722 matches
-
unțăpoi, dar Rogero fiind mai iute decât el îi și vârî sabia în trup cu atâta putere, încât lama a ieșit de un lat de palmă prin spate. Dând frâu liber furiei sale, cavalerul a început să tragă în grămadă, spintecând de zor în dreapta și în stânga; dar ceata era atât de numeroasă și, în ciuda loviturilor, se îngrămădea cu atâta încăpățânare în jurul lui încât, pentru a-și putea deschide drum el ar fi trebuit să aibă tot atâtea brațe cât și Briareus
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
albă! Și colegul meu de clasă, Constantinescu Dumitru, un băiat foarte talentat și cu trei ani mai mare ca mine, scria de zor!... Iar eu nici nu mă hotărâsem încă ce poveste să scriu... Și deodată, ca un fulger îmi spintecă mintea povestea pe care aveam s-o scriu și la care nu mă gândisem până atunci... Mi-o spusese mai de mult îngrijitoarea școalei, unde era tata director, o ardeleancă, Ana Baștea, într-o zi de toamnă rece și târzie
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
lipsa lui de curaj, nimeni n-ar fi putut bănui că tocmai bătrânul vornic, leneș și ușor de speriat, avea imensa Îndrăzneală de a-l Înfrunta pe Ștefan În culisele serviciilor secrete. La auzul acestei vești, domnitorul voise să-l spintece pe loc, cum Îl spintecase pe Petru Aron. Dar Oană Îl convinsese să aibă răbdare până când se ivea prilejul de a anihila Întreaga rețea. Căci nu era vorba doar de vornicul Isaia, care avea moșii În Țara de Jos, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
n-ar fi putut bănui că tocmai bătrânul vornic, leneș și ușor de speriat, avea imensa Îndrăzneală de a-l Înfrunta pe Ștefan În culisele serviciilor secrete. La auzul acestei vești, domnitorul voise să-l spintece pe loc, cum Îl spintecase pe Petru Aron. Dar Oană Îl convinsese să aibă răbdare până când se ivea prilejul de a anihila Întreaga rețea. Căci nu era vorba doar de vornicul Isaia, care avea moșii În Țara de Jos, ci și de slujitori ai palatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
munte. Ridică mâna și porunci: - Desfaceți zidul. Porniți imediat spre Cetatea Albă! Măria sa Ștefan va ști ce are de făcut! - Nu te lăsăm, căpitane! se auzi țipătul deznădăjduit al arcașului Simion. Nu te lăsăm aici de-ar fi să ne spintece de cinci ori pe fiecare! - Căpitanul a vorbit Înțelept! spuse spahiul, la fel de calm. Important este ca Ștefan să scape din aceste locuri prea apropiate de Dunăre! Deși, Între noi fie vorba, domnitorul nu este obiectivul nostru. Iar căpitanul nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mâna mea. - Să nu faci vreo prostie... Îi răspunse Ali. Omul acesta ne trebuie viu. - Așa e, Ogodai? Întrebă, ironic, Oană. Cum e când trimiți un ceambur Întreg, de cinci sute de oameni, ca să prindă un copil? Cum e să spinteci slujitoarele casei de la Albești, cum e să iei capul unor oameni puțini și neînarmați? Cum e să știi că Alah te-a făcut să plătești faptele tale prin moartea fratelui tău, un asasin ca și tine? Ogodai ridică mâna spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
zăpadă. - Dumnezeule! Am să-l omor cu mâna mea! Am să-i scot ochii cu vârful cuțitului! Am să-l leg Între doi cai și am să-l rup În bucăți!! Isaia! Ucigașul și trădătorul! - Liniștește-te, Erina. Îl va spinteca voievodul, așa cum a făcut cu Petru Aron. Dar nu Înainte de a afla totul de la el. Cresc șansele să-l găsim, Erina. Cresc, cu fiecare ceas care trece. Îl avem pe Isaia. Avem informația din Serbia. Avem o Întreagă armată care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de achingii. Călăreții moldoveni au avut dezlegarea de a angaja lupta pe teritoriul Imperiului Otoman. I-au spulberat pe achingii și l-au adus la Suceava pe Isaia. După doar două zile a mărturisit totul. A treia zi a fost spintecat de Ștefan Însuși, În fața Sfetului domnesc. O judecată cam... sălbatică. Dar dreaptă, pentru lumea În care trăim. A doua veste pare măruntă, dar s-ar putea să devină importantă. Iscoadele Apărătorilor au Înregistrat trecerea peste Dunăre a unei herghelii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Așteptați... Acum! Retragere falsă, cu Învăluire pe flancuri! Apărătorii făcură zece pași Înapoi, lăsând În locul lor patru rânduri de țepușe ascuțite. Săriră În șei, grupându-se pe două flancuri, În timp ce primele rânduri ale achingiilor se prăbușeau În vârful țepușelor care spintecau burțile cailor. Cele două coloane ocoliră poiana În care se aflau achingii, la trap