672 matches
-
altă perspectivă a ei. Filozofii se gândesc la altă lume, fiindcă gârbovi de obicei, s-au săturat a o privi pe aceasta. Cărui om, zărindu-se-n oglindă într-un semiântuneric, nu i se pare a se fi întîlnit cu sinucigașul din el? Poți iubi o ființă impermeabilă Absurdului și care nu bănuiește din ce tragedie pleacă el, din câte eleganțe de venin, din cât rafinament de dezolare, din câte reflexe vicioase și înșelătoare ale pustiului lăuntric? Absurditatea este insomnia unei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sângelui, patimile năvălind cunoașterea sau instinctele asediind spiritul? E ceva în noi care refuză nimicul, atunci când mintea ne arată că totul e nimic. Acest ceva să fie totul? Se prea poate, de dată ce trăim prin el. Sfinții, nebunii și sinucigașii par a fi învins acest ceva, nelămuritul esențial și ascuns care stăvilește spiritul în ultima lui mândrie. Noi ceștilalți, ratați ai absolutului, - sîntem pândiți de viață când ne credem mai departe de ea. Și dacă ne iese înainte când o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Nu este ea singura lui direcție? Împotriva sinuciderii nu se poate face decât un fel de întîmpinare: nu e firesc să-ți pui capăt zilelor înainte de a-ți fi demonstrat până unde poți merge, până unde te poți împlini! Deși sinucigașii cred în precocitatea lor, ei totuși consumă un act înainte de-a fi atins o maturitate efectivă, de a fi copți pentru o stingere voită. Că un om vrea să termine cu viața, este ușor de înțeles. De ce nu-și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lumii, ce auz misterios îmi descifrează în zare un cor de copii nebuni? ... În incerta veșnicie a unei după-amieze de vară, vocea spartă a unui puști te tulbură mai mult ca rugăciunea unui dement sau ca surâsul irevocabil al unui sinucigaș. Un gânditor n-are drept să se contrazică mai mult decât viața. N-are rost să fii decât poet, matematician sau general. S-ar putea ca femeile să nu existe decât pentru a îmbogăți inspirația și s-ar putea, mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a vieții! Pentru a-și scuza lipsa de îndrăzneală, inventează diverse motive sau elemente care să le scuze neputința. În realitate, nu există voință sau hotărâre rațională de a te sinucide, ci numai determinante organice, intime, care predestinează la sinucidere. Sinucigașii simt o pornire patologică înspre moarte, pe care, deși îi rezistă conștient, ei n-o pot totuși suprima. Viața din ei a ajuns la un astfel de dezechilibru, încît nici un motiv de ordin rațional n-o mai poate consolida. Nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și-or să ardă pământul ca pe o scoarță uscată. — Și de asta să-ți pui capăt zilelor ? — Vezi bine... Când ești convins că o să se întâmple, așteptarea te chinuie. La urma urmei, nu suntem și noi un fel de sinucigași ? Arătă spre pahar : Până și poșirca asta de-o îndoaie cu apă Șofronică... Vrem să trăim mai bine și tot rău facem. Pe de-o parte, ne lecuim, pe de alta, ne vătămăm. Că tot veni vorba, n-ai o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alunga nervozitatea ori plictiseala, de a- și mai amăgi degetele, atunci când simțea nevoia să aprindă țigară de la țigară. — Un om care alunecă, din greșeală, și un altul care se aruncă dinadins nu cad în același fel. — Adică poți deosebi pe sinucigaș după conturul lăsat de trupul lui pe asfalt ? Pantelimon roti de câteva ori moneda printre degete. Apoi o azvârli în sus și își apăsă peste ea palma când căzu. — Poate și asta. Mai e însă ceva. Când am ajuns acolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
necruțător, cu paginile cursurilor de la universitate. Sub privirile dragonilor, Filip se retrase, ridicând din umeri și luând cu el avertismentul păstrării distanței, cu care se obișnuise, dar care îl întrista. Între timp, Cosmina continua să-și deseneze dragonul. Pusese dosarul sinucigașului alături, Pantelimon avusese, cel puțin pe jumătate, dreptate. Trebuiseră, pur și simplu, să-l refacă din bucăți. Radiografiile arătau că o nimeriseră, dar avea să mai treacă vreme până ce trupul va ierta și se va reîntoarce, după atâta nesăbuință, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trebuie totuși ceva... — Bănuiam. Am chemat celelalte voci. Le-am ascultat. — Dă-mi peticul de hârtie, îi ceru Iacob. Netezi foaia și citi nedumerit : — Ionuț Penescu... E și ăsta un fel de dragon ? — Era cât pe ce să fie... Un sinucigaș de duminică, ceva în felul personajului lui Dostoievski. Puțin diferit, e drept... — Mă surprinzi tot mai mult ! Acum citim Dostoievski ? — L-am citit de mult, prietene... Și adăugă, părând că nu bagă de seamă încruntarea lui Iacob la auzul acestui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de