494 matches
-
altă lume, un spațiu în care piesa se poate juca la fel de bine pentru morți ca și pentru zei. Vtc "V" Teatrul între piatră și dublutc " Teatrul între piatră și dublu" Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”tc "Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu”" Actorul și supramarioneta sau întoarcerea la eidolon-ul arhaic Dacă textul scris de Craig în 1910 („Despre fantomele din tragediile lui Shakespeare”1) se numără printre lucrările de referință ce stau la baza proiectului acestei cărți, faptul se datorează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
folosit de autor), o lume în care, alături de oameni, „există o sumedenie de forme invizibile, de Puteri, de Forțe, de Posibilități”. Cum să răspunzi acestei provocări, cum să înfrunți invizibilul și reprezentarea lui concretă, materială - iată orizontul pe care fantoma shakespeariană îl fixează ca aspirație fundamentală a teatrului, ca trăsătură definitorie a acestuia, amintindu-ne astfel acea dimensiune pierdută a unei arte teatrale primordiale la care trebuie să ne întoarcem (Craig revendică imperativ revenirea la vocația inițială a teatrului), o artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
nu e neapărat și imaterială. Dimpotrivă, ea are adesea consistența masivă a statuilor, ca în cazul acelor statui egiptene descrise astfel de Craig: „Gestul, atitudinea lor sunt încărcate de o tăcere asemănătoare morții”. Confruntarea cu umbrele, provocare pe care fantoma shakespeariană a lansat-o regizorului contemporan, nu se poate lipsi de încrederea în ceea ce se petrece pe scenă. Întoarcerea la izvoarele unei arte care știa cum să biruie dificultățile reprezentării invizibilului presupune și o întoarcere la capacitatea de a da crezare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
ca și moartea; o lumină, un sunet, un strigăt iau proporțiile unor arătări uriașe”. Fapt care ar explica de ce, în opinia lui, toată această „hârjoană idilică” din spectacolul discutat este indisociabilă de „ceva insolit, ceva ce reprezintă însuși fondul operelor shakespeariene și care le apropie atât de mult de dramele grecești”. În pădurea din Cum vă place, dincolo de jocuri frivole și de giumbușlucuri, ba în chiar miezul lor, Artaud aude „voci grave și răsunătoare, prelungite ca niște tunete într-o furtună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
forma și culoarea și din care răsună voci cu timbru oracular. Un veritabil colossos aniconic care se mișcă și vorbește... Iar lui Artaud îi pasă prea puțin dacă istorisirea bizantinului este sau nu o născocire, căci legendele (ca și „feeriile” shakespeariene sau ca și poveștile cu personaje și întâmplări miraculoase), „ca toate simbolurile, de altfel, ascund și totodată dezvăluie adevăruri”. Adevăruri despre forțele adăpostite în forme, despre invizibilul prezent în materia lumii vizibile. Artaud va regăsi aceleași adevăruri în Mexic, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Cât de exact mai poate fi astăzi cuvântul ceremonial, exceptând ceea ce a mai rămas în el din ideea de rigoare, de ordine și de putere lumească? De fantomele venite să răzbune un sânge vărsat mișelește, prezente în tragedia greacă sau shakespeariană, teatrul lui Genet își amintește vag, și recunoaște asta. Totuși „palida licărire” a acestor amintiri este singura care, aureolând arhitectura pur verbală a unui asemenea tip de teatru, îi precizează și îi nuanțează sensul. Căci întregul eșafodaj de cuvinte deplânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
alt corp, „spiritualizat”, „transfigurat”, venit dintr-un altundeva și îndreptându-se spre un altundeva, precum statuile lui Giacometti în viziunea lui Genet, nu înseamnă oare să preiei și să continui ideea lui Craig referitoare la „provocarea” adresată regizorilor de către fantoma shakespeariană? O provocare, spunea Craig, căreia, în ciuda posibilelor eșecuri, s-ar cuveni să-i răspundă orice teatru ce nu vrea să-și trădeze vocația. Confruntarea cu fantoma pune astfel în evidență și rolul secret al acesteia în definirea esenței teatrului ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să sporească încrederea tinerei femei în forța biruitoare a pasiunii, una capabilă să dărâme barierele dintre trecutul mort și speranța că viața poate să-și continue cursul. Moderna Poveste de iarnă își amintește de vechea magie a Poveștii de iarnă shakespeariene, de miracolul însuflețirii statuii și, transpunându-le în prezent, pare să ne spună că ele vor dăinui veșnic. „Cine nu crede că statuia poate să se miște și să vorbească, acela să iasă afară!”, rostea Paulina către cei ce asistau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
