1,492 matches
-
și printr-un „danț pe-abise”: „Tu vei danța în negrul șir/ Pe drumul spre metamorfoze” (Flori de sânge). Visare, spleen, arome producând extazul, simboluri, analogii atestă și influența simbolistă (Vibrațiuni,Yahtul negru). Printr-o ușoară notă parodică la adresa propriei figurații simboliste, O. îl anunță pe Ion Minulescu. A cultivat cu insistență sonetul și rondelul, „poème exquis”, cum îl numea Théodore de Banville. Pantheea este o amplă invocație, cu reflexe venind din macedonskiana Noaptea de mai, adresată zeiței iubirii și a morții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
poezia noastră parnasiană, București, 1943, 67-71; Ciorănescu, Lit. comp., 240-243; Bote, Simbolismul, passim; Biblioteca Academiei R.S. România. 1867-1967. Cartea centenarului, București, 1968, 107; Vladimir Streinu, Doi poeți macedonskieni, AFT, 1970, 5; Dicț. lit. 1900, 635; Iliescu, Poezia, passim; Climat poetic simbolist, îngr. Mircea Scarlat, București, 1987, 113-116; Micu, Scurtă ist., I, 370; Poezia simbolistă românească, îngr. Rodica Zafiu, București, 1996, 133-142; Dicț. scriit. rom., III, 498-499. S.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
Biblioteca Academiei R.S. România. 1867-1967. Cartea centenarului, București, 1968, 107; Vladimir Streinu, Doi poeți macedonskieni, AFT, 1970, 5; Dicț. lit. 1900, 635; Iliescu, Poezia, passim; Climat poetic simbolist, îngr. Mircea Scarlat, București, 1987, 113-116; Micu, Scurtă ist., I, 370; Poezia simbolistă românească, îngr. Rodica Zafiu, București, 1996, 133-142; Dicț. scriit. rom., III, 498-499. S.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
Faptul că a putut fi raportat la poeți cât se poate de diferiți între ei - Eugen Jebeleanu, Gellu Naum, Geo Dumitrescu - demonstrează diversitatea componentelor structurii intime a liricii sale. Nicolae Oprea a văzut aici o mixtură între modalitățile parnasiană, romantică, simbolistă și suprarealistă, iar criticul Marin Mincu, care inițial respinsese discursul poetului considerându-l aparținător unui „manierism ermetizant și steril”, îl redescoperă din alt unghi și îl proclamă „mare poet”, deschizător de drum al textualiștilor cu miză existențială, semnalând drept caracteristice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
Căpitanul Romano, 1877). Fără a se ridica deasupra mediocrității, N. Skelitti, Matilda Cugler-Poni, Veronica Micle, Th. Șerbănescu, D. Petrino, I. Negruzzi, M. Gregoriady de Bonacchi au scris versuri de dragoste, cele mai multe sub formă de lied. O singură încercare de poezie simbolistă apărută aici aparține lui Th. Șerbănescu (Sonete decadente, 1892). În C.l. se găsesc relativ puține romane, cele alese situându-se însă printre creațiile de seamă ale genului. Sunt romane realiste, inspirate din realitățile sociale românești, în general, și moldovenești, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
pe care i-a cunoscut direct (Montale, Ungaretti), deoarece prin intermediul lor autorul nostru ar fi putut cunoaște și asimilă diversele interpretări și rescrieri ale creației antecesorului romantic. Ecourile primelor lecturi ale tânărului Salvatore (Foscolo, Manzoni, Leopardi, D'Annunzio, Pascoli, poeți simboliști francezi, iar mai tarziu clasici ai literaturii ruse) se regăsesc într-o seama de poezii din prima perioadă de creație, reunite în anul 1942 în volumul Și pe data e seară. Acesta cuprinde: Ape și Pământuri din 1930, Oboi scufundat
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lui dătătoare de adânci incertitudini, un cimitir evreiesc în care „mormintele că viermii se târăsc”, o cazarmă din care răzbat cântece triste, un ospiciu, un pension etc. Poetul nu pare încă decis să pornească o campanie de distrucție asupra tiparelor simboliste, iar momentul sentimentalismului adolescentin îl reține un timp în preajma unor motive erotice tratate elegiac. Semnele detașării există însă de pe acum. Tristețea este mai mult a peisajului și a obiectelor, ceea ce rezultă e o poezie descriptiva, în care elementele alcătuitoare se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
Te iubesc pentru că ești simplă și visezi / Și ești bună, plângi și rupi scrisori ce nu au înțeles / Și îți pare rău că ești departe de ai tăi și că înveți / La Călugărițe unde noaptea nu e cald”. Apele gravitații simboliste se retrag repede, iar refluxul lor da la iveală desenul unei poetici noi. Pare că Ț. a întreprins doar o expediție de recunoaștere, a cartografiat terenul, a înregistrat și toponimizat reperele, după care le supune unui tir de hărțuire. Țintele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
prin citarea pe prima pagină) de bine-cunoscuta poezie baudelairiană Albatros. Baudelaire reflecta o altă viziune literară, în fond însă, aceleași neliniști ale unui final de epocă (de secol în cazul său). Poezia, emblematică pentru structura alegorică a unora dintre poemele simboliste, era o artă poetică demitizantă. Nu sunt acolo doar reflexe ale imaginii romantice a poetului/a geniului neînțeles, ci și o atentă sugerare a abisului pe care-l are de înfruntat și a percepției societății asupra realizărilor sale ("comique et
