629 matches
-
nu era cinic, nici Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât greșesc cei care-i cantonează pe Diogene și pe Aristip în rolul de mici socratici, sau chiar de socratici minori. Ca și Socrate, și în aceeași măsură ca el, cei doi concentrează o putere de foc considerabilă dacă sunt luați așa cum sunt. Este inutil să fie asociați altei cauze decât a lor: faptul divers provocator
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Aristip hedonist, dacă ne limităm la neînțelegerile și aproximările asociate cel mai adesea cuvintelor și numelor proprii reduse la niște caricaturi. Astfel încât greșesc cei care-i cantonează pe Diogene și pe Aristip în rolul de mici socratici, sau chiar de socratici minori. Ca și Socrate, și în aceeași măsură ca el, cei doi concentrează o putere de foc considerabilă dacă sunt luați așa cum sunt. Este inutil să fie asociați altei cauze decât a lor: faptul divers provocator, vorba de duh, poanta
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
măsură ca și sofiștii sau materialismul abderitan, din filosofia presocratică: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului ca fiind în regulă. În loc de asta, mici socratici, ei mucegăiesc în subsolul istoriei ideilor, unde trebuie să-i căutăm și să-i găsim pentru a-i scoate la lumină. Ansamblul anecdotelor referitoare la Aristip din Cirene are aceeași semnificație: ele constituie o formidabilă mașină de război antiplatoniciană. Într-
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
scris și nu a gândit decât pentru a combate aceste două gândiri niciodată citate, dar care-l preocupă, din câte se pare, tot timpul? Pentru că Aristip din Cirene nu e citat niciodată în opera completă a filosofului, ca să zicem așa, socratic, decât o singură dată, și atunci cu perfidie... Platon povestește sfârșitul lui Socrate, îi descrie ultimele clipe, subliniază absența filosofului din Cirene, care locuia nu departe, la Egina, și lasă deci să se înțeleagă că ar fi putut fi prezent
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Această caricatură îi amuză pe cei care vor să se dispenseze astfel de o analiză, de o critică și de un real efort de reflecție asupra unui corpus căruia îi refuză până și dreptul de a fi așa ceva. Pe scena socratică se joacă o piesă la fel de serioasă ca în tratate, disertații, expuneri și alte forme recunoscute în cadrul profesiei... 5 Proxenet al înțelepciunii? Banii, iată primul casus belli! Pentru că, asemenea sofiștilor, contemporanii săi, Aristip lua bani pentru lecțiile sale... Ceea ce un platonician
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
simplul fapt de a fi. Ulise este credincios promisiunilor pe care și le face lui însuși, el dă dovadă de niște virtuți sublime: putere de a îndura, obstinație, curaj, capacitate de a suporta singurătatea, stăpânire de sine, tot atâtea calități socratice... Tot așa, Ulise nu se lasă prins în mrejele iubirii, ale dorinței, ale sexului ori ale femeilor: el refuză avansurile nimfei Calypso, care-i promite eternitatea dacă acceptă să rămână cu ea pe insula Ogygia, apoi construiește în câteva zile
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
mai pregnant decât cel al lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. Între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a evita comunicarea, dialogul și dezbaterea. Alegând un personaj sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trăsăturile pe care le reproșează lui Gorgias, lui Protagoras și alor săi: o pasiune maladivă pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde enorm de mult timp disertând asupra unor digresiuni inutile pentru avansarea unei reflecții asupra subiectului. Atâtea pagini despre ceea ce este asemănător și neasemănător, finit și infinit, limitat și nelimitat, atâtea digresiuni
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Paris, în vreme ce eu nu mă duc nicăieri. În orele pierdute în ultimii ani cu conversații insipide aș fi putut învăța chineza sau sanscrita” (28 august 1972 Ă 439). Nu-i vorbă, lui Cioran îi place flecăreala, conversația, cazuistica. E un socratic, preocupat nu de adevăr, ci de plăcerile asigurate de vocația sa malițioasă. Ajuns în Scoția, regretă, ce-i drept, cu vreo douăzeci de ani mai devreme, locul în care putea flecări: „Scoția e o țară minunată. Însă stilul de viață
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
suprem, în timp ce convorbirile cu soția (Ea 2) se desfășoară într-un cadru de un raționalism camilpetrescian, nu mai puțin seducător. Aici replicile sunt remarcabile prin tensiunea controversei pe o temă dragostea în care credeam că s-a spus totul. Dialogurile socratice despre iubire (suferință, trădare, ruptură și moarte) merită să fie citite cu toată atenția pentru că (iată, poate, o definiție a talentului literar) autorul știe "să citească gîndurile", să stimuleze structurile intelectuale amorfe din mintea cititorului. Inserția fantasticului în real vîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
se elibereze puțin cîte puțin de tutela feudală și să devină ființe independente. Proprietatea ar fi, deci, o sursă de independență? Asta contrazicea tot ce spusesem pînă atunci în Grupul celor Zece. J.B. Nu trebuie să uităm că, în Simpozionul socratic, discursurile despre libertate erau însoțite de libații și că stăpînii erau serviți de sclavii aflați la dispoziția lor. Unii își imaginau că vor obține libertatea ieșind din sistemul proprietății, în vreme ce era tocmai dimpotrivă. Cea dintîi proprietate ești tu însuți. B.C.
