643 matches
-
un fel de umflătură cu lichid. Am încercat s-o storc. La început a ieșit puțină apă. Când am înfipt unghiile în carne cu ceva mai multă putere, din umflătură a țâșnit durere și o budincă albă, care s-a sleit printre cutele pielii. M-am șters de mâneca hainei. Ciorba a fost bună, deși cam grasă. I-am spus să o facă mai nesățioasă, dar văd că nu mă ascultă. M-am uitat vreme îndelungată la blidul în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a căutat apoi adăpost în coroana unui copac, așteptând răbdător ca ei să plece. Animalele au împresurat copacul, au stat la pândă și au rămas acolo, ore în șir, zile și nopți, până când, după o săptămână, omul s-a prăbușit, sleit de puteri, și l-au devorat de viu. Mirosul fricii era cel care plutea în aer, dar trecuse atâta timp de când nu mai vânase nici un tapir, nici o capibara, nici un cerb, încât niște jamboane bine afumate de pecari, atârnând de tavanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cină, îi oferiră ciozvârtele din spate ale unei mari maimuțe araguato, cu o garnitură enormă de banane prăjite. Apoi, Kano îl instală într-o colibă mai departe, în care atârnaseră deja un hamac lat. Se lăsă să cadă în el, sleit de puteri din pricina marșului îndelungat, dar conștient că îi va fi greu să doarmă. Aproape de apă și fără apărătoarea de țânțari, puzderia de insecte se va înfrupta din el. Și încă ar avea noroc, dacă pe acolo n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mai pierdea din putere, metru cu metru, cu un nesfârșit efort, trebuind să se odihnească des, agățându-se de o ramură ca să nu piardă în câteva minute strădania de ore întregi. La primele umbre ale înserării, se lăsă să cadă sleit de puteri pe o insuliță și dormi acolo fără hamac și apărătoare de țânțari, căci nu avea unde să-l atârne pe primul, nici nevoie - din pricina adierii - de a doua. Și așa, o zi, și încă una, și a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cer nimic și tocmai începeam să o fac. — Ai veni cu mine? — În selvă? Nu. Sunt prea lașă... — Își lăsă ochelarii pe tejghea și se frecă la ochi cu un gest de oboseală. Părea mai în vârstă decât oricând, mai sleită de puteri, mai învinsă. — Nu e pentru că m-ar speria indienii, șerpii sau păianjenii... Nu e asta. Este depărtarea, singurătatea, lipsa de ocrotire... Am impresia că dacă aș pleca, ar fi ca și cum m-aș îngropa de vie, ca și cum aș dispărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Xudura își reluă acum cu și mai multă furie insultele la adresa pieilor jupuite, iar strigătele și vânturile lui fură acompaniate de un fel de dans frenetic și ațâțător, strigând cerului și cerând să cadă asupra sa toată mânia. Când păru sleit de puteri, se așeză cu fesele goale pe fața negrului Rafalo și le făcu un semn ajutoarelor sale, care apucară toți patru un enorm recipient de lut și se îndreptară spre malul mlaștinii. Începură să-l umple cu căușul mâinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ud începea să urle de-ți spărgea timpanele și așa o ținea tot timpul cât Hugo încerca să-l șteargă și să-i dea cu ulei pe corpul care se zbătea de moarte. La finalul acestei etape, ud leoarcă, uleios, sleit de puteri și asudând din cauza fricii și efortului, Hugo ar fi sărit și el în baie. Dar nu avea timp. Trebuia să se ocupe de scutece. Oricât se străduia și cu toate că era conștient că milioane de alți părinți, unii mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în întuneric și în tăcere. Drept în creștet, o stea a tras o vârstă albă pe răbojul cerului și s-a stins la o margine de zare. ”- A mai murit un om...!”. I-a șoptit mintea rar, ca o făptură sleită de puteri. Așa îi spunea bunica Ileana, în cerdac, seara, la Zahorna... ea nu știa de ”orionide”! - In noaptea asta, parcă plouă cu orionide! murmură Iorgu. E luna lui octombrie, luna lor!... O stea cade și moare... e o măruntă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
un cer violent și, dacă te analizai mai atent, observai că nu aveai de ce să-ți pui prea multă bază în Ulpiu. Până la această vârstă nu face decât să taie frunză la câini, găsind însă timp și pentru a slei încet, dar temeinic, partea sa ipotetică din averea părintească. Dar până și chefurile sale sânt potolite, până și la chefurile date de el nu cânta. De carte, feciorul nu se ținuse. De muieri, domnișorul nu se-apuca. Unei vădane arzoaice
