar peste propriile amintiri, Încercând a privi lucrurile și de sus, ca acele răpitoare ce planează deasupra unui peisaj, sfredelind cu ochii aerul și „adâncindu-se” În relief, căutând hrana, dar și integrând lumea de dedesubt, unificând-o și „Înțelegând-o” mai bine, mai just, decât ființele care se mișcă În ea, acolo, jos, prizonieri ai unui orizont mult micșorat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se rupe inima. Făgăduieli am o ladă îndesată cu genunchile. Se învață ca viermele în hrean. Se deprinde ca țiganul cu scânteia. Omu-i tare ca fierul și slab ca oul. Toată paserea pe limba ei piere. Se năcăjește să sfredelească năsipul. Învață bărbieri la capul meu. Un nebun zvârle o piatră în baltă și zece învățați nu pot s-o scoată. Din coadă de mâță sâtă de matasă nu se face. Surdului degeaba-i cânți de jele. De vrei sfat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
m. au zăpadă în râpele coastelor. Într-un loc ghețarul a ajuns până la marginea șoselei. E tare ca o stâncă. Într-un loc găsim un pârău care coboară din munți, având ieșiri și prin alte tuneluri pe care le-a sfredelit apa. La un pod se află un mic lac albastru de unde vin și parte din aceste izvoare gemene. Acolo am găsit un tânăr abhazian care aștepta mușterii trecători cu un butoiaș de 50 l. vin roș localnic, lângă izvorul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și asta poate n’ar fi mare lucru, ca efect al naturii și cu rostul ei, dacă n’ar fi amplificată de om, prin activitatea sa, nu ca viețuitoare, ci ca un consumator de luxuri, adică de exces. Muntele e sfredelit de omul cei caută prin măruntaie după minereuri. Pentru ce? Uneori de nevoie, dar mai mult pentru a-și ostoi nevoi nu prea firești: prea multele milioane de mașini ori cutiile de conserve, evident de unică folosință. Nu ridic problema
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ca pe pământ, și dacă tot ireversibil curge. De fapt, n-am habar unde mă găsesc și dacă tărâmul ăsta dintre cer și pământ e sau nu tărâmul cuiva, e sau nu locuit de cineva. O mie de întrebări îmi sfredelesc creierul. Într-un târziu, îmi zic să nu mă mai frământ zadarnic, fiindcă n-am cum să deslușesc răspuns la atâtea întrebări încuietoare și cel mai înțelept e să las lucrurile în voie, să aștept să vină de la sine răspunsurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
umflate, alergau dezorientați de colo-colo în căutarea unei înșelătoare scăpări. N-aveau nicio șansă. Erau mari, aproape cât o pisică, de parcă ar fi fost clonați undeva, pe o altă planetă, puternici, cu ochii mici și răi ce scânteiau și te sfredeleau cu o ură înfricoșătoare. Loveam în neștire, automat, aproape inconștient, cu brațele obosite, transpirat, mânjit din cap până-n picioare de sângele împroșcat, precum și de terciuiala aia scârboasă obținută din loviturile apocaliptice rezultate din trăsnetul unei lopeți vâjâitoare. Lovitură după lovitură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ceva, să-i abați mânia, dar când el este atât de răutăcios cu tot ceea ce faci tu și atât de nemilos uneori te sperie, îți este frică și te temi de el. Ești ca o bucată de lemn înțepenită și sfredelită cu privirea lui, asculți toate injuriile, acuzațiile și vezi cum se distruge tot ce a fost frumos odinioară. Îl auzea de multe ori spunând: ,,Ești o proastă, o momâie, o vacă!” Cuvintele acestea aveau să cântărească cel mai greu în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pună capul când îi este greu, să nu fie singură, să o privească toți curioși și cu invidie. Carlina avea puterea să se poată descurca singură, dar ca orice om, tânjea după dragoste. Simțea în ceafă ace fierbinți care-i sfredeleau capul, transmițându-i emoții ce-i invadau inima și întreg trupul. Ochii îi ardeau ca niște cărbuni aprinși și avea senzația că o dor toate componentele corpului său. Își dăduse seama că pătrunse prea mult pe un teritoriu străin. Regreta
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dintr’o suflare de zmeu se îngroașe depărtarea dintre noi; zidul nu mai e de sticlă, ci de gresie; îmi face impresia că stau îndărătul unui zid monstruos, gros de o mie de kilometri, și cu un burghiu încerc să sfredelesc să vină cel puțin gândul meu până la tine... Și nici el nu mai poate veni. Nu trebuie să ne descur ajăm. În fiecare seară citesc versetul din Imitation și mă leg de tine, cu acest îndemn și gândul acestui imiton