la experiența nebuniei 87 Indeterminabilul visului și al apariției efective 92 Locuri și obiecte cu valoare mnemonică: importanța costumului 100 Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vocii 104 Pinul, emblemă a locului apariției 106 III Fantoma shakespeariană între aparență și certitudine, între iluzie și realitate „Cine-i acolo”, în întuneric? 111 Pădurea și ambivalența spațiilor alterității 122 Eroul războinic sau moartea privită drept în față 127 Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise 132 Spectralul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
efigii de ceară Maeterlinck sau invizibilul din spatele ușii 195 Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor 206 Strindberg, dominația umbrelor și puterea dublului 221 Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele ei 237 V Teatrul între piatră și dublu Craig sau fantoma shakespeariană ca „pariu” 253 Artaud sau apariția contra aparenței 266 Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al morții 281 Genet, oglinda lui Narcis și oglinda lui Gorgo 299 Epilog sau elogiul neliniștii 315
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Un biscuite? Îi Întinse un pachet de Kit Kat și, fără să vrea, Logan zâmbi. Și luă unul. — Și ce mai zice domnul Miller? Gary Își umflă pieptul, desfăcu ziarul și citi cu voce tare, pe cel mai bun ton shakespearian pe care Îl avea: — Bla, bla, bla, gheață și zăpadă, bla, bla. Rahaturi Înflorite despre curajul cu care sapă polițiștii printr-o „mină respingătoare a morții“. Bla, bla, căutând „dovezile vitale care-i vor pune la adăpost pe copiii noștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
are ca temă vindecarea unui demonizat. Este evident că acest motiv aparține atât intenției auctoriale, cât și comentariului naratorial sau trăsăturilor personajelor. Cel care reprezintă, în roman, demonul prin excelență, Stavroghin, este denumit frecvent „prințul Harry”, trimitere directă către personajul shakespearian. Este evidentă, așadar educația occidentală a acestui tânăr, sunt clare sursele din care acesta s-a inspirat și pe care le-a urmat în conduita sa, care se impune prin blazare, inteligență și cinism. Mare parte din personajele romanului, atât
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Antonina Bliorţ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1381]
-
acum cu o fântână părăsită: izvoarele sânt parcă astupate, deși le presimt pe aproape, sub straturi de ani, de viață trăită... Încep să recitesc, și curând sentimentul de vinovăție începe să se atenueze: Da, desigur, îmi reamintesc, iată cronicile istorice shakespeariene, sânt într-adevăr pasionante, comediile strălucitoare, Titus Andronicus, o oroare, dramele, mărețe, impresia de ansamblu, sublimă... Andromaca lui Racine, plină de vigoare și scrisă parcă astăzi, cu acel dublu conflict, Orest, Hermiona―Andromaca, iar Britannicus probabil că trebuie mai bine
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
lui Shakespeare se exprimă adeseori filozofico-metaforic, fără naturalețe, astfel încât piesele în care apar pot fi (și) citite asemenea unor ample poeme dramatice. Problema este însă că replicile concepute de Mihai Nedelcu n-au nici pe departe frumusețea literară a celor shakespeariene. Sunt doar liricoide și încărcate de metafore uzate, aducând aminte de acele ghirlande de flori din hârtie creponată cu care se împodobeau sălile de bal pe vremuri. În absența unei justificări artistice, nefirescul replicilor devine de nesuportat. Iată cum vorbesc
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
gospodăresc; la mobilierul simetric, onest, la budua-ul plin de horbote, panglici de culori amoroase și naive: nimic, acolo, nu încadra acea tragedie. își reaminti, deodată, vestibulul cel nou, părăsit, în care se plimbase în rătăcirile ei singuratice. Acolo era decorul shakespearian al tragediei. în umbra gradată a coloanelor nude, rotunde, netede, rămase cu gipsul aparent, peste care nu se mai așterneau fardul culoarei sau artificiul marmorei, figura hieratică a lui Hallipa, chipul torturat, de meduză, pe trupul de zeiță al Lenorei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
aurul efigiilor mate și tot așa de perfid ca el. Printre gene ce clipeau din lumina nesigură a clarului risipit de lună, imaginile astea se profilau transfigurate, și pe luciul apelor subțiri, care inundau spațiul haotic din noaptea asta, tragedia shakespeariană proiecta acum locuri memfite. Mini vedea statui colosale, de atâtea ori mai mari ca natura. Cariatide având chipul întunecos al Lenorei și susținând pe creștet lespezi, pe care se înălța nevăzută clădirea uriașă a unei dureri stranii, sau închipuiri bastarde
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