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Doamna Cosiția e un satrap, iar viața ei a fost furtunoasă. Încă din dreptul vârstei de treisprezece ani, insațiabila Cosiția sare și se instalează în spațiul cel mai plin de pucioasă al rubricilor revistelor de scandaluri. Nenorocește bărbați, foarfecă tineret, sleiește averi, e exact genul de cucoană ce-și amenajează o căpiță de fân în salon pentru jocurile adulterine. Ultimul ei soț, doctorul Scurfuleț, încornorat plictisit, îi trântește anumite prafuri în mâncare și îi înnoadă câteva glande. În cel mai scurt
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întreaga lume, răsucită de has-Satan, împotriva adevăratului Dumnezeu, Iehova, va fi pustiită. Pe peluze și prin grădini, gîndăcime și șoricime o droaie. Pește și raci îndeajuns. Lăcustele și gărgărițele ținute în păstrare. 404 DANIEL BĂNULESCU 413 POSTFAȚĂ a prozei contemporane, sleită de utilizarea pattern-urilor tradiționale, în care mistica și morala istorică erau tratate, fatalist, ca date imuabile, ce pot fi cel mult contemplate sau parafrazate. Regii noului prooroc Daniel umblă la ADN-ul credințelor noastre ancestral(oid)e, mioritizant-luceferiste. Dacă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la stil uităm viața; străduințele spre expresie acoperă greutățile respirației; pasiunea formei înăbușă înflăcărarea negativă a amărăciunii; farmecul cuvântului ne scapă de povara clipei; formula micșorează sfârșelile. Singura ieșire pentru a nu cădea: a-ți ști toate sfârșiturile - a-ți slei otrăvurile-n spirit. De ți-ai fi lăsat mâhnirile în starea de senzație, de mult n-ai mai fi... Spiritul nu servește viața decât prin expresie. Este forma prin care ea se apără cu propriul ei dușman. Oboselile după-amiezelor, cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
calitatea ta de manager" „Nimic nu are mai multe șanse de reușită decât succesul În fază incipientă.” Christopher Lasch, The Culture of Narcissism Străduindu-mă să-mi croiesc drum prin aeroportul din Copenhaga, mă simțeam așa cum spun britanicii, „knackered”, adică sleit de puteri. Tocmai venisem cu avionul din Norvegia Într-unul dintre cele mai turbulente zboruri prin care trecusem vreodată. Înainte de călătoria cu pricina petrecusem trei ore plicticoase pe aeroportul din Oslo, În timp ce mecanicii de acolo Încercau să repare o valvă
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
vede o pompă veche de apă. La Început a crezut că este un miraj, deoarece căldura din deșert Îl face pe cel Însetat să aibă vedenii. Dar, apropiindu-se, a văzut că ochii nu-l Înșelaseră. Desert Pete, Însetat și sleit de puteri, a alergat cu puțina vlagă care-i mai rămăsese până a căzut lângă pompă. Acolo a zărit un vas mare cu capac, plin cu apă limpede și rece. A luat vasul și a dat să ridice capacul, când
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
chiar dacă, fără să fi stat cu mine în închisoare, luase asupra ei dovezile trecerii mele pe acolo. Și, mai ales, m-am împrietenit cu umbra mea, singura care, dincolo de toate chinurile la care am fost supus și care mi-au sleit corpul și mi-au brăzdat obrajii, a rămas neschimbată. Așa încât, reîntâlnindu-mă cu umbra mea, chiar dacă la ieșirea din închisoare oamenii lăsaseră un gol în jurul meu, nu m-am simțit așa de singur. Dacă nu mai ai altceva decât lumina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
degetele șiroind din unghiile smulse, cu ochii lăcrimând sânge și cu buzele atârnând rupte și vinete, neputând acoperi gingiile cu dinții sparți și dezghiocați, părea pe deplin vindecat. Iar el, schimonosind cuvintele, pe cât mințile lui scoase din țâțâni și maxilarele sleite puteau articula, își recita în fața celorlalți demascarea. Spune, banditule, criminalule, noi știm tot, dar vrem să auzim din gura ta spurcată, nu poți să ne minți, spune ce n-ai spus la anchetă, da, sunt vinovat de crime împotriva clasei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îți vatămă starea de veghe, care îți afundă gura în hârdăul cu nevoile altora, care îți împing cu bocancul zeama pe care s-o lipăi, în patru labe și fără lingură, ca jivinele, cei care îți măscăresc amintirile și îți sleiesc așteptările, toți ajung să poarte chipul tău. Și atunci nu mai ai unde să fugi. Marginile sufletului tău, frâiele minții, se desfac ca doagele unui butoi căruia i-au plesnit cercurile. După atâta vreme, putea să simtă liniștea cu toate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întorcea capul nu ca să privească mai bine, ci ca să audă mai bine, ca lupii. Coltuc, neputându-și răsuci decât gâtul, vedea doar spre dreapta și stânga, și nu înapoi, iar Ologu nu privea îndărăt, ca nu cumva frica să-l sleiască deodată. — Bordură, peste trei pași ! strigă, din spate, Coltuc și Fane Chioru ridică bastonul în semn că auzise. Cinci pași dreapta, strigă iarăși, după câteva clipe, și orbul apropie bastonul de zid până când vârful sări din muchia zidului. Acuma numără
