533 matches
-
nu schimbă lumea, nu contribuie la progresul universal, nu este de folos nimănui, toți trăiau pe contul lor, ea avea voie să se urce înapoi în copaci, i-ar plăcea să se urce în copacul în care locuiește Alex, ar sporovăi toată ziua despre construcția lumii, despre omul surogat al vremurilor de azi, despre omul-mașină, ambalat la maximum, care a uitat de respectul de sine, sau i s-a atrofiat de atâta violență publică, nu reușești în meserie fără să lași
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
decât ceilalți oameni. Dar vă asigur că pretenția asta nu ascunde nici o vanitate. E vorba de altceva. Adeseori, vara, pe plajă, mă uitam în jur și mă întrebam ce reprezenta marea pentru necunoscuții care stăteau la soare să se bronzeze, sporovăind veseli sau prăbușiți în clipa lor interioară. Pentru unii, marea era cu siguranță un exil provizoriu din plictiseala și mediocritatea vieții obișnuite. Veneau pe plajă și trăiau câtva timp în afara destinului lor. Sau vroiau să prindă puteri, ca să reziste până la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că se distilează în învelișul dur de pește care se fierbea încet în fața lui, în blana prăfuită a primatelor care stăteau lângă el în copac, încă neștiind, se pare, ce comploturi și ce planuri se țeseau împotriva lor. Stăteau acolo, sporovăind, jucându-se, despăduchindu-se unele pe altele ca de obicei. Habar n-aveau ele... 23 Sechestrat în camera sa, cu mătușicile și surorile de pază la fiecare fereastră, băiatul Hungry Hop se plimba în sus și-n jos. În depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Gata, fetelor, ajunge cu prostiile. Avem un subiect serios de discutat, anunță Adriana. Știa că Leigh n-avea de gând să vorbească prea mult despre logodna ei — dovedise chestia asta cu vârf și îndesat cu o zi înainte când a sporovăit entuziasmată despre noul autor foarte important pe care trebuia să-l editeze (aceeași trăncăneală disperată pe care fetele nici n-o mai luau în seamă după atâția ani în care o ascultaseră pe Leigh spunând “Am ratat detot finalul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
-mă!“ Și când Eugenia trecu pe lângă el, când se încrucișă cu el, o salută mai mult din ochi decât cu pălăria. Fu pe punctul de a se întoarce ca să se țină după ea, dar triumfară bunul-simț și dorința de-a sporovăi cu portăreasa. „Ea e, da, ea e - își spuse el mai departe -, ea e, este chiar ea, e cea pe care-o căutam de mulți ani, chiar fără să știu; e cea care mă căuta. Eram sortiți unul altuia într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și, știi și tu, și-o predică se poate structura foarte bine într-un dialog... — De ce?... Pentru că oamenilor le place conversația de dragul conversației, chiar dacă nu spun nimic. Sunt unii care nu suportă un discurs de-o jumătate de ceas, dar sporovăiesc trei ceasuri într-o cafenea. E farmecul conversației, al vorbitului de dragul vorbitului, al vorbitului rapid și descusut. — Tonul discursiv îmi e și mie nesuferit... — Da, plăcerea omului stă în vorbire, în vorbirea vie... Și mai presus de orice, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
origine, că m-a croit ignorantă și m-a făcut să frec concepte în loc de butoane. L-am lăsat dracu’ pe șwițerian gol sub prosop, pe un stand-by inutil, cu remotul în mână. Am fugit pe pajiștea de lângă hotel și am sporovăit îndelung cu Petrit albanezul despre felul deștept în care ne descurcam noi, pe vremea lui Enver Hodja și a lui Ceaușescu, astfel încât să driblăm statul comunist la rația de alimente. Stăteam cu spatele la hotel, la sorbonezi, la lausanezi, la merçi infiniment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
șoferi își petrecuseră probabil o parte din noapte în cabina camionului. Urcau în stradă când se lumina de ziuă să cumpere o cafea, pâine și ceva de mâncare, o tărie în diminețile umede și reci, apoi se învârteau pe acolo, sporovăind unii cu alții, până cu vreo douăzeci de minute înainte de deschiderea ghișeelor, atunci cei mai tineri, nervoși ca niște începători ce erau, se repezeau pe rampă să-și ocupe locurile, în vreme ce șoferii mai vârstnici, mai ales dacă ocupau ultimele locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
