1,491 matches
-
alte discipline, împrumutându-le metodele și aplicând nu o dată criterii străine de esența ei. Conceptul de autonomie a artei, apărut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, se leagă de numele lui Théophile Gautier și al lui Gustave Flaubert, de parnasieni și simboliști, de pictura impresionistă și de muzica lui Richard Wagner. Arta devine tot mai inaccesibilă, mai ermetică, dorind să scandalizeze publicul și sfârșind prin a-i face concesii odată cu primirea la Academia Franceză a lui Paul Valéry (Arta și publicul). Z
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]
-
tipăresc Voievod, Țigara, Domnul de rouă, Moartea poetului. Alături stau G. Bacovia (Undeva, Noapte de vară), dar și Agatha Grigorescu-Bacovia (Poemă fără zâmbet), Al. T. Stamatiad (Peisagiu sentimental), S.r. părând, până la un punct, o revistă de difuzare a poeziei simboliste. În ciuda unei rubricaturi variate - „Idei. Oameni. Fapte”, „Cronica literară”, „Cărți. Reviste. Ziare”, „Cronica plastică”, „Cronica teatrală”, „Cronica revistelor” -, adesea sumarul se dovedește puțin consistent. Romeo Simulescu publică fragmente din romanul Porți ce nu se deschid, Paul I. Papadopol recenzează narațiuni
SUFLET ROMANESC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290014_a_291343]
-
Marcu (1994), Legenda Mănăstirii Argeșului (1998). În lunga sa viață, T. a desfășurat o notabilă activitate de traducător din literaturile romanice. Risipite în publicațiile vremii au rămas versiuni din poezia franceză, de la Charles d’Orléans și reprezentanți ai Pleiadei până la simboliști și parnasieni ori la Charles Péguy. În 1938 îi apare la Sibiu tălmăcirea piesei într-un act Doctor Death de la 3 la 5 a scriitorului spaniol Azorin, care a fost jucată la Teatrul Național din Cluj în același an. În
TANASE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290053_a_291382]
-
Următorul, Râsul apei (1923), așază în prim-plan și alte elemente: picturalitatea senină, alternând cu tentația spre meditația încercată adesea de neliniști, iar placheta Soare (1926), care marchează o evoluție, menținând picturalul, plasează versul în consonanță cu motivele și sugestiile simboliste, de o anumită pregnanță a notației pe alocuri. Începând cu Fântână (1938) autorul renunță la proiecția stărilor proprii și se întoarce, moralizator și discursiv, spre semenii săi. Intervine totodată o implicare accentuată, cu ecouri tradiționaliste, definită ca „elementul pur descriptiv
TALAZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
sa creație. P. recuperează însă filonul romantic al poeziei printr-o mișcare de regresiune dinspre timpurile poetice moderne către secolul marilor viziuni cosmice. Fenomenul nu este, în acest caz, unul de involuție. La „reciclarea” temelor romantice poetul ajunge valorificând experiența simbolistă și expresionistă, care traversase între timp poezia lumii. Nu e de văzut aici atât o intenție de actualizare, cât o afinitate structurală și o încredere onestă în vitalitatea unei estetici ce părea depășită. Opțiunea pare să fi fost atât de
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
noaptea zdrențele pe ramuri,/ Își bagă luna nasul bleg pe geamuri; Strivit în pumni de nouri, cerul des/ Îngenunchează mohorât pe zări/ Și drumul singur rătăcit pe șes/ Se-afundă, șchiopătând, în depărtări...”. Ceea ce pare însă fidelitate neabătută față de recuzita simbolistă se dovedește a fi o proiecție onirică a propriei interiorități. Visul este poate motivul cel mai frecvent al poemelor lui P., iar spațiul oniric se încheagă la limita dintre real și simbolic. Oglinzile, de pildă, sunt suprafețe subțiri între două
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
