2,424 matches
-
o fi lăsat? Era mama Doinei, legal îmi putea lua copilul, rămîneau amîndouă în vînt, fiică și nepoată de reacționar... Cînd socru-miu a fost reabilitat, a vrut să mă lase ea, dar cum situația mea era incertă..., noroc de soacră-mea, care a convins-o. Apoi, timpul, obișnuința... Și uite-așa, uneori, noaptea, acasă, la ceasurile astea, în fața ceștii cu cafea, stau și mă gîndesc: ce-am realizat?! Vin obosit, extenuat de tot felul de treburi și, ca un adolescent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
petrecerea, poate se limpezește situația spune Mihai, amintindu-și că Maria, cînd a venit la el, a insistat pentru petrecere. Buuun continuă Săteanu. Ce mă fac însă cu alt aspect al situației? Acum nouă ani, cînd Bujoreanu a fost reabilitat, soacră-mea m-a acuzat c-aș fi dat o declarație, care a contribuit la ținerea ei fără serviciu un an jumate. Am fotocopia declarației, semnată de acest tip, Teofănescu, pe atunci asistent al lui Bujoreanu și prieten al Mariei. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
telefonice peste tot... Trebuie să răscolesc toată casa! Și totuși, cum să-i fi spus Maria, cînd nu-l poate suferi?! Oare?! Mihai nu-i urît, nu-i prost, ceva experiență are... Ce, eu cum de-am cucerit-o pe soacră-mea?, ce viscol!, ca acum... Mai bine-o luam pe ea de soție, Doina are dreptate, prea ies scîntei cînd ne întîlnim. Nu, nu cred că Mihai știe ceva de mine și Coca; s-ar fi dat de gol, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să creadă, mai degrabă ar fi crezut că Doina nu-i a ei, da'-i seamănă... "Leit Aglaia." Ce vînt bate afară! Cred că sînt ceva pagube în oraș. Mîine trebuie să fiu odihnit; să nu uit să-i telefonez soacră-mi la Iași, să ia cursa rapidă de prînz, ori, poate, îi trimit o mașină, un ARO cu două diferențiale, să fiu sigur că nu se întroienează. Singura femeie adevărată din viața mea... Ce s-ar fi ales din mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
acum. Iar maică-sa mă ocolește (nu cred că mă urăște cu patimă) pentru o declarație ce nu-mi aparține. Dac-aș ști că Maria se duce cu el, aș da naibii declarația; aș încerca s-o conving altfel pe soacră-mea, că nu eu am dat declarația, aș face o fotocopie cu o semnătură falsă, a altuia, nu a lui Teofănescu, numai s-o ia Teofănescu pe Maria de pe capul meu... Altfel aș fi văzut dacă s-ar ști că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în două. Trebuie să mă interesez, să întreb, e prea de tot" îl străfulgeră un gînd, lăsîndu-l perplex, apoi, ca să nu se dea de gol, se răsucește pe călcîie și iese, trîntind ușa cu putere, mînat de un singur gînd: soacră-sa, fosta femeie superbă, singura cu adevărat din viața lui, care îl urăște pe nedrept... *** "Prea am stat deoparte mereu!... Cînd a venit la noi, cu Doina în brațe, vorbea cu atîta siguranță, aproape cu cinism, că mă și speriasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
odihnesc inginerii ce fac de noapte ca ofițeri de serviciu. Alături de biroul secretarei, pe o măsuță, stau două telefoane: unul intern și celălalt, negru, mare, vechi, interurban, cu două linii. Săteanu, tremurînd de nervi și de furie că acasă la soacră-sa nu răspunde nimeni, își prinde capul între palme și, închizînd ochii, ascultînd vîntul din fereastră, cu bărbia sprijinită de receptorul telefonului interurban, retrăiește în amintire clipele serii cînd a mers la vila familiei Bujoreanu; profesorul era chemat la București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-n urmă cu șaptesprezece ani. Spune ce vrei. Du-te la maternitate și controlează în registrul de intrări din octombrie, noiembrie 1954, să vezi ce scrie la numele Bujoreanu... Voi sînteți nebuni, ce v-a apucat? Care noi? Tu și soacră-ta. A venit săptămîna trecută la mine s-o ajut să legalizeze fotocopia unei rubrici din registrul de internări: "Maria Bujoreanu, 40 de ani, profesoară, internată pe 23 octombrie 1954, a născut pe 24 octombrie, fetiță, 3 kilograme și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fie aproape toți am colaborat și mai colaborăm încă. O limpezire semnificativă a apelor nu s-a produs. Aceeași imagine se construiește în clipa de față cu privire