4,438 matches
-
haos moral: uciderea lui Valentin, tragedia Margaretei, uciderea lui homunculus, uciderea lui Baucis și Filemon. Lirica lui Friedrich Hölderlin dezvoltă o tensiune cosmică de cea mai pură, mai sublimă esență, neîntreruptă, poetul nu coboară niciodată de pe ultimele creste ale elevației simțirii și intelectului: sanctificarea poetică a lumii, proclamarea Frumuseții drept numele ce conține Unul și Totul, a poeziei ca unica religie viabilă în eternitate, pentru că omul poetic merită să trăiască pe pământ. Existența poetului este necesară, responsabilitatea sa fiind cosmică, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
intellectualis Dei și a înțeles puritatea cuvântului său aflat dincolo de bine și rău: "Non ridere, non lugere, necque detestari, sed intellegere!" Să nu râzi, să nu plângi, să nu detești, ci să înțelegi -; de asemenea, a fost corezonant cu puritatea simțirii: " Sufletul poate face în așa fel încât toate simțirile trupului, care sunt imagini ale lucrurilor, să fie viețuite în Dumnezeu". Și a trăit din plin sublimul final al Ethicei: "Sed omnia praeclara tam difficilia quam rara sunt" dar toate lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dincolo de bine și rău: "Non ridere, non lugere, necque detestari, sed intellegere!" Să nu râzi, să nu plângi, să nu detești, ci să înțelegi -; de asemenea, a fost corezonant cu puritatea simțirii: " Sufletul poate face în așa fel încât toate simțirile trupului, care sunt imagini ale lucrurilor, să fie viețuite în Dumnezeu". Și a trăit din plin sublimul final al Ethicei: "Sed omnia praeclara tam difficilia quam rara sunt" dar toate lucrurile minunate sunt tot atât de dificile, pe cât sunt de rare. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
inima-n adânc Cum cântă rănile iubirii, Cum rănile vieții plâng. Ci eu slăvit-am cu credință Că-mi fu fidelă draga mea, Că-n lume-i Doamnă Dragostea. Și-i plină de recunoștință. Cu cei mai buni, a mea simțire Și fiecare gând lucrară Ca-n cele mai frumoase inimi, Să ardă-a poeziei pară. Nu un nedemn alegi în mine. Dă-mi mâna ta, ca zi de zi Pe degetele tale fine Să pot să număr veșnicii. Alte hipostaze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cea mai înaltă treaptă existențială de neatins niciodată. Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe". Nu aflăm această viziune în consonanță cu ridicarea la ceruri a lui Zamolxis ? Care este aici logica, necesitatea internă ? Dorul, această simțire specific românească însemnând aspirația de neistovit către o idealitate care se depărtează mereu și mereu dinaintea noastră, astfel că tensiunea sufletului, a spiritului nostru nu va sfârși niciodată. Este și viziunea poeziei metafizice a lui Giordano Bruno. Pentru că marile zboruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exprima după șase milenii Martin Heidegger. Considerându-se de aceeași natură cu zeii, pentru egiptean, precum scrie în poemul Cartea morților, sensul vieții pe pământ era pregătirea în vederea întoarcerii în divinitate prin cultivarea infinitudinii marilor valori: adevăr, bine, frumos, dreptate, simțire superioară, măiestrie, devenind astfel curat în fața zeilor și dobândind privilegiul de a i se dezvălui taina supremă, "aflată înapoia tuturor tainelor", misterul ascuns după vălurile zeiței Isis, exemplu prin excelență de sublim, pentru Kant. Poemul-rugăciune al faraonului vizionar Akhenaton, închinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Ca atare, răgazul pământesc trebuia să fie o pregătire pentru a merita viața cerească lângă zeul luminii, Re, al căror fiu se proclama. În acest sens, el trebuia să ducă o viață în cultivarea "infinității valorilor" bine, frumos, adevăr, dreptate, simțire, măiestrie lucru pe care îl mărturisea dincolo lui Osiris și Isis, prin celebra Declarație a inocenței, așa încât se considera "curat", condiție pentru a i se dezvălui "taina aflată înapoia tuturor tainelor". Pe de altă parte însă, în scrierile sapiențiale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
