218,930 matches
-
prin care se intră numai "lăturiș", silind pe oricine să-și vadă măsura. Un călător ostenit, un pelerin al speranței așteaptă parcă toate ușile. Din atâtea uși întâlnite în urbea unor osteneli cvasicincantenare, Val Gheorghiu a ales câteva, îndeosebi din spațiul civil, pentru a le fixa pe pânză și a le rândui apoi într-o expoziție, la Iași (1995) și la Veneția (2000), iar acum într-o carte plină de sugestii pentru iubitorii de artă, ca și pentru fidelii cetății. Le-
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
dar și somptuoase ca acelea de la Palatul Culturii și Teatrul Național. Ușa Casei Pogor și cea de la Bolta Rece, mai frecventată aceasta, pare-se, decât ușa prin care se intră la Filarmonică, în vechea, solemna "Notre Dame", evocă toate un spațiu cultural al cărui specific n-a contenit să intereseze lumea. Unele par simple pretexte de meditație, cum e cea cu papuci dinainte sau una, la fel de modestă și abia dezvăluindu-și conturul sub o vegetație așa de opulentă, pe când alta, surprinsă
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
pictori, acestea convocate la dialog, în felul său, și de Val Gheorghiu în Viețile după Vasari. Periplul de acum prin Iașii de ieri și de azi, adaugă o nouă secvență, una susceptibilă să dezvăluie sensuri și să aprofundeze cunoașterea unui spațiu cultural. Pictorul pare a-i atribui o însemnătate specială, din moment ce expoziția din Cupola ieșeană a avut o "replică " pe Canaregio, alături de vechile uși venețiene, a căror faimă îi era desigur cunoscută. Albumul de față îi va asigura, fără îndoială, o
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
viziunea regizorală nu este în sine, nu incomodează pe nimeni. Dimpotrivă. Construiește o atmosferă epurată de clișee într-o manieră modernă, perfect armonizantă, aș spune chiar dinamică, mergînd mai departe decît propune libretul. Miza montării pleacă de la însăși ideea de spațiu, maiestuos, înnobilînd printr-o desfășurare ritualică satul de pescari din Ceylon. Povestea de iubire dintre Leïla și Nadir, prietenia dintre acesta și Zurga, conflictul dintre ei (cherchez la femme!), blamarea cuplului de îndrăgostiți strigată de comunitate sînt mutate în mijlocul cetății
Fluturi de Ceylon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15430_a_16755]
-
fi vitalizatoare. Este pe ansamblu unitară. O datorăm celor două plasticiene, pictorițele scenografe Iuliana Vîlsan și Adriana Urmuzescu. Fluturii multicolori înfloresc feeric drept simbol efemer al iubirii renăscânde. Sunt evitate, pe bună dreptate, particularizările istorice, trimiterile în timp și în spațiu sunt vagi, abia aluzive, cum o face chiar și libretul - de altfel subțirel! - al lui Bizeț. Impresionantă rămâne realizarea muzicală a spectacolului. Este o excepție? Doresc să sper că nu. Evoluția orchestrala este atent coordonată prin strădania tânărului dirijor clujean
Simbol efemer by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/15431_a_16756]
-
tentației multor tineri artiști de a abandona expresiile tradiționale în beneficiul celor neconvenționale, fie pentru insolitul experienței, fie din rațiuni mult mai practice care țin de șansele nemijlocite ale susținerii și ale promovării, Mirela Dimcea a rămas fără echivoc în spațiul picturii de șevalet. în al doilea rînd, deși este absolventă a Filosofiei, cu tot ce comportă acest lucru, de la modelarea gîndirii și pînă la deprinderile exprimării narative, ea nu a lăsat să transpară în propria-i pictură, nici în termenii
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
insurgentul Duchamp, cel care a negat vehement arta muzeificată, a schimbat radical fața picturii moderne, ci provincialul Cezanne, care n-a ieșit din bidimensional și n-a incendiat simbolic nici măcar vreo casă memorială. La urma urmei, regîndirea fenomenului din chiar spațiul său de referință și reconstrucția acestuia cu propriile lui instrumente constituie adevăratul pariu al oricărei creații artistice. Și Mirela Dimcea tocmai acest lucru încearcă să-l facă. Iar dacă ea nu revoluționează acum din temelii pictura românească, dacă nu-și
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
acesta conține un atașament. Făcînd click pe atașament, îl deschideți într-o fereastră nouă. (www.resita.com.ro); "trimiteți CV-ul sub formă de atașament" - myjob.ro; "ca atașament al unui e-mail" (expess.ro). Forma e folosită chiar într-un spațiu specializat, care oferă servicii de poșta electronică: "Mesaj necitit, cu atașament(e)" (email.ro). Pînă la urmă, s-ar putea ca și în acest caz obișnuința să-și spună cuvîntul și, peste o vreme, soluția "atașament" să ni se pară
Atașament by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15450_a_16775]
-
la rigoare pictura poate exhiba un interes pentru materie chiar mai mare decît sculptura, ci cu totul altele sunt motivele disjuncției. La un prim nivel, care nu este și cel mai relevant, ceea ce îi diferențiază pe cei doi este chiar spațiul exterior, orizontul peisagistic și regimul meteo-climatic. în vreme ce Ovidiu Maitec, prin material, dar și prin natura definitivă a formelor, are o ascendență alpină, o cotă scăzută a temperaturii și oferă o percepție învăluită de penumbre, Sultana Maitec este solară, pictura sa