la averi: politicienii declară care mai de care că au două treimi din casa soacrei, un sfert dintr-un petic de pământ, acțiuni la societăți aflate în lichidare, o mașină la mâna a doua, un caniș pe care-l iubesc nespus sau, pur și simplu, nimic - au dat totul fiilor și fiicelor și ei sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Turcia! Se masturbează-n Grecia și borăște-n Brazilia... Slăbește-mă cu idioțenii raționale, e peste tot și de oricând! Pă’ ce? Ieream proastă să-l construiesc, XY, care are 48 de ani, azi bea și-și bate amanta sau soacra, mâine se sinucide, poimâine îl calcă metroul? Fratello, eu scrisei ca-n transă, douăzeci de pagini pe zi, când e El, când e Ea... n-are decât să le așeze cei de la editură. E treaba lor! Ciulește-aci urechea la bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Ce-ai făcut, idiotule? Cap sec... Oprește, ai pus aiurea... Mitică trage nervos paginile de pe bandă. - Tu nu vezi, ’tu-ți gura... cui te-o făcut, că-s în oglindă? Ce-i asta? Și culorile alea îs ca-n cozonacul soacră-tii! Dă jos, scoate tot! O să-ți tai din leafă! Băi, cretinule... - Noroc, profesore! N-am decât handicapați, ăștia habar n-au de meserie! Acum îți vine totul pe calculator, pe calc și tot îs încălțați. Lasă că și ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tocată la rațe, să se scarpine prin diverse locuri, unele mai rușinoase, și să le apară pete roșii pe față. Prăjina, genul care la șaizeci de ani iese pe sticlă și-și exprimă regretul imens că nu i-a spus soacră-sii, în ultimii douăzeci și cinci de ani, c-o iubește, prăjina terminase deja un pachet de șervețele, s-oprească șuvoiul lacrimilor de compasiune. - Cât de crunt lovește viața... - Păi... Copilul, fetiță, n-avea nici două kile când a venit pe lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nemulțumiri. O găsiră instalată într-un fotoliu, din care nu se mișcă pe tot parcursul discuției. Ea le privi lung pe cele două vizitatoare, în timp ce Ștefan aranja pe măsuța din fața lor câteva prăjiturele cumpărate de la cofetărie. Frumusețea Luanei întunecă chipul soacrei mari. Când tânărul se așeză lângă ele, ea îl apostrofă acru: Dacă tot aveai de gând să te însori cu o prințesă, măcar să fi luat una veritabilă. Așa știam și noi o socoteală. Familia Leon nu ripostă. În ciuda insatisfacției, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
farfuriile, se rezema de pereți, se clătina la fiecare pas. Radu o certa și-o trimitea în pat, chinuit de gândul că i s-ar putea întâmpla ceva rău. Din pricina felului smuncit de-a fi, el intră în conflict cu soacra încă din prima zi. Iubind-o pe Luana fără măsură, femeia nu accepta ca el să-i dojenească fetița pe care o crescuse cu atâtea sacrificii. Când va avea copii, n-avea decât să-i mustre pe ai lui. După cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și să n-o interpeleze nimeni, Sanda se ofensa la orice critică, la cel mai mic comentariu. La rândul lui, independent și voluntar, Radu nu suporta să i se dea ordine ori să i se facă observații. Se ciorovăiau zilnic, soacra culcându-se plângând, ginerele bodogănind în pat, lângă soția palidă și suptă. Într-una din zile, el avu proasta inspirație să facă observația că vedea gravide pe stradă cărând sacoșe de la piață cu un elan demn de toată invidia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bucure și distreze la fel ca toată lumea. O parte dintre colegi veniră însoțiți de partenerii de viață și în scurt timp se creă o atmosferă de familie numeroasă și unită în care, fiecare, după larghețea inimii, povesti despre neamuri, copii, soacre și alte ființe dragi. Cristian Bariu și Luana Noia erau printre aceia care nu se puteau bucura de o astfel de spovedanie. Bărbatul, singur și dezamăgit de viața personală, evita orice discuție pe această temă în timp ce femeia, deși s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cusur, împietrite în nemișcarea unor marionete pe care le-a părăsit păpușarul, uneori sau scufundate în curgerea cleioasă a unui cotidian cenușiu, amorf; acolo, personajul e "ca frunza-n vînt", luptă pentru existență, se agită în raporturi de forță (noră/soacră, soție/soț, mamă/fiu, tată/fiică