578 matches
-
fi, ca și cea veche, o ficțiune. Poate că mai multe elemente de realitate vor fi Încorporate În noua versiune. Dar considerentul important era acela că viața trebuia să-și recapete plenitudinea, turgescența ei mulțumită de sine. Toate cele vechi, stătute trebuiau, firește, distruse pentru ca noi să fim mai aproape de natură. A fi mai aproape de natură era necesar pentru a păstra un echilibru Între realizările Metodei moderne. Nemții fuseseră giganții acestei Metode În industrie și război. Pentru a se relaxa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Sammler din nou se gândea la hoțul de buzunare, la presiunea corpului său, la hol și la zidurile herniare de pânză, cele două perechi de ochelari cu lentile negre, tubul curbat gros ca șopârla din mână, de culoare rozalie, ciocolatie, stătută și sugerând puternic nou-născutul pe care era menit să-l facă. Urât, odios; hilar, și totuși important. Iar domnul Sammler Însuși (una dintre acele invazii mintale pe care nu mai avea rost să Încerci să o Înfrunți) era obișnuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
balustradă pe luxul obositor al covorului. Locul lui era la spital. O rudă În vârstă În sala de așteptare. Mult mai potrivit. La primul etaj, dormitoarele. Se mișcă cu precauție În Întuneric. În aerul Închis din casă se simțeau mirosuri stătute de săpun și colonie. Nimeni nu aerisise În ultima vreme. Auzi un zgomot de apă, o ușoară mișcare Într-o cadă plină. Un lipăit. Întinse mâna Înăuntru, cu Încheietura Îndoită, alunecând pe peretele acoperit de faianță până găsi comutatorul. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să-i facă pe plac. Dar se Îndoia că ar putea să mai reziste multă vreme. N-ar fi vrut să-l vadă plecând. — Îți e vreodată dor de Leida? l-a Întrebat ea. Treceau pe lângă un canal cu apă stătută, acoperită de un strat de ulei. — Nu prea, a dat el din umeri. — Parcă ziceai că ți-a plăcut acolo. Cred c-ai făcut treabă bună la universitate! — Nu mi-a plăcut frigul. Așa era el câteodată, taciturn, aproape ursuz
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cu nici doi ani mai mare decât mine: un tip de toată isprava, care avea haz și știa să alerge în mâini. Îl admiram, râdeam când râdea el, alergam în urma lui, ascultător. Toate astea mă atrăgeau să ies din atmosfera stătută, mic-burgheză a constrângerilor familiale, departe de tata, de sporovăiala clienților în fața tejghelei prăvăliei, de strâmtoarea locuinței de două camere, în care îmi revenea doar nișa deloc adâncă de sub pervazul ferestrei din dreapta de la sufragerie, care trebuia să-mi ajungă. Pe etajerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pentru a-și face cunoscute grijile și dorințele în germana din nord, ei lăsau la o parte articolul și, ca să meargă la sigur, când spuneau nu, preferau s-o spună de două ori. Vorbirea lor tărăgănată semăna cu laptele gros stătut, peste care puneau pâine neagră fărâmițată și zahăr. Rămășițele populației kașube au sălășuit, statornic, de când se știu, în ținutul deluros de dincolo de orașul Danzig și, sub stăpâniri schimbătoare, au fost considerate de fiecare dată ca insuficient de polone, insuficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să-mi atragă atenția. Mie și numai mie mi-a revenit privilegiul de a-l descoperi în apropierea locului meu secret de citit, de a-l deschide. Nerăbdător, cu briceagul meu cu trei lame. Dinăuntru m-a izbit un miros stătut, de parcă aș fi deschis un mormânt. Praful s-a învolburat, dansând în lumină. Ceea ce am găsit a devenit un indiciu și m-a trimis într-o călătorie de-o viață; abia cum începe să obosească, doar privirile retrospective îl mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fără un cuvânt - și fără să mă las oprit în loc de cuvinte emanate de autoritatea pedagogică - nu numai sala de clasă pentru participanții la război rămași în urmă cu materia, ci, pentru totdeauna, școala, cu aerul ei din principiu închis și stătut. Se poate chiar să fi savurat ieșirea asta. Pe colegul meu de școală, care cu siguranță și-a luat bacalaureatul și care după aceea se va fi simțit toată viața lui tratat la întreaga sa valoare, nu l-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care eu, sătul de repetiții, nu voiam să mă amestec. Apartenența mea de odinioară la tinerii naziști părea consumată temeinic. Cu acest trecut care se tot lungea, certăreț, nu voiam să am nimic de a face. Nici una dintre ideile alea stătute nu reușea să mă atragă, chiar dacă acum se căsca o falie acolo unde, odinioară, singura idee valabilă unise toate lucrurile între ele. Dar cu ce anume să umpli spărtura care, deși nu era vizibilă, se căsca atunci în interior? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
