707 matches
-
-mă, Herr Gunther, oftă el. Unde-mi sunt bunele maniere? Doriți o băutură, ceva? Acel „ceva“ mi-a sunat bine, ca un pat cu baldachin, poate, dar am cerut o cafea Mocca În schimb. — Tu, Fritz? Schemm se foi pe sofaua mare: — Doar un pahar cu apă, mulțumesc, zise el umil. Six trase de șnurul clopoțelului, iar apoi alese un trabuc gros, negru, din cutia de pe birou. Mă invită să iau loc și m-am afundat și eu În cealaltă canapea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mi-am putut da seama dacă prezența mea acolo era un motiv de enervare pentru el sau nu, așa că mi-am propus să stau de vorbă cu el când voi avea ocazia. — Încă un lucru, zise Six, răsucindu-se de pe sofa. Să-mi aduci aminte, te rog, să recapitulez cu tine detaliile de organizare a Înmormântării, mâine la prima oră. Vreau să te ocupi tu de asta cât sunt eu plecat. — Prea bine, Herr Six. Cu asta, ne ură noapte bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Nu cred că s-au folosit explozibili. — Înseamnă că a fost un „spărgător de nuci“. — Poftim? — Un profesionist care se ocupă cu deschiderea seifurilor. Subliniez, trebuie să fi fost cineva foarte bun ca să descopere combinația. Six se aplecă Înainte pe sofa: — Poate că hoțul i-a forțat, pe Grete sau pe Paul, să-l deschidă, și după aceea le-a cerut să meargă Înapoi În pat, unde i-a Împușcat pe amândoi. Și după aceea a dat foc la casă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Întoarse și merse În camera din spate. — În vremurile astea, cred În legi cam tot atât de mult cât cred În eroismul lui Horst Wessel. — Horst Wessel? N-am auzit de el. Weizmann zâmbi și arătă cu vârful pipei fumegânde spre o sofa veche Îmbrăcată În jacard: — Ia loc, Bernie, și dă-mi voie să torn ceva de băut pentru noi. — Ei, nu mai spune? Încă li se dă voie evreilor să bea. Și mie care mai că mi-era milă de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
În simțiri. Am tras fumul printre dinții Încleștați, afumându-mi plămânii și fără să-l dau afară decât În mici cantități. Mă simțeam de parcă ar fi cântat cineva la chitară cu măruntaiele mele. Camera era mobilată sumar, doar cu o sofa uzată, o masă și două scaune. Pe masă, pus pe o bucată pătrată de fetru, era colierul lui Six. Am aruncat țigara și am tras diamantele spre mine. Pietrele, lovindu-se una de alta cu un clinchet precum o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
erau și mai multe opere de artă, dar de genul pe care În mod normal le găsești doar În paginile manualelor moașelor comunale. Dieter Roșcovanul, cu mânecile de la cămașa neagră suflecate și cu gulerul scos, se ridică În picioare de pe sofaua din piele verde și Își azvârli țigara În foc. Aruncând o scurtă privire Întâi lui Six și apoi mie, păru nesigur dacă să se arate primitor sau Îngrijorat. Nu avu timp să facă o alegere. Six păși Înainte și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
oasele i se topiseră toate, a fost ea în noaptea asta. Rămasă goală, nu s-a întins "voluptuos" pe pat, ca în scenele clasice, ci a rămas în fața mea, mîngîindu-mă și strîngîndu-mă-n brațe. Abia apoi ne-am lăsat amândoi pe sofaua cu cearșafuri boțite. Toate femeile rămase goale sânt frumoase în semiîntunericul albastru al serilor de iarnă, au toate atunci ceva grav și vrăjitoresc... întîlnirea noastră a fost scurtă, stângace și violentă. Paroxismul m-a golit parcă nu doar de conținutul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ales atmosfera care-i înconjura, ningea pe marile ferestre și, privind zăpada care cădea oblic, aveai senzația că sala de clasă zboară spre cer ca o rachetă. După a treia ușă era o fată doar în chiloți, tolănită pe o sofa într-o cameră necunoscută și zgîndărindu-și cu unghia un coș de pe pulpă. (Știu abia acum cine era: amica mea, arhitecta, cu care am trăit câteva săptămâni cu trei ani în urmă.) A patra ușă, odată deschisă, dădea în plină pădure
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
minute îmi sunt de ajuns și am mijit ochii, în căutarea unei surse de lumină. Am zărit o lampă de podea. M-am îndreptat către ea, am aprins-o și am luminat o cameră de zi ordonată. Am văzut o sofa curățică, cu fotolii asortate, cumpărate de la solduri, o imitație de șemineu, iar pe pereți, lipite cu scotch, afișe cu actrițe îmbrăcate sumar - Rita Hayworth, Betty Grable și Ann Sheridan. Măsuța de cafea era acoperită cu ceea ce părea a fi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