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pe apă gelatinoasă./ Niciodată n-au alergat pe maidane atâtea bile!/ Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!", Halucinație intenționată) care apropie acest volum de poezia generației sale (sunt și influențe ale textelor de avangardă nu doar ale poeziei franceze simboliste sau moderne, cum afirmă autoarea) se estompează sau dispar din celelalte volume. Poezia devine una a elogiului orânduirii socialiste sau a îndemnului de a-i urma idealurile, sunt semnificative astfel titluri precum Cântecul gardistului roșu, Lenin pe drum spre Smolnîi
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
vise, gânduri, tăceri, empireu, rai, aur, infinit (câteodată: peruzele) etc, etc, etc."132 Suprarealismul ("mitul subconștientului revelat") este refuzat și de data aceasta la fel și poezia lirismul personal ("cultul eului") sau "euforiile de sentiment". Se resping toate excesele "dadaiste, simboliste, expresioniste, impresioniste, autohtoniste, etc, etc. încăpute cu generozitate în ceaunul liric național"133. Pe lângă limbajul dinamitard al articolului, se observă trimiterea voalată la poezia gândiristă pusă în rând cu experimentele de avangardă. Poeziei "morbide, extravagante", Geo Dumitrescu îi opune revenirea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
fi adus în discuție și ulterior): "Poezia (...) noastră a tuturora, celor care descindem din Albatros și care formăm o unitate, poezia acesta și-a făcut datoria. Aceea de a face imposibil, ridicol, inadmisibil, lirismul legionar și gândirist, ecourile sămănătoriste și simboliste, decadentismul și sentimentalismul, aceea de a rezista cu versul abil, insinuant, disimulant, pe baricada - dacă voiți mai puțin incomodă decât lagărul și pușcăria - a paginii revoluționare, a luptei și boicotului împotriva dictaturii și a fascismului". Tocmai ideile exprimate aici și
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
E bine primit în noiembrie 1945 și de Șerban Cioculescu 208 care îl considera "poetul cel mai înzestrat dintre tinerii iviți în ultimii cinci ani", îl definește însă ca romantic, "cu denegări și frânări de autoironie", oarecum în continuare generației simboliste a lui Verlaine, un cântăreț al boemei, un poet căruia îi face plăcere să dinamiteze "conceptul clasic al poemei", care are plăcerea "de a deruta publicul, prin mobilitatea registrelor și prin alăturarea aparent dezordonată a impresiilor". Ștefan Augustin Doinaș îl
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
catedrale" (Somn). Lichefierea discretă e una dintre caracteristicile acestui volum. Somn nu e însă singurul text care anunță încă din titlu această suspendare a conștiinței. Niciodată afundarea în vis, în nebunie sau în poveste nu e o simplă călătorie romantică, simbolistă, parnasiană pentru că, dacă cititorul este, inițial, lăsat să creadă că s-a îndepărtat de tărâmul rațiunii (într-o maniera convergentă suprarealismului), întoarcerile ironice și autoironice care fac parte dintr-un sistem metatextual, evidențiază contrariul: "așa sar poeții peste cal" (Somn
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cea mai puternică. În discursul poetic, eul se dedublează și dialoghează cu sine sau se proiectează în ipostaza de receptor al unui monolog care a luat naștere parcă din neant. Poezia pare, la rândul ei, un dialog permanent cu retorica simbolistă. S-a discutat, de altminteri despre apropierea textelor lui Dimitrie Stelaru de poezia prerafaelită. Motivele recurente sunt desprinse din această sferă: corabia, circul, albatrosul, balerina, marioneta, cântul, muzicalitatea tristă, voită. Decorul poartă aceeași amprentă a sordidului ("Corabia de plumb în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mai degrabă, revalorizării ludice a acestor elemente de către postmoderniști 228, decât cultului romantic al Evului Mediu. Nostalgia, care însoțește motivul amintirii, este și ea prezentă. Construcțiile sunt inedite, demitizante, refuzând să închege o poezie elegiacă, deși sonoritățile amintesc de tonurile simboliste. Deicticele conturează un spațiu-timp al ezitărilor ("Astăzi, mâine (sau poate niciodată)", "Odată o să-mi ceri mai mult", Poem final), al pendulării continue între dorință și realizare, între vis personal și ideal colectiv sau între eros și thanatos ("Dar n-o să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
senzualului, grotescului chiar pe același plan într-un fel de colaj improvizat, într-un joc tragic cu limbajul sau cu viața. Poemul devine aproape unul ekphrastic, tablou ireal ale cărui margini se pierd în universul cotidian. Imaginarul clasic, romantic și simbolist pare a fi prelucrat într-o manieră ce amintește ușor de descrierile parnasiene sau mai de grabă de avangardă: "vino să-ți sărut fiecare deget ca pe un tub de clarinet;/ mai frumoasă ești decât Venera fiindcă ai și brațe
