694 matches
-
final, pe de o parte, la obținerea unei multitudini de soluții alternative, iar pe de altă parte, la soluții originale, creative. În continuarea brainstorming-ului lui Osborn se propun alte tehnici menite să elibereze imaginația creatoare de blocajul produs de simultaneitatea momentului elaborării unei idei cu cel al evaluării ei critice. Hubert Jaoui (1990) imaginează tehnica PAPSA, adică desfășurarea demersului creativ în cinci etape: percepție, analiză, producție, selecție, aplicare, pentru fiecare dintre acestea fiind puse la punct modalități creative care respectă
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
scopurile individului sunt incompatibile între ele sau perceperea lor ca aflându-se în opoziție, sunt capabile să transfere conflictul dintr-o „virtualitate” într-o realitate psihologică. În al treilea rând, accepțiunea psihoindividuală a conflictului subliniază rolul pe care îl deține simultaneitatea incompatibilității scopurilor, dorințelor, pulsiunilor individului. Faptul acesta a fost surprins și teoretizat încă din 1935 de Lewin. El definea conflictul ca fiind # situația în care forțele de dimensiuni egale ce se exercită asupra individului acționează simultan în direcții opuse (Lewin
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ca fiind # situația în care forțele de dimensiuni egale ce se exercită asupra individului acționează simultan în direcții opuse (Lewin, 1935, p. 122). # Pornind de la această definiție, el a stabilit trei tipuri de conflicte: atracție-atracție (când incompatibilitatea este generată de simultaneitatea a două motive pozitive); respingere-respingere sau evitare-evitare (când există simultaneitatea a două motive negative); atracție-respingere (apărut în situații antagonice). O definițe a conflictelor care condensează în ea toate „câștigurile” perspectivei psihoindividuale este următoarea: # conflictul însemnă divergența de interes percepută sau
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
se exercită asupra individului acționează simultan în direcții opuse (Lewin, 1935, p. 122). # Pornind de la această definiție, el a stabilit trei tipuri de conflicte: atracție-atracție (când incompatibilitatea este generată de simultaneitatea a două motive pozitive); respingere-respingere sau evitare-evitare (când există simultaneitatea a două motive negative); atracție-respingere (apărut în situații antagonice). O definițe a conflictelor care condensează în ea toate „câștigurile” perspectivei psihoindividuale este următoarea: # conflictul însemnă divergența de interes percepută sau credința că aspirațiile curente ale părților nu pot fi îndeplinite
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în același timp să facă ceva, are dificultăți în a alege între două sau mai multe opțiuni posibile/alternative. În această categorie intră celebrele conflicte (atracție-atracție; respingere-respingere; atracție-respingere) stabilite de Lewin. Opoziția și incompatibilitatea elementelor cognitive, afective, atitudinal-comportamentale, corelate cu simultaneitatea acestei opozitii conduc la apariția unei stări psihice interioare tensionale. Festinger (1957) numea această stare prin termenul de „disonanță cognitivă” sau „afectiv-motivațională”. Două elemente sunt în disonanță, spunea el, când dintr-o rațiune sau alta nu se potrivesc. Stările de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
utilizările psihiatrice ale compușilor, cât și cuvântul În sine suferă de pe urma unei moșteniri etimologice stânjenitoare și a istoriei haotice a conceptului și a derivaților săi. Toate aceste accepțiuni apar spre sfârșitul secolului al XIX-lea și la Începutul secolului XX, simultaneitate cronologică ce a facilitat confuziile Între teoriile psihiatrice sau psihanalitice, pe de o parte, și cele sociologice sau antropologice, pe de alta. Evident, xenofobia nu poate intra În aceeași categorie cu tulburările psihiatrice, Întrucât este vorba despre o atitudine colectivă
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
a dezvoltării unei conștiințe identitare, limitată Încă la aprecierea comunității de origine. Totuși, atitudinea nu devine etnocentristă decât Începând din clipa În care comparațiile realizate duc sistematic la privilegierea anumitor grupuri și la devalorizarea altora. Ceea ce caracterizează etnocentrismul este așadar simultaneitatea a două atitudini: pe de o parte, o hipertrofiere generală a caracterului pozitiv al atributelor etniei de referință; iar pe de altă parte, o apreciere exagerat sau exclusiv negativă a celor specifice altor medii. Trecem astfel de la o judecată impregnată
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
apocaliptică de sorgine iudaică, unde eshatonul este integrat și asumat doar ca act final al evoluției istorice. Timpul liturghiei este un kairos suspendat în veșnicie, amintind că Iisus se află în agonie, pe cruce, până la sfârșitul veacurilor, după cum cugeta Pascal. Simultaneitatea liturghiei cerești cu cea pământească, anularea graniței dintre cer și pământ, precum și a celei temporale dintre trecut și viitor sunt evidente atât în anamneza anaforalei: "Aducându-ne aminte, așadar, de această poruncă mântuitoare și de cele ce s-au făcut
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
