824 matches
-
câmpuri vara, Are mari oștiri de grâne, Cât se-ntinde țara! Restul meseriilor miner,oțelar și doctor ,lipseau din poezie oricât aș fi forțat memoria...era o ceață și un vânt prin cap .Invocam parcă forțele naturii să-mi aducă stihiile lipsă,însă acest vid mi-a adus arestul.A stați că nu știți ce-i arestul! Vă spun eu era un mod să-ți înveți lecția după terminarea orelor.Măicuța mea a venit de la treabă , nu m-a găsit acasă
ȘCOALA.....RESPONSABILITĂȚILE ȘI COPILĂRIA de ZAMFIRA ROTARU în ediţia nr. 2306 din 24 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376848_a_378177]
-
lăudat!” - autorul acestui lamento strigă: “o, nimicitorule El Shaddai! Tot ce mi-ai dat, mi-ai luat”. Autorul își numește pierduta: “Tu, chintesență-a zilelor senine !” Frânturi de amintiri, flashbackuri, cioburi de vitraliu... Și peste toate: “absența ta, ca o stihie, / m-a izbit în adâncul / cel mai adânc”, în timp ce omul se recunoaște: “Un strop de duh și-un / munte de / pământ...”. Și, uneori, absența prinde formă, concretețe, precum aripa îngerului... Elegiile blânde și uneori halucinante, numite “arhi-elegii” - au patosul de
NIRVANA de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1479 din 18 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377872_a_379201]
-
PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Proza > LEGENDA URSULEȚULUI BRAȘOVEAN Autor: Cornelia Păun Publicat în: Ediția nr. 2071 din 01 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL : ” LEGENDA URSULEȚULUI BRAȘOVEAN” Furtuna se dezlănțuise năvalnic, de parcă toate stihiile naturii se treziră deodată la viață, aici, în Cheile Râșnoavei. Truchiurile copacilor erau contorsionate și înclinate cu crengile până aproape de pământ. Vântul,ploaia rece și rapidă sfâșiau trupurile fără apărare ale arborilor. La marginea pădurii, în apropierea unui arbust stufos
LEGENDA URSULEŢULUI BRAŞOVEAN de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2071 din 01 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376468_a_377797]
-
cer, acum prea neîmblânzit, Dureri perpetuum s-au împânzit, Și glasul Blândului Păstor, pe Cruce pentru noi grăind: ”Eu sunt cel ce sunt- YAHWEH și V-am zidit, Iar azi cei nemiloși M-au răstignit”. Un tunet crunt străfulgerând, Întunecând stihiile mult prea curând, Încât lumea întreagă s-a îngrozit, Pământul cel pustiit s-a cutremurat, Și peste tot și toate s-au tulburat, când pietrele s-au despicat. Iar Maica plânge și suspină, neîncetat. Însă un om, prea bun dintre
POEME DE SUFLET (1) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/376521_a_377850]
-
dar acum Iată-Mă îndrăgostit, pe același drum. 9 El- Fiul, Duhulși cu Mine suntem UNUL Nu te lua după câte urlă taifunul SUNT în așteptare ca să-ți simt sărutul Tu-l știi, doar ți-am trimis aseară vântul! *** 10 Stihii din toate părțile, din Nemărginit Aflau de marea dragoste ce s-a ivit Veneau și răscoleau cu puterile lor Pământul Crezând că-I pot strica Domnului așezământul. 11 Țâșneu vulcani, munții se prăvăleau în mare Marea dezlănțuită rupea zăgazuri în
IUBIREA ÎMPĂRĂTEASCĂ de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 2007 din 29 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375860_a_377189]
-
duhnind a putregai. Podul de fier era deja imposibil de trecut, deoarece apa îi ajunsese la tablier, ba chiar începuse să i se scurgă cu repeziciune printre grilaje, încât se putea prevedea iminenta prăbușire a întregii sale structuri sub asaltul stihiei dezlănțuite. Habar nu mai aveam de ce trebuia să mă duc la uica Ionel, dar îmi părea grozav de rău că n-o puteam face, și, privind cum apa bătea dincolo în zidul palatului Bejan, îmi spuneam că fărbăria e cu