loială mână. Totul culminând cu un strigăt suprem: "Ah! În această lume un om există oare?/ Cine pe-Adam din nou să-l nască ?" Ceea ce ne face să depășim deznădejdea, deziluzia, întrebările fără răspuns este însă poezia: fina vibrație a simțirii, elevația gândului, fermecătorul discurs liric poartă la transmutarea feerică a vieții și a firii, a bucuriei și a durerii: Fiece fir de iarbă e-o carte ce așteaptă Să-i afli înțelesul din slova ei cea dreaptă. ...Cine-nțelege crinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adâncul neant muzical. Încât numai din sânul său La geam deschis spre ideal Noi ne-am putea naște din nou. Gérard de Nerval, în sonetul Versuri aurite, după ce amintește viziunea lui Pitagora, conform căruia, în ciuda geometrismului riguros universal, "totul este simțire" încheie cu versul "Sub scoarța unei pietre se-nvoaltă-un spirit pur." Aceasta este menirea supremă a poeziei: să-l smulgă pe om din cercul multiplicat la nesfârșit al finitudinilor, al determinărilor și să-l elibereze fulgerător. Dar pentru asta, cere Eminescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de ceață Luna înconjură hotarele șovăitoare ale depărtatelor coline... Ochiul meu se înalță spre eterna boltă a cerului, Cătând spre tine, o, strălucitoare stea a nopții! Și toate din veșnicia ta coboară asupră-mi: Uitarea dorințelor și a speranțelor toate. Simțirea mi se pierde în contemplare, Ceea ce numeam eul meu, dispare. Mă dăruiesc cu totul nemărginirii, Sunt în ea, sunt totul, sunt numai ea. Deci aceeași eternă idee profund umană a liricii: poezia perfect arhitecturată, cu deschidere ideatică finală infinită, satisface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la marginea unui lac, poetul mărturisește că priveliștea, cufundată în binefăcătoarea pace, îl face să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși: "mi se pare că membrele mi s-au dizolvat, că nu mai am nici viață nici simțire ". Această idee a dizolvării în natură este dezvoltată în poemul Infinitul, unde ea conduce finalmente la cufundarea poetului într-o nemărginire mobilă, în care își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: "Și ce-ncântare să naufragiez în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tîrască prin portița salvatoare, dar, nu-și dădu seama de ce, în fumul dens nu reuși să i le dibuiască. O apucă cu colții de-o labă și-o scutură cu putere. Era ultima ei șansă. Dacă nu-și revenea în simțiri și nu ieșea atunci, focul nu i-ar fi lăsat scăpare. Dar vietatea se mișcă. Se ridică pe picioare și, clătinîndu-se, îl urmă, ținîndu-și fața lipită de șoldul lui Lupino, pînă cînd se strecurară afară. În urma lor, cercul de foc
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ORGANIZAT! Intră, bă, balcanicule, și tu în rândul lumii civilizate, îmi șuieră înveninat o voce din ecranul teveului, năpădindu-mi scărița și ciocănelul. Te iubești de atâtea secole complet anapoda, de-a valma, fără noimă, dezlânat, cu pauze inexplicabile de simțire, pretinzând că iubirea e lucru mare și de când lumea și că doar nu te-oi apuca tu acum s-o reinventezi. A trebuit să vină alții să te scoată din papucii tăi uzați și să-ți arate că așa nu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
sufletul gândind la ea. Și în șoaptă, foarte ușor, aproape în liniște, îi susură în auzul sufletului demonul familiar: "Nu ți-ai notat cum îi pare Clarita mamei tale?". Capitolul XI Cu invazia dragostei, ce maree de melancolie! Este o simțire a vieții ca o topire, este un vis de a dormi mereu în brațele Claritei. Merge la plimbare pe malurile râului; din albii plopi ning semințe înaripate, fulgi de viață. Și vede cum se îmbulzesc oamenii să vadă ceva. Vede
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
gândire care au în centrul lor omul. Arta epocii se caracterizează prin modestie, simplitate și demnitate. Nu tinde spre mărimi colosale, nici spre materiale luxuriante, ca arta Orientului; în schimb atinge efecte neașteptate datorită tehnicii artistice ireproșabile, intensității și sincerității simțirii, perfecțiunii execuției. După moartea lui Pericle, Atena se vede din nou prinsă în iureșul războaielor; pe acest fundal, viața socială va suferi și ea importante modificări. Sofocle, care are acum 70 de ani, asistă îngrozit la impunerea unei noi ideologii
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
extreme, de aici poate impresia de sălbăticie a personajului, ce are totodată și momente de șovăială și regret. Ea se modifcă - și aici e noutatea - sub ochii spectatorului, iar Oreste are nehotărâri profund omenești. Revolta, mânia se îmbină cu delicatețea simțirii, cu generozitatea și problemele de conștiință. La personajele lui Euripide, fatalitatea e în ființa lor, în pasiunile ce le determină acțiunile; aceste pasiuni sunt profund omenești, sunt lipsite de rigiditate, nu urmăresc grandiosul. „Admirabil cunoscător al sufletului feminin, Euripide arată
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
te face să asculți cu atenție ceea ce spune o femeie frumoasă. Iar atunci când spune prostii acestea îi sunt scuzate pentru că participă la cealaltă valoare, a frumosului, și prin faptul că ne raportăm la ea prin două sfere diferite: rațiune și simțire. Or, simțirea frumosului acoperă deseori rațiunea; semn că aceasta din urmă nu se bucură în economia persoanei noastre de o așa mare încredere. ٭ Societății românești nu-i plac oamenii fără vicii, deoarece membrii ei s-ar simți complexați de astfel
