4,031 matches
-
singura sofa din salonul meu, nici aia arătând prea bine. Era Îmbrăcat cu un caftan portocaliu intens, aruncat peste niște pantaloni albi din olandă, În stilul caracteristic gazdelor din Palm Beach În anii ’60. Când am intrat, și-a ridicat sprâncenele cu compătimire, arătând cu capul către deprimantul ansamblu de stat jos. Nu-mi vine să cred că l-ai convins pe portar să te lase Înăuntru, i-am spus, când am dat cu ochii de el. Mi-am aruncat geanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
plată a „clientului“, spuse Lauren pe un ton obraznic. Sanford Își dorește așa de mult butonii ăia, că nu-i pasă cât Îl costă. Și am bănuiala că munca mea de căutare va fi destul de costisitoare, continuă ea, cu o sprânceană ridicată. Am Început să râd. Lauren era În stare să scape cu fața curată nu doar pentru omor din culpă, ci și pentru crimă cu premeditare. De fapt, să știi că Sanford este un Înger, spuse ea. Dacă nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
bani pentru o pereche de ochelari de soare. —Eu Îi merit. Brusc, Marci Își dădu jos ochelarii Hèrmes și se uită la mine cu un zâmbet răutăcios. Auzi, să nu spui nimănui, da’ Sophia mi-a povestit ceva. Ridicând din sprâncene, am privit-o pe Marci. — Are o aventură. —Sophia are mereu câte o aventură, am remarcat, blazată. —Cu un bărbat Însurat. Marci Își puse din nou ochelarii și s-a Întors cu fața la oglindă, ca să se admire. —Nu-i așa că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
eu nu iau pastile, am insistat. —Draga mea, nu fi jenată. Toată lumea la New York e drogată 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, șopti Marci, trăgându-mă Într-un colț mai Întunecat. Nu Botox-ul le netezește ridurile dintre sprâncene, ci medicația antidepresivă. — Vii sus? ciripi vocea lui Phoebe din spatele nostru. Avem masa de la fereastră... Ignorând-o pe Phoebe, am luat-o la picior pe ieșirea pentru caz de incendiu și apoi În jos, pe scări. În secret, eram bucuroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
pătrunjel și o lingură de caviar. Sacoul e croit strâns pe talia zveltă și tăiat pătrat la umeri. Fusta e scurtă și mulată. Nasturii aurii - imenși. E îmbrăcată în haine de păpușă. Nu, zice. Domnul Streator e chiar aici. Ridică sprâncenele conturate cu creionul și se uită la mine. Dacă îi răpesc din timp? Sper că nu. Zice în telefon, cu un zâmbet: — Bun. Uite că dă din cap cum că nu. Sincer, mă întreb ce anume a făcut-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bar anunță meniurile pentru elevi. Nash se tot întoarce ca să se uite la ei. Cică așa ar fi dragostea. Pun pe bar o bancnotă de zece dolari. Se uită la ea, fără să scoată degetele din gură. Apoi ridică din sprâncene. A murit cineva azi-noapte în clădirea unde stau? întreb. E vorba de clădirea de pe Seventeenth, colț cu Loomis Place. Clădirea Loomis Place, opt etaje, din cărămidă de culoarea rinichilor. Cineva de la etajul cinci, poate? De dimineață era o pată ciudată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
răsfoiește prin cartea subliniată. Se oprește la o pagină, citește un pic, apoi dă la altă pagină. Un om echilibrat, zice, un om normal ar trebui să citească descântecul cu voce tare ca să adoarmă pe cineva. Citește în continuare, încruntă sprâncenele și zice: Dacă nu sunteți pregătit să vă confruntați cu problemele dumneavoastră reale, niciodată nu o să vă puteți controla. O întreb dacă toate astea le spune din carte. — Majoritatea sunt de la doamna doctor Sara, zice. Și-i zic că descântecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
O altă vacă e trântită în fața secției de poliție, blocând trotuarul. Miroase a curry și paciuli. Ajutorul de șerif e încălțat în sandale. Ajutorul de șerif, poștașul, chelnerița de la bufet, barmanul de la cârciumă au, cu toții, un punct negru lipit între sprâncene. Un bindi. — Măiculiță, zice dom’ sergent. Tot orașul a trecut la hinduism. După cum scrie în Buletinul miracolelor paranormale de săptămâna asta, totul s-a întâmplat din cauza vacii-fariseu vorbitoare. Atunci când duci animalele la abator, toată treaba e cum să păcălești vacile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
