501 matches
-
ajungă niciodată, un corp pe care n-avea să-l stăpânească, să-l cunoască nici în apropierea, nici în depărtarea lui, doar că îl așteptau și îl chemau mult mai mult decât picioarele alea desfăcute și abandonate poveștii. Se simte stingherit de atâta frumusețe... Maestrul închide jaluzelele, în cameră se întunecă, nu vrea s-o mai vadă, lui îi place să povestească pe o lumină specială, care vine - reflector - din față, se așază la o masă mică de cafea, are la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
portivea foarte bine cu pretențiile mele, de la o asemenea pensiune rurală. Era anul 1923, războiul se sfârșise, rănile se mai cicatrizaseră și era păcat să nu profit de liniștea și confortul unui asemenea loc.. Am făcut cunoștință, cu el: eu, stingherită de faptul că abia a doua zi spre seară voi elibera camera pentru a pleca către casă, cu o mașină trimisă de soțul meu, el, un bărbat În jur de cincizeci de ani, Înalt, subțire, cu un surâs permanent, ironic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
jumătate câștigată, prietene. Fata îl urăște pe Chavel. —Dar eu nu sunt adevăratul Chavel, să nu uiți asta. Sunt un Chavel recreat, idealizat prin artă. Nu-ți dai seama cât de mult am de câștigat prin faptul că nu sunt stingherit de acest adevăr banal și, desigur, sordid? Dă-mi puțin timp și-o fac să-l iubească pe Chavel. M-ai văzut cumva în rolul lui Pierre Louchard? — Nu. — Un rol măreț. Eram un roué bețiv și de nimic, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
râzând, înțeleg atitudinea ta. Ar trebui să apreciezi și faptul că am ignorat avertismentul lui și am acceptat să te iau cu mine. Nu-i meritul tău, eu am insistat. Nu aveai nici o șansă să te opui. Mă simt ușor stingherită de felul în care se poartă tata. Nu trebuie, o întrerupse Cristi, e firesc să fie așa. Nu se comportă deloc diferit de felul în care o fac alți tați de fete. Am totuși aproape treizeci de ani. Oh, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o aruncă apoi în cutie peste celelalte poze de acolo. Așeză capacul deasupra și o puse deoparte. Se întoarse spre cei doi și inspiră adânc: No, bine ați veni! spuse el dintr-o dată. Oarecum luat prin surprindere, Cristian o privi stingherit pe Ileana. Într-adevăr, intraseră în casă fără să-l salute pe proprietar. Lasă politețurile, Moș Calistrat, spuse ea, făcându-i inspectorului semn să stea liniștit, am venit așa cum am hotărât ieri. După cum vezi, e întreg, întreguț. Acum ești mulțumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Privea iarăși spre bolta de piatră de deasupra acesteia. Parcă spuneai că te pricepi la pușcări, se întoarse el spre Calistrat, unde crezi că ar fi cel mai potrivit să amplasăm încărcătura? Mă pricep, e cam mult spus, recunoscu destul de stingherit bătrânul. Știu cum se pregătește o încărcătură, dar unde și cât exploziv să pun, habar n-am. Mă gândesc să arunc în aer stâncile de acolo! îi arătă Cristian bolta. Nu-i rău, îl aprobă Moș Calistrat. Dacă ne reușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fi de folos? mă întrebă el. În cămăruța aceea părea încă și mai masiv decât mi-l aminteam. Purta o jachetă sport, veche, și nu se răsese de câteva zile. Când îl văzusem ultima dată era destul de îngrijit, dar părea stingherit de hainele elegante. Acum, nețesălat și soios, părea întru totul la el acasă. Nu prea știam cum o să primească fraza pe care mi-o pregătisem. — Am venit să vă văd din partea soției dumneavoastră. — Tocmai ieșeam să sorb o băuturică înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
orice, și fete dacă ne cer, numai să fie îngăduință din partea lor. -Nu vor fete, Mărite șef, vor ca jumătate din ei să lupte de pe cal călare alături de luptătorii uri, fiindcă au de încercat o armă nouă. -Cu ce ne stingheresc, viteazule Amar? Și despre ce armă nouă este vorba? -Atunci când se luptă doi călăreți, se pot încurca unul pe altul. Arma nouă cu care vin este greu de mânuit. Uran a făcut ochii mari și mirat a repetat întrebarea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