vor fi petrecut într-adevăr; înseamnă că Slavici a introdus în baza de date, independent de perspectiva prezentării, o serie de întîmplări care posedă proprietățile unor evenimente reale, empirice; mai înseamnă că Slavici a atașat evenimentelor o anumită ordine temporală (simultaneitate, anterioritate, posteritate) pe care o vrea evaluată ca atare. O inversiune în succesiunea fictivă față de ordinea „reală” a evenimentelor - o inversiune îmbrățișată cu entuziasm de (post)moderni, dar neagreată de Slavici - va îndemna la comentarii despre perspectiva de evaluare
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
niște partide care valorizează în principal consensual național, evitând traducerea unor conflicte subnaționale. În acest cadru generic considerăm că, din punct de vedere socio-istoric, un singur clivaj poate fi identificat. Este vorba de cel al opoziției centru periferic, generat de simultaneitatea transformărilor începute în secolul XIX. Alte linii de conflict care traversează societatea românească sunt supuse logicii apărării naționale (a majorității ori a minorităților, a centrului ori a periferiei). Din acest punct de vedere, pertinența lor politică este mai mică, alimentând
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
sân, apoi percepe că sunt doi; întâi "simte" cu buzele (prin tact și gust), apoi îi vede și realizează că sunt doi. Într-un târziu aude cuvântul "doi" și înțelege noțiunea de număr (dezvoltă cunoașterea aritmetică). Există un joc în simultaneitate a cunoașterii-conștiinței în primii 6 ani, ceea ce explică dualitatea subiectiv-obiectiv, procese ce rămân simultane în ciuda înmulțirii legăturilor sinaptice ale creierului. Simultaneitatea cunoașterii și conștiinței este prezentă atât în starea de veghe, cât și în somn. Din moment ce omul își amintește visele
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
doi. Într-un târziu aude cuvântul "doi" și înțelege noțiunea de număr (dezvoltă cunoașterea aritmetică). Există un joc în simultaneitate a cunoașterii-conștiinței în primii 6 ani, ceea ce explică dualitatea subiectiv-obiectiv, procese ce rămân simultane în ciuda înmulțirii legăturilor sinaptice ale creierului. Simultaneitatea cunoașterii și conștiinței este prezentă atât în starea de veghe, cât și în somn. Din moment ce omul își amintește visele și le poate reda în cuvinte, la trezire, înseamnă că acestea există în cunoașterea sa conștientă și nu în sub-, para-
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
istoria culturii umane, între cele trei forme de cunoaștere a absolutului - religia, filozofia și poezia - demonstrînd sărăcirea lor reciprocă rezultată din concepția unei "autonomii" stricte, dar și confuzia datorată unor interferențe brutale. "Forme înrudite, dar originale, ele există în permanentă simultaneitate și, atingîndu-se în absolut, fără să se determine temporal, nici una din ele nu este obligată să deplaseze si să înlocuiască pe cealaltă" (p. 32). (b) p. 158. în literatura română, circulația ideilor a fost studiată mai ales pentru perioada "luminismului
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
reprezentarea ne aflăm în registrul vizibilului, cu exprimarea în cel al audibilului. Ca subiect, nu mă pot vedea decît cu ajutorul unui obiect intermediar: oglindă, apă etc., însă mă pot auzi fără nici un fel de mediere. Astfel, timpul devine de ordinul simultaneității și nu al secvenței. ""Realitatea" pe care expresivitatea o pune în fața omului ca un obiect este construită în raportul intern al ideilor între ele (conexiune)". Acțiunea este înlocuită de interacțiune. Ideea de stăpînire a mediului lasă loc ideii de adaptare
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
Sistemele sociale sînt, de asemenea, se pare, aproape decompozabile (p. 123); astfel, operații de planificare reușite! Încă o perlă: deoarece sîntem secvențiali, ca și mașina, noi nu putem purta decît o singură conversație la un moment dat. Întipărirea amintirilor și simultaneitatea atenției noastre asupra diferitelor obiecte sînt escamotate de Simon, care denunță teoria lui Platon despre învățarea fondată pe amintire (p. 134). Simon este aici marele responsabil de progresele decisive ale inteligenței artificiale ca și de actuala ei înghesuire în făgașele
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
pentru a o capta. Ceea ce nu pot face cu privirea. Nu pot să mă văd decît cu ajutorul unui obiect care reflectă: oglindă, apă întunecoasă, strălucire... Diferența nu este mică, căci auzul instaurează un raport cu timpul, care este de ordinul simultaneității, și nu al secvenței. Trecere de la imaginea clară și distinctă la ascultarea șovăielnică. Timpul se repliază. Devine circular. Nu mai există desfășurare liniară. Fără început (expedierea bilei de biliard), nici sfîrșit (recepția în exterior). Efectiv, organismul, această totalitate centrată pe
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
pe Einstein cu cinci zile. Un document exhumat din arhive mult mai târziu, adnotat de mâna lui Hilbert, atestă paternitatea lui Einstein. Galileo a trebuit să se apere de imposturi. Cine a descoperit America, Amerigo Vespucci sau Cristofor Columb? Această simultaneitate a cercetării a făcut obiectul unui studiu magistral al lui Robert Merton 20, care arată că și cercetarea cea mai specializată avansează pe un front foarte larg. În istorie, adesea "ideea este în aer", iar competiția antrenează mai multe laboratoare
