1,041 matches
-
dușmănești! — Nu vă... dușmănesc. — A venit poruncă nouă. Seniorul Ishida spuse aceste cuvinte dintr-o suflare, ca și cum s-ar fi scuturat de o povară grea, se ridică în picioare clătinându-se și dispăru. Se auziră pași. Apoi se iviră aceeași slujbași ai Sfatului care veniseră în vale mai înainte. — Poruncă de la Sfatul Bătrânilor. Glasul slujbașului se auzea peste capul samuraiului care stătea ca și data trecută cu capul plecat în podele. — Hasekura Rokuemon a trecut la o credință păgână și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o suflare, ca și cum s-ar fi scuturat de o povară grea, se ridică în picioare clătinându-se și dispăru. Se auziră pași. Apoi se iviră aceeași slujbași ai Sfatului care veniseră în vale mai înainte. — Poruncă de la Sfatul Bătrânilor. Glasul slujbașului se auzea peste capul samuraiului care stătea ca și data trecută cu capul plecat în podele. — Hasekura Rokuemon a trecut la o credință păgână și din această pricină i se poruncește să apară degrabă în fața Sfatului Bătrânilor pentru o nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și o puse înăuntrul scrisorii. Apoi îl rugă pe însoțitorul seniorului Ishida care aștepta lângă el: Te rog, cheamă-l pe supusul meu, Yozō. Când însoțitorul părăsi încăperea, samuraiul își așeză mâinile pe genunchi și închise ochii. Fără îndoială că slujbașii de la Sfatul Bătrânilor și seniorul Ishida se aflau într-o cameră mai în spate, dar casa era liniștită. Din când în când se auzea zăpada grea alunecând de pe acoperișul de paie. După ce zgomotul ei înăbușit se stingea, liniștea se adâncea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
prins în vârtejul schimbător al cârmuirii.” În urechi îi răsuna încă limpede glasul de adineauri al seniorului Ishida. „Fără îndoială că ți-e greu. Să știi că bătrânul din fața ta îți înțelege necazul mai bine decât oricine!” Iar la sfârșit slujbașul spusese ca și data trecută: „Însărcinarea aceasta este dureroasă și pentru mine.” Samuraiul nu se clinti din loc. Casa era ciudat de liniștită, iar sufletul lui își pierduse puterea de a mai simți vreo emoție. O nouă judecată. Noua judecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sufla tare. Când fură scoși din temniță, în grădină erau deja aliniați pedestrași cu sulițe și puști, iar în vânt fâlfâiau flamuri cu blazonul domeniului Ōmura. În fața steagurilor, stăteau așezați pe scăunele pliante câțiva oficiali printre care se afla și slujbașul de la judecătorie care le pusese întrebări. Unul dintre ei se ridică de pe scăunel și le strigă numele, apoi se aplecă să-i șoptească ceva la ureche celui care părea să-i fie superior. Acesta era un bărbat rotofei. Desfăcu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
citită, temnicerii îi împresurară pe cei trei și le legară mâinile. Le puseră frânghii și de gât, dar acestea nu erau atât de strânse. Convoiul se puse în mișcare. Coborau pe o potecă ce trecea printr-o livadă de mandarini - slujbașii, călare, iar osândiții, temnicerii și pedestrașii, pe jos. Țărăncile se opreau din lucru și se uitau la ei cu uimire. — Crucifixus etiam pro nobis. În timp ce se clătinau în jos pe povârniș, părintele Carvalho începuse dintr-o dată să cânte. — Crucem passus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
călare, iar osândiții, temnicerii și pedestrașii, pe jos. Țărăncile se opreau din lucru și se uitau la ei cu uimire. — Crucifixus etiam pro nobis. În timp ce se clătinau în jos pe povârniș, părintele Carvalho începuse dintr-o dată să cânte. — Crucem passus. Slujbașii, și temnicerii l-au lăsat să cânte mai departe. După ce coborâră povârnișul prin livada de mandarini, ajunseră în satul Ōmura. De-o parte și de alta a drumului se înșirau case cu acoperișuri de stuf. Oameni cu coșuri în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
strop de sânge în obrajii bătuți de vânt. În mijlocul gardului din pari stăteau proaspăt înfipți trei stâlpi înconjurați de paie și vreascuri. Se ridicau drepți întocmai ca niște călăi înalți de stat. Pe când temnicerii legau din nou mâinile celor trei, slujbașul de la judecătorie se apropie de ei. — Ia ascultați, tot nu vreți să vă lepădați credința creștină? E ultima oară când mai puteți! Cei doi misionari scuturară din cap cu hotărâre. După câteva clipe de tăcere, Luis Sasada tăgădui și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de la judecătorie se apropie de ei. — Ia ascultați, tot nu vreți să vă lepădați credința creștină? E ultima oară când mai puteți! Cei doi misionari scuturară din cap cu hotărâre. După câteva clipe de tăcere, Luis Sasada tăgădui și el. Slujbașul încuviință din cap și se depărtă doi-trei pași, dar se întoarse brusc la Velasco, de parcă și-ar fi adus aminte de ceva: — Am să-ți spun o taină. Cei doi care au mers cu tine pe meleaguri străine, Hasekura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