avea o idee despre ceea ce urma să facă pentru a verifica teoria. A doua zi se similariză la bordul aerulotei lui Leej, servi masa în mijlocul celor trei servitoare grăbite să-i satisfacă și cea mai mică dorință, și care păreau stingherite de politețea lui. Gosseyn nu avea timp să le învețe respectul față de ele însele. Își termină masa și se puse pe treabă. Mai întâi făcu sul covorul din studio. Apoi începu să decupeze plăcile de metal ale pardoselii cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mese, și de sforăiturile lor tremura casa. Boierul, care mâncase și băuse mai mult decât toți, rămânea însă neschimbat. Impunător, de pe jelț patrona pe adormiți, după cum un păzitor și-ar păzi porcii. Când se convingea că nimeni nu-l mai stingherește, chema un lăutar și punea să-i cânte la ureche cântecul lui favorit La deal la Anișoara!... Cu o mână își ținea necontenit paharul la gură, cu toate că nu sorbea tot timpul, iar cu cealaltă bătea în masă tactul. Când se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
voce tare. — Scuzați-mă că v-am lăsat să așteptați, spuse el intrând în sală, după care tuși în palmă. Când ridicară privirile, cei patru văzură că acum era singur - nu mai avea în spatele lui nici măcar un paj. Vasalii erau stingheriți. În timp ce-l salutau pe rând, Hideyoshi își suflă nasul. — Se pare că ați răcit, stăpâne, remarcă afabil unul dintre vasalii lui Nobuo. — Nu-mi mai trece odată, replică Hideyoshi, nu mai puțin prietenește. Era o ambianță destul de simplă pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cum se vor striga din oră în oră străjile, cum vor hămăi câinii și cum se vor stinge opaițele. Știu toate repetările, nimic nu s-a schimbat aici. Oamenii obișnuiți mă respectă, dar fac tot posibilul să mă evite. Îi stingheresc, poate. Maimarii cetății nu mă respectă, dar mă caută și încearcă să fie amabili. Grija lor - să nu mi se întâmple ceva - este neclintită. Șapte războaie le-am petrecut în chilia oarbă și surdă. Nici o fereastră pe unde să pătrundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Grupul «mistic» de la Gîndirea anunță sosirea lui Jacques Maritain”... O notă explicativă a lui Henri Béhar (tradusă de Fănuș Băileșteanu) pune punctul pe i: „Această foarte scurtă fază de contact demonstrează, în pofida stîngăciei sale, cum anumiți scriitori români se simțeau stingheri în «provincialismul» lor și așteptau consacrarea de la Paris. Ea explică de ce unii, ca Voronca, Sernet sau Fundoianu, aveau să-și schimbe limba pentru a se face ascultați. Dacă volumul lui Costin n-a putut fi editat în Franța, în schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
gîndi Marie, descumpănită. Gildas și Loïc traseră cu coada ochiului spre tînăra femeie ai cărei ochi strălucitori, un pic Încercănați, spuneau multe despre felul În care logodnicul ei și cu ea Își umpluseră ultimele două ceasuri. Îi văzu Întorcînd capul, stingheriți că sînt martorii involuntari ai intimității surorii lor mai mici, iar ea se simți prinsă pe picior greșit, ca atunci cînd era doar o puștoaică. - Și să știți că avem de gînd s-o luăm de la capăt, lansă ea provocatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de alibi, urme de zgîrieturi pe gît... - E vorba de ramuri care... - Sau de consecințele unei Încăierări care degenerează În crimă! - Nu l-am ucis pe Gildas, era prietenul meu, gemu Pérec Întorcîndu-se spre Marie. Spune-i tu, apără-mă... Stingherită sub privirea tăioasă a lui Lucas, tînăra polițistă Întoarse capul pentru a se concentra din nou asupra lui Chantal, a cărei buză sîngera. Fersen Îi puse cătușe lui Yves și se Întoarse spre soția acestuia. - Vă aștept la poliție de Îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bine că ea fusese acolo pe furiș. - Totul indică faptul că frumoasa Chantal a șters-o pentru totdeauna. - Și tragi de aici concluzia că ea și cu Nico Își trăiesc marele amor după ce s-au descotorosit de soțul care Îi stingherea. - Ipoteza amanților teribili e la fel de bună ca oricare alta. - Dar de ce l-ar fi omorît peYves? Îi ținu ea piept. Era deja scos din circuit. - Pentru cît timp? Se duse să claseze scrisorile Într-unul din dosarele consacrate afacerii. - Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