te taie de la cartela de pâine, de la aia de gaz, sau de la aialaltă de săpun. Erau fel de fel de cartele... Cartele și puncte. Astea, punctele, le băgase mai ales pentru pantofi, îmbrăcăminte și pânză de finet, pentru lengerie intimă. Sporovăia prinsă de efuziuni. - Nu de țî vă-ntreb, doamnă. Mă gândesc doar că, respectiv, aici în documentul de identitate scrie o vârstă și dumneavoastră arătați cu totul alta. Parcă zici că sunteți fiica doamnei din actul de identitate. Și flutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
văd cartea publicată, plec pe jos pentru un timp, la Muntele Athos. Eu un vis mai vechi al meu. Știi ceva? Mă poți Însoți. În fond, ție Îți este mult mai ușor să ajungi: dai o stea-două la o parte, sporovăiești cu un Înger, Îți faci drum printre nori, și-ai ajuns. Pe când eu, trebuie s-o iau la picior peste munți și hârtoape, mlaștini și câmpuri Înverzite... Dar nu-i nimic, după cum spuneai, totul are un preț și de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nas în nas cu un grup, ce zorea din răsputeri ca să prindă trenul. Era tocmai grupul de orbi, ciungi, ologi, pe care-l văzusem de atâtea ori în tren. Acum, ca prin miracol, nici unul nu mai avea nici pe naiba, sporovăiau veseli și zburdau ca mânjii, iar tipul acela cu ciomagul, de data aceasta îl purta pe umăr, ca să nu-l incomodeze la mers. Au trecut pe lângă mine ca vijelia, dar tipul care probabil era vătaful grupului, a observat că eu
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
vârstă indecentă. De la capul tramvaiului din Pantelimon până la Sfânta Vineri, fusese timp destul ca bătrâna slabă ca o scoabă, atât de slabă că, pentru a o auzi, trebuia să te apropii până-i simțeai mirosul afumat al gecii, să-i sporovăiască pentru cincizeci de mii verzi și uscate despre viitorul ei. Tu, fata mea, ai o mare problemă care nu te lasă să te măriți... Ba o să te măriți și tu, dar după șaizeci de ani... Vrei să-ți mai spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
în pagini „festive“ pline de modificări de la „foruri“, cu veșnicele discuții despre mâncare, cu votca cinstită cu tipografii la sfârșitul zilei în secretariatul tehnic. Se anunță geruri și viscole. Obligațiile sărbătorilor - o oboseală în plus. Și totuși, bioritmul se îndrăcește: sporovăiesc, flirtez, frec și răstorn mobile scoțând praful din unghere, caut cadouri pentru toți ai mei, mănânc ce lasă ei prin farfurii, merg la cinema, la teatru, în vizite - un fel de vitalitate exacerbată, cum nu-mi stătea în fire. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
niște arbuști sălbatici; cât despre insecte, pielea mea tăbăcită putea să le suporte toate răutățile. Ne-am dus la râu să ne scăldăm în timp ce Ata pregătea cina, și după ce am mâncat ne-am așezat pe verandă. Am fumat și am sporovăit. Tânărul avea o armonică și cânta melodiile la modă prin music-hall-uri cu vreo zece-doisprezece ani în urmă. Sunau ciudat în noaptea tropicală, la mii de mile de orice lume civilizată. L-am întrebat pe Strickland dacă nu-l supără promiscuitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să pleci numaidecât. Tonul era atât de imperativ, încît m-am precipitat spre ușă gata să plec. Înainte de a apăsa pe clanță mi-a venit ideea salvatoare: ― Dacă mă surprinde cineva ieșind de aici? Îți dai seama ce ar mai sporovăi gura lumii? Ea păru consternată. În zăpăceala primelor clipe nici nu se gândise la una ca asta. Aveam dreptate. Pe sală se auziră pași. Venea Gleber din oraș. Apoi răsună vocea lui Iliuță. ― Bine că ai venit! Ia vezi ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
-o spre înaltul și albastrul cer sub care fagii s-au așezat parcă la fotografiat. S-au aliniat așa de frumos și de disciplinat încât doresc să nu fie deranjați. Doar păsările au permis să cânte, să ciripească și să sporovăiască cât vor pentru că sunt colocatarii lor iar spiritele pădurii trăind într-o armonie aparte. Magnolia s-a născut o visătoare și indiferent ce făcea, totul dar absolut totul, pentru ea nu era altceva decât un vis. În timp ce ulciorul se umplea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
marginea ei, vei găsi o colibă și o iapă cu șase mânji mititei. Și merse crăiasa, merse până luna peste pământ se întinsese, plantele dormitau, copacii pe razele blânde umbra își desenau, animale peste tot mișunau iar păsările pe la cuiburi sporovăiau. După un somn profund, crăiasa a fost întâmpinată cu zâmbete molatice de flori și foșnet viu al pădurii. Își aținti urechile după tufișuri, când un cocoș dădu semnalul să anunțe că peste bătătură este stăpân și nu are chef de
