636 matches
-
et au IVe siècle avant J.-C., Hachette, Paris, 1891; M. Defourny, „Aristote et l’Education”, Annales de l’Institut Supérieur de Philosophie, Louvain, IV, 1920. 20. Dialogurile platonice care poartă chiar numele protagoniștilor. 21. Există o literatură imensă în legătură cu sofiștii. Lucrările care abordează aportul pedagogic al acestora sunt: O. Navarre, Essai sur la rhétorique grecque avant Aristote, Paris, 1900; F. Ueberweg, Grundriss der Geschichte der Philosophie, vol. I, Berlin, 1927; H. von Arnim, „Sophistik, Rhetorik, Philosophie in ihrem Kampf um
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
und Werke des Dio von Prusa, Berlin, 1898); Jäger, op. cit.; W.K.C. Guthrie, Les sophistes, Payot, Paris, 1976 (cf. Filosofia greacă până la Platon, ediție îngrijită de I. Banu și A. Piatkowski, 4 vol., Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979-1984). Importanța sofiștilor în istoria educației și a curriculumului este copleșitoare. De aceea trimitem la surse fundamentale. a) Despre Protagoras din Abdera (cca 495-485 î.Hr.). Textele rămase au fost culese de Hermann Diels și Walther Kranz (îngrijitori de ediție), Die Fragmente der Vorsokratiker
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Logos..., ed. cit., „Spuren der Sophistik bei Isokrates”, Philologus, 70/1911 (cf. Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2); H. Gomperz, Sophistik und Rhetorik, Leipzig, 1912; I. Untersteiner, I Sophisti, Milano, 1967. c) Despre Kritias din Atena (462-400? î.Hr.) - deși nu a fost sofist practician, ci mai curând om politic, a rămas în memoria contemporanilor datorită dialogului platonic Critias. Exegeze: A. Levy, „Sulla sofistica. Studi introducttivi”, Sophia, mai multe numere din 1937; H. Pater, Der Tyrann Kritiasa und die Sophistik, Fastshr, Gundert, 1976 (cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
platonic Critias. Exegeze: A. Levy, „Sulla sofistica. Studi introducttivi”, Sophia, mai multe numere din 1937; H. Pater, Der Tyrann Kritiasa und die Sophistik, Fastshr, Gundert, 1976 (cf. Banu-Piatkowski, op. cit., II, 2; Guthrie, op. cit.; Untersteiner, op. cit.; Jäger, op. cit.). d) Despre Antiphon Sofistul (secolul al IV-lea î.Hr.), texte din Diels-Kranz, op. cit.; lexiconul Suda; Aristotel, Fizica, A, 2; Atenaios, Ospățul înțelepților, Minerva, București, 1978. Studii și exegeze: F. Blass, Die Attische Beredsamkeit, Stuttgart, 1912; E. Bignone, Antifonte oratore e Antifonte sofista, Argalìa, Urbino
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ar fi făcut-o, probabil că ar fi schimbat asemenea argumente. Dar ar fi făcut-o cu mult respect. Isocrate și-a revendicat titlul de philosophos, deși nu era copleșit de măreția acestei arte. Iar Platon, în pofida disprețului său pentru sofiști, a acceptat în Phaidros retorica drept una dintre disciplinele utile demonstrațiilor dialectice. În sfârșit, deși nu a acordat importanță matematicilor, Isocrate consideră că ele ar putea fi o propedeutică pentru formarea oratorului, o disciplină care ar facilita logos epideiktikos ca
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fapt” pe care „divinul Homer” nu-l menționase: au inventat o scenă în care „impudicul Paris” uită de luptă în toiul acesteia, pentru o „partidă” de dezmăț cu Elena. Atare stigmatizări violente inventau nu numai gramaticii, ci și retorii și sofiștii ori de câte ori trebuiau să condamne impietatea și să recompenseze virtutea. Metoda alegoriei inventate se baza pe subtilitățile raționării analogice, ai cărei maeștri au fost dintotdeauna filosofii postsocratici. Și ea a fost asimilată, integral, de către teologii creștini (și de maeștrii Kabbalim ai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
transmis numai prin inițiale) cu care a alcătuit limba și scrisul magic, însoțindu-le de dicționar 3. Ce obiective impunea Fama rozicruciană? Le dezvăluia foarte pe șleau: „să-i scuture mai vârtos pe Papă, pe Mahomed, pe artiști și pe sofiști, nemulțumindu-se doar să suspine cu ei” ș...ț, ci să vrea „să se isprăvească odată cu ei”4. În rest, Fama se ascundea în spatele unei frumoase filosofii filantropice care cerea ca „frații” să nu aibă decât îndeletniciri medicale. Societatea ar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
imagine a lumii complet diferită de cea din zilele noastre. Lumea anticilor era divină - adică perfectă. Creată și diriguită de zei, ea le ridica anticilor probleme privind, aproape în exclusivitate, raportul dintre aparență și esență. Întrebările asupra cărora stăruiau presocraticii, sofiștii, Aristotel, Platon, stoicii etc. erau de genul: „Cum ajungem să cunoaștem lucrurile pe care le cunoaștem?”, „Cum ajungem la adevăr?”, „Cum a fost alcătuită atât de desăvârșit lumea?” etc. Înțelegerea eclectică și înțelegerea heracliteană a lumii antice - deși păreau ireconciliabile
