465 matches
-
surmontare a crizei constă în proiecția de universuri alternative prin exploatarea resurselor imaginarului. Notele distinctive nu sunt mai puțin relevante, căci, pe de o parte, cadrul poemului nu mai este unul rural sau indeterminat, ci un oraș halucinant, supus adesea stilizărilor baroce sau chiar suprarealiste, iar pe de altă parte, alienarea nu mai este asumată la nivel metafizic sau visceral, ci exclusiv în planul conștiinței și, prin urmare, compensată printr-o exacerbare a sensibilității și a senzorialității. În consecință, temele cardinale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
intrând în legendă: „Haiducii mei/ Doinesc toți trei;/ Și hohotesc/ Păduri adânci...” Ca autor de balade, I. nu a imprimat motivelor folclorice un ritm mai viu. Le-a dat în schimb o nobilă ținută artistică, vizibilă în compoziție și expresie, stilizarea cu mână sigură meritând toată considerația. Pe drumurile legendelor circulă apariții monumentale: Gruia, Corbea, Pintea. Precum în epica populară, hiperbolizarea creează un climat adecvat fabulosului. O improvizație satirică, Simbolism, din Caleidoscopul lui A. Mirea (I-II, 1908-1910), denotă o atitudine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
fie a ocaziilor, fie a conținuturilor, fie a formelor; b) acțiunea: aceasta este conștientă și jucată ca Într-o piesă de teatru: „Altfel spus, ritul implică a face ceva, nu numai a spune sau a gândi ceva” (p. 7); c) stilizarea comportamentelor: „Acțiunile și simbolurile sunt extraordinare sau obișnuite, dar folosite În moduri neobișnuite” (p. 7); d) ordinea: ritul este organizat, are Început și sfârșit; e) stil de prezentare evocativ: „Ritualurile colective au ca scop să stârnească atenția, cel puțin, sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se raportează la realitate prin strategia "maximei stilizări", îmbinată cu "deformarea caricaturală". Incipitul "paginilor bizare" pornește de la "normal și acceptabil", spre a glisa succesiv și contrariant spre distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Urmuz a preluat procedeul "caricaturizării excesive" caragialiene. Dar se deosebește de precursorul său prin străduința
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
strategii"24 pe care histrionicul Caragiale, veritabil "homo ironicus" le-a practicat într-o operă complexă și contradictorie, comică și tragică, surprinzănd etern-umanul dar raportându-se, paradoxal, la o realitate concret istorică cu maximă fidelitate realistă dar și cu maximă stilizare, operă ale cărei sensuri se dezvăluie succesiv sau simultan, asemenea laturilor unui poliedru luminat și luminând-și pe rând fețele 25. Foarte multe studii evidențiază alte și alte elemente care pot facilita pătrunderea spre acel "etimon spiritual" (Leo Spitzer) și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau Păcat"2, sau cea de "realism ironic"3 propusă de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a conversiunii mimesis-ului caragialian dinspre simpla oglindire și ilustrare a realității înspre deformarea presupusă de stilizarea extremă. Atunci când plasa universul estetic caragialian sub semnul realismului ironic, al cărui atribut "conferă oricărei imagini un caracter ambiguu"4 și care "include concomitent în personaj, fapt literar sau diegeză, o pluralitate de sensuri, îndoindu-se de posibilitatea unei semnificații
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de tipul à la Rică Venturiano, à la Pristanda, à la Coana Veta etc. Așa se explică și de ce, de pildă, unui scriitor ca D.D Pătrășcanu, Tudor Vianu îi reproșa lipsa de originalitate și cantonarea într-un fel de stilizare ironică 132 sau notare exactă a schimburilor de replici din care rezultă incoerența exprimării oamenilor necultivați, ambele procedee fiind împământenite deja de Caragiale. În schița Ce cere publicul de la un deputat, de exemplu, recunoaștem atât pălăvrăgeala nestăpânită a personajelor din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
artistic. Dar, așa cum precizam la începutul capitolului, dacă la Caragiale, în ciuda grotescului și a caricaturii, realitatea rămâne recognoscibilă, la Eugen Ionescu și la toți scriitorii absurdului, substituirea artei ca mimesis prin arta ca fantezie, face ca, prin parabolă și alegorie, stilizarea personajului sau a situației cu valoare de arhetip să fie extremă, justificând unicitatea viziunii și impresia că realul este invadat de ireal. Așadar, pe când Caragiale are intuiția absurdului, deține acel simț al detectării sale în formele ridicolului absolut și îl