care vorbim, voia să se sinucidă la o anumită dată. Pentru el sinuciderea era înscrisă în calendar. — Ce fel de calendar ? — Calendarul creștin, firește. Care altul ? — Sinuciderea are și ea sfinții ei ? Și când se sărbătorește sfântul ăsta, al sinucigașilor ? — Depinde... — Depinde de ce... ? — De ziua în care împlinești treizeci și trei de ani... Cred că am ratat festivitatea, șopti Cosmina, trăgându-și scaunul mai aproape de căpătâiul patului. — Chiar că ar fi cazul, dacă te uiți în jur, să mai avem și noi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vie a Pichii, așa cum o văzuse atunci când o lăsase în casa Erminiei. Pica a plecat departe, va sta o lună, un an, doi ani, ca studentă în străinătate. De ce să strice cu tabloul sinistru al morții a. o despărțire amabilă? Sinucigașii de spirit care se aruncă în mare își atârnă o greutate, ca nu cumva trupul lor să iasă pe mal ca o fantomă hidoasă. Cadavrul descompune amintirea, b. o desființează, și Ioanide nu voia să piardă pe Pica. Reașezîndu-se la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
literatura română se mai și ucide. Dar foarte des și din varii motive, personajele își pun capăt zilelor singure. Sau încearcă să o facă. Unori gestul e justificat. Alteori rămâne obscur, ca în cazul casierului Anghelache al lui I.L. Caragiale. Sinucigașul acesta, terorizat de o Inspecțiune, a stârnit cascade de cerneală și tsunami-uri de controverse critice. Evident, autorul sconta o reacție de acest fel și se baza pe lovitura de teatru: casierul cu reputație nepătată are un acces de furie
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
de amantul ei, un tip insipid. În România interbelică, accesul la armele de foc era lesnicios. Chiar în timpul dictaturilor regală și antonesciană, oricine putea dispune de pușcă sau pistol, practic fără restricții. Ce făceau cu ele, se vede din literatură. Sinucigașii literaturii române preferă pentru gestul lor funest singurătatea și intimitatea propriului iatac. Excepție face sinuciderea demonstrativă și eșuată a lui Andrei Pietraru. Chiar în mijlocul naturii, totul se petrece discret. La Radu Petrescu se produce Sinuciderea din Grădina Botanică. Tot într-
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
minori din California a descoperit că încăperile roz îi calmează. Copiii au mai puține ieșiri violente. Pictați un pod albastru și ce se întâmplă? Câțiva londonezi au aflat răspunsul atunci când au vopsit podul Blackfriar în albastru, sperând că va descuraja sinucigașii. Așa s-a întâmplat. Pictați un tavan în albastru și ce se întâmplă? Oamenii din camera respectivă devin mai inteligenți. Persoanele aflate în încăperi cu tavanul albastru obțin un rezultat cu până la 12 % mai bun la testele de inteligență decât
Ce Doresc Clienții Noștri. Ghid pentru dezvoltarea afacerii by Harry Beckwith [Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
apărare - precum jurnalul. În fond, problematica morții apare În jurnal cel mult ca o temă a autorului. Așadar, un laitmotiv cultural. Experiența morții nu poate fi trăită și resimțită de cel care scrie În afara actului scrierii. Altminteri - ca În cazul sinucigașilor -, ea ar pătrunde nemijlocit În scris, adică În viață, și ar anula-o cu brutalitate. În felul acesta, am ajunge la o imposibilitate logică, la o existență și la o non-existență funcționând după aceleași legi. A gândi moartea Neputând să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
opune morții. Cu alte cuvinte, acceptarea ipotezei că el apare nu pentru a dubla celelalte genuri confesive (autobiografia, corespondența, biografia, carnetele), ci pentru a deveni un partener În neîntrerupta competiție viață-moarte. Un caz particular al acestei relații este cel al sinucigașilor. Fie că e vorba de Virginia Woolf, de Kafka, de Sylvia Plath sau de Pavese, sinucigașul transformă o temă a literaturii Într-un atac anti-existență. Față de sinucigașul „comun”, tradițional, clasic, așa cum apare el descris În studiile despre societățile Orientului Mijlociu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
confesive (autobiografia, corespondența, biografia, carnetele), ci pentru a deveni un partener În neîntrerupta competiție viață-moarte. Un caz particular al acestei relații este cel al sinucigașilor. Fie că e vorba de Virginia Woolf, de Kafka, de Sylvia Plath sau de Pavese, sinucigașul transformă o temă a literaturii Într-un atac anti-existență. Față de sinucigașul „comun”, tradițional, clasic, așa cum apare el descris În studiile despre societățile Orientului Mijlociu, pentru care sinuciderea este un act de onoare, la scriitorul european el traduce o disperare existențială
