KorAP: Find »[drukola/base=străjer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...16 17 18 ...34 >

845 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

Diario lui Gianluca, din salutările fraților Bellini, din felul În care se vedea, de acolo, Moldova. Și, mai ales, de iminența discuției cu tatăl său. Ajuns aici cu gândurile, tânărul se hotărî pe loc. Ieși din cameră și Întrebă primul străjer de pe culoar unde se află căpitanul Oană. - L-am văzut pornind spre sala armelor, cu măria sa, spuse străjerul. Alexandru parcurse În grabă coridoarele și ajunse la sala armelor tocmai când voievodul Ștefan ieșea, roșu la față, cu o privire senină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
ales, de iminența discuției cu tatăl său. Ajuns aici cu gândurile, tânărul se hotărî pe loc. Ieși din cameră și Întrebă primul străjer de pe culoar unde se află căpitanul Oană. - L-am văzut pornind spre sala armelor, cu măria sa, spuse străjerul. Alexandru parcurse În grabă coridoarele și ajunse la sala armelor tocmai când voievodul Ștefan ieșea, roșu la față, cu o privire senină, Însoțit de trei Apărători. - Să trăiești, măria ta! salută Alexandru, Înclinându-se. -A, tânărul Oană! zâmbi domnitorul. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
dar și din cuprinsul Imperiului Otoman, al hanatului Crimeii, și al colaborării noastre cu celelalte forțe antiotomane din Asia și din Balcani. - Îți mulțumesc, căpitane. Am să țin seamă de toate acestea În cursul adunării. Care poate Începe. Unul din străjeri vesti apropierea a doi călăreți, pe drumul Vasluiului. - Mai așteptăm pe cineva? Întrebă Ștefan, mirat. - Nu, măria ta. Toți cei chemați au ajuns aici În timpul nopții. - Du-te, vezi despre ce e vorba și apoi convoacă adunarea Sfatului de taină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Mai apoi avem de vorbit, bine, Pietro? Să nu pleci nicăieri. Erina descălecă, lăsă calul În paza lui Ionuț și urcă repede treptele spre camera voievodului. Două străji Încrucișară halebardele În fața ei. - Măria sa e În sala Sfatului, spuse unul din străjeri. Erina se Întoarse și parcurse coridorul În capătul căruia se afla sala. Alte două străji Îi blocară drumul. - Nimeni nu intră la măria sa! spuse unul din luptători. - Sunt Erina Litovoi, din suita Doamnei Maria! spuse tânăra, adăugând parcă fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
să cred... - Da. Poți rămâne cu noi. Mai mult, poți participa la adunarea care va Începe chiar acum. Ia loc pe unul din scaune. Vei vedea că facem tot ce este omenește posibil... - Mulțumesc, măria ta. Rămân. Voievodul făcu semn străjerilor, care Îi lăsară să intre pe cei chemați la sfat. Camera se umplu repede. Pe ferestre se zăreau primele semne de lumină. -V-am chemat, spuse voievodul, fiindcă avem un eveniment care se Înscrie În categoria catastrofelor și, dacă vom hotârâ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
o dată, Albeștii aveau să ardă din temelii. 15 mai 1476, Cetatea de Scaun a Sucevei Primirea solilor Începu aparent În nota obișnuită. Doar opt soli primiseră Încuviințarea de a intra În Sala tronului, ceilalți doisprezece rămânând pe culoar, sub supravegherea străjerilor. Obiceiul de a trimite solii numeroase era al sultanilor și al marilor hani tătari. Solia sosită la Suceava În 12 mai și primită abia trei zile mai târziu era a sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul. Număra douăzeci de soli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Dar tovarășul tău de ce nu răspunde? N-are glas? - Ba da, stăpâne... dar e mai tânăr și mai temător. Spahiul ceru o făclie, se apropie de cei doi prizonieri și le studie cu atenție chipurile. Apoi Înapoie făclia unuia din străjeri și spuse, cu un calm prevestitor de nenorociri: - Minte. Sunt iscoade ale lui Ștefan. Iar tânărul e o femeie. Duceți-i În coliba din marginea taberei și legați-i. Poate că unul din ei e chiar omul căutat de luminăția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