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Erin. Ideea e să fie romantic! îi răspunde Lisa. — Și cum rămâne cu rochia mea? se aude glasul plângăcios al lui Danny. Și cu loialitatea față de cel mai bun prieten al tău? Cum rămâne cu ea, Becky? Glasurile lor îmi sfredelesc creierul ca niște burghie și toți se uită la mine intens, așteptându-mi răspunsul... și, pur și simplu, nu mai rezist. Nu știu, OK? țip disperată. Pur și simplu... habar n-am ce-o să fac! Fără veste, aproape îmi dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ca eu să vreau să fiu cu el. O, Doamne, cât de proastă am putut să fiu... Începe să-mi sune mobilul și scotocesc repede în geantă, cuprinsă brusc de speranță. — Luke? — Becky! Ce naiba se întâmplă? Glasul lui Suze îmi sfredelește urechea, și aproape scap telefonul de spaimă. Tocmai m-a sunat Michael Ellis! Zice că te măriți la New York! Bex, nu-mi vine să cred! Nu țipa la mine! Sunt la Tiffany! — Și ce naiba faci la Tiffany? Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mie, din cauza problemelor pe care le am. Trebuie să formăm o identitate, să fim la fel cu toții, lipsiți de personalitate, duși de val prin mișcări stereotipe. Deocamdată trebuie să ne obișnuim cu ideea. Important este ca privirea noastră să sfredelească un zid, lipsiți de expresie să sugerăm că suntem acea mulțime care se îndreaptă într-o singură direcție, compactă, cu gânduri și acțiuni exacte, fără devieri, pentru că toți tindem să ajungem undeva, unde toată lumea ajunge. „Visul american” ni se repetă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
oamenilor întâlniți de noi, ale gândurilor ghicite atunci când urmărim un necunoscut pe stradă, căruia încercăm să-i deslușim viața în funcție de cum merge, în ce este îmbrăcat ce expresie are și ce ține în mână. Spiritul nostru de observație trebuie să sfredelească adânc atât în sufletul cerșetorului cât și în cel al regelui. El va trebui însoțit de cunoașterea psihicului uman și de o imaginație gata oricând să se pună în mișcare pentru a inventa o poveste în care să crezi tu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Unora, li se trage de la cap; nouă, ni s-a tras de la picioare. Ca pe un răboj m-au crestat, întru aducere-aminte... Aici am Lipnic săgeata tătărască, își împunge el cu degetul umărul stâng. Aici am Valea-Albă iatagan turcesc, își sfredelește cu degetul fruntea bandajată. Sunt un domn foarte "însemnat"! râde el batjocoritor. Minune mare de-am scăpat neotânjit la Podul Înalt! M-o ferit Iisus Mântuitorul... Daniil scoate niște feși albe de in: Am niște buruieni de leac... să... să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
început cursul, cufundându-se aproape în fotoliul acela cu rezemătoare înaltă ca de tron episcopal, cu ochelarii în mână, punându-i pe nas numai când se uita prin filele de note după câte o dată sau după câte un nume, și sfredelind cu privirea pe fiecare auditor din sală - așa cum l-am văzut apoi de sute de ori în anul acela și [29] în cei trei ani de facultate. Dar cine și-ar fi putut închipui atunci, în ziua aceea a manifestației
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
tenebrele trăirii absenței celui drag, resimt intens plângerea neconsolantă a prietenului și suport, împreună cu el, dispariția-absorbție a celui drag, precum aș experimenta o decupare existențială ce sfârtecă și răpește lăsând în urmă un vârtej deschis neantului hipnotic. Simt lama ce sfredelește și taie destinul prietenului meu amputându-i un imperiu al vieții sale, secționându-i un tărâm de pulsații și vitalisme, regatul de prezență al celui decedat. Aici și eu sesizez faptul morții ca o răpire, drept o prădare ce rănește
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
prin sfârtecarea, ruptura produsă. De fapt, tensiunea aceastei fracționări mă va uimi mereu. Este o tensiune pe care nu o pot prevedea niciodată, nu o pot anticipa nicicând la adevărata ei înălțime. Sunetul de ciocnire repetitivă și vociferarea ce îmi sfredelesc intimitatea camerei au darul de a mă trezi dintr-o somnolență princiară, dintr-o lascivitate de voievod peste un regat în miniatură. Atunci când zeul îmi bate la ușă și mă cheamă pe nume spre a cina cu mine, intimitatea mea
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cimiterială: Galeriile surpate, stâlpii sfărmați și căzuți Peste aur, peste lustru îi văd cu mușchiu învăscuți, Scările, ce se văd roase de omenescul picior, Ajung să fie străpunse de troscot și urzișor, Și fereastra, întru care flori de tot feliu-nflorea, Sfredelită de un șarpe, ce se sorește pe ea. Versurile lui Nicolae Dimache († 1837) sunt și ele de inspirație veche, pe motivul zădărniciei. Cât despre Ioan Prale, "musicos" de origine basarabeană (1769-1847), el e mai cunoscut pentru invenția patului mutabil după
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]