ușor, apoi, la comanda lui Baldini, atacară simultan, Într-o șarjă devastatoare. Lupta la sabie schimba, În fiecare clipă, echilibrul forțelor de cavalerie. Achingii erau luptători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-și lase copiii și nici să Îngăduie jaful. Oștenii sultanului adunau tot ce găseau. Animale, blăni de urs, de lup sau de jder, brânză, miere, mâncare, cai buni de călărie. Smulgeau din case fetele și femeile tinere pentru haremuri și spintecau cu iataganele bărbații, dacă Încercau să se opună. Țara de Sus era, toată, un vaier mut. Voievodul văzuse totul, iar Alexandru nu-l Întrebase nimic, prinzând doar, cu coada ochiului, fragmente dintr-un portret al mâniei. Maxilarele Încleștate, ochii aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
luptători de zece ori mai puternici decât ei, erau zei. Trăia, și el, aceeași senzație de forță zăgăzuită prea mult timp, care acum zdrobea totul. Nu mai dădea nici un ordin, căci nimeni nu l-ar fi ascultat. Dar brațul lui spinteca, fulgerător, fiecare spahiu ivit În cale, ca și cum ar fi fost o păpușă de paie. Dealul Ilișeștilor deveni, În doar câteva minute, un loc al masacrului. „Sunt nemuritor!” gândi, brusc, Jurj. Era o revelație. O imensă lumină care Înlătura toate grijile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Stai puțin... Așa... Fără albastru... fără... nu mai rămâne decât roșul. - Roșul? Ce fel? - Roșul Închis. Aproape de negru. Se confundă. Căpitanul rămase tăcut. Nu era cu putință. Oamenii așternuți pe jos În depărtare nu muriseră doar din cauza exploziilor. Cineva Îi spintecase cu sabia. Tăiase În locurile În care sângele țâșnește În jerbe, iar victima mai are de trăit cel mult treizeci de secunde. Arterele principale. Jugulara. Încheieturile. Pământul se Îmbibase de sânge. Nu se auzise zgomot de cai sau de ciocniri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de Alexandru cad unul după altul, cu săgeți Înfipte În gât. - E el... Omul care ne-a eliberat la Suceava. Ce nebunie! Ce caută aici? - Alexandru e copleșit de achingii. Unul l-a lovit cu lancea. E rănit... Lăncierul e spintecat de un vânător domnesc... Alexandru e la pământ... Oană Își ținu respirația. Nu era cu putință. Nu el. Nu acum. Nu simțea moartea. Nu simțea energia răului. Dimpotrivă. O putere imensă se apropia vertiginos. Nu. Alexandru nu putea muri. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
peste douăzeci de mii de otomani. Dar cele două atacuri concentrice clătinau centrul armatei imperiului. Erau conduse de luptători care nu puteau fi doborâți. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! Lăncierii lateral! Lărgiți flancurile! ordonă Oană, rotind spada din Încheietură și spintecând umărul unui ienicer care abia apucase să ridice iataganul. - Șarjă la sabie, spre Mahomed! porunci Ștefănel. Săgeți lateral, respingeți Încercuirea! Știa, fără să privească, că, În dreapta lui, Alexandru lupta bine, chiar mai bine decât se așteptase. Avea În brațe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
drumul mîniei, și își ținea întruna urgia. 12. De aceea, voi trimite foc peste Teman, și va mistui palatele Boțrei." 13. Așa vorbește Domnul: "Pentru trei nelegiuiri ale copiilor lui Amon, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au spintecat pîntecele femeilor însărcinate ale Galaadului ca să-și mărească ținutul: 14. de aceea, voi aprinde focul în zidurile Rabei, și-i va mistui palatele în mijlocul strigătelor de război în ziua luptei, și în mijlocul vijeliei în ziua furtunii. 15. Și împăratul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
de prin gospodării. Trecu pe lângă el În goană o căruță În care Rândașul, beat, Învârtea biciul și plesnea cu el spinarea iepei. În urma căruței tropotea din copitele mici un cârlan alb, cu ochii mari și negri. Mai Încolo, un camion spintecă burta mânzului cu un colț al barei din față. Vietatea se prăvălise, picioarele subțiri i se Încurcaseră În mațele revărsate. Urla Îngrozitor și țipetele tăiau câmpurile pustii. Băiatul, cu privirea Împietrită, trecu mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o pisică În nuc, scoase dintr-o teacă un cuțit cu două tăișuri cu lama lungă de un sfert de metru și reteză frânghia nouă ce țintuia de creangă copitele dinapoi ale calului. Canafas căzu pe spate și câteva clipe spintecă aerul cu picioarele, caraghios și neputincios ca o țestoasă cu burta În sus. Se săltă până la urmă și o zbughi către drum. Enin Îl ajunse din urmă și Îi deschise poarta. „Mulțumesc frumos pentru spinarea ruptă! Nu puteam eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
