76,894 matches
-
colțurile ca niște călcîie devine ușoare-ușoare/ peste zăpada sfîșiată de culoare/ creierului prin care au crescut dinții/ e o icoană și noi ne-am întors de la fața ei// poate norii care știu unde se duc/ poate vatra de sînge a străzii/ poate soarele într-un ochi de ulei/ e o icoană, un zîmbet și noi ne-am/ întors de la fața lui// poate pescărușul - un coșmar al vîntului/ iarba care caută verdele ca un orb/ sînt o icoană și noi ne-am
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
Boiangiu O ședință de lucru ceea ce părea a fi un demers întâmplător, simple coincidențe - piesa Andreei Vălean Eu când vreau să fluier, fluier, despre recuperarea delincvenților, sau montarea lui Radu Apostol de la Teatrul Creangă cu piesa Acasă (unde viața copiilor străzii era "jucată" chiar de ei) - se adună, de fapt, într-un program artistic: tinerii creatori vor să intre în dialog cu colegii lor de generație, fie ei câștigători de olimpiade sau producători de fapte diverse. Răzbate din discursul lor o
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
efect colateral al desprinderii de utopia comunistă. Adevărul, atunci la fel ca și acum, e dincolo de vorbe. S-au modificat standardele lingvistice, susțin cei care legitimează existența piesei Ziua futută a lui Nils, susținând că nimeni nu mai vorbește, pe stradă, ca în Nora de Ibsen sau ca în Trei surori de Cehov. (Oare pe vremea lor, pe stradă se vorbea ca în piese?) Da, sunt de acord să ascult, să citesc și să privesc, în integralitatea ei repetitivă, povestea lui
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
au modificat standardele lingvistice, susțin cei care legitimează existența piesei Ziua futută a lui Nils, susținând că nimeni nu mai vorbește, pe stradă, ca în Nora de Ibsen sau ca în Trei surori de Cehov. (Oare pe vremea lor, pe stradă se vorbea ca în piese?) Da, sunt de acord să ascult, să citesc și să privesc, în integralitatea ei repetitivă, povestea lui Nils, cu condiția ca eu să înțeleg de ce ziua lui este așa cum zic autorii că este și de ce
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
Beckett? E mai modern?) S-a modificat limbajul dramei și constatăm acest lucru citind noile piese ale dramaturgilor sârbi sau germani: se vorbește fără ocolișuri, li se spune tuturor lucrurilor pe nume