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
mișcări în formă"), nu să o ucidă. Stilul său se supune, de aceea, legilor vieții universului, între care a simetriei domină. Subtile considerații face autorul asupra funcționării simetriei în stilul eminescian, asupra legii oglinzii și a mitului lui Narcis, a simultaneității stilistice, identificând semnele unei sete de cuprindere a totului comparabilă cu a contemporanilor noștri Márquez și Le Clèzio, a armoniei ca efect stilistic al întâlnirii simetriilor spațiale și temporale, a vizionarismului poetic, a ochiului și auzului, asupra somniei și morții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
formă" și acces la esențe (cercul IV) prin care se face trecerea la cele mai eficient conturate (hermeneutic) cercuri ale cărții, V și VI, Estetica oglinzii și Labirintul de oglinzi. Aici (poetul fiind, după Dante, "oglinda rostirii"), mitul lui Narcis, simultaneitatea subiectivă, relativistă și stilistică, dedublarea, simetriile spațio-temporale, labirintica speculară reflectată în toate zonele trăirii și rostirii poetice, relevă în Eminescu o sumă a romantismului fundamental, racordabil la Dante și Shakespeare. Echo, al VII-lea cerc, cuprinde senzorialul eminescian ca sinteză
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
compara pe Dumézil cu Einstein, Theodor Codreanu caută punctele de contact dintre teoria relativității și versul eminescian; "blocul" lui Einstein este "ghemul, fuiorul" lui Eminescu, linia existenței unei particule materiale este "firul, torsul", vorbindu-se apoi de "intuiția preeinsteiniană" a simultaneității relativiste pe care Eminescu o "demonstrează" (!) prin uciderea lui Cezar, pentru ca autorul să ajungă la aceasta frumoasă și generoasă concluzie: "Fuziunea spațio-timpului din viziunea științifică a lui Einstein este înfăptuită la nivelul stilului de către românul Mihai Eminescu". Dar dacă despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
alte stiluri") etc. Dialectica stilului e înțeleasă ca rezultatul acțiunii celor doi "poli stilistici", polul individual ("forța creatoare") și cel colectiv (ideologia). În cazul scriitorului total care este Eminescu, "stilisticul" ar funcționa conform unei logici noi și complexe, aceea a "simultaneității stilistice", care e o rebotezare a principiului poetic al armonizării contrariilor, rebotezare menită să modernizeze, prin "polul ideologic", "stilul" eminescian, asociat "cunoașterii moderne, de la principiul complementarității lui Niels Bohr la logica lui Lupasco", Această modernizare care e în primul rând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
al termodinamicii, principiul entropiei, descoperit în 1865 de fizicianul german Rudolf Clausius. Nu știa însă de "lumea lui Minkowski" cu patru dimensiuni, în care spațiul nu se poate separa de timp, încât este problematic dacă a avut năzuința cunoașterii "în simultaneitate". Theodor Codreanu pune prea mare preț pe însemnările fiziografice ale lui Eminescu, note de curs sau de lecturi, foarte rar reflexii filosofice personale. Trimiterile la diverse manuscrise fără indicații asupra contextului derutează. De altfel autorul nu le-a descoperit singur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unitate, armonie (ideea-cheie este "universul armoniei eminesciene", p. 34) și organicitate. Perspectiva lecturii sincronice este esențială deoarece numai în acest mod cartea se "salvează" și permite enunțarea de propoziții gen "intuiții pre-einsteiniene" sau poate aduce în discuție noua logică a simultaneității spațio-temporale (p. 148), "anticipată" de Eminescu împreună cu alte teorii moderne, care fac din poet un fel de erou "protocronist" fără voie. Trebuie să înțelegem bine mecanismul structural care generează astfel de afirmații: sistemul sincronic și circular pune pe același plan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dominat nu numai arta celor vechi, ci a dimensionat diverse estetici până la Maurice Blanchot" (Theodor Codreanu, Eminescu Dialectica stilului, București, 1984, p. 143). Oglindirea eminesciană presupune o oglindă totalizantă, care focalizează atât viziunea spațială, cât și cea temporală, într-o simultaneitate subiectivă, de care au vorbit psihologii moderni. Poetul nostru a fost în egală măsură vizual și auditiv, îndreptându-se către o simultaneitate a simultaneităților rezultată din încrucișarea Spațiului cu Timpul, a contopirii lui Narcis cu Echo. "Fuziunea spațio-timpului din viziunea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
143). Oglindirea eminesciană presupune o oglindă totalizantă, care focalizează atât viziunea spațială, cât și cea temporală, într-o simultaneitate subiectivă, de care au vorbit psihologii moderni. Poetul nostru a fost în egală măsură vizual și auditiv, îndreptându-se către o simultaneitate a simultaneităților rezultată din încrucișarea Spațiului cu Timpul, a contopirii lui Narcis cu Echo. "Fuziunea spațio-timpului din viziunea științifică a lui Einstein este înfăptuită la nivelul stilului de către românul Eminescu" (ibidem, p. 150). Arta stilistică eminesciană este pe măsura viziunii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]