etc.) ori caută prin niște birouri din care lipsesc rolele de calcul. "Portretele în mișcare" constituie miza prozei Doinei Popa; ea "pictează", cu același meșteșug, brute și ingenue, personaje secundare (cum e, de pildă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zeroul dreptunghiular, verzui, fosforescent, observă că nu mai are decât foarte puțină rolă și plecă pe la celelalte birouri să împrumute. Ea terminase cota de rechizite la care avea dreptul. Se duse mai întâi la Rita, acolo află că divergentul cu soacra sa nu se aplanase deloc, aia face grevă, spuse, nu mai vrea să stea cu copiii și gata, zace în camera ei cât e ziua de mare, eu mă mir că nu amorțește de atâta stat în pat. Copiii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de calcul, întrebă când află ce dorește Carmina, de unde naiba? Uite eu o folosesc și pe față și pe spate, știi că la magazie nu se găsește nici dram. Nici măcar de sămânță. Pare a fi foarte amărâtă de conflictul cu soacră-sa. Acum, de îndată ce pleacă de la birou se duce întins acasă, să vadă ce au mai făcut nebunii ăia de copii, vecina de jos o sună de două ori pe zi, doamnă, îi zice, înțeleg, sunt copii dar ei tropăie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să le fac? Înainte mai treceam pe la vreo prietenă, mai treceam pe la magazine, acum merg trap acasă! Și soțul ce spune de toate astea? El? Nimic. Nu-mi dă dreptate nici mie, nici ei, tace ca peștele. Într-o zi, soacră-mea era în baie, obișnuiește să intre în apă opărită de-a binelea și de multe ori îi vine rău, vedeam că nu mai iese și-i zic lui, du-te mă, în baie și vezi ce-i cu mă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și și-a văzut de treabă. Se pregătește să dea un examen și, dacă l-o lua, apoi în doi ani cât o să lipsească, să vezi atunci fericire pe mine. Ori crăp eu, dar nu am nici un gând, ori crapă soacră-mea. Lupta pentru existență, dragă, cine-i mai puternic supraviețuiește. Rita este o ființă expansivă, absolut exteriorizată, spune tot ce are de spus la momentul respectiv, și bine și rău, nu lasă clipa să treacă. Dacă se întâmplă să greșească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și o trăgea de mână spre casă. Hai, hai, hai, repeta, din când în când își afunda nasul pistruiat în buchetul de toporași. Se emoționase. Ce mă bucur că ai venit! Mă plictiseam la greu! Câteva minute mai târziu, după ce soacra Elenei le servise cu cafea și dulceață, etalându-și serviciile scumpe, consideră că sosise momentul să le lase pe cele două surori singure, să poată sporovăi în voie, de-ale lor. Constatară, jenate, că nu prea aveau ce să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ajunsă la ea acasă, îi privi pistruii lățiți pe fața umflată, străină. Părul roșcat îl avea strâns în coamă. Mesteca cu o lingură mare de lemn în ceaunul unde fierbea magiunul. După câte spunea, Ștefan era plecat la serviciu iar soacra sa în hală după pește. Burta mare, țuguiată îi împungea capotul moale, lucios, din zanana. De la ea află că mama lor se dusese la un frate al ei care era inspector într-un alt oraș. Se pare că îi găsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atunci când o veni nevastă-sa și, râzând, făcu gestul pălmuirii cuiva, că aici dumneaei plătește ca să fie luată la palme și acasă nu pot s-o ating nici măcar cu o vorbă că sare de fund în sus și ea și soacră-mea, îmi scol toată casa în picioare. Aflată în casa părinților Carmina se simți dintr-odată liniștită, despovărată de griji și de resentimente. Se schimbă de haine, luă un capot al mamei și odată cu veșmintele parcă-și lepădase toate îndoielile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cel puțin certitudinea că lupta va fi scurtă, nici nu avea timp să se îngrozească, puțină orbire și era suficient: Cel puțin ÎNCERCASE. După mimica Fanei, Carmina înțelese că femeia îi spunea ceva important. Am lăsat-o pe Ela la soacră-mea. Nu m-ar fi deranjat, Ela e un copil potolit, dar are o atenție involuntară este, mereu pe fază când simte că se vorbește despre Dimitrie. Firește, nu înțelege tot, limbajul nu-i este bogat, dar devine alarmată, pândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]