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care le considerau caracteristicile „idealului de umanitate”. Toți aveau același vis al recâștigării „desăvârșirii pierdute” de străbunul androgynos; și toți l-au văzut în Ulise pe androginul revenit printre anthropoi pentru a se oferi ca exemplu. Există un Ulise al sofiștilor - zugrăvit ca un mare maestru al șireteniei oscilând între loialitate și perfidie; există un Ulise al cinicilor - model de ființă care poate îndura totul ducând o viață ascetică, dar liberă; există un Ulise al stoicilor, preluat și de platonicieni - biruitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
figură de inspirat mistic care o anticipează pe cea hristică. Și mai există și alți Ulise, zugrăviți în Porphyrii, Numenii și Cronii, cu alte scopuri decât slăvirea personajului homeric. Diferă ei? Și da, și nu. * Iată-l pe Ulise al sofiștilor, care pare cel mai puțin agreabil. Este un personaj contradictoriu, iar sofiștii s-au certat mult pe seama lui. I s-au pus la îndoială sinceritatea, franchețea, caracterul. Nu are rost să-i amintim cititorului de câte ori și în câte ocazii îl
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
există și alți Ulise, zugrăviți în Porphyrii, Numenii și Cronii, cu alte scopuri decât slăvirea personajului homeric. Diferă ei? Și da, și nu. * Iată-l pe Ulise al sofiștilor, care pare cel mai puțin agreabil. Este un personaj contradictoriu, iar sofiștii s-au certat mult pe seama lui. I s-au pus la îndoială sinceritatea, franchețea, caracterul. Nu are rost să-i amintim cititorului de câte ori și în câte ocazii îl pune Homer pe Odiseu să mintă, să înșele, să păcălească, să ducă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de demult, ba chiar devenind patronul lor, părintele mitic al tuturor celor abili în discuție, capabili să dea o mie de întorsături gândirii lor și care, pe deasupra, sunt și onești profesori de virtute; pe scurt, iată-l pe Ulise patronul sofiștilor, idealul educațional al tuturor profesorilor plătiți de stat, al educatorilor - funcționari, disprețuiți de Socrate pentru că iubeau talanții, și nu travaliul paideutic. Dar nu această metamorfoză odiseică este Kehre de care vorbeam... * Să lămurim acum o întrebare cu adevărat „crucială”: de unde
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
talanții, și nu travaliul paideutic. Dar nu această metamorfoză odiseică este Kehre de care vorbeam... * Să lămurim acum o întrebare cu adevărat „crucială”: de unde i-ar fi putut veni lui Ulise, dincolo de istețimea nativă, înțelepciunea pe care i-o atribuie sofiștii și o sugerează însuși Homer? Aedul face mereu aluzie la femeile care apar în viața regelui din Itaca. Acestea sunt în număr de patru: Penelopa, Nausicaa, Circe și Calipso. Penelopa, supranumită ea însăși „preaînțeleapta”, cea care îl așteaptă la vatră
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
datorează sintaxei limbii grecești. Raționalistul clasic nu știe ce datorează liniilor și coloanelor, tablourilor și arborescențelor "rațiunii grafice". Istoria romantică are linearitatea narațiunii. Și noi înșine, ce știm oare, dintr-un singur punct de vedere profesional și social, despre mediul sofist al secolului al IV-lea grec, despre mediul umanist sub Renaștere, despre mediul marxist de la începutul secolului în Europa cu privire la întreaga știință acumulată în rîndul rațiunilor proprii fiecăreia din aceste constelații? Erasmus lucra în mod foarte firesc la caseta tipografică
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
veniturile Bisericii, s-a decretat ca, de atunci înainte, Biserica lui Dumnezeu să nu mai aibă dreptul să hirotonească nici măcar cei mai mărunți preoți decît prin grația și concesiunea suverane!191 86. Mai mult, avocații, care pe la Curți sînt asemenea sofiștilor demagogi într-o populație coruptă, au găsit acest argument unic: "Principalul atrage spre sine accesoriul; iar feudele printre bunurile Bisericii sînt prin-cipalul; așadar, toate bunurile Bisericii trebuie să fie incluse în aceeași condiție a feudelor și să se supună aceleiași
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
s-a putut observa că "atunci cînd principii au vrut să se scuture de orice supunere față de Biserică, ei au devenit adevărați sclavi ai poporului"; și aceasta explică pe deplin toate circumstanțele politice din vremurile noastre. În pofida întunecimii răspîndite de sofiștii inamici ai tronului și împreună cu adulatorii și cu prejudiciile sistematice care au umbrit istoricii moderni, comentatori ai secolului al XI-lea, eu îmi îngădui să fac o reflecție și fac apel la oamenii raționali și cu gîndire profundă care să
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Dau aici patru scurte citate din prima parte a Doctrinei Substanței, care arată libertatea cu care se situa Camil Petrescu față de toată tradiția filozofiei clasice : „...toată filozofia nu e decât un răspuns de 2500 de ani la denunțul isteț al sofiștilor” (Doctrina Substanței, București, 1986, vol. I, p. 63) ; „După două mii cinci sute de ani de goană inutilă după certitudine, mi se pare necesar să ne întoarcem la întrebările și îndoielile sofiștilor, mai ales că relativismul proclamat de ei este reluat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