STATUIA SFÂNTULUI NEPOMUK de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376618_a_377947]
-
cuvânțel, Dar zadarnic, parcă-aveai, o inimă de oțel. O ploaie-nviorătoare în arșița după-amiezii, Ți-am trimis să răcoresc aerul , rodul livezii. Am strigat cu glas de tunet străpungând nori cenușii , Din înaltul cerului, zguduind din temelii, Fulgere scăpăratoare și dezlănțuind stihii, Doar, doar, mă ve-i auzi prin a cerului furii. Fiecare picătură de ploaie ți-a strălucit, Atmosfera-nfierbântată și pământu-a răcorit. În mijlocul norilor am pictat un curcubeu, -” Sigur că mă v-a vedea, azi!”, mi-am zis în sine eu, Dar
FIUL TATALUI de MIRON IOAN în ediţia nr. 1749 din 15 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372596_a_373925]
-
destinului, cea care-l lăsase pradă gerului și disperării, lângă gard, știa foarte bine ce face! În urmă cu trei zile, pe vremea viscolului, câinii familiei Rogojină începură să bată și să urle de mama focului acoperind șuieratul năprasnic la stihiilor. Badea Dumitru, îndemnat mai mult de gura nevestei, își luă sarica în spate, pușca retezată în mână și ieși în prag să vadă despre ce este vorba, că era vreme de război și te puteai aștepta la tot ce poate
SAGA UNUI SCRIITOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1561 din 10 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372960_a_374289]
-
Și au rămas doar umbre ce nu știu Că am ajuns să număr clipele Ce trec și mă veghează în pustiu! Tu mă-nsoțești în nopțile târzii Și nu mă lași pierdut într-un abis, Dar nici zălog în brațe de stihii Ori adormit de vraja unui vis! Mi-am dorit să mă chemi printre stele Purtat către zări pe aripi de vânt Doar așa, să mai uit de-ale mele Și să m-alinți când îți ies din cuvânt! Dar m-
PARFUMUL UNEI TOAMNE TÂRZII de COSTICĂ NECHITA în ediţia nr. 1994 din 16 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373297_a_374626]
-
al minții lor de dinaintea acestor fantasme și pe care magnifica „pasăre de pe altă lume” îl urma pentru a abate puhoaiele din calea zburătoarelor sinucigașe, a le stăvili pentru a încerca să-și salveze suratele ... Era acesta semnul sigur că peisajul stihiei dezlănțuite, aproape diluvian și apocaliptic care-i înconjura, le slăbise concentrarea și limpezimea privirii, ochii li se împăienjeniseră cât să adăpostească imaginile fugare îndărătul pleoapelor obosite, reverii a căror persistență le-ar fi pus în primejdie viața. Dâră observase de
BASTARDUL de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 172 din 21 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/372100_a_373429]
-
DĂINUIRE... Mai e nevoie uneori să te ascunzi În picurii mărunți de ploaie și rotunzi... Va trebui, cândva, să te mai contopești Cu limpezimile oglinzilor cerești... Mai poți, vremelnic, frunză-n vânt hai-hui să fii Pe creanga toamnei bântuită de stihii... E necesar, în viscol, să fii un fulg de nea Și sufletul din tine să-l simți o albă stea... E sfânt, ca fir plăpând de iarbă, să-nverzești Și epopeea vieții spre soare s-o pornești... E bine cu
GHEORGHIȚA DURLAN [Corola-blog/BlogPost/374639_a_375968]
-
Citește mai mult DĂINUIRE...Mai e nevoie uneori să te ascunziîn picurii mărunți de ploaie și rotunzi... Va trebui, cândva, să te mai contopeștiCu limpezimile oglinzilor cerești...Mai poți, vremelnic, frunză-n vânt hai-hui să fiiPe creanga toamnei bântuită de stihii...E necesar, în viscol, să fii un fulg de neași sufletul din tine să-l simți o albă stea...E sfânt, ca fir plăpând de iarbă, să-nverzeștiși epopeea vieții spre soare s-o pornești...E bine cu un val să
GHEORGHIȚA DURLAN [Corola-blog/BlogPost/374639_a_375968]
-