descrisă șederea noastră la Paris și se răspunde la întrebarea în legătură cu impulsul care a declanșat migăloasa scriere a unui roman după cum urmează: „Imboldul cel mai de încredere a fost probabil originea mea mic-burgheză, această manie a grandorii saturată de aer stătut, potențat de întreruperea studiilor gimnaziale - am rămas în clasa a cincea de liceu -, ce m-a făcut să vreau să produc ceva imposibil de trecut cu vederea.“ A mai existat și o altă sursă de propulsie, dar un lucru e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
își numără deja primele fire albe, de mortul de la Guadalete, de pe degetul căruia unul din arcașii lui Tariq a smuls un inel aidoma celui pe a cărui urmă de piele subțiată strălucește safirul lui Omalissan. Afară, orașul întreg respiră căldură stătută, boare ușoară, de seară molcomă, scăldată în portocală putredă. Jumătate parfum, jumătate miasmă. Vă pierdeți printre ziduri șerpuitoare, pe sub porticuri, pe lângă vitrine colorate și trăsuri cu vizitii veseli și limbuți. Râzi. E frumoasă lumea de-afară. Frumoasă și ispititoare. Numai
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
dar definitiv, așa cum piatra șlefuită conține memoria logodnei sale seculare cu apa râului Memoria obiectelor limbaj straniu și cod secret, interzis îndeobște pământenilor! Locurile în care, cu predilecție, îi plăcea Bătrânului să cotrobăie erau podurile caselor vechi, cu aerul lor stătut și lumina cernută prin hublouri murdare, cu liniștea lor de temple părăsite în grabă, prin care timpul abia se mai târâie cu foșgăit imperceptibil de cari și molii. îl fascina aglomerarea aparent dezordonată de sipete, boarfe și vechituri, de care
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lipitori? - Le ține Într-un borcănel la Întuneric și, când e nevoie, le scoate de acolo c-o pensetă și le pune la locul potrivit. - Cred că o să am nevoie de serviciile lui, murmură oaspetele. Sângele-mi miroase a mâl stătut, va trebui să-l reîmprospătez. - Dacă aveți nevoie de lipitori, nu aveți decât să vă duceți seara pe malul iazului, sunt acolo câte vreți... Numai că trebuie să aveți grijă să nu adormiți, că nu vă mai treziți. Or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce stătea ghemuită În interiorul Mașei-ou, cu căldărușa Între genunchi, observând cu uimire cum lucrurile din jurul ei, În aparență neschimbate, capătă noi contururi. În interiorul oului era cald și bine. Numai mirosul se dovedi a fi nu tocmai plăcut. Mirosea a cameră stătută și a pește prăjit. Respirând cu greutate, Mașa simțea că i se face din ce În ce mai greață, Încercând din răsputeri să nu vomite. În sfârșit, mirosul de pește se atenuă, fiind Înlocuit de un alt miros la fel de insuportabil. Mirosea acum a baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
augur. Ziua Începea prost. Și nu era marți, ci miercuri. Sau poate că totuși era Încă marți. Ziua nu se sfârșise, ci abia Începea. Sau dacă se sfârșise, Începutul ei era la fel de năclăit ca și Începutul zilei precedente. Același miros stătut stăruia În aer. Prin storurile trase se strecura o dâră de lumină care-i scrijelea ochii. Era ca și cum cineva i-ar fi apropiat globii oculari de polizor și În contact cu piatra dură de pe suprafața lor ar fi sărit scântei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Noimann, Învingătorul. Statuia vergină Îl reprezenta În chip de Napoleon. Un Napoleon tronând peste munți de sticle golite și pahare. Sub picioarele lui Napoleon zăceau și Noimann, și Lily Fundyfer și inginerul Edward. Bărbia sa se mișca spasmodic În aerul stătut. A cui era Însă treimea de buze, ce-i apărea lui Noimann În chip de pentagon? La ce fel de buze făceau aluzie versurile? Imaginația sa bolnavă scotea din adâncuri lucruri greu de deslușit la prima vedere. „Scule profesionale. DODEMAN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mâna cuiva mângâindu-i pieptul și sări ca ars... În cavou nu mai era decât el... Medicul umbla de colo până colo, ținând un pahar de coniac În mână, cu piciorul Înfășurat Într-un