piatră rară Pe moșie revărsată. Limba noastră‐i foc, ce arde Într‐ un neam, ce fără veste S‐ a trezit din somn de moarte, Ca viteazul din poveste . Limba noastră‐i numai cântec, Doina dorurilor noastre, Roiu de fulgere, ce spintec Nouri negri, zări albastre. Limba noastră‐ i graiul pânii, Când de vânt se mișcă vara; În rostirea ei, bătrânii Cu sudori sfințit‐ au țara. Limba noastră‐i frunza verde, Sbuciumul din codrii veșnici, Nistrul lin, ce‐ n valuri pierde Ai
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de munte care căzuse din copac. În sfârșit, sosi și ziua fatală: se anunță căderea. Era a șaptesprezeceea zi din Luna Întâi, în al optulea an al lui Tensho. Nagaharu, fratele său mai mic Tomoyuki și vasalii lui superiori își spintecară burțile, porțile castelului fură deschise, iar Uno Uemon îi trimise lui Hideyoshi o scrisoare de capitulare. Am rezistat timp de doi ani și am făcut tot ceea ce puteam ca războinici. Singurul lucru pe care nu l-aș putea suporta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Una dintre doamnele de onoare își înghiți lacrimile și continuă: Când au înflorit, Erau nenumărate; Dar, la sfârșitul primăverii, Căzut-au, un mugur nelăsând în urmă. În timp ce cuvintele rămâneau plutind în aer, câteva femei scoaseră din teci pumnalele și-și spintecară sânii sau se înjunghiară în beregată, șuvoaie de sânge îmbibându-le părul negru. Dintr-o dată, în apropiere, răsună zbârnâitul unei săgeți și, curând, peste tot în jurul lor, se înfigeau săgeți în pământ. Din depărtare, se auzeau ecouri de împușcături. — Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici un caz! Pentru prima oară, Kanbei vorbi cu glasul său adevărat. În aceeași clipă, își aruncă la pământ bastonul, trase sabia din teacă și-l tăie pe muncitor în două. Răsucindu-se repede spre altul, care dădea să fugă, îl spintecă și pe el. În același timp, Rokuro și Kyuemon - care stăteau înapoia lui Kanbei - scoaseră săbiile și-i lichidară pe ceilalți trei, într-un șuvoi de sânge. În acest mod, Kanbei, Kyuemon și Rokuro își împărțiră sarcinile și doborâră cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca să munciți cu toții fără alte gânduri în minte, a poruncit să vă dăm o primă pentru a vă stimula puțin. Primiți-o, exprimați-vă mulțumirile și întoarceți-vă neîntârziat la muncă. Când soldații primiră ordinul, toți sacii de paie fură spintecați și din ei se revărsară munți de monede, aproape acoperind creasta stăvilarului. — Înhățați cât de mult puteți și duceți-vă. Dar numai câte un pumn de fiecare om. O spusese foarte răspicat, dar lucrătorii încă mai ezitau să înainteze. Șopteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mici valuri. Mosuke nu mai suportă să-l privească și lăsă capul în piept. De îndată ce melodia încetă, Muneharu vorbi, încă o dată, răspicat: — Generale Mosuke, vă rog să priviți cu atenție. Mosuke ridică privirea și văzu cum Muneharu, care îngenunchease, își spintecă lateral abdomenul cu sabia. În timp ce vorbea, sângele înroșea interiorul bărcii. — Frate, vin și eu! țipă Gessho, despicându-și, la rândul său, pântecele. După ce-i predară lui Mosuke cutia cu capul retezat al generalului și se înapoiară la castel, vasalii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era doar cu un pas în urma lor. Și el fugea în aceeași direcție, cu câțiva oameni. Purta coiful cu coarne de cerb și armura din piele neagră, călărind cu lancea sub braț. Arăta, într-adevăr, ca un războinic gata să spintece vântul și cel mai viteaz dintre vasalii lui Katsutoyo, dar se abătuse deja de la Calea Samurailor, iar sunetele idealurilor cinstite și nobile nu se auzeau în ropotul copitelor în galop. Dintr-o dată, fu împresurat de trupele lui Hayato. — Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ca reacție la aceste profunde emoții, Ujiie se agăța acum de frâul calului lui Hideyoshi. — Chiar dacă nu se cuvine ca eu să vă însoțesc, vă rog, lăsați-l măcar pe Generalul Mosuke să fie alături de dumneavoastră. Sunt gata să-mi spintec pântecele chiar acum, bucuros, ca să vă risipesc orice neliniște! Și duse mâna la jungher. — Ține-ți firea, Ujiie! strigă Hideyoshi, lovindu-l peste mână cu cravașa. Mosuke mă poate urma, dacă dorește atât de mult să vină cu mine. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]