iar pe pereți, lipite cu scotch, afișe cu actrițe îmbrăcate sumar - Rita Hayworth, Betty Grable și Ann Sheridan. Măsuța de cafea era acoperită cu ceea ce părea a fi un steag japonez autentic, captură de război. Telefonul stătea pe podea, lângă sofa, iar alături era o agendă telefonică. Am alocat cinci din cele zece minute studierii agendei. M-am uitat cu atenție la fiecare pagină. Nu exista nici o mențiune referitoare la Betty Short sau Charles Issler și nici unul dintre numele scrise nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mai țipătoare culoare a fructului de avocado pe care Logan o văzuse vreodată, iar În bucătărie de-abia Încăpeau toți trei, asta dacă cât nu se mișcau prea mult. Sufrageria era ocupată de un televizor cu ecran lat și o sofa imensă de culoarea lămâii verzi. Nu se zărea nici urmă de băiatul de cinci ani care dispăruse. — Unde e? Întrebă Logan, căutând prin dulapuri, de unde scotea conserve de fasole, supă și ton. Darren se uită și În dreapta și În stânga, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
că obsesia sexului feminin Însoțește tot timpul privirea scotocitoare a actantului romanesc retras Într-un anonimat foarte dubios. Răstorn ceașca de cafea, i-o dau vrăjitoarei, adică lui A. Aceasta Îmi „citește“ destinul: „Tu ești aici Întins degajat pe o sofa, ai un cap imens ce iese În evidență Înainte de toate; privirea ta e flască, precum a unui pașă plictisit de harem; văd că aici se conturează picioarele unei baletiste, ale unei patinatoare ce tocmai se Înșurubează Într-o piruetă; corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
m-am gândit eu, în vreme ce o priveam emoționat: dar expresia evoca roșeața delicată de pe pielea catifelată a vreunei eroine victoriene. Nu - obrajii fetei mele aveau loc cât pentru o vază-ntreagă. Plus câteva crizanteme gigantice. Iubirea mea e ca o sofa roșie-roșie, am meditat eu. Și da, desigur - proaspăt izvorâtă. Cât de potrivit! Am râs în sinea mea plătind pentru felicitare și l-am privit pe tânăr strecurând-o, alături de un plic fucsia, într-o pungă de hârtie. Îi va plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
dracu’, răspunse Leigh fără nicio ezitare. Jesse începu să râdă și deschise ușa. — Bun venit în umila mea locuință. Leigh privi în jur. Măsură cu privirea podelele care scârțâiau, masa rustică imensă și veche, cuvertura croșetată aruncată la întâmplare pe sofa și, deși se îndrăgostise deja de toată casă doar văzând prima cameră, suspină impresionată și spuse: — Jesse, Jesse, Jesse...chiar ai cheltuit tot ce-ai câștigat pe cocaină și curve cum scriu ziarele? El clătină din cap. — Cocaină, băutură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
bălăngănea din cap în ritm de bosa nova, muzică ce răsuna în permanență în apartament. În doar o săptămână, se metamorfozase din bestia agresivă, închisă în baie, într-un tovarăș de joacă simpatic căruia îi plăcea să se ghemuiască pe sofa. În această dimineață demonstrase cât de mult se schimbase când, în sfârșit, a dat răspunsul corect după câtă instrucție făcuse Adriana cu el. — OK, Otis, încearcă să te concentrezi, querido, gânguri ea scoțând o oglinjoară din măsuța ei de toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
niciodată și și-ar vedea de treabă. Problema a apărut când și-a dat seama că, deși ar putea, ea nu dorea să meargă mai departe.. Inspiră adânc. — Nu îl iubesc pe Russell, spuse ea. — Oh, Leigh. Emmy sări de pe sofa și se îndreptă spre canapeluță, dar Leigh o opri cu un gest al mâinii. Nu. Te rog, nu. Emmy se îndepărtă și se așeză la loc, punând mâna pe brațul lui Leigh. — Acum urmează să spun ceva absolut stupid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
a fost o nebunie... o nebunie... nu știam bine ce-mi venea să fac și ce spuneam... și nici acum nu știu... - și se tot apropia de fată. Ea îl aștepta, liniștită și parcă resemnată. Augusto se așeză pe o sofa, o chemă: „Vino aici!“, o puse să se așeze, ca și data trecută, pe genunchii săi și o privi o bună bucată de vreme în ochi. Ea făcu față cu calm privirii lui, dar tremura toată ca o frunză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