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În neîntrerupta competiție viață-moarte. Un caz particular al acestei relații este cel al sinucigașilor. Fie că e vorba de Virginia Woolf, de Kafka, de Sylvia Plath sau de Pavese, sinucigașul transformă o temă a literaturii Într-un atac anti-existență. Față de sinucigașul „comun”, tradițional, clasic, așa cum apare el descris În studiile despre societățile Orientului Mijlociu, pentru care sinuciderea este un act de onoare, la scriitorul european el traduce o disperare existențială. Moartea nu vine ca o ispășire, ci ca o eliberare. Actul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
loc al său bine stabilit, el fiind o piesă cu un rol precis În economia simbolică a microuniversului social. Orice ieșire din schemele rigide ale acestuia provoacă o dramă, o tensiune și o modificare ce atrag după sine tragedia. Jurnalele sinucigașilor pot fi cuprinse În categoria numită de către Jean Rousset drept „jurnale cu autodestinație”11. Chiar dacă Tolstoi nu figurează În această categorie, obsesia sinuciderii și a morții sunt atât de vii În jurnalele sale, Încât el poate fi considerat un prototip
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de dialog. Cuvintele nu mai vor să se supună realității - nici măcar aceleia, fictive, a universului imaginar -, intrând Într-un fel de grevă a expresivității: parcă ar dori să-și recapete sensurile seci, lipsite de orice expresivitate, ale articolului de dicționar. Sinucigașul violentează și, În cele din urmă, anulează Însăși motivația scrierii jurnalului. Tot statisticile (dar și simpla observație psihologică) arată că jurnalul se dorește o formă de extensiune a dialogului: cu existentul, cu alteritatea, cu identitatea. Un dialog amânat, de multe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din urmă, forța. Oricâte nuanțări am aduce acestui fapt, jurnalul intim rămâne, totuși, o terapeutică - cel puțin În măsura În care, obligând la autoanaliză și introspecție, ar trebui să Îndepărteze de act, și nu să-l amplifice. Din acest punct de vedere, jurnalele sinucigașilor au ceva pe cât de inautentic, pe atât de Înfricoșător. Ele ar trebui să sfârșească prin salvarea personajului care se confesează, dar eșuează prin distrugerea acestuia. Definit, de obicei, din perspectiva efectului (dispariția fizică a individului), el ignoră componenta socială a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu accentuează latura depresivă a actului În sine, ci aspectul salvator; pentru cel care scrie, sinuciderea e Întotdeauna o salvare. În consecință, scrierea jurnalului pare doar o Întâmplătoare piedică, menită să Întârzie mult dorita salvare prin dispariție. Jurnalele intime ale sinucigașilor sunt guvernate de o iminență a morții și, pe măsură ce zilele trec, amânarea se transformă Într-o nevroză a așteptării. Acutele sunt notele firești ale confesiunii - nu atât ca formă a disperării, cât un semnal că ancestrala frică de moarte a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
disperării, cât un semnal că ancestrala frică de moarte a omului poate să ia o Înfățișare paradoxală. Străvechile cuvinte ale lui Epicur („Adeseori, ceea ce-i Împinge pe oameni spre moarte e teama de moarte”) Își găsesc În jurnalele intime ale sinucigașilor o confirmare deplină. În frica de moarte se află, desigur, atât conștiința, cât și prefigurarea acesteia. Grăbirea, accelerarea mecanică, forțarea dispariției fizice - chiar În forma paradoxală a invocării ei În scris - trădează o irezistibilă chemare a ceea ce personalitatea umană are
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Antologică rămâne tentativa poetului care a Încercat să se sinucidă umplându-și dormitorul cu flori de crin!) Sancțiunea finală a unui proces pe care nici nu l-a declanșat și pe care nici nu-l poate controla, jurnalul intim al sinucigașului e mai puțin un document al dispariției - așa cum jurnalul scrierii unei cărți e un „document al creației” -, cât o dâră, o urmă, o aură a mecanicității actului suicidar În sine. Repetitiv și halucinatoriu, jurnalul sinucigașilor e Însă arareori unitematic. La
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
poate controla, jurnalul intim al sinucigașului e mai puțin un document al dispariției - așa cum jurnalul scrierii unei cărți e un „document al creației” -, cât o dâră, o urmă, o aură a mecanicității actului suicidar În sine. Repetitiv și halucinatoriu, jurnalul sinucigașilor e Însă arareori unitematic. La o lectură normală, sinuciderea nu e - nici la Virginia Woolf, nici la Pavese, nici la Drieu la Rochelle - subiectul exclusiv al mărturisirii. Aceasta are mai degrabă rolul unui suport, al „suveicii” atât de dragă structuraliștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]