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de două ori pe deasupra capului și tăișul a retezat capul lui Dardailă. Cu ajutorul capului care îi mai rămăsese, Dardailă urla de răsuna întregul ținut, scoțând la suprafața pământului viețuitoarele care orbecăiau pe sub pământ. Câteva păsări care conlocuiau în Hârtopul șerpilor sporovăiau întrebându-se ce nenorocire a avut loc de s-a supărat în așa hal Dardailă. După un timp îndelungat, Dardailă i s-a adresat lui Stup: -Câine, mai nenorocit, ca tine nu am văzut, dar nu-i nimic, îți vin
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
privesc și mi-am îndreptat ochii în sus, spre vârful copacilor care erau încă în picioare, și am observat că ei strigă să rămână în viață cu ramurile către cer răsfirate. Iepurii și căprioarele după hrană umblau, păsările pe la dosuri sporovăiau și la stele se rugau, dar acestea n-aveau cum ajutor să le dea. După ce am revenit acasă după câteva zile, am compus poezia „Spirite în agonie,” pe care o închin copacilor, acestor copii neajutorați ai pădurilor, și care întotdeauna
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în județul Vrancea, la cumnatul meu Neculai Apreutesei unde m-am întâlnit cu un alt cumnat de al meu din Ploiești, Dobrică Puiu, care era în concediu. Soarele dogora puternic peste pământ, aripile vântului s-au ascuns în pădure, păsările sporovăiau prin copaci dând de știre omului că spre seară se apropie câțiva nori de ploaie. După ce Neculai, s-a frământat puțin, înhămă calul la căruță. L-am întrebat dacă, ne poate lua și pe noi cei de la oraș să mergem
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
că "am progresat"? Progres înseamnă, pentru mine, nu o mai mare viteză de deplasare, ci mai puțină singurătate. Or, e greu de crezut că azi sunt mai puțini oameni singuri decât înainte. Aici, pe plajă, nu-ți dai seama. Unii sporovăiesc, alții stau întinși la soare, cu ochii închiși, să se bronzeze. Domnește permanent o gălăgie veselă. Ai zice că nu există drame, nefericire. Cine poate ști, însă, ce ascunde fiecare? Pe vremuri, la Costinești, nu era nici un semn de "civilizație
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
zi pe la mănăstiri. Barbie se temea întotdeauna că Shelley va intra în încurcătură, dar spera că, totuși, într-o bună zi, va fi și ea copil ascultător și responsabil. Drumul cu autocarul a fost plăcut, copiii erau veseli, cântau și sporovăiau. În sfârșit, au ajuns la mănăstire. Au vizitat biserica, unde au admirat icoanele frumoase, apoi clopotnița, și atelierul de țesut covoare. La sfârșit, copiii au fost invitați să vadă osuarul. Rafturi întregi erau acoperite cu oase, mai ales cranii. Înfiorați
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3078]
-
un om cumsecade, răspunse Shinroku. Nu! țipă ea. Eu nu vreau să mă duc! Fetele mai mari încercară și ele s-o liniștească. — Trebuie să vină și mama, mai târziu. Nu-i așa, Shinroku? — Da. Sigur că vine și ea. Sporovăind astfel, se apropiară, în sfârșit, de pâlcul de brazi unde Hideyoshi își instalase tabăra. Hideyoshi ieși din cort și se opri sub un brad, privindu-le cum se apropiau. Le veni în întâmpinare. — Toate au același aer al familiei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
doar câțiva vasali superiori și cei doi foști soli, Tomita și Tsuda. Când grupul traversă, în sfârșit, Râul Machiya, Hideyoshi își luase precauția de a ascunde un grup de soldați printre stufărișuri și casele țărănești, în timpul nopții. În șa, Hideyoshi sporovăia amiabil ca și cum nu i-ar fi observat, și, în cele din urmă, descălecă pe malul Râului Yada, aproape de marginile apusene ale Kuwanei. Să așteptăm aici sosirea Seniorului Nuobo? întrebă el și, așezându-se pe scaunul de campanie, începu să admire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu închisă, acolo în colțul dinspre stradă al sălii de festivități. Acum era întredeschisă. Participanții la serbare se perindau prin fața ei, ieșind, și nimeni nu-i dădea nicio atenție. Cu toții se îndreptau încet, fără să se poticnească unul de altul, sporovăind molcom, către ușa deschisă spre gerul de afară. Se întrevedea printre nenumăratele picioare în mișcare înceată o porțiune din ghețușul de pe trotuar, pe care lumina lăptoasă a zilei nu reușise să-l dezghețe. Gerul se strecura înăuntru pe deasupra pardoselii de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]