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
meteo-climatic. în vreme ce Ovidiu Maitec, prin material, dar și prin natura definitivă a formelor, are o ascendență alpină, o cotă scăzută a temperaturii și oferă o percepție învăluită de penumbre, Sultana Maitec este solară, pictura sa reverberează înaltele temperaturi meridionale, iar spațiul de vizibilitate este, dacă putem spune așa, transparent pînă la opacitate. Și poate că de aici, chiar de la acest aparent paradox, ar putea fi inițiată o lectură mai consistentă a complementarității și a disjuncției dintre cei doi artiști. Spre deosebire de Ovidiu
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
aici, chiar de la acest aparent paradox, ar putea fi inițiată o lectură mai consistentă a complementarității și a disjuncției dintre cei doi artiști. Spre deosebire de Ovidiu Maitec, a cărui preocupare este în mod constant ridicarea materiei dincolo de limitele ei fizice, cucerirea spațiilor înalte din plină captivitate gravitațională, Sultana Maitec are tentația aproape mistică a materializării luminii, a ipostazierii invizibilului, cu alte cuvinte exact acea opacizare a transparenței. Marile suprafețe pe care pictorița le umple cu aur au, simultan, două înțelesuri diferite: pe
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
comuniune în vreme ce Ovidiu Maitec vine de jos, din lumea fenomenală, dintr-o îndelungată civilizație a statuarului, și încearcă să mîntuie efemerul prin ridicarea lui la semnificație spirituală, să transforme materia în sursă de comunicare, Sultana coboară din lumea celestă, din spații imponderabile și dintr-o îndelungă tradiție a semnului, de factură orientală. Sculptura lui Ovidiu Maitec și pictura Sultanei Maitec, prin spațiile atît de diferite pe care le invocă și prin încărcătura atît de specială pe care o poartă, nu reprezintă
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
prin ridicarea lui la semnificație spirituală, să transforme materia în sursă de comunicare, Sultana coboară din lumea celestă, din spații imponderabile și dintr-o îndelungă tradiție a semnului, de factură orientală. Sculptura lui Ovidiu Maitec și pictura Sultanei Maitec, prin spațiile atît de diferite pe care le invocă și prin încărcătura atît de specială pe care o poartă, nu reprezintă o simplă acțiune conjugală, așa cum s-ar putea crede cu multă comoditate, ci un mariaj al principiilor și o perfectă sinteză
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
-l percepe sunt necesare, firește, urechi fine." (Jünger, 138) Octavian Nemescu preferă gnomonul, "obiect vertical, de pildă o vergea, a cărui umbră slujește de indicator solar." (Jünger, p.47) Lucrările sale recente se articulează în cadrul ciclului numit "Stările timpului și spațiului". Fiecărei ore a zilei și nopții îi corespunde o anumită piesă muzicală. Este limpede că la Nemescu nu este vorba despre ora măsurată de ceasornic. Timpul capătă aici calitatea dată de cadranul solar prin umbră. Căci ce sunt tăcerile meditative
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
este încă învăluită de mister datorită asemănărilor flagrante între istoria tînărului creștin Ioasaf și cea a prințului Gautama (viitorul Budha) povestită în Lalita Vistara. Nu vom stărui însă asupra acestor lucruri cu atât mai mult cu cât există, chiar în spațiul românesc - vezi cărțile prof. Dan Horia Mazilu - lucrări și cercetări solide asupra acestei cărți de "căpătâi" pentru creștinism, meditativă și inițiatică în același timp. Făcând abstracție de statutul special al acestei scrieri, putem încerca o analiză literară a romanului prin
Legendă și adevăr by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15444_a_16769]
-
câțiva ani la Universitatea din București, iar interesul pentru imagologie al autoarei îi e probabil cunoscut cititorului din faptul că Simona Corlan-Ioan a coordonat nu demult, alături de Lucian Boia și Anca Oroveanu, interesantul volum Insula - despre izolare și limite în spațiul imaginar. Lucrare bine documentată, Inventarea Africii negre oferă o imagine globală, cu destule detalii însă, a modului în care lumea "civilizată" occidentală - și în special spațiul francez - își reprezintă și construiesc în secolul al XIX-lea, îmbinînd imaginarul și realul
În Africa neagră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15446_a_16771]
-
alături de Lucian Boia și Anca Oroveanu, interesantul volum Insula - despre izolare și limite în spațiul imaginar. Lucrare bine documentată, Inventarea Africii negre oferă o imagine globală, cu destule detalii însă, a modului în care lumea "civilizată" occidentală - și în special spațiul francez - își reprezintă și construiesc în secolul al XIX-lea, îmbinînd imaginarul și realul, un continent a cărui geografie prea puțin cunoscută la acea dată, permitea speculații de orice fel, alimentate de fantezii mai vechi, ale Antichității sau ale Evului