geamului. Altă lovitură! Fața relaxată a femeii, de prințesă fără griji, a cărei piele fină, bine întinsă și rumenă te trimite cu gîndul la fructele din pragul toamnei, e tăiată în două de fiorul unei neliniști, micșorînd ochii, născînd între sprîncene o cută, alungind liniile maxilarelor ce vor să definească bărbia, modestă dealtfel, dar aruncată mereu înainte. Un gînd de neliniște, trădînd interesul pentru ziarul de alături, i se așterne pe față, maturizînd-o brusc, dăltuind-o în contururi sigure, dînd viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în vacanța lui '65, la cantina 3 din Eforie Sud femeia tocmai ieșise din închisoare, reabilitată, intrată acolo, la răcoare, pentru că a vorbit la o oră mai mult decît scria în manualul de liceu; apoi Simona, femeia cu cicatrice la sprînceană, ca un permanent semn de întrebare, cunoscută la Sinaia, și Tamara, de-aici de la uzină, cu care a petrecut noaptea unui Ajun de Crăciun toate trei frumoase, toate inteligente, atît de scăpărătoare în discuții, de acaparatoare ca intelect că nici una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
joacă și o actriță cu care a copilărit; locuiau în aceeași curte; o să-i facă mare plăcere. Vlad se preocupă intens de paharul din fața sa, mai aruncă spre bar o privire, apoi, privindu-l cînd și cînd pe Mihai pe sub sprîncene, spune: Dacă se mai benoclează o dată spre mine, mă ridic și-l cîrpesc. Tipul de la bar, în scurtă din piele, îmblănită... Mihai nu spune nimic. Își descheie paltonul, se ridică de pe scaun să și-l aranjeze mai bine, răsucește scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cea în căruță? La oraș, avem mașini. Atunci, eventual, un Brahms; Simfonia numărul 3, în Fa major, opus 90; în special partea a treia, poco allegretto, să-mi amintesc de-un film frumos. O! exclamă femeia, arcuindu-și mult o sprînceană. Aimez-vous Brahms? Moi aussi 1. Regret! Nici asta nu-i pe bandă. Lovește scurt cu degetul, închizînd magnetofonul și se retrage. Așază fotoliul cum era mai înainte, după care, ignorînd total prezența celor doi, iese. Mi-a trebuit o intelectuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pat, ea le trimite într-o sală mizerabilă, în niște halate nespălate, să alăpteze "din motive de igienă", că nevastă-mea, istovită cum era, a scăpat băiatul din brațe, noroc că l-a prins pe genunchi. Zău?! ridică Mihai din sprîncene. Să vezi ce le face madam Săteanu gravidelor, mai ales fetelor necăsătorite, care vin cu hemoragii provocări ori accidente -; nu mișcă un deget, nu le face nimic, nici apă să bea nu le dă pînă nu spun tot ce-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în mîini, rămîne cîteva clipe în fața Mariei: Am greșit, desigur; îi voi cere scuze. Te rog! arată spre ceștile așezate pe masă. Maria mulțumește din priviri, ia o ceașcă și soarbe puțin, apreciind calitatea cafelei cu o frumoasă arcuire a sprîncenei. Mihai toarnă din nou în pahare vodcă, luîndu-l pe al său, retrăgîndu-se pînă lîngă capătul patului: Ce ți s-a părut "interesant" în această locuință? Cu o nouă țigară între degete, chiar în unghiul de deschidere a lor, că atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vodca, aruncînd, ca din întîmplare, privirea spre Maria: o vede stînd liniștită în fotoliu, total relaxată, cu gura încă plină de vodcă, pentru a-i savura, dureros, tăria, în vreme ce ochii ei mari, aproape închiși, conturează două linii lungi, negre, sub sprîncenele arcuite calm. Mai gîndește-te, spune ea, preocupată de țigara scoasă din pachet nu-i indicat să-l înfurii pe soțul meu după ce a făcut atîta pregătire, ba are și invitați... De ce? Cum de ce?! Pentru că s-a pregătit! De ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
său, Mihai așteaptă reacția celor prezenți. Doar profesoara de istorie, care a avut o poziție de catedră cînd a început Doina să vorbească, devenind nedumerită pe parcurs, a sfîrșit acum printr-o înclinare a capului, însoțită de o arcuire a sprîncenei, semn că încuviințează niște afirmații la care nu se aștepta. Ei da, rîde președintele, sfredelindu-i pe toți cu privirea lui provocatoare se confirmă justețea hotărîrii de-a invita tineretul, căruia, dealtfel, se adresează, în primul rînd, piesa aceasta. Mulțumim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ar fi însemnat să-mi iasă sufletul. De ce te-ai întristat? întreabă Mihai, observînd umbra unui gînd pe obrazul Doinei. Tata mi-a povestit o dată că..., așa, zicea cum îl luau la secerat... Dar numai o dată. Numai o dată?! saltă din sprîncene Mihai. Ferice de el că era lăsat să stea acasă, la umbră! Numai o dată mi-a povestit, cînd era prea supărat precizează fata. A se dumirește Mihai. Pe