răspuns de 2500 de ani la denunțul isteț al sofiștilor” (Doctrina Substanței, București, 1986, vol. I, p. 63) ; „După două mii cinci sute de ani de goană inutilă după certitudine, mi se pare necesar să ne întoarcem la întrebările și îndoielile sofiștilor, mai ales că relativismul proclamat de ei este reluat astăzi de știința cea mai sigură, de fizica modernă însăși” (ibid., p. 117) ; „Dialectica a împiedicat necontenit, prin obsesia absolutului și a purității, care dusese la nașterea ideilor, o analiză efectivă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
să observe, și nu erau mulți; în palatul de la Tuileries era ca în cele din Orient, în care se slujește, dar nu se observă. mai pătrunzătoare prin însăși incorectitudinea limbajului său, care a fost întotdeauna puțin impregnat de ceva străin: sofist și subtil, mobil până la exces, deși era un matematician distins, el nu argumenta niciodată decât pe terenul creat de el și pe care se apăra, ori că greșea, ori că avea dreptate, cu rigoarea unui geometru. De aceea, erorile lui
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
uniunii mistice în gândirea Sfântului Grigorie. Potrivit lui Mühlenberg, Sfântul Grigorie ar fi vrut să depășească elenismul teologic păgân, considerând infinitatea divină la nivel creștin. Tema nu-i este străină lui Platon, el punând-o în evidență mai ales în Parmenide, Sofistul și Filebos. Aristotel e de părere că infinitul nu poate fi gândit în totalitatea sa; infinit = „în afara căruia există întotdeauna ceva”. Apeiron-ul platonician poate fi găsit și la Filon ori Plotin. Noțiunea de infinitate divină este decisivă în modurile de
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
așa cum Îl „descoperă” și-l poartă apoi nu puține spirite aristocratice ale literaturii și artei europene. Un eu asumat, agresiv, pe care, se’nțelege, Îl Întâlnim pentru Întâia oară sub forma și mai ales sub denumirea de Daimon la Socrate, sofistul, cel care „poseda adevărul” și pentru care, pentru „vina” de a-l invoca, neglijând zeii protocolari ai polisului, Înțeleptul a fost condamnat să bea cucută. (O altă primă alegere a „destinului individual” În „disprețul” celui „public”, care, În vremea sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
trupurilor, în caz de războaie și în alte împrejurări. Dar acestea le fac mai ales cei ce dispun de mijloace; or, de mijloace dispun în cea mai mare măsură cei bogați.” ,,Potentații zilei” puteau să-și trimită copiii la studiile sofiștilor și ale retorilor. Această unică formă de învățământ de rang mai înalt avea un scop eminamente practic: să-i învețe pe tineri arta elocinței și tehnica convingerii publicului printr-un întreg arsenal de argumente și de formulări abile (un astfel
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
concretă, corespunzând realității. Aristotel era desigur biolog, dar el n-a sesizat aspectul simultaneității contrariilor, ci pe acela, mult mai ușor de perceput, al succesivității momentelor dezvoltării, al formelor succesive (...). Starea rudimentară a științei timpului său ca și polemica contra sofiștilor l-a împiedicat să sesizeze simultaneitatea contrariilor. De aceea, pe temeiul concepției sale asupra logicii, a tras concluzia imposibilității predicației contradictorii"594. Imediat după aceasta, Athanase Joja adaugă: Noi știm însă azi că, în această privință, Heraclit și nu Aristotel
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
mod radical poziție în favoarea unei simplități intime a lucrurilor. Contrar multora din predecesorii săi, ce descriu prolixitatea formelor și forțelor cosmosului, cum ar fi Empedocle sau Heraclit, sau care aplică cuvintelor sau conceptelor deplasări și inversiuni vertiginoase, cum ar fi sofiștii, Aristotel se angajează pe calea unei stabilizări substanțiale a datelor. Câmpul fenomenal al devenirii este, sigur, abandonat contrarietății ce definește extremele variațiilor sensibile de un același gen, dar reprezentarea sa adevărată trebuie să se înalțe în planul unei "quid-ități" ce
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
populism comercial și politic, fanatisme diverse și regresiuni de toate genurile, de unde și necesitatea inventării unui nou model care să aibă în centrul său valoarea-spirit. Acestea toate sunt și tehnici de manipulare și de control al opiniilor, prin intermediul cărora niște sofiști postmoderni încearcă să transforme cunoașterea într-un instrument de putere. Astăzi, filosofia are de dus o luptă dublă: cu ea însăși, pe de o parte și cu științele în general și cu cele umane în particular, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]