În Africa neagră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15446_a_16771]
-
puțin cunoscută la acea dată, permitea speculații de orice fel, alimentate de fantezii mai vechi, ale Antichității sau ale Evului Mediu, de interesele coloniale sau de complexele de superioritate ale europenilor. Mă surprinde totuși absența unui capitol despre reflexele, în spațiul românesc, ale construcției imaginii continentului negru, sau măcar a unor trimiteri constante la relatările românești de secol XIX despre Africa - în prima carte românească pe această temă. Există o singură trimitere de acest fel, derizorie în context, la un articol
În Africa neagră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15446_a_16771]
-
secțiune finală a cărții comentează în detaliu bibliografia temei. Inventarea...dezvăluie o Africă pe care Europa o percepe cu ochi pregătiți să vadă doar ceea ce vrea, lucruri pe care în mare parte le știe din contacte mai vechi cu alte spații, pe jumătate descoperite, pe de-a-ntregul inventate: America sau Orientul. Exotism, sălbăticie, păstrarea nealterată a purității naturale, promiscuitate și primitivism extrem, antropofagie, relatări despre orașe cu arhitectură fastuoasă și bogății greu de imaginat, despre populații care, dovadă a originii lor
În Africa neagră by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15446_a_16771]
-
pierderii identității, Senhor José (alter-ego al autorului, José Saramago) se apucă să reconstituie bografiile a o sută de personalități, să îmbogățească viața acestora prin "conexiunile laterale" ce biografiile acestora le accesaseră, lucrând cățărat pe rafturi, în ciuda răului de înălțime, prin spațiul nebănuit de adânc. Destinul unei femei care-și sfârșise existența prin sinucidere devine destinul propriei sale iubiri. Trebuie să afle cine a fost, s-o reîncarneze, să dea sens vieții ei și a lui. Fără căutarea și "îmbogățirea" arhivarului (adică
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
pînă a ajunge la ele, însușirea autorilor lor de a epuiza informarea și argumentele, logica interpretărilor, prin care "notele" ajung să provoace la lectură ca o bibliotecă de calitate, mă îndreptățește să revin asupra subiectului. Beneficiind acum de un nesperat spațiu pentru atît de necesarele exemple, încerc să demonstrez că în realitate se poate vorbi despre monumentalitatea epică a mai sus numitei ediții. Sfîrșeam cronica, aruncînd o nadă pentru incursiunea într-o realitate rămasă încă neștiută ori uitată, oricum, nefolosită, nevalorificată
Monumentalitatea epică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15424_a_16749]
-
până la plasarea prea în prim-plan, după gustul meu, a unor chestiuni ale ortodoxismului. Mă dezamăgesc, însă, în egală măsură reacțiile vizibile la aceste atacuri năvalnic orchestrate: pentru că anti-Patapievicianii sunt ei înșiși puternic marcați ideologic, tot mai multă lume dinafara spațiului cultural vede în Omul recent nu ceea ce a pus autorul în ea - adică un eseu împotriva celor care-și ridică parti-pris-urile, oricare ar fi acelea, la rang de ideologie absolută și agresivă -, ci elucubrații pe care încearcă să le extragă
Pro-Patapievici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15462_a_16787]
-
cam în același timp, amîndouă la Cluj. O simplă coincidență? După un lung interval, adaug acestei liste, subiective și personale, spectacolul lui Victor Ioan Frunză cu Lecția, pe care l-am văzut recent la Teatrul Maghiar din Timișoara, într-un spațiu extrem de percutant realizat de scenografa Adriana Grand, greu de uitat, o emblemă a montării. Detaliile privind decorul, înfățișarea și costumul Profesorului sînt prezente prin cîteva elemente menționate în text: fereastra, un bufet țărănesc, masa-birou; Profesorul poartă ochelari, un halat negru
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
verigă, următoarea victimă. Contextul aproape concentraționist în care călăul conviețuiește cu victima, într-un spectacol la vedere pentru alte potențiale victime, mi se pare că amplifică extrem de puternic tensiunea piesei, a cărei miză este speculată altfel. Această clasă este un spațiu în care asistăm la o crimă, la un model de a suprima o viață. Asistăm la devitalizarea Elevei, ușoară, treptată. "Foarte voluntară la început, dacă nu cumva chiar agresivă, eleva devine tot mai pasivă, ajungînd spre final ca un obiect
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
praștie" adversarii (parafrazez numele unui cunoscut argument împotriva teoriei de corespondență a adevărului care, nu întîmplător, dă titlul ultimului capitol al cărții) cu eleganță și savantă "indulgență". În ciuda acestei afișate simplități a expunerii, e dificil să prezinți tezele cărții în spațiul pe care ți-l oferă o recenzie - stilul alert al lui Searle te "păcălește", cîștigîndu-te mai mult decît e poate cazul, conceptele propuse de filosof se "aglomerează" într-un sistem cu o arhitectură destul de complicată, discursul său, polemic și malițios
Limbaj și instituții sociale by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15470_a_16795]