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
să asculți cu atenție ceea ce spune o femeie frumoasă. Iar atunci când spune prostii acestea îi sunt scuzate pentru că participă la cealaltă valoare, a frumosului, și prin faptul că ne raportăm la ea prin două sfere diferite: rațiune și simțire. Or, simțirea frumosului acoperă deseori rațiunea; semn că aceasta din urmă nu se bucură în economia persoanei noastre de o așa mare încredere. ٭ Societății românești nu-i plac oamenii fără vicii, deoarece membrii ei s-ar simți complexați de astfel de persoane
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Gheorghe Grigurcu Izvorul poeticii în discuție îl reprezintă neîndoios stratul primar, organic al ființării. Cu toate că simțirea intensă, netedă, neproblematică e suspectată, pusă mereu în paranteză, ea rămîne un factor funciar, dispensator de vitalitate, deși insuportabil privirii aidoma discului solar. Un soi de timiditate senzorială ne împiedică a-l măsura nemijlocit, cu ochiul, simbol al unei timidități
Între natură și artificiu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7199_a_8524]
-
olandeză(!) sunt numai câteva dintre numele apărute pe firmamentul celor mai traduse best-sellers. E șocant să citești în germană sau engleză un autor cu nume arab care scrie în olandeză, dar asta e lumea în care trăim. Păstrân--du-și tradițiile și simțirea arabă, fără a critica religia (lucru primejdios și inutil), dar criticând societatea și întunecimile Orientului văzut până acum doar ca dătător de lumină, acești autori deschid porți către întâmplări cutremurătoare. Îndeosebi literatura femeilor arabe care trăiesc acum în Occident are
Scriitori din lumea arabă by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7210_a_8535]
-
în evidență este modul în care a fost șlefuit raționamentul, nu angoasa existențială care, foarte probabil, l-a generat. În paralel cu aceste catrene-aforism, în care accentul cade pe raționament, autorul scrie și haiku-uri, adieri de imaginație, imponderabile de simțire, în urma cărora nu rămâne decât un delicat parfum sinonim cu bucuria contemplației estetice: "Intrat din greșeală-n odaie/ aerul cald zbătându-se/ aidoma unei păsări" (Semn de carte, pag. 108). Fiecare poem al lui Gheorghe Grigurcu este o cale de
De veghe în Amarul Târg by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8728_a_10053]
-
la picioarele sale. Îngroparea s-au făcut în mormântul crăiesc, alăturia cu familia domnitoare și cu poeta Șiler. Parada se oficie de gvardia marelui duce în ființa unui nenumărat popor, ce s-au adunat din politiile învecinate. Toți era de simțire pătrunși ca 1a asfințirea unui soare, căruia asemene multe veacuri nu vor vede răsărind. Este un text important din cel puțin două puncte de vedere: mai întâi întrucât cuprinde primele versuri de Goethe traduse de un român - probabil de Gh.
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
legat, într-o autoscopie comparabilă cu cea întreprinsă în jurnalul intim Soveja. "...îndreptînd din surghiunul meu un rămas bun acestui tîrg pe care-l iubesc și-l urăsc, văzînd cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de părere de rău, nu de plăcere, dar și de una și de alta, amestecat cu curiozitatea și cu rîvna fantastică de a merge înainte și, în același timp, dorind să știu și ce fac prietenii mei cei
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
situația nu este foarte veselă. Ca să nu spunem că așa ceva nu stă în regulile nici unui turism cultural sănătos. Degeaba stai cu un album splendid în brațe, la poarta fortăreței, dacă nu cauți misterul interiorului, dacă nu o descoperi cu propria simțire. Admirația există, oricum, și la domiciliul bucureștean. De ce, atunci, efortul? Cine este responsabil pentru această situație atît de absurdă? Nu este afișat niciun program de vizită, nu apare nici cunoscutul anunț "cheia este la nr. 78", ca să poți găsi soluția
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9805_a_11130]
-
pur și simplu dezinteresul nostru. Cauza acoperirii unui lucru este nepăsarea față de el. Dar, din clipa în care începe să-mi pese de un lucru, el intră în cîmpul de deschidere al ființei mele și astfel, luminat de atenția și simțirea mea, începe să se descopere. Nu putem descoperi decît lucrurile sau făpturile pentru care avem o deschidere inițială a ființei noastre. De pildă, femeia pe care o iubesc am descoperit-o abia în clipa cînd mi-am deschis ființa către
Povestindu-l pe Heidegger by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9867_a_11192]