de cuvinte, lupta dură cu care le supune și exploziile lor recunoscătoare. De asemenea, un fel de delir cu armonii dureroase”. Încurajat de aprecieri, P. alcătuiește un prim volum de poeme, Seara pe arbori, editat în 1975, oscilând între lirica simbolistă de atmosferă și tradiționalismul cu accente romantic-patriotice, dominat de figuri ale eroilor transilvăneni (Avram Iancu, Horea). Indecizia stilistică se menține și în următoarele cărți, unde se manifestă aspirația către poezia cu valențe metafizico-filosofice, eșuată progresiv în baladescul miturilor naționale. În
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
Revista idealistă”, „Convorbiri critice”, „Luceafărul”, „Presa Olteniei”, „Gorjanul”, „Situația”, „Jurnalul”, „Condeiul” ș.a. A mai semnat cu pseudonimele Alexandru Amar, Polyclet, I. Polyclet, I.C.P. Polyclet. Prin versurile din Viorele și din Zări albastre (1913) P.-P. ilustrează în registru minor orientările simboliste ale lirismului românesc de la începutul secolului al XX-lea. Realizările sale poetice sunt modeste („auzi tu vântul cum suspină/ prin frunze moarte de verbină”), autorul mizând mai degrabă pe declamarea emoției decât pe transpunerea cât de cât originală a unei
POPESCU-POLYCLET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288952_a_290281]
-
prin aceeași elaborare, însă au o luminozitate mai sudică, iar liniile desenului câștigă în suplețe, schițând o tendință de muzicalizare. Lui P. îi reușesc profiluri grațioase, vrednice să ornamenteze vase grecești. Funciar parnasiene, poemele sunt lucrate deseori cu o tehnică simbolistă. Vocea de pe proră din grupajul Ecouri marine, de exemplu, e transmisă cu mijloacele lui D. Anghel. Unul dintre Sonetele corintiene, Lais, pare o variantă a vreunei „romanțe pentru mai târziu” de Ion Minulescu. Pe scară mult mai largă se recurge
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
proră din grupajul Ecouri marine, de exemplu, e transmisă cu mijloacele lui D. Anghel. Unul dintre Sonetele corintiene, Lais, pare o variantă a vreunei „romanțe pentru mai târziu” de Ion Minulescu. Pe scară mult mai largă se recurge la tehnica simbolistă în Amăgiri. E tot un simbolism programatic, un produs de laborator, fruct rece al inteligenței. Oricare i-ar fi procedeele, poetul continuă să fie mai aproape de Hérédia decât de Verlaine. Noi progrese sunt realizate în Grădina între ziduri, dar și
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
în 1909, sub titlul Cinci ani de mișcare literară (1902-1906). Au urmat Istoria literaturii române. Epoca veche (1920), Literatura română (1925), Pe marginea cărților (1926 și 1938). Deși receptiv în tinerețe la fenomenul modern european (îndeosebi la teatrul naturalist și simbolist, la dramaturgia lui Franz Wedekind și a lui August Strindberg), P. este în esență un critic tradiționalist. A nutrit o mare admirație față de N. Iorga, fiind influențat de critica sociologică, biografică, psihologică. E activ mai ales în „Luceafărul”, unde, chiar
PUSCARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
Mihail Sadoveanu. Surprinzător pentru un critic care nu gusta poezia lui Al. Macedonski și nici curentele de avangardă, în timp ce se entuziasma citind versurile Mariei Cunțan, este modul în care analizează poezia lui D. Anghel, elogiind-o chiar pentru elementele ei simboliste. Marele merit al lui P. rămâne acela de a-l fi descoperit pe Lucian Blaga și de a-i fi patronat debutul în „Glasul Bucovinei”, unde apar Gorunul, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și alte poezii care
PUSCARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
După întoarcerea în țară este profesor la Liceul „Gh. Șincai” din București. Debutează cu versuri, sub pseudonim, la cincisprezece ani, în revista „Dumineca”, iar în 1910 la „Opinia”, ca prozator și critic literar, cu un articol de susținere a poeziei simboliste, relevând valoarea „necunoscutului” G. Bacovia. Colaborează la „Spre lumină” (revistă școlară din a cărei redacție a făcut parte), „Veselia”, „Moldova de Sus”, „Universul literar”, „Sămănătorul”, „Farul”, „Grădina Hesperidelor” și, mai susținut, încă de când era elev, la „Vieața nouă” a lui
RASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
în opera lor sufletul nou al veacurilor.” În ianuarie-decembrie 1930 scoate revista lunară „Îndreptar”, care găzduiește simboliști români și prezintă moderniști francezi mai puțin cunoscuți. Sub cupole de vis (1913) reprezintă prima carte a lui R., cu versuri de factură simbolistă, prin atmosfera lor contemplativă și tonalitatea nostalgică. Sunt detectabile motivele proprii simbolismului, cât și influența, între alții, a lui Albert Samain, al cărui poem, Polyphème, îl tradusese mai înainte, în 1911. Prin binoclul întors, ciclul final al volumului, surprinde trăirea
RASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
înainte, în 1911. Prin binoclul întors, ciclul final al volumului, surprinde trăirea celui ce privește tulburat, dar și cu intermitentă distanțare, reminiscențe ale copilăriei (Vedenii). Cărțile ulterioare, Orașele dezamăgite (1914), Neliniști (1927), Renunțările luminoase (1939), părăsesc într-o măsură recuzita simbolistă, poemele proiectând un peisaj sufletesc conturat de neliniști și aduceri-aminte, tristeți și contemplație. Într-un registru nedramatic, imaginația substituie banalului cotidian o lume de dincolo de realitate. Un volum antologic, Poeme (1967), cuprinde și câteva inedite. În istoriografia literară R. rămâne
RASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
esență, dar păstrând delicatețea și suavitatea sentimentului, precum și dezinvoltura stilului. Trăiește acum din amintiri, cu vaga impresie că timpul începe să îl apese, dar, programatic, își temperează efuziunile, reușind să evite sentimentalismul. Cu ciclul Corăbii romane, poetul „sosește” mai degrabă simbolist decât romantic. Dacă până acum contururile se profilau discret, în nuanțe austere de alb și negru, aici poeziile aduc o varietate cromatică neașteptată. Necunoscutele scrisori de dragoste ale preadevotatului slujitor Alexandru (1971) e un lung poem de dragoste, alcătuit din
RAICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289118_a_290447]
-
florilor”. Tonalitatea și figurația din a doua carte sunt cuprinse rezumativ în piesa titulară: „S-a scuturat o chiparoasă/ Și florile se-apleacă toate,/ S-o vadă cât e de frumoasă,/ Când moare fără de păcate”. În toată plinătatea lui, melosul simbolist, elegiac, languros, sună în poemele fără forme fixe, unele în vers liber, ce formează, în culegerea Pagini alese (1923), ciclul A fost odată: „Cad frunzele și azi ca și-n trecut,/ Cum cade gândul în necunoscut.../ Dar parcă azi mai
MOSOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]
-
Târzii, celelalte două culegeri de poeme, Iarba stelelor (1968) și Momentele marmorei (1976), redimensionează universul imagistic inițial în „forme de expresie tot mai sintetice” (Haralambie Țugui), reduse uneori la simpla notație, cu miza pe sugestie și pe asocierile de tip simbolist. Proza din Vârsta neuitării (1973) și Punte peste ani (1984), marcat autobiografică, evocă lumea arhaică din zona Rarăului, unde autorul și-a petrecut copilăria și adolescența, creionează portretele părinților și ale fraților, atmosfera școlară de la Câmpulung Moldovenesc, anii studenției la
MOROSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288255_a_289584]
-
lui, manifeste la un moment dat, de a adopta, după exemplul lui Ion Barbu, modalitățile ermetismului au fost socotite inautentice. Mai pot fi recunoscute în poezia lui accente sămănătoriste, ecouri din D. Anghel și Ion Pillat, dar incontestabilă este influența „simboliștilor academici din Franța, și, mai ales, a lui Francis Jammes” (E. Lovinescu). Aprecierile și caracterizările, convergente, formulate de critica interbelică - Perpessicius, E. Lovinescu, G. Călinescu ș.a. - rămân în esență valabile pentru tot ce a scris acest „poet fără evoluție”, miniaturist
MOSANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
existența antică, având ca nucleu credința în sacru, și cea modernă, caracterizată de scepticismul rece. Intenția de a releva tragismul vieții în figura Iuliei Hasdeu eșuează într-un sentimentalism comun. Soare pe Prut marchează revenirea la versul clasic, alternând motive simboliste (Adonis, Noapte faustiană, Simfonie de seară, Menuet) cu pastelul pointillist, acumulând detalii disparate (Toamnă pe Prut, Octombrie pe Prut, Seară în parc, Gravură, Caprele negre). Expresia e oarecum limpezită, dar lirismul rămâne unul minor. M. a mai semnat și câteva
MUNTEANU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288295_a_289624]
-
de Euripide (1912), Hermann și Dorothea (1908), Torquato Tasso (1910) și Ifigenia (1926) de Goethe, Oedip la Colona de Sofocle (1910) ș.a. Seria nouă cuprinde traducerile lui I. I. Ciorănescu, V. I. Popa, I. Sân-Giorgiu, Al. Iacobescu din autori romantici, simboliști și parnasieni. Alți colaboratori: Const. A. Giulescu, George Rotică, Ion Grămadă, H. Stahl, D. N. Ciotori, C. Rădulescu-Codin, George Tofan, Nicolae Cartojan, Mihail Lungianu, Alex. Morariu, Eugeniu Revent, Tiberiu Constantinescu, Dragoș Protopopescu. I.H., C.A.
NEAMUL ROMANESC LITERAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288390_a_289719]
-
ai apariției, G. Topîrceanu, I. U. Soricu, Elena Farago, Lazăr Iliescu, Mihail Iorgulescu, G. Rotică, Oreste, Emil A. Chiffa, Eugeniu Revent, Const. A. Giulescu ș.a., iar cu proză - I. Agârbiceanu, I. Ionescu-Boteni ș.a. Sunt incluse și traduceri din poeți francezi simboliști și parnasieni. Articolele sunt semnate de Emil Gârleanu, N. Iorga, Onisifor Ghibu, Vasile Pârvan, Const. A. Giulescu, Nicolae Cartojan ș.a. După realizarea unității naționale N. r. reflectă schimbările economice și sociale survenite în viața politică a țării. Literaturii îi revine un
NEAMUL ROMANESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288392_a_289721]
-
Și storurile dese le-am tras deplin, ca printre/ Zăbrelele ferestrei să nu intre/ Lumina ce-ar putea să-i amintească/ Vecinătatea lui dumnezeiască” (Odihna). Nu lipsesc senzualitatea rafinată și o „metafizică a tăcerii”, obsesivă. Ca dimensiune modernă, de sorginte simbolistă, se remarcă figurile ample, cuprinzând complicate sinestezii în chiar mecanismul intim, declanșator al fluidului poetic: un peisaj interior cu linii imprecise, între fantezie intelectuală și senzualitate complicată, tradus într-o concretețe inedită. Continuă este „poetica tăcerii”, a climatului inactual, a
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
un drum propriu în poezie în contact cu simbolismul. Nu a fost însă un imitator. El a trăit, pe coordonate de o excepțională noblețe intelectuală, drama singurătății și a eșecului, a fatalității tragice, regăsindu-se în tristețile misterioase din lirica simbolistă. Motivul poetului blestemat, impus la noi de Macedonski, era susținut la P. de sentimentul real (chiar dacă versul lui nu a putut evita întru totul clișeele) al condamnării fără ieșire conținute de aspirația spre ideal și transcendență. Văzând în artă singura
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
locul misterului în poezie și despre rolul inconștientului în evoluția formei interne în artă. Simbolismul începe în literatura română efectiv cu Ștefan Petică. Al. Macedonski anunțase curentul, îi dăduse un început de doctrină, fără să fi devenit prin asta poet simbolist propriu-zis. Precursori ai simbolismului, Traian Demetrescu, Iuliu Cezar Săvescu îl vestesc doar prin unele note ale liricii lor, care în esență rămâne romantică în primul caz, parnasiană în cel de-al doilea. Ștefan Petică e însă simbolist prin însăși atitudinea
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]