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a topit realitatea mixând substanțele esteticii clasice, realiste și naturaliste deopotrivă, poartă însă drept marcă specifică, celebra formulare a lui Paul Zarifopol: "caricatural, dar perfect verosimil"29. Esența artei caragialiene constă, așadar, în raportarea la realitate prin îmbinarea strategiei maximei stilizări cu cea a deformării caricaturale în măsură să surprindă esențialul. Sugestivă pentru acest ideal estetic ilustrativ pentru atitudinea lui Caragiale față de realitatea devenită obiect al meșteșugului artistic, este parabola din Câteva păreri: D. profesor este un om foarte rău și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ani, ceramică). În secolul al VIII-lea, În timpul regatului Koryo, localnicii realizau frumoase statui În aur, bronz, marmură, unele dedicate lui Buddha, carapace de broască țestoasă pe care era Încrustat cu linii fine și subțiri un ceasornic solar, paravane cu stilizări hieratice, parcă Între existență și vis, cu care orientalii amuțesc logoreea europenilor, armuri, ingenioase invenții tehnice. În secolul al XVI-lea generalul Ri Soun Sin a inventat primul cuirasat cu o lungime de 34 m, având la proră un cap
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
la etaj. (Fig. 17) Ceea ce dă o notă aparte caselor provițenilor este abundența ornamentației ce împodobește porțile curților, stâlpii cerdacurilor, brâurile de sub streașină, foișorul. Cornișele acoperișului „în patru ape” și ale foișorului „în două ape” prezintă ornamentații geometrice de la simple stilizări de creneluri până la complicatele îmbinări de unghiuri, cercuri și arcuri de cerc. Precipitațiile mai abundente au făcut ca acoperișul din șindrilă, în vremurile mai vechi sau cele din tablă, în vremurile mai recente să aibă panta mai înclinată. Separat de
MONOGRAFIA COMUNEI PROVIȚA DE JOS by BADEA CRISTINA () [Corola-publishinghouse/Science/91872_a_92396]
-
din mâini și din picioare, îi îmbolnăvesc de boli grele. Sunt vânturi care ridică fânul și frunzele către cer”... - tipuri de gesturi: Gesturile căpăta valențe de simbol, întocmai ca și semnele grafice sau picturale și elemente ale corpului uman - prin stilizare devin simboluri, având menirea de a indica sau de a sugera un anume sens, în contextul dat. Știința gesturilor se numește și chinetică, iar aceea a distanțelor, proxemică. Lumea a țâșnit dintr-un gest al unui Creator divin, originar, gest
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
anterioare. Revizuirile succesive țin de însăși maniera în care este înțeles actul scrisului, ca modalitate permanentă de autoperfecționare. Lucrând varianta ultimă, prozatorul regândește ordinea pieselor, le elimină pe unele și le introduce pe altele, face numeroase modificări (schimbări de titlu, stilizări). S. a intuit că literatura pentru copii nu trebuie echivalată nici cu evadarea factice în fabulos sau în fantastic, nici cu scenariul moralizator. Într-un interviu scriitorul afirma că mărcile prozei sale ar fi „culoarea, hiperbola, ritmul, verva și fantezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
partea de sus a feței și ridicată la șamanii puternici care pot coborî în lumea inferioară, alteori cu o coroană din fier, de unde pleacă numeroase tije, figurând coarne de cervide; eventual mănuși cu un singur deget și cizme brodate cu stilizări de labe de urs sau pasăre. În concluzie, se constată că libertatea lăsată șamanului pentru ornamentarea costumului, alegerea pandantivelor și simbolismul lor, Accente istoriografice 26 permit o întreagă gamă de variațiuni care funcționează pe principalele tipuri de costume. Totuși, funcțiile
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Dan Cristian Răcaru () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1720]
-
este incapabilă să producă, pe de altă parte, imită." Ancorat în realism, mimesisul în sens restrâns reproduce ceea ce este deja prezentat de natură. În schimb, mimesisul înțeles într-un sens general nu reproduce nimic din ceea ce există, ci înlocuiește prin stilizare incapacitatea naturii de a pune ordine. El este poietic, adică creator, fiindcă, substituindu-se naturii, duce până la capăt procesul de creație. Arta oscilează, în toate epocile, între aceste două moduri ale mimesisului, realism și stilizare. Activitatea mimetică, naturală, dacă-l
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceea ce există, ci înlocuiește prin stilizare incapacitatea naturii de a pune ordine. El este poietic, adică creator, fiindcă, substituindu-se naturii, duce până la capăt procesul de creație. Arta oscilează, în toate epocile, între aceste două moduri ale mimesisului, realism și stilizare. Activitatea mimetică, naturală, dacă-l credem pe Aristotel, este sursă de plăcere. "Încă din copilărie, oamenii au, înscrise în natura lor, în același timp o tendință de a reprezenta (...) și o tendință de a găsi plăcere în reprezentări" (Poetica, cap