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și pierd calicii chilipir." sau "Dricarii cu simbria neplătită/ la rișcă joacă în răspântii o dantură/ să cumpere cercei pentru iubită!" E un poem care subliniază epuizarea unor structuri lirice prin prelucrarea lor la nesfârșit (textul face trimitere la poetica simbolistă, refuzată însă: "De-atuncea nici/ fantome mari să trecă nu vor/ ținând de mâini fantomele mai mici.") și singura modalitate de recuperare a lor este, în manieră postmodernă, introducerea acestora într-un text dialogic, ironic și parodic. Tratarea ironică se
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nici acum. Încremenit sub gluga lui așteaptă / un semn divin cu magii austeri /, iar pe la spartul plaiului, pe toamnă, / pornește după steaua lui din cer”. Tonul jubilant și encomiastic, atitudinile euforice sunt contrapunctate intermitent de tonalități elegiace, cu vagi tente simboliste, pe alocuri date de terminologia neologistică: „Trec ființe morgane și tremură-n zare / schelete de berze muiate în clor, / mileniul a stat, nici un om nu mai moare”. Cuprinzând câteva zeci de poeme de dragoste, versurile din Epistole vieneze (1979), par
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
supuse aceleiași energii combinatorii, de la extazele preromantice („În fața voastră, oh, femei divine / de când mă știu mă pierd ca un copil”, poetul se zbate „sub golgota geloziei”, gustă „ambrozii din olimpul sfânt” ș.a.m.d.) la senzațiile și imaginile de sursă simbolistă. Dar T. și-a adjudecat o notorietate inalienabilă ca autor al unui discurs poetic aliniat programului naționalist oficial din anii ’80 ai secolului trecut. Și aici trece cu ușurință de la elogiu la imprecație, de la stihuirea elegiacă la timbrul pamfletar vituperant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
par „femei tăcute”, poetul se închipuie într-un sanatoriu, unde moartea face parte din cotidian. Thanatos nu înspăimântă, ci izbăvește de osânda suferinței, prezența iubitei dispărute dăinuie, totul fiind transpus într-un filigran de culoare și sunet, în care nota simbolistă domină. Dimineața are aparența unei picturi „cu tonuri fragede și crude”, soarele transformă amintirile în „bănuți strălucitori”, parcă așezați pe ochii fetei. Sunetele flașnetei ritmează orchestrația monotonă a târgului, iar liniștea nopții se risipește în tânguirea clavirului. Imagini de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
dezolare, alunecă adesea în pastișă sau afectare, într-un retorism minat de numeroase stângăcii. Placheta de versuri Flaute de mătase, apărută tot în 1923, se înscrie în alt registru tematic, acela al iubirii pure, realizat însă prin exploatarea aceleiași recuzite simboliste. Ca într-o taină desprinsă de timp, pătrunsă doar de vise, decorul cu „îngeri” ai serii și „melodii albe”, în care „liniștea e de mătase brumată”, și evocarea iubitei moarte simbolizează suavitatea, evanescența trăirii. Într-o viziune originală, ușor hiperbolizată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
evidentă: „Neagră sunt și pulpa mea de smoală, / șoldul, cald caval și umerii lăute;/ m-aș da ție toată goală, / fericită în simțirea coapselor durute.” În volumul Întoarcerea poetului la uneltele sale (1934), B. fie mimează dezinteresul față de inefabilul poeziei simboliste, fie chiar alunecă în prozaism: „Mă bântuie trepidația cotidiană”, „Adun material de la colaboratori / Pentru «România literară», / Mai scriu un cursiv de circumstanță” etc. Notațiile de fals jurnal care acaparaseră interesul poetului păreau să se estompeze în Tărâm transcendent (1939), însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
invazia pustiitoare a monotoniei și urâtului. Urâtul e, ca la Baudelaire, „fantasmă uriașă” devoratoare (Urâtul), viciile capătă coșmarești întruchipări bestiale (Conștiința). Poetul evocă un peisaj interior apăsat de monotonie, de spaimă și de moarte, în corespondențe care indică cunoașterea tehnicii simboliste. Cu insistență se perindă vedenii ale pustiului, teritoriu înghețat sau deșert de nisip spulberat. Aici s-au pierdut „emiri fatidici”, simboluri ale unei vârste a iluziilor și îndrăznelii (Spleen; sonetul a fost considerat un posibil punct de plecare pentru Noaptea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
Baudelaire, Maurice Rollinat sau Stuart Merrill puteau oferi modele tablourilor sumbre ale dorinței animalice (Vânătoare). La celălalt pol, se situează imaginea pură, de sorginte macedonskiană, a poetului - fanatic al visului, prins într-un zbor nestăvilit către ideal. Receptivitatea față de poezia simbolistă, vizibilă în tematică și în unele procedee de expresie, coexistă cu note parnasiene. Viziunile mitologice din Pygmalion, Imn la Afrodita, evaziunea exotică, cultul frumosului și exercițiul formelor fixe țin de idealul parnasian. D. a cultivat sonetul, a încercat rondelul, pantumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]