tradiționale. Romancier al benzii desenate și poet ce revi zitează lumi pierdute, Pratt este una dintre siluetele fără de care veacul al XX-lea ar fi dificil de imaginat. În cosmogonia lui Manara, Pratt-personajul apare și dispare, mereu însoțit de vălul shakespearian al iluziei. Corto Maltese sunt eu - dincolo de magia marinarului cu cercel în ureche, se află enigma intelectualului inclasabil ce accesează, simultan, diferitele niveluri ale culturii și vieții. Pratt desfide regulile, din simplul motiv că ele, regulile, sunt scrise pentru a
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
rapacitatea dezgolită a statelor. Din marginea în care se instalează, Corto este aliatul celor care încearcă să treacă prin acest vârtej al lumii ieșite din țâțâni. Textul din 1967 se organizează în jurul acestui Pacific care adună, ca pe o scenă shakespeariană lichidă, o colecție de siluete încărcate de taină. Prezența centrală, ca o comoară aruncată în mare, insula Escondida, citadela pe care s-a instalat Călugărul, conducătorul unei confrerii de pirați și sacerdotul unei religii a câștigului și tainei. Aflat pe
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
corespondent vital și inepuizabil. Călător sub flamura lui Bouche Dorée, Corto trece Atlanticul către Europa în căutarea acelui gust al vinului, frumuseții și al aventurii fără de care viața lui nu ar mai avea sens. Tradiția celtică se hrănește din visele shakespeariene, iar somnul lui Corto lângă ruinele de la Stonehenge dă naștere unui special și enigmatic „vis al unei dimineți de iarnă”. Ambiguitatea simfonică simbolistă a lui Pratt își atinge, în acest text, una dintre culmile de rafinament și de poezie. Amenințarea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
în patul său visează ceva, ce există oare în mai mare măsură: el în calitate de conștiință care visează sau visul lui?“ (cap. XXXI). Reperele lui, de la „visul unei umbre“, al lui Pindar, la „viața e vis“ a lui Calderón“ sau la shakespearianul „we are such stuff as dreams are made of“ (Furtuna, IV, 1, 156-157) îi presară propriile interpretări ale acestei antropologii onirice pe care le-a dezvoltat și în Ceață, sub formă imaginativ-narativă, pe care o considera mai adecvată decât tratatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe poet să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși, pierzându-și identitatea într-o nesfârșire devenită o pură încântare fără nume: "În necuprins se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare..." Neliniștea shakespeariană se află simbolizată înainte de toate în tragedia Hamlet. Această neliniște a incertitudinii inițiată de suspiciunea că unchiul său i-a ucis tatăl, începe cu întrebarea dilematică to be or not to be, este continuată cu spaima că moartea poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și plin de furie, Și ne-nsemnând nimic. (Macbeth, V, 5) Iar neliniștea Sonetelor, care vorbesc despre trădarea iubitei cu cel mai bun prieten al său, culminează cu amara constatare: "The men are bad and in their badness reign". Dar catharsisul shakespearian, după îndelunga războire cu răul uman sub cele mai variate fețe, apare în ultimele două piese Poveste de iarnă și Furtuna. Vrăjitorul Prosper își aruncă în mare cartea vrăjilor rele, iar Miranda "uimire și oglindă" a naturii descoperă cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Shakespeare, uite, în loc să-ți aduc o pălărie, cum mi-ai adus tu de la Paris, eu ți-am adus o carte de la N.Y., acuma să te văd, regizore! Titus urmărise doar pe CD-uri filmele făcute până atunci, după tragedia shakespeariană. Auzise că un bun regizor, mai tânăr, făcuse un spectacol cu Electra, de mare succes în toată lumea, și era sigur că va putea face la fel, deci, se poate, eu, de ce nu?, se îmbărbătase, încă din primăvară, Titus Segovia. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
val de „Împrejmuiri“, cât și apariția etosului puritan au avut loc În perioada elisabetană. Primele semne ale unei convertiri rebele și nereligioase de la frica de natură la Îndrăgirea ei au apărut tot atunci. Decorul și temele pastorale ale unor piese shakespeariene - descrierea unor exiluri, nu Întru totul lipsite de atracții, din grădina pașnică a civilizației În Visul unei nopți de vară, Cum vă place, Furtuna și celelalte - nu sunt exemple de previziuni ale unui geniu, ci o abilă Încurajare a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
ceva pe hârtie dădea din cap cu importanță. Dar după ce Hazel îi declară lui Demetru dragostea ei și hotărârea de a-l urma în codru cu atâta prospețime de parcă acele cuvinte ar fi fost scrise de nici o săptămână, fără clișeele shakespeariene pe care ceilalți trei îndrăgostiți se bazau, fiind mai puțin încrezători în propriile forțe, chiar și MM își ridică privirea și o fixă îndelung, cu limpezime și în mod aprobator. Se putu observa că nu i-a dictat nimic lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]