privi spre farul care se profila la capătul insulei. - Niște ștrengari ar fi putut profita de toate aceste Împrejurări la un loc pentru a se juca de-a jefuitorii de corăbii, plimbînd felinare pe faleză fără riscul de a fi stingheriți de cineva, spuse el Înțelegînd unde bătea. Știm că trupul lui Mary a stat cam două săptămîni În apă pînă să fie pescuit. Ziua de 5 iunie, minus două săptămîni, asta Înseamnă 20 mai. Să știi că ține figura! - Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei minunați, foșnitori, cu susurul izvoarelor cristaline, cu ploaia și cu vîntul, cu soarele și umbra. Au fost primii care s-au stabilit aici, cu mult înainte ca alții să descopere vraja codrilor fremătători. Întîi a fost simplu. Nu erau stingheriți de alte animale. Pe cine să se fi supărat, cînd pădurea era întinsă cît nu apucau s-o cuprindă cu ochii și, în adîncurile ei, se puteau adăposti oricît de mulți? Lupii alergau cît era ziulica de lungă, se jucau
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
acela se găseau câteva semne, zgâriate pe suprafața tencuită. Se aplecă să le observe cu luare-aminte. Între timp, Bargello se Întorsese din recunoaștere. — Nu e nimic, priorule. Doar ruine și unelte de lucru. Nici o hârtie, nici o pânză. Pe Dante Îl stingherea prezența acelui imbecil. Se răsuci brusc pe călcâie, Întinzându-i torța. Măcar așa avea să fie de folos. Omul o luă, deconcertat și rănit În mândria sa. Dar curiozitatea era mai puternică. — Zici că meșterul a fost legat de par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
milostenie pentru postulantul care se agita În fața lui, ridică din umeri. — Dat fiind că pari să fii cineva, poate că e bine să faci o vizită cardinalului: va ști el să te lămurească. Intră. Dar ai grijă să nu Îl stingherești. Dante trecu de ușă fără măcar să-și dea seama, pradă unei mânii oarbe. Să ajungă să treacă o ușă În orașul său, al cărui prior era, cu permisiunea unui ticălos francez! Dacă ar fi privit pe cineva În acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
respirația, mai puternică și mai regulată decât până atunci. Asculta răsuflarea aceea atât de apropiată și se lăsa în voia gândurilor, fără să poată adormi. În camera în care de un an se deprinsese să doarmă singur, prezența aceasta îl stingherea. Îl stingherea și pentru că îi impunea un fel de fraternitate, pe care o refuza în împrejurările de față, dar pe care o cunoștea bine. Între bărbați, soldați sau prizonieri, care împart împreună aceeași cameră, se naște o ciudată legătură, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
puternică și mai regulată decât până atunci. Asculta răsuflarea aceea atât de apropiată și se lăsa în voia gândurilor, fără să poată adormi. În camera în care de un an se deprinsese să doarmă singur, prezența aceasta îl stingherea. Îl stingherea și pentru că îi impunea un fel de fraternitate, pe care o refuza în împrejurările de față, dar pe care o cunoștea bine. Între bărbați, soldați sau prizonieri, care împart împreună aceeași cameră, se naște o ciudată legătură, ca și cum, părăsindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
că nu se înșală și că steaua lui îl ocrotește. Totul era să se organizeze cum trebuie. În zilele următoare încercă să lucreze în coridor, apoi în sala de duș, în sfârșit, în bucătărie. Dar pentru prima oară se simțea stingherit în lucru de oamenii pe care-i intâlnea peste tot, atât de cei pe care abia îi cunoscuse, cât și de ai săi, pe care-i iubea. Câtva timp nu mai pictă, ci doar cugetă. Dacă vremea ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
gaz, un scaun, un taburet și o ramă. Le urcă pe toate în cămăruța lui suspendată, sub privirea uimită a celor trei femei și a copiilor. - De acum înainte, zise el din ungherul lui înalt, voi lucra fără să mai stingheresc pe nimeni. Louise îl întrebă dacă era sigur că va putea să picteze acolo. - Bineînțeles, spuse el, am nevoie de loc foarte puțin, voi fi mai liber. Există pictori de seamă care au pictat la lumina lumânării și... - E destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu mă îndoiesc și care îmi e foarte accesibilă: a mea”. Pe scurt, nu contestam existența lui Dumnezeu, dar îi acceptam existența ca să-l pot învinui eu. Bravadă? Mai mult decât atât: dorința mea pustiitoare de a nu fi limitat, stingherit de nimic și, poate, mai ales de sentimentele pe care le observam la alții. Imaginându-mi că trânteam ușile cuștilor, nu făceam decât să mă zăvoresc în ele. Până ce am rămas singur. Acum n-am nici timp, nici nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]