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca "adevărată", termen ce revine de nenumărate ori sub pana lui Chapelain și a lui d'Aubignac. Va câștiga modul lor de reprezentare. Cu clasicismul, teatrul, îndepărtându-se de stilizarea antică, se orientează cu încetul spre un fel de realism iluzionist care va triumfa un secol mai târziu. 1. De la umanism la clasicism Umaniștii, chiar dacă piesele lor, care nu mai sunt jucate în zilele noastre, nu au trecut proba timpului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ne înspăimântă (...) așa cum copiii se înspăimântă unii pe alții ridicându-și hăinuțele scurte deasupra capului, agitându-se și imitând cum pot mai bine vocea răgușită și lugubră a unei fantome pe care o întruchipează." După cum arată Diderot aici, procesul de stilizare are loc la teatru în doi timpi. Este mai întâi fapta autorului dramatic ce stilizează realul, deformându-l prin prisma imaginației, apoi cea a actorului, care transformă, prin propria-i viziune, personajul imaginar conceput de scriitor, pentru a crea, în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
drama burgheză, așa cum apare în Neguțătorul din Londra a lui Lillo din 1731 sau în La Brouette du vinaigrier (Tărăboanța negustorului de oțet) a lui Louis-Sébastien Mercier din 1775. Goldoni își află personajele prin intermediul unui amestec permanent de realism și stilizare, invers decât drama burgheză, hotărât realistă 61. Această abandonare a măștii îi permite chiar uneori să schimbe modelul existent. Repartiția rolurilor în trupele de comedianți dell'arte constituie, pentru actori, un dispozitiv de joc. Întotdeauna există, într-o trupă, cei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sa în Germania, îl incită să scrie, în prefața traducerii sale din trilogia lui Schiller, Wallenstein, Reflecții asupra teatrului german (Réflexions sur le théâtre allemand), în 1809, text direct influențat și el de Schlegel. El pune acolo față în față stilizarea eroului tragic francez, redus la o schemă, și opacitatea mai realistă a personajului german, descris în diversele momente ale existenței sale și nu prezentat într-o acțiune unică. "Francezii, chiar și în acelea dintre tragediile lor care sunt bazate pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nemaitrebuind să reproducă un fragment din lumea reală, natura iluziei teatrale s-a modificat profund. Două influențe foarte diferite au contribuit la transformarea scenei occidentale, visul wagnerian la o dramă totală în care să se amestece toate artele, și desoperirea stilizării aparținând teatrelor orientale. Chiar de la mijlocul secolului al XIX-lea, Wagner (1813-1883) dorește apariția unui spectacol în care fuziunea artelor să fie perfectă. Foarte critic față de opera din vremea lui, pe care o consideră decadentă în inaptitudinea ei de a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
provoacă la rându-i entuziasmul. Influența teatrelor orientale asupra dramaturgiei europene în secolul al XX-lea este imensă. Ele oferă un spectacol complet în care cântul, muzica și dansul ocupă un loc la fel de important ca declamația. Occidentul descoperă, datorită lor, stilizarea. Astfel, Michaux, încântat de teatrul chinez, scrie, în Un Barbar în Asia (Un Barbare en Asie): Numai chinezii știu ce înseamnă o reprezentație teatrală. Europenii, de multă vreme, nu mai reprezintă nimic. Europenii prezintă totul. Totul este pe scenă. Orice
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Fiecare din formele dramaturgice orientale, și în special drama sanscrită, teatrul Nô japonez, teatrul de umbre javanez, i-a transmis Occidentului secrete de fabricație. Raporturile teatrului cu iluzia sunt regândite în Europa secolului al XX-lea ca urmare a descoperirii stilizării din teatrele orientale la care se referă toți teoreticienii europeni mai puțin sau mai mult. Astfel Jean Genet declară, în "Cum să joci Bonele" ("Comment jouer Les Bonnes"): "Ceea ce mi s-a spus despre fastele japoneze, chinezești sau balineze și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
inapt să traducă universul mental al scriitorului. Simboliștii ajung chiar să nege posibilitatea oricărei reprezentări și să prefere lectura în locul spectacolului. Marioneta este obiectul multor speranțe, atât din partea Simboliștilor, cât și a lui Jarry, căci, dezincarnată, ea ajunge la o stilizare la care actorul, în jocul său, nu ar putea pretinde. Pentru Gordon Craig, regizor englez care dorește, precum Pigmalyon, să fasoneze "supramarioneta", și Oscar Schlemmer, regizor german care creează "baletul obiectelor", secretul unui joc perfect constă în tratarea corpului actorului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lor artistic a supraviețuit, Dullin formându-i pe cei care vor fi regizorii scenici de după război: Jean-Louis Barrault, Roger Blin, Jean Vilar, Alain Cuny etc. 1.5. Baletul obiectelor de Oskar Schlemmer Ca și Craig, Oskar Schlemmer (1888-1943) lucrează la stilizarea mișcării 24. Și el dorește să facă tabula rasa din naturalismul în care s-a scufundat teatrul. Dansul, atât pentru că se află la originile teatrului, cât și pentru că poate să decurgă dintr-o fabulă narativă, i se pare, ca și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]