năpăstuiți, reprezentau probe imbatibile că zvonul ce-i umpluse pe toți de optimism și entuziasm, nu putea fi adevărat. La adunarea generală din crâng veniseră cu mic cu mare, căci era nevoie de un plan de luptă bine alcătuit împotriva stihiilor iernii, care făcuse ravagii printre bietele viețuitoare. Erau cu toții slabi, jigăriți, sleiți de frig și foame căci nu găseai ceva de ale gurii nici dacă-l plăteai în diamante. Pădurea și câmpiile satului învecinat nu ofereau nimic care să le
LEGENDELE PRIMĂVERII de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375649_a_376978]
-
iar din zare se-aude bubuit și se vede doar fulgerul despicând vârful de brad când poiana-i umbrită de norul cu ploaia cu praful și cu lipsa arcușului în acordare de greier când ca marea e lacul petrecut de stihia de valuri fără bras de broscoi-despicare de aer fără tremur d-elitră unduire de șarpe peste frunză de nufăr când pe miriște macul își pierde petala mestecând-o ciulinii de mov și albastru și de praf și de fir cenușiu
SONATA LUMII CU INSTRUMENTE DEZACORDATE de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374157_a_375486]
-
iar din zare se-aude bubuit și se vede doar fulgerul despicând vârful de brad când poiana-i umbrită de norul cu ploaia cu praful și cu lipsa arcușului în acordare de greier când ca marea e lacul petrecut de stihia de valuri fără bras de broscoi-despicare de aer fără tremur d-elitră unduire de șarpe peste frunză de nufăr când pe miriște macul își pierde petala mestecând-o ciulinii de mov și albastru și de praf și de fir cenușiu
POEME DE SFÂRŞIT DE AN de ADINA DUMITRESCU în ediţia nr. 2192 din 31 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374156_a_375485]
-
iar din zare se-aude bubuit și se vede doar fulgerul despicând vârful de brad când poiana-i umbrită de norul cu ploaia cu praful și cu lipsa arcușului în acordare de greier când ca marea e lacul petrecut de stihia de valuri fără bras de broscoi-despicare de aer fără tremur d-elitră unduire de șarpe peste frunză de nufăr când pe miriște macul își pierde petala mestecând-o ciulinii de mov și albastru ... Citește mai mult când în marginea de
ADINA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/374158_a_375487]
-
ramuri uscate trecuteiar din zare se-aude bubuit și se vede doar fulgerul despicând vârful de bradcând poiana-i umbrită de norul cu ploaia cu praful și cu lipsa arcușului în acordare de greiercând ca marea e lacul petrecut de stihia de valuri fără bras de broscoi-despicare de aerfără tremur d-elitră unduire de șarpe peste frunză de nufărcând pe miriște macul își pierde petala mestecând-o ciulinii de mov și albastru... V. ADINA DUMITRESCU - HÂRJOANA CU MINE (VERSURI), de Adina
ADINA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/374158_a_375487]
-
din nimic și nu știi ce capricii va avea. Furtuna poate ține trei zile, dar poate să se liniștească după o oră-două... Numai să nu bată vântul de la mal când se pornește urgia. Riști să nu te mai întorci, când stihiile s-au dezlănțuit și nu ai fost prudent să pleci spre mal de la primul semnal. Nimeni nu putea ști ce va fi a doua zi... Referință Bibliografică: PESCAR PE MAREA NEAGRA / Stan Virgil : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2306
PESCAR PE MAREA NEAGRA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2306 din 24 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/377710_a_379039]
-
amintiți?!), o voce ca un vuiet cânta vântului, încredințându-i văzduhul lui sufletesc spre a-l duce văzduhului de sub cer. Ca sol al artistului, acolo unde se cercetează întocmirea lumii, unde se îndreaptă aspirația umană, unde încep și sfârșesc lucrările stihiilor, ca și ale binelui, unde-i mijlocul timpului, șina pe care trece în iureș acceleratul anilor, unde duduie uzina în care se combină prefacerile pământului cu rânduiala stelelor... „Cântecul vântului”, acesta-i cel ce poartă-n sine putere să reverse
