717 matches
-
mai greoaie. E un fel de axiomă, pe care n-o poate demola nimeni. Mă întreb totuși de ce... Să vedeți. Recitesc Levantul lui Mircea Cărtărescu și deodată îl aud (înțelegeți cum vine) pe autor: „Tu, care cetești Levantul tolănită pe sofa,/La bulgari văzuși alalteri filmul E la nave va?“... (Levantul, Editura Cartea Românească, 1990, p. 160) Ei, da, „alalteri“ e o zi din perioada comunistă, când televiziunea română transmitea aproape exclusiv programe de glorificare a lui Nicolae Ceaușescu și filme
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
Cartea Românească, 1990, p. 160) Ei, da, „alalteri“ e o zi din perioada comunistă, când televiziunea română transmitea aproape exclusiv programe de glorificare a lui Nicolae Ceaușescu și filme de propagandă comunistă. Iar la televiziunea bulgară puteai vedea - tolănit pe sofa - E la nave va, alte filme de artă autentice, dar și alte programe TV decente, de care România cea tot mai cenușie uita încetul cu încetul. Apropo, tot în anii aceia un pachet de țigări BT (Bulgar Tabak) bătea orice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
papagalilor și În aroma specială a bunicilor mei, un amestec de naftalină și hașiș. Și-a croit drum pe lângă biroul ticsit cu cărți al bunicului și pe lângă colecția lui de discuri cu rebetika. În cele din urmă, ciocnindu-se de sofaua de piele și de măsuța circulară de alamă, a dat de patul bunicilor și, sub el, de cutia pentru viermi de mătase. Cioplită din lemn de măslin, puțin mai mare decât o cutie de pantofi, aceasta avea un capac de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
săptămână de săptămână Milton Stephanides se scuza ca să se ducă În dormitor și să cânte la clarinet În fața geamului. Acum, cu Desdemona mânându-l de la spate, veni jos s-o vadă pe Gaia Vasilakis. Tânăra stătea Între părinții ei, pe sofaua durdulie de culoare verde marin, ea Însăși o fată grăsuță, Îmbrăcată cu o rochie albă cu crinolină, tivită cu volane și cu mâneci bufante. Șosetele albe, scurte, aveau și ele volane. Îi aminteau lui Milton de mileul care acoperea coșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Când Capitolul Unsprezece era plecat, nu așteptau să mai urce În dormitor, ci foloseau camera În care se nimereau să fie atunci. Au Încercat canapeaua roșie de piele din bibliotecă. S-au Întins pe păsărelele albastre și bobițele roșii de pe sofaua din camera de zi și de câteva ori s-au așezat chiar pe linoleumul gros din bucătărie, care avea un imprimeu cu cărămizi. Singurul loc În care n-au ajuns a fost subsolul, pentru că acolo n-aveau telefon. Ședințele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Ce ne facem fără ele?" Este îmbrîncit violent de ofițer. Se produce o busculadă, camera se clatină, reportera strigă ceva panicată și... ...imaginea se schimbă. Ne aflăm într-un living superb, cu o mare plantă ornamentală într-un colț, lângă sofaua pe care două femei discută despre avantajele unei anume mărci de dezinfectant pentru WC-uri. Produsul vechi nu reușește să pătrundă peste tot unde se oploșesc microbii. Cel nou însă îi urmărește până-n cotloanele lor cele mai întunecoase. Un mic
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
oasele i se topiseră toate, a fost ea în noaptea asta. Rămasă goală, nu s-a întins "voluptuos" pe pat, ca în scenele clasice, ci a rămas în fața mea, mîngîindu-mă și strîngîndu-mă-n brațe. Abia apoi ne-am lăsat amândoi pe sofaua cu cearșafuri boțite. Toate femeile rămase goale sânt frumoase în semiîntunericul albastru al serilor de iarnă, au toate atunci ceva grav și vrăjitoresc... întîlnirea noastră a fost scurtă, stângace și violentă. Paroxismul m-a golit parcă nu doar de conținutul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ales atmosfera care-i înconjura, ningea pe marile ferestre și, privind zăpada care cădea oblic, aveai senzația că sala de clasă zboară spre cer ca o rachetă. După a treia ușă era o fată doar în chiloți, tolănită pe o sofa într-o cameră necunoscută și zgîndărindu-și cu unghia un coș de pe pulpă. (Știu abia acum cine era: amica mea, arhitecta, cu care am trăit câteva săptămâni cu trei ani în urmă.) A patra ușă, odată deschisă, dădea în plină pădure
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