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
în genere inductiv, dar tinde spre constituirea unei scheme abstracte, spre "un tip ideal" în sensul acreditat de Max Weber. Am putea vorbi aici despre un fel de maieutică realizată prin dialog cu sine însuși, despre un demers de tip socratic, pe care Dilthey îl întreprinde pentru a descoperi Ideea de filozofie, ascunsă dincolo de imperfectele ei întrupări în diverse sisteme metafizice înțelese ca Weltanschauungen. El vizează desprinderea trăsăturilor formale și de substanță ale viziunilor despre lume, adică reliefarea unor caracteristici structurale
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofică sau nu cumva este o viziune ce aparține "domeniilor limitrofe") și să stabilească unde este locul sistemului respectiv din punct de vedere tipologic. De aceea, nu întâmplător am afirmat la începutul lucrării că demersul său este unul de tip socratic (vezi Cuvântul introductiv). Spuneam că Dilthey nu-și propune să dea definiția Filozofiei (vezi și infra nota 81). Ca să fi vrut să ofere această definiție, și nu o definiție a filozofiei, autorul ar fi trebuit să fie convins în primul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
oamenilor. Titanii l-au ucis pe Dionysos Zagreus, iar păcatul lor s-a transmis oamenilor, care suferă acum. 2. Perspectiva biblică. Păcatul a fost săvârșit de Adam și Eva, care au gustat (deși era interzis) din Pomul cunoașterii; 3. Perspectiva socratică potrivit căreia a fi nu implică accesul la cunoașterea adevărată; 4. Perspectiva kafkiană. Acuzația "inculpatului" din elegie se aseamănă cu acuzația personajului kafkian din "Procesul"; 5. Perspectiva rațională. Omul înzestrat cu rațiune s-a rupt de universul din care face
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dacă nu omul instruit, capabil de analiză, de "disecție" critică? Ani de-a rândul, intelectualii poloni au străbătut țara în lung și în lat, rostind conferințe pe diverse teme, organizând universități itinerante, pregătind societatea pentru schimbările ce se puteau întrezări. Socraticul "cunoaște-te pe tine însuți" implică, în fond, la acest nivel, datoria de a-i lumina pe ceilalți membri ai comunității. Critica e arma lor, instrumentul pe care contează sub unghi cognitiv, ca și în lupta cu prejudecățile, obscurantismul, intoleranța
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Cioran, susținea că justificările în fața voinței de a trăi sunt multiple. E un fenomen etern: prin intermediul unei iluzii pe care o extindem asupra lucrurilor, flamanda voința găsește întotdeauna un mijloc ca să ne rețină în viață. Pe unul îl ispitește plăcerea socratica de a cunoaște și iluzia că își tratează, astfel, veșnică rană a faptului de a exista, pe altul îl seduce frumusețea artei, "că să nu mai vorbim despre iluziile vulgare și aproape mai puternice pe care voința le are pregătite
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
să se limiteze la menținerea egalității; el va trebui încă să dirijeze producția și repartiția produselor"28. Ca guvernămînt politic, filosoful atenian propune o formulă intermediară între monarhie și democrație, apropiată de cea a monarhiilor constituționale moderne. În autentic spirit socratic, Platon este un moralist și aceas-ta îl apără de acuza unora de comunism avant la lettre. Opera sa a constituit "veritabilul punct de plecare al filosofiei economice și sociale în civilizația noastră"29. Xenofon a trăit între anii 430-355 î
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Hayek și de alți gînditori liberali, este în cel mai bun caz un miraj, iar în cel mai rău o rețetă pentru întoarcerea la starea naturală. Nici o societate umană nu poate spera să se apropie măcar de idealurile areopagitice și socratice ale lui Mill sau Popper"43. Comunita-rienii, conservatori, consideră "individul suveran" al ideologici liberale ca un miraj, pentru că înainte de libertate spun ei oamenii au nevoie de un cămin, de instituții, de un mod de viață propriu. La ce bun însă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