ziar. În aer plutea un miros stătut, de băuturi amestecate cu fum de țigară și urină. Pe pardoseala de marmură zăceau Întinse câteva coroane veștejite, sticle de coniac și vin, precum și un balon lung, umflat, pe care scria: REGRETE ETERNE... Prin urmare, făcuse iarăși o orgie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dragoste a lumii se ghemuise acolo, în cârpele noastre deschise, desfăcute până la soarele care probabil că mai exista și până dincolo de el, departe, atât de departe, încât distanța se pierdea, uita să mai existe, se risipea în noi, în aerul stătut al scorburii; ajunși aici, vă rog să recapitulați acele zile, să le umpleți cu tot ce știți despre dragoste, cu tot ce credeți că știți, eu nu inventez nimic, și așa mai departe. Un timp, ce-i drept, Dragoș nu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ei, aceasta tresare, muzica începe să curgă în aer ca mierea în faguri, se lasă în voia sunetelor care răsună în corpul ei ca într-o peșteră.... Bărbatul ei stă zile în șir ca o stană de piatră, ca aerul stătut dintr-o încăpere, stă așa, uscat și părăsit de viață, din când în când își aduce aminte că ar vrea să spună ceva, atunci se ridică și se plimbă prin oraș cu timpul mort după el, oamenii se minunează de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nimeni de partea propunerii sale, părerea sa zvâcnită în univers rămânând la jumătatea drumului între idee și faptă, până ce începură să se subțieze nămeții apoși. Atunci președintele colectivei coborâtor dintr-un slăvit neam, de bețivi ce erau după o ședință stătută, unde Nicanor picotea într-un nor rânced de nicotină, pe la al treilea cântat al cocoșilor, rostise sonor: Înainte!.. Sub burniță-pulbere rece, care făcea pufoaicele noi ale goldăneștenilor să miroase a efecte din sărăcie, Lanz-Buldogul, rămas de la Petrea Păun, ieși conștiincios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
trecut prin minte că în asemenea împrejurări trebuie să te comporți ca la pocher. N-ai voie să se vadă că te temi. Dacă te temi, ești pe jumătate pierdut. De jur-împrejur nu se zărea, în afară de stufăriș, decât aceeași apă stătută amestecată cu noroi și resturi vegetale și, printre bălți, locuri înguste de pământ tare care oricând se putea dovedi înșelător. Încotro s-o apuc? m-am întrebat. Am pornit la întîmplare. După o vreme, am avut impresia că, în loc să ies
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un miros îngrozitor pe care nu-l puteam defini. Era un miros dulceag și grețos în același timp. Te făcea să vomiți. Știți cum miroase lemnul de santal? Ei bine, imaginați-vă acest miros dulceag amestecat cu miros de baltă stătută. Ceva de-ți venea să-ți verși mațele. Apropiindu-ne, eram mirat că nu vedeam pe nimeni în jurul focului. Locul părea pustiu. La ușa colibei, cei doi îmblînzitori m-au părăsit dispărând undeva în spate. Am mai auzit câtva timp
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mâna. Și era ca și cum aș fi prins-o pe ea. Nu ar fi trebuit să o fac, dar căutam deja în ușă gaura în care să vâr cheia aceea lipicioasă. Înăuntru era întuneric beznă și obișnuitul miros, doar și mai stătut. Eram în casa ei și ea lipsea, iar abuzul acela mă excita... acum îmi plăcea să cred că nu era o întâmplare cheia lăsată pe ușorul ușii, ci că o lăsase acolo pentru mine. Am pipăit peretele. Am găsit întrerupătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Mă îndepărtez de spital, ca un hoț cu o pradă indecentă. O iau pe strada care duce până la o cafenea pe care o cunosc. Mă urmează pe scara în spirală până la etaj, într-o sală goală care miroase a fum stătut. Se așază lângă mine, foarte aproape. Mă privește, apoi nu mă mai privește, apoi mă privește din nou. — Te-am așteptat. — Scuză-mă. Te-am așteptat mult. De ce nu mi-ai telefonat? Nu răspund, n-aș ști ce să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
puțină apă, îi apropii paharul de gură, buzele îi sunt uscate, aproape crăpate. — Vino lângă mine. Mă întind în patul ei regesc, larg, mobil, cu multe perne. Elsa are sânii mari sub cămașa de noapte și un miros de transpirație stătută și de medicamente: — Nu reușesc să dorm, mă simt ca și cum aș fi fost aruncată într-o mașină de spălat... După câteva clipe tace. Tace ca și părul ei. Și poate că acum doarme. Deschid ușa și alunec în întunericul coridorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]