stâlpii care îi așteptau neclintiți privindu-i țintă de la depărtare. Temnicerii îi așezară pe fiecare în parte în fața stâlpilor și îi legară strâns de aceștia. Vântul șuiera tare. — Să renașteți în Paradis! strigară temnicerii și dispărură care încotro. Între timp, slujbașii se adăpostiseră de vânt și urmăreau toate acestea din apropierea gardului de pari. Un pedestraș cu o torță în mână aprinse rând pe rând vreascurile și paiele adunate la picioarele fiecărui stâlp. Întețite de vânt, flăcările se avântară în sus înverșunate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Carvalho se stinseră brusc. Se mai auzeau doar șuierul vântului și pocnetul vreascurilor mistuite. La urmă, din fumul alb ce învăluia stâlpul lui Velasco, răsună un glas: — Am... trăit...! Pălălaia se domoli abia după multă vreme. Până atunci temnicerii și slujbașii rămaseră departe tremurând de frig. Chiar și după ce focul se stinse, cei trei stâlpi rămași fără osândiți, continuară să fumege încovoiați ca niște arcuri. Temnicerii adunară oasele și cenușa într-o desagă, apoi o umplură cu pietre și plecară să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
clasului, pe un fel de gorilla de pes-te drum). Pe urmă își luă însărcinarea mătușă-mea și moșul meu Trancu. Fără ei, poate aș fi părăsit școala - și azi aș fi cu totul altceva, în alt mediu - probabil un slujbaș la gară - poate sănătos, căci cursul vieții fiind altul, alte lucruri mi s-ar fi întîmplat. Chiar înainte de a merge la Bârlad, s-a pus chestia căilor ferate. Dacă nu mergeam la Bârlad, intram la căile ferate. Dar mătușa mea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
trebuie să fim imparțiali, or asta nu se poate decât dacă ești deasupra societății, cunoscător însă al mecanismelor, reglărilor și dereglărilor ei, fără nici un amestec în frământările zilei, dar nu rupți de popor. Altfel n-am fi judecători ci simpli slujbași în bătaia vântului vremii. Statutul nostru e marele avantaj al societății, nu un privilegiu al nostru cum îl numesc unii, societatea însăși îl reclamă ca modalitate a instinctului de conservare, fără de care n-ar putea supraviețui. - E adevărat, răspunsei. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
era așezată în deschiderea a patru odăi și apoi să înceapă dansul, nu cum s-a procedat, în camera a cincea, salonul, dar opiniile acestora fură alungate de protestele perechilor tinere. Categoriile „sociale” ale celor invitați erau amestecate - țărani, gospodine, slujbași de diverse categorii -, dar le unea comportamentul politicos, o anume bunăvoință generală, vestimentația de oraș, toți bărbații în costume negre, drumul sau iluzia unei alte mentalități, că mă miram, ei oameni de la țară cum de le păstraseră în garderobele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Ferită de cursul birjelor, de năvala carălor din sate și de glasurile precupeților, șapte zile din săptămână o ducea, mai ales vara, într-un fel de moleșală, ca un om care de-abia stă de somn. Doar spre sară, când slujbașii trebuiau să se întoarcă de pe la canțelerii, cucoanele cu treburile și mâncările isprăvite îndrăzneau să înainteze pe la porți, și acolo puneau la cale politica târgului așteptându-și soții. Erau și copii puțini, fiindcă familiile se înțelegeau asupra punctului că „astăzi, dragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuconu Toader Lascarache, ofițerul stării civile, însurat la tinereță, cu bătrâneța moașei Maria, unguroaică de neam, care-l bănuia totdeauna că umblă după muieri și se tânguia tuturora de necredința lui Todere - și alții mulți mai mărunți și mai neînsemnați slujbași. Toți trăiau într-o liniște și o înțelegere desăvârșită,în casele curate, împrejmuite de grădini și livezi. De multă vreme o duceau așa - Dorobanțu aprinzând și stângând felinarele, Teodorescu repezindu-și nasul în pământ, cucoana Adela înălțându-l spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cel mare, o hangiță, măi Petrișor. Aș vrea, zice, să poposesc într-o noapte la hanul acela... Da’ bagă de samă la ungur, zice... Hangița zâmbi și Petrișor tăcu uimit. —Măi bădiță Petrișor, zise ea, ce are a face ungurul?... Slujbașul simțea că se desmeticește. Tăcu un timp, apoi vorbi, și despre ungur nu-și mai aducea deloc aminte: Apoi eu să-ți spun dumnitale. Boierul îmi zice: Măi Petrișor, tu ești om de ispravă, da’ pacat că bei... Apoi zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vechi pe care Sanis, în odihna zilelor acelora, întors de la școală, în cușca acoperită cu papură, le cetea cu glas tărăgănat în cărțile cu scoarțe lustruite de piele. Taina trecutului, tragediile vremurilor întunecate băteau zadarnic la urechile ei. Nici zâmbi slujbașilor templului care intrau purtând într-o mână simbolul legii. Se uita numai la cutia lor de tinichea în care se sunau banii, și i se părea că perciunii din proaspăt încârlionțați, li se scutură prea cu grabă, și că prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i zbateri peste îngrămădirea aceasta pestriță. Un băietănaș slab și cu gâtul lung trăgea din când în când dintr-un maldăr uriaș mănunchiuri de stuf și le zvârlea pe foc. Moș Nastase și Niță Lepădatu se cinchiră la pământ. Un slujbaș al curții tăpșea mămăliga c-o lopățică, iar altul stătea c-un linguroi uriaș lângă cazanul cu fiertură de oaie. Oamenii ceilalți, cu străchinile, așteptau flămânzi, și nimeni nu băga în samă venirea străinului. Dar după ce se împărțiră feliile mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în spate într-o vălcea... Așa a venit boieru-ntr-o sară aici în perdea și l-a găsit... și l-a îmblânzit cu vorba și l-a luat în slujbă. Iaca de-atunci e Faliboga la noi, și are boieru un slujbaș ca un zăvod... fără hodină, fără milă. Într-adevăr se arată a fi om aspru și vrednic, zise Niță Lepădatu. Moș Irimia Izdrail, cel mai bătrân dintre toți, se uita gânditor la cel nou venit. Da’ tu, băiete, grăi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
suit la munte ș-am coborât la vale... Mulți cai am furat noi ș-am prefăcut... Ș-am stat și-nchis. Ș-am fugit. Și Iana m-a găsit ș-aici... Ș-acuma, iacă, măi oameni buni, m-am făcut slujbaș cu credință... Da’ voi tot nu mă știți cine sunt eu... Și m-apucă așa un foc, parcă m-aș duce... Ș-atuncea mă uit la Iana și beau câte-o leacă... Iana zice cu ochii: Haide!... da’ eu îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rămăsese tot umedă. Pâcle alburii stăpâneau întinderile; soarele nu se mai arăta, parcă trecuse în alte zodii, să lumineze alte lumi. Prin jurul curții, bordeienii umblau călări, ducând vitele la adăpost și întorcându-le înapoi în șoproane. Pe la hambare și coșere, slujbașii umblau greoi, cu sumanele înflorite de bura negurilor. Numai glasul lui Faliboga răzbătea cu putere prin toate dosurile, și iapa lui albă fugea la trap pe cărări glodoase. Niță Lepădatu stătu o zi întreagă la hambare, ca să aleagă opinci pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
voce gâlgâită de om gras, cu gâtul scurt. Își scoase mănușile groase de lână c-un singur deget, își înălță căciula de pe sprâncenele roșcate și-și dădu pe umeri gulerul. — Ce vânt te-aduce pe la noi, domnule primar? întrebă Faliboga. Slujbașul stăpânirii se întoarse; buzele groase i se întinseră a zâmbet. —Aha! dumneata ești, domnule Sandu?... Au venit și boierii, așa-i?... I-am văzut ieri, au trecut prin comună. Da, au venit; acum avem și stăpână... grăi Faliboga dând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și băutură. Știau că trec într-un an nou și se înveseleau în căldura bordeielor. Își făcură rândul la mâncare și băutură și ciobanii și haidăii care făceau de strajă în perdele. Iar Faliboga până cătră ziuă și-a cercetat slujbașii, ca să nu fumeze în stuh și paie și să nu cadă între vite. La așa zile mari e îngăduit oricui să se amețească; dar amețeala poate fi și cu primejdie uneori. Într-o sară, pe după Bobotează, prinse iar a juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
valea cealaltă, la malul Moldovei, o curte care acuma s-a dărâmat. Au rămas numai niște urme de temelii și câțiva peri bătrâni și scorburoși dintr-o livadă veche. În acel loc, la curtea lui Iorgu Canta, trăia, între mulți slujbași ai moșiei, ș-un vătaf, Alexa Grecu, pripășit de prin lume, gospodărit și așezat pe lângă boier. Acest Alexa Grecu era însurat și zuliar; și când umbla călare prin lanuri și pe la mori, întruna își vâra degetele în barba-i neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]