dealurile Sucevei. - I-ați dat de urmă? Întrebă voievodul. - Da... Cred că da... Dar dacă informațiile noastre sunt bune, atunci căpitanul se află În tabăra sultanului. Chiar lângă sultan. Nu se poate ajunge la el decât prin zece cordoane de străjeri, o mie În total, care ucid tot ce mișcă. Timpul era scurt. Am hotărât s-o salvăm Întâi pe doamna țării. Alexandru nu spuse nimic. Dar voievodul simți că o undă de neliniște Îi cutreieră pe tânărul care, până atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele care circulau pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu e nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Pâraie de sudoare Îi curgeau pe trup, dar emoția descoperirii părea să Îi fi alungat orice oboseală. Nu izbutea să vadă Încotro se Îndrepta. Apoi mai izbi o dată și se opri tresărind, În timp ce, În spatele său, se ridicau strigătele Îngrozite ale străjerilor. În fața lor apăruse un uriaș bărbos, Înalt de mai bine de șase coți. Pe capul său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea Într-un tron

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care se solidarizau cu tovarășul lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă, pe bastioane Începuseră a se Îngrămădi ceilalți soldați din corpul de gardă, care căscând sonor, care zornăind din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
urmă să strige bargello, lăsându-se recunoscut. De sus, zbieretele Încetară pe dată, Înlocuite fiind după câteva clipe de zgomotul lanțului dat la o parte. Dante, trăgându-și calul de hățuri, trecu Încet pe sub arcada joasă. Încerca să vadă fețele străjerilor, pentru a și-i aminti pe fiecare, blestemându-i cu jumătate de gură. Chiar În acel moment, din spatele său se ridică un cântec În depărtare, un soi de psalmodiere cu vorbe nedeslușite. Pentru o clipă, crezu că era o halucinație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îl purta de căpăstru. Povara era acoperită cu o pânză din lână albă, pe care se remarca o cruce roșie. După o scurtă Întrerupere, psalmodierea fusese reluată, condusă de călugărul din frunte. Cortegiul trecu Încet pe sub poartă, fără ca nici unul din străjerii din post să Îi Împiedice. - Cine sunt? Întrebă poetul. - Pelerini pe drumul spre Roma, Îmi Închipui, Îi răspunse bargello. - Cu toții În căutarea mântuirii la curtea lui Bonifaciu? - Se adună În grupuri, sperând astfel să treacă munții fără să fie prădați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
spre Roma, Îmi Închipui, Îi răspunse bargello. - Cu toții În căutarea mântuirii la curtea lui Bonifaciu? - Se adună În grupuri, sperând astfel să treacă munții fără să fie prădați. De parcă mare lucru li s-ar putea lua acestor zdrențăroși! răspunse șeful străjerilor, aruncând o privire disprețuitoare către mulțimea ce trecuse de poartă. Iar dacă scapă de tâlhari, au grijă hangiii noștri să termine treaba! adăugă el cu un rânjet. Dante mai urmări puțin grupul din priviri, apoi Încălecă din nou. - Unde trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
descompuse ori de câte ori conștiința i se stingea Într-o toropeală nelămurită. Așteptă ca lucrurile să Își Înceteze mișcarea, strângând din pleoape. Apoi, clătinându-se, se deplasă până la scrin, de unde scoase codicele cu Eneida. Printre pagini ascunsese o foaie. O găsise un străjer de gardă, Într-un balot de mătase, În aparență anonim. O citi pentru a nu știu câta oară. Încredeți-vă În lucrarea noastră, o Credincioși ai Iubirii, și primiți-i din cele patru zări pe cei ce vin să Îndeplinească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ce se scurgea pe străduța Îngustă ca un râu turbat. Printre oamenii Îmbrăcați În cele mai multe cazuri cu straiele modeste ale lucrătorilor, se distingeau ici și acolo veșmintele mai rafinate ale câte unui membru al breslelor mari și uniforma câte unui străjer din cartier. - Messer Duccio, ce faci aici? Ce fac cu toții? Secretarul Comunei, un om Între două vârste, complet chel, Împins de Îmbulzeală, aproape că se prăbușise peste el. - Toți merg la Santa Maddalena, priorule! Îi grăi omul. Acolo e relicva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mort! - Iar eu vreau să stau de vorbă cu el. Tot Îi putem asculta mărturia mută, dacă suntem În stare să o pricepem. Între timp, se Îndreptase spre poarta bisericii, profitând de