bene!) cea de scriitor. Protejat de persona, Camil Petrescu ni se înfățișează din perspectiva personalității sale orgolioase și ironice. Nu este în intenția noastră să dezvoltăm ideea, făcând apel la binecunoscutul studiu al lui Jankélévitch. Să amintim doar că "ironia" socratică avea la bază simularea ignoranței și, în mod asemănător, procedează și personajul-narator: "Numai scriitor știu că, oricât aș vrea, orice aș face și oricât m-aș stoarce, n-aș putea deveni niciodată, și de aceea stau cu sfială alături de cei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
concepte. 2. Descoperirea deductivă Elevii învață pe baza raționamentului deductiv să facă aplicații prin particularizare și individualizare, prin căutarea de exemple în care se regăsesc trăsăturile solicitate. Această descoperire, poate fi simplu deductivă, semideductivă și ipotetico-deductivă. c. Descoperirea simplu deductivă (socratică) are loc pe baza întrebărilor puse elevilor la care ei răspund prin propoziții particulare care determină aplicarea unor sensuri generale. d. Descoperirea semideductivă nu conduce la însușirea de cunoștințe, ei înțeleg numai materialul științific în care operează. Se poate spune
Metodica predării - învăţării specialităţilor agronomice by Carmen Olguţa Brezuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1643_a_3160]
-
de stilul cu totul aparte al gândirii sale, fără să-l poată totuși urmări bine. O presupunere confirmată și de unele relatări ale foștilor săi studenți: „S-a spus că Wittgenstein a fost un exemplu viu de practicare a metodei socratice deoarece adesea lecțiile lui constau într-un schimb de întrebări și răspunsuri între el și cei prezenți. Se pare că avea dificultăți să producă o lecție închegată. În mod evident, încerca să elaboreze totul din nouă Mi s-a spus
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
mult de modul de a face filozofie pe care îl ilustrează această scriere. Observația lui Engelmann a fost că dacă în Tractatus găsim întrebări și răspunsuri, apoi mai târziu Wittgenstein ar fi trecut de la forma categorică a propoziției la întrebarea socratică.27 Iar Alice Ambrose, una din persoanele căreia Wittgenstein i-a dictat Caietul albastru, a exprimat opinia că pentru el Tractatus-ul era deja de pe atunci „filozofie în sens tradițional“28. În sfârșit, Stephen Toulmin, care a fost studentul lui Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
situații în care noi toți am fost deprinși să le utilizăm învățând limbajul. Filozofii își îndreaptă adesea atenția spre expresii, le examinează, pentru a spune așa, într-un vacuum, în afara contextelor în care sunt deprinși oamenii să le folosească. Întrebările socratice din dialogurile lui Platon, „Ce este binele?“, „Ce este virtutea?“, constituie bune ilustrări ale acestei mișcări pe care o fac filozofii. Numai cel care se întreabă ce este timpul în genere va fi tentat să fie indus în eroare de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
accentuează emfaza. Tocmai această retorică a insistenței grandioase însă atrage atenția asupra altei posibilități de lectură, căci ea subminează solemnitatea imprimată confesiunii lirice printr-o doză consistentă de ironie, subterană sau străvezie. Ironia și cele trei fețe ale sale (ironia socratică metodologică, ironia romantică gnoseologică, respectiv ironia radicală ontologică) au constituit, cum se știe, unul dintre subiectele predilecte de meditație ale eseistului Mihai Ursachi. Ne interesează, aici, considerațiile acestuia despre temeiul ontologic al ironiei, care ar justifica pe deplin, în opinia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
chiar era de nevoie numai ca să fixeze pe ea Archaeus" (Eminescu: 2011, II, 316). Vom realiza, ca o paranteză introductivă, studiul comparativ al variantelor definiționale pentru alegorie, în ideea de a ne apropia lectura lui [Archaeus] ca pe un dialog socratic despre intertextualitate. Figură macrostructurală de tip complex. În mod tradițional, este privită ca o suită de metafore, deci de figuri microstructurale.[...] Ea consistă din a ține un discurs despre subiecte ab stracte (intelectuale, morale,psihologice,sentimentale, teoretice), oferind pentru aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]