adevărul. — Vreți să mă înșelați... - murmură ea. — Cum adică vreau să te înșel? Ei, ei, ei. Vasăzică așa, ei? Păi nu ziceai că n-ai logodnic? — Eu nu v-am spus nimic... — Domol! Domol! - și, așezând-o lângă el pe sofa, se ridică și începu să se preumble prin cameră. Întorcându-și însă privirea spre ea, văzu că biata fată era schimbată la față și tremura. Înțelese că se simțea lipsită de apărare, așa, singură, în fața lui, la o anumită distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
începu să se preumble prin cameră. Întorcându-și însă privirea spre ea, văzu că biata fată era schimbată la față și tremura. Înțelese că se simțea lipsită de apărare, așa, singură, în fața lui, la o anumită distanță, și, așezată pe sofaua aceea, ca un acuzat în fața procurorului, simțea că-și pierde cunoștința. — E drept! - exclamă el -; cu cât stăm mai aproape, cu atât suntem mai protejați. Se așeză din nou, o luă pe genunchi, o prinse în brațe și-o strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exclamă el, și glasul îi tremura. — Augusto! - șopti ea cu supunere. — Bine, și ce vrei să facem? — Oh, e fatalitatea, nu e decât fatalitatea; suntem jucăriile ei. E o nefericire! Augusto, părăsindu-și fotoliul, se duse să se așeze pe sofa, lângă Eugenia. — Ascultă, Eugenia, pentru numele Domnului, nu te mai juca așa cu mine! Fatalitatea ești tu; aici nu încape altă fatalitate decât tu însăți. Tu ești cea care mă tragi și mă ridici și mă împingi și mă faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de experiență; fetița asta face studii asupra psihologiei masculine.“ Și fără a-și da seama ce anume făcea, se surprinse mângâind cu mâini tremurătoare pulpele lui Rosario. Augusto se ridică dintr-odată, o ridică pe Rosario și-o aruncă pe sofa. Ea se lăsa în voia lui, cu fața în flăcări. Și el, imobilizându-i brațele cu amândouă mâinile, o privi în ochi. Nu-i închide, Rosario, nu-i închide, pentru Dumnezeu! Deschide-i. Așa, așa, mai mult. Lasă-mă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu acea sărmană fătucă, pe care altul a disprețuit-o și... Augusto nu se mai putu stăpâni; întâi se îngălbeni la față, apoi se congestionă, se ridică, îl apucă pe Mauricio de ambele brațe, îl săltă și-l proiectă pe sofa, nedându-și seama ce face, parcă ar fi vrut să-l sugrume. Și-atunci, Mauricio, văzându-se pe sofa, zise cu supremă răceală: — Priviți-vă acum, don Augusto, în pupilele mele și veți observa ce micuț vă vedeți... Bietul Augusto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
îngălbeni la față, apoi se congestionă, se ridică, îl apucă pe Mauricio de ambele brațe, îl săltă și-l proiectă pe sofa, nedându-și seama ce face, parcă ar fi vrut să-l sugrume. Și-atunci, Mauricio, văzându-se pe sofa, zise cu supremă răceală: — Priviți-vă acum, don Augusto, în pupilele mele și veți observa ce micuț vă vedeți... Bietul Augusto se simți parcă topindu-se. I se topi cel puțin forța brațelor, camera începu să i se preschimbe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
spună nimic concret, monologul îi amuți, simți cum sufletul parcă i se înmuia și izbucni în plâns. Și plânse, plânse, plânse. Și gândirea i se dizolva în plânsul acela tăcut. XXX Víctor îl găsi pe Augusto prăbușit în colțul unei sofale și privind mai jos de podea. — Ce-i cu tine? - îl întrebă el, punându-i o mână pe umăr. Mă mai întrebi ce-i cu mine? Nu știi ce mi s-a întâmplat? — Știu ce ți s-a întâmplat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
scară, rupsese apoi o foaie din caietul de aritmetică al fratelui meu ca să taie dreptunghiuri care corespundeau proporțiilor fiecărei mobile în parte, dulapuri, servante și bufete pentru sufragerie, în centrul căreia avea să se afle masa ovală în stil Biedermeier; sofaua, măsuța pentru fumat, fotoliile, dulapul de cărți și comoda din Cöln urmau să fie amplasate în camera de zi; apoi mai erau paturile și șifonierele. Mișca aceste hârtiuțe pe plan dintr-o parte în alta, căuta combinații noi, storcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]