o deschidere Îngustă prin mijlocul mulțimii, creată de străjeri, după ce Îl salutase cu un semn pe filosof. Șeful gărzilor o porni pe urmele lui, scuturând din cap. Hanul Îngerului dădea Într-o străduță de pământ bătătorit, rezemat de vechile ziduri romane, pe drumul spre Santa Maria Novella. Inițial trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Întrerupse lucrul. - Unde e ceea ce v-am trimis? i-o luă Înainte Dante. Celălalt Îi arătă spre un ungher din atelier, Între un dulap și o ușiță. Sacul zăcea acolo, Încă legat. - Nu m-am atins de nimic, după ordinul străjerilor, răspunse meșterul Alberto. Dar, orice s-ar afla Înăuntru, ar fi bine să fie scos cât mai iute. Pânza e Îmbibată cu apă. Poetul desfăcu grabnic șireturile și se apucă să scoată fragmentele, trecându-i-le omului, care le rânduia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Nu. Dispozitivele erau mândria și fericirea lui. Al-Jazari a Înnebunit pentru că descoperise hotarele lui Dumnezeu. - Hotarele lui Dumnezeu? - Așa se spunea. Dante tăcu preț de câteva clipe. Chipurile morților Îi dănțuiau prin fața ochilor. Apoi Își aminti de astrolabul găsit de străjeri pe corabie. Îl căută În traistă. Acum, În plină lumină, observă că acele semne mărunte nu erau o decorațiune, ci niște incizii regulate de grade și de orbite. Pe margine, iarăși un șirag de caractere arabe. Un obiect alcătuit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
desen șters ce Începe din nou să se vadă pe foaie. - Cât de departe e focul? - La câteva leghe, imediat după cercul cel nou de ziduri. Dante rămase o vreme În tăcere, mușcându-și buza. - Dă poruncă unei escorte de străjeri să Înșeueze grabnic doi cai, pentru noi. Vreau să merg și să văd. - Dar focul a fost stins, nu mai e nici o primejdie... Încercă să obiecteze celălalt. - Nu incendiile mă preocupă, replică Dante sec. Aproape un ceas trebui să treacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
frânghiile legate Între ele. Unul după altul, se opriră, ridicând frânghiile pentru a le face mai vizibile. În fața ochilor poetului se conturase un octogon perfect. Dante continua să caute un posibil Înțeles În ceea ce vedea. În jurul său se Împleteau comentariile străjerilor, care schimbau Între ei observații din vârfurile edificiului. Era din ce În ce mai nedemurit. Într-acestea, se auzi strigat În gura mare de unul din soldați. - Aici, priorule. Cred că e ceva! Se Îndreptă spre cel care Îl chemase. Omul părea să caute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
după-amiezii Începea să se simtă ceva din umezeala nopții, dar nu Îndeajuns pentru a stăvili văpaia soarelui, ce trona sus pe cer. Obișnuita animație a străzilor, dincolo de zidul mânăstirii, ajungea supărătoare până la urechile sale, amplificată de ecoul zidurilor. Văzu că străjerii se adunaseră sub poarta deschisă, uitându-se la ceva de afară. Încercând să Își pună ordine În gânduri, coborî În claustru. Prin portal se Întrezăreau pâlcuri de bărbați și de femei la drum. Veneau dinspre Oltrarno, trecând pe Ponte Vecchio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
manifestase la Abație. Totuși, instinctul Îi spunea că și miracolul era o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare. E nevoie de prezența mea undeva, se mărgini să Îi comunice străjerului. Când ajunse, biserica gemea deja de mulțime. Încă o dată, Își croi drum cu coatele, Încercând să revină În locul de observație de data trecută, sub pilastru. Baldachinul menit să adăpostească relicvariul lui Bigarelli fusese deja transportat În fața altarului, iar cineva trăsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
filosoful. Câteva vorbe schimbate În grabă. Pe furiș. Cu acea repeziciune care e amprenta diavolului. Fu tentat să se apropie mai mult, dar acum cei doi se ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo pe străjerul năucit. Ajunse la poarta Îngustă și joasă a temniței de la Stinche, aflată undeva În zidul orb de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca niște podoabe de la Întrecerea de Armindeni, sforile de care deținuții sperau că vreun suflet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]