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-i ducă lingura la gură și să-l șteargă, parcă uita de durerea surdă din pântece. — O să fie bine, spuse el, fără să fie limpede cam ce înțelegea prin asta. Ea ridică privirea din farfuria unde mân carea se sleise. Cum o simți că iar începe să plângă, adăugă : — O să plouă iar, o să mergem să adunăm crengi. Și o să ne plimbăm... Ea îi luă șervetul de la gât, trase scaunul până la laviță și îl întinse pe pătură. Îl dezbrăcă cu totul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prăbuși. Trase, fără nădejde, de toate cele trei brațe care erau și ale ei, în timp ce al patrulea braț, care era al luminii, se întindea până spre vârf. Ar fi vrut să plângă, dar încă nu putea, căci lacrimile ar fi sleit-o de ultimele puteri. Bărbații nu îndrăzniră să se apropie. Lucică ezită, după ce fusese respins de două ori. Luna se rotunjise și caninii lui păreau mai lungi ca oricând, Magdalena era atât de vlăguită, încât înfățișarea ei nu-l ispiti
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o oră pe zi, când soarele era la amiază. Atunci lumina, venind din toate părțile deodată, nu dădea obiectelor nicio posibilitate să lase umbră. Altminteri nu pot lucra, spusese Tili de la început. Umbrele ascund rădăcinile lucrurilor. Iar lumina electrică le sleiește. Amiaza este ora numelor. Dacă vreți doar porecle, n-aveți decât. — Care e diferența ? întrebase Maestrul păpușilor, mirat de aceste condiții pe cât de categorice, pe atât de ciudate. Eu credeam că e mai hazliu să dai păpușilor porecle. — Voi vreți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Bătrânul privi în jur, căutând muniție, dar pe pervaz nu era niciun ghiveci. Atunci se hotărî să negocieze. — Da’ ce crezi tu, bă, cap de ștofloci, că, dacă mă cobor la mintea ta, dau de petrol... Părea că bătrânul își sleise rezerva. Maca își bătu carnețelul de coapsă, dar poate că nu era totul pierdut. Arătă într-o parte, spre bordură. — Auzi, boșorilă, spuse. Zici să nu călcăm pe iarba asta ? — E gazon englezesc, gemu bătrânul. — De unde știi, ai vorbit tu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sălta pântecul rotofei. Tili fusese, la un moment dat, cât pe ce să-i ajungă pe băiețandri, spunea, la fiecare salt, câte un nume, de parcă Maestrul păpușilor răscolea prin cutie. Astfel încât, fie din cauza coroanelor rărite ale copacilor și a crengilor sleite de ani, fie din cauza trunchiurilor retezate, fie din cauza salturilor lipsite de prospețime, cei trei bărbați își irosiră, pe nebăgate de seamă, zestrea celor o sută de frunze. Nici nu ieșiseră bine din Bulevardul Gării, pentru a coti spre Biserica Armenească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la asta înainte de mine. Așa s-a descoperit blestemul. Și înjurătura, care e tot un blestem, dar spus la repezeală. În viziunea asta despre lume, înjurătura e piatra filosofală. Cine te înjură nu-ți ia gâtul. Înjurătura înfierbântă, dar și sleiește. Cu cât mai tare blestemi, cu atât mai serios îți muți gândul de la ciomăgeală. Eventual, lași destinul să ciomăgească în locul tău. — Voi înțelegeți ceva ? întrebă Tili. Adică dacă cineva nu mă înjură înseamnă că mi-e dușman ? Nu așa. Există
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ea, bătându-l ușor pe obraz. Mergi la băiță și spală-te pe mâini și pe față, să lași necazurile de afară. Jenică încuviință iarăși și porni, cu fruntea plecată, spre baie. Primele minute ale conversației cu maică-sa îl sleiau de puteri. După aceea, lucrurile deveneau mai simple. Rămase pironit cu privirile în oglindă, încercând să se familiarizeze cu propriul chip. Își întoarse fața pe o parte și pe alta, își atinse obrajii cu degetele, dar asta nu-l ajută
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]