mine mă luau mereu și eram supărat că-s pus la păscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mihai întreabă într-o doară "de ce să vă răzgîndiți?", dar Săteanu tace, parcă nici n-ar fi auzit întrebarea și-și soarbe încet, cu plăcere, cafeaua, pierzîndu-și privirea peste pozele de sub sticlă, trădîndu-și gîndurile prin vreo cută născută brusc între sprîncene, tresărind mereu cînd vîntul zgîlțîie fereastra. *** Aici arată Lazăr spre masa dintr-un colț al bucătăriei, cît mai aproape de geamul acoperit cu zăpadă. Toarnă în două pahare cîte un deget de whisky, din sticla doctorului, scoate țigările, îl servește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cărți are partenerul. Te-o fi plăcut, Lazăre, îi rîde profesorul, să-și mascheze emoția. Și normal: a topit vinul, ăia s-or fi îmbătat... Du-te după ea. Hm, maestre! pufnește Lazăr, urmărindu-și partenerul cu privirea aruncată pe sub sprîncene, în vreme ce bagă banii în plic. Înseamnă că mai păstrezi despre mine o imagine falsă adaugă cîntărind plicul în palmă, lăsînd să-i scapere un zîmbet cînd vede că vorbele lui nasc în profesor plăcerea scontată, dar brusc, tăiat iarăși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cum mă ajuta tot tacîmul! -, dar că-i ceva neclar în declarația mea: prea am negat totul. Mi-a descris-o pe femeie cuvînt cu cuvînt: naltă, pieptul..., picioarele..., mijlocul..., părul dat dezinvolt într-o parte, ochii puțin arcuiți din cauza sprîncenelor ce se încruntă a nedumerire cînd vrea să te seducă... Citea toate astea din declarația lui Corneluș Vrabie, care reținuse ce memorie bună de om tîmpit! tot ce-i povestisem. Deștept tipul ăsta, procurorul, care mă luase la întrebări; mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mihai, mai mult din dorința de-a da replică femeii ce-aș mai putea schimba eu? A, vreți să ziceți că, odată plecate de la noi spre secție, cifrele de producție rămîn bătute în cuie? întreabă Teona, arcuindu-și frumos o sprînceană, dar menținînd tonul rece, dojenitor. Dumneavoastră ați zis-o, nu eu strînge Mihai din umeri, retrăgîndu-se. Vedeți cum umblați cu hîrtia dată, e secret de serviciu spune Teona. Duceți-o în birou și băgați-o în dosarul cu acte, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un mod obscur. Era sigură că ceea ce simțea pentru acest trup alb, subțire și colțuros, cu toate alunițele maronii care îl acopereau, era dragoste. Și iubea și părul de culoarea nisipului, pieptănat în stilul anilor ’20, cu moțul arcuit peste sprâncenele delicate. Carol reacționa și la îndemânarea lui Dan. Ca mulți alți oameni cu orientare artistică, Dan era priceput la lucrul manual și făcea chestii amuzante din hârtie și carton. Invitația la nunta lor fusese o sculptură din hârtie. Odată deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
din jur. În mine se schimbase ceva. Aveam senzația că se eliberase ceva, că se rupsese un fel de membrană. Mi-am scuturat capul cu putere într-o parte și în cealaltă, simțind șuvițele de păr atingându-mi fruntea și sprâncenele. Chiar în clipa în care mă trânteam înapoi pe scaunul acoperit cu pluș, închizând ochii pentru a potoli ploaia de scântei aurii produse de retină, mi-am dat seama că totul fusese în zadar. Mă aflam încă în vagon, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
pântecelui său. La ce se gândea Bull în timp ce executa această verificare a instrumentelor, înainte de a-și începe ziua? La prea puține lucruri. Chiar așa. Treaz și drept, sau în pat, dar nu singur, Bull nu era decât o creatură siderată. Sprâncenele i se încruntau adesea de atâta concentrare, dar gândurile îi erau asemenea unor sportivi decrepiți, suferind de artrită. Se târau, gesticulau și simulau că se ciocnesc, adesea dădeau să se atingă, dar nu izbuteau niciodată. Din pricina efortului, trăsăturile lui cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
al mesei, și muta scaunul copilului. Orice, doar să nu mai surprindă imaginea lui de sus. Și chiar așa făcu. Văzut de la același nivel, Alan Margoulies era o priveliște acceptabilă, ba era chiar drăguț. Avea un nas lung și subțire, sprâncene rectilinii, închise la culoare, ochi ușor bulbucați, dar foarte, foarte întunecați și o gură de femeie. Pielea avea o lucire de marmură și toate trăsăturile sale se îngustau spre vârf - degetele, lobii urechilor, bărbia. Era suplu și puternic, avea părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]