SERGIU CIOIU. ROMÂNIA DIN CONŞTIINŢA ARTISTULUI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1418 din 18 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377753_a_379082]
-
foc. Îmi vine adesea să scriu viața unui fir de colb ... de la-nceput până la sfârșit și prin toate episoadele ..." (Istoria unei lacrime) 3. În "Complexul Ghilgameș", ca engramă a pulberii, cele 4 elemente ale lui Empedocle (apa, pământul, aerul, focul), "stihii ale lumii patru" (Strigoii), sunt intricate în firul de praf: "Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii" (Scrisoarea I). Praful nu este "ceea ce este", ci ceea ce devine pentru ca toate componentele sale (stânca, zidul, ruina) să fie parcurse: "Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
unui semn scris în astre. Nu gestul individual al zeului este așteptat, ci legea scrisă după care se conduce și zeul și astrele. E o mentalitate de răzeș care crede în înscrisul zapisului. Nici muntele nu are la Eminescu o stihia litate sălbatică, respingătoare: nu sunt pentru erou cărări de netrecut, obstacole și animale crude. Ascensionalitatea pare a fi redată prin survolare, nu printre colții pietrelor. Nu întâlnim nici sensul de "scufundare" abisală, ci de planare, mai degrabă acel "complex spectacular
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
ce se reînscrie în cursa fără întoarcere a europeismului ei natural. Călin Popescu Tăriceanu se arăta a fi cel care, după jumătatea de secol comunist, putea resuscita vechea dreaptă, de fapt, coloană vertebrală a unei Românii cu vocație continentală. Ghinion! Stihii ale unei providențe oarbe au înnămolit peste noapte țara, periclitînd astfel orientarea unei forțe zdruncinate de pușcăriile dictaturii,dar care, iată, și prin ținuta impozantă a încă tînărului său militant devenea, miraculos, decizională. Ingenios radicalul scenariu al anticipatelor, deci al
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
că o lovise pe Enitharmon; simțea iubire 345 Ridicîndu-se prin toate Vinele-i; își aruncă brațele-n jurul pîntecelor ei Ca să tămăduiască rană de lovitură să făcută. Ei pîinea cea trupeasca o mănîncă, băură vinul cel nervos; Ei ascultară Harfele Stihiilor și Cîntecul cel Sferic: Văzură Orele dansînd, repezi înveselindu-se prin cer, 350 Cu o lucire-naripată răspîndind bucurii prin lumină veșnic schimbătoare 28. Dar stînd Luváh și Vala în cerul sîngeriu Singuri rămaseră-n înalt și părăsiți, în înfricoșătoare gelozie
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de durere care făcu să amuțească-întreaga-nvălmășeală, Zarva îngrozitoare înghițind-o în agonie peste agonie. Și prin Învălmășeala, precum un trăsnet ce țîșnește dintr-un noian în altul, 150 Tare, puternic, se auzi un geamăt universal al morții, mai tare Decît stihiile nimicitoare 115 toate, si asurzit și sfîșiat mai rău Decît Urizen însuși și toate-oștirile-i ce-n blestemata disperare în jos navală dau. Dar cineva din Geamătul cel de Durere, precum de fum o umbră, Și oase omenești ciocnindu-se în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
nu se va stinge: vînturi și ape de durere Mistuind totul, pînă la capăt mistuind. Sfîrșitu-s-au Iubirea și Speranța". 205 Fiindcă-n clipa-aceasta din Enion nimic nu mai rămase în groaznicul văzduh, Doar un glas veșnic jeluindu-se-n Stihii. Acolo unde Enion, oarbă și de ani încovoiata, rătăcea, Ahania rătăcește-acum: Ea rătăcește pe Veci temîndu-se că nu cumva să cadă în nedeslușire 118, Căci luminoșii-i ochi privesc Abisul. Și uneori un somn ușor 210 Pleoapele-i închide; atunci
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]