a așezat solemn la masa lui de lucru, spunând că acum și-a făcut datoria aici, pe pământ. După aceea scosese coniacul Napoleon din spatele cărților, servindu-i pe toți. El însuși bău plin de satisfacție licoarea aurie, așezându-se pe sofa alături de Charlie. Cu mâna dreaptă apăsă rând pe rând mâinile celor de față, spunându-le: „Vă iubesc!“. Apoi se aplecase ușor către Charlie și se stinse brusc, cu un surâs enigmatic pe buze. Cei de față au fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
eliberat de multe păcate care-i îngreunau conștiința. În fiecare dimineață, Beppo urca scările tipografiei, acordând acestui „signore“ un gând pios. În acest fel se întărea în spirit, pentru că se simțea mereu obosit, vrând mai degrabă să se arunce pe sofaua albastră decât să muncească. Nu-l mai țineau puterile. La începutul activității sale avusese cinci angajați. Acum era numai el și fiul său, Benedetto, care încerca să țină toate activitățile în echilibru. Edith, soția lui Beppo, venea în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de nevoie cu imagini pornografice, cade dintr-odată într-un somn ciudat. Somnul lui Oblomov. Somnul inimii. Slavă Domnului că Benedetto e mereu în tipografie pentru a se îngriji de mersul lucrurilor. Când îl vede pe tatăl său moțăind pe sofa îi șoptește încetișor într-o ureche: - Grație acestor pornografii vom călători și anul ăsta la Oceanul Indian. Tatăl mai mult se preface că doarme ca să nu-i răspundă nimic fiului, mai ales despre speranțele pe care și le-a pus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
explică Benedetto mândru. - Aldrovandi? Ce mai e și asta? Un nume vechi pentru o nebunie nouă? explodă Edith cu ochii ei negri în flăcări. Benedetto n-a mai spus nimic și nici Beppo, care s-a așezat din nou pe sofaua albastră, gândindu-se la Gian Galezzo Visconti. El fusese îndeajuns de nebun ca să construiască domul din Milano. Fără îndoială, acel minunat bărbat avusese multe necazuri cu muierile, chiar mai multe decât avusese el cu Edith a lui de când se căsătoriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
imediat rucsacul lui Benedetto. Era fericită, ca în transă, și nu-și putea ascunde bucuria. Dar Beppo era ca lovit de fulger. După câteva minute a dispărut pe ușă, îndreptându-se glonț către tipografie. Se trântise ca un balot pe sofaua albastră. Gândurile i se roteau prin cap ca un vârtej de apă. „Fiul meu m-a trădat!“ bombănea el. „El, inima inimii mele!“ În viață nu mai era nimic în care să mai creadă. Ani de-a rândul plănuise pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
niciodată nu vor mai călători la Oceanul Indian. Jacopo fusese angajat la tipografie și afacerile mergeau bine. În apropierea vacanței de vară, toată familia se hotărâse să meargă la munte. Cu două zile înaintea călătoriei, Beppo ațipise ca de obicei pe sofaua albastră din tipografie și nimeni nu-l mai putu trezi niciodată. Toți au fost șocați de moartea lui Beppo. O moarte fulgerătoare. - Era sănătos, de ce o fi murit atât de repede? - Dorul de apa oceanului, a spus Jacopo. Și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
aceea cum bea apă cu acel gest grațios al păsărilor, ridicându-și capul ca apa să-i alunece pe gât în corpul extrem de fin, tremurând ușor de fericire. Ca și cum, în sfârșit, atinsese pământul țării lui natale. M-am așezat pe sofa și l-am privit îndelung, până când am căzut în somn de mulțumire. Când soțul meu s-a întors, m-a luat în brațe și m-a dus în patul nostru. Ziua următoare am dus înapoi „palatul“ lui Sucki la magazinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fusese cu atâta discreție identificat ca fiind identitatea cele mai importante mașini care existase vreodată pe Pământ. Îi legară picioarele cu o sfoară la glezne și la genunchi. Încheieturile și brațele îi fură încătușate la spate. Și fu întins pe sofaua care se afla lângă peretele din fața celui unde se așezaseră din nou acei indivizi. - Să stai acolo! comandă rotofeiul. Domnul Blayney trebuie să sosească. "Blayney" - spuse Gosseyn. Dar nu-l rosti cu voce tare. După ce auzi numele acela, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
pecetea dizolvată a unei mâini de aburi roșietici. Apoi, mâna Ginei coborî pe umărul meu, identificîndu-se cu imaginea ei reflectată. Nu mai era nici o diferență între noi, cei din realitate, și din oglindă. Cu pași șovăitori, ea se reîntoarse pe sofa, își așeză sub cap o pernuță cu franjuri de mătase și peste câteva minute dormea. E singura ființă din câte cunosc care doarme cu ochii deschiși. Fixitatea privirii, contrastând cu mișcările pieptului din timpul respirației, îi dau atunci aspectul unei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
clipsuri verzi smarald la urechi, Gina privea cu franchețe direct spre noi. Poate mărimea naturală în care imaginea ei se proiecta pe perete, sub primul șir violet de icoane pe sticlă, mi-a inspirat gestul neașteptat: m-am ridicat de pe sofa și m-am așezat, lângă perete. Imaginea Ginei se proiecta acum pe fața mea, chipurile noastre se amestecau. Cu ochii licărindu-i în întunericul de lângă becul strălucitor al diascopului, Gina îmi spuse amuzată că așa ar putea arăta copilul nostru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de o zodie foarte puternică, Taur sau Scorpion, care să-i poată smulge acestui narcisism. În acea zi însă nu mă gândeam nici pe departe la implicațiile astrologice ale legăturii mele cu Gina. Ea stătea din nou lângă mine pe sofa, mîncîndu-și cu lingurița minusculă de argint dulceața de nuci verzi de pe farfurioară și îndemnîndu-mă, ca altădată, să beau din paharul de cristal vinul ușor, în care se simțea aroma de scorțișoară. Repetiția era posibilă: Gina era din nou fetița alintată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aceasta peste cea de data trecută. Ajungeam să nu mai știu dacă e toamnă sau primăvară, dacă am venit a doua sau a douăzecea oară în camera ei. Nu mai știam a câta oară am lăsat-o pe spate pe sofaua cu pernuțe fantezi, a câta oară i-am mângâiat sânii și mi-am trecut mâna peste spatele ei cu omoplații abia discernabili sub pielea caldă, uscată și alunecoasă, sub care simțeai un strat elastic de grăsime, a câta oară am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
concentrare dureroasă, unul dintre acei gnomi palizi. Am intrat apoi, printr-o ușă strâmtă, pe care n-o remarcasem, într-o cămăruță ca de mansardă, un "dulap" ca acela în care locuia Raskolnikov, cu afișe jupuite pe pereți, cu o sofa veche care ocupa mai mult de jumătate din spațiu, cu un mic raft de cărți pe care se aflau hârțoage vechi dintre, care îmi amintesc Cartea tibetană a morților, Fiicele focului de Nerval, Netocika Nezvanova de Dostoievski și un album
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lui Urizen. Una dintre aceste planșe fusese smulsă din album și prinsă cu pioneze pe ușa de lemn: înfățișa o femeie îngenuncheată, văzută din spate, privind într-o fântână. Deasupra ei, uriaș, strălucea un soare negru. Ne-am așezat pe sofa, iar Gina scoase de sub pat o cutie de pantofi plină cu tot felul de lucrușoare: globuri de pom de iarnă, păpuși cu capetele turtite, poze foarte vechi, bilețele și ilustrate, o seringă ruginită, un stetoscop. Cînd eram foarte, foarte mică
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
adânc, adânc, adânc de tot. Aici mă simt eu însămi." În timp ce vorbea, Gina, de mult transfigurată, devenise pur și simplu alta, o vrăjitoare ciudată, o călugăriță cu mâinile împreunate extatic. Am luat-o în brațe și am culcat-o pe sofa. Am făcut amândoi dragoste prima dată în viața noastră. Nu dintr-o pudoare, care nu-și are locul în paginile astea, voi spune prea puțin despre acele gesturi, acele senzații, ci pentru că, de fapt, n-am avut nici un moment conștiința
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din țâțâni ușa cu oglindă a șifonierului și-o aruncă pe jos. Un trosnet înfundat îi dădu de știre că oglinda se crăpase căzând cu fața în jos pe podeaua de unde strânsese covorul. Acesta zăcea, făcut sul, de-a latul sofalei, peste pernuțele fantezi de catifea și mătase portocalie. Trase pianina, care avea rotile, până în mijlocul camerei și sprijini de ea covorul persan. Muncindu-se groaznic, ridică sofaua în picioare și o propti și pe ea de pianina lucioasă. Se potrivea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
jos pe podeaua de unde strânsese covorul. Acesta zăcea, făcut sul, de-a latul sofalei, peste pernuțele fantezi de catifea și mătase portocalie. Trase pianina, care avea rotile, până în mijlocul camerei și sprijini de ea covorul persan. Muncindu-se groaznic, ridică sofaua în picioare și o propti și pe ea de pianina lucioasă. Se potrivea perfect între suporturile din bronz, pentru lumânări, sudate de capacul pianinei. Se opri să respire și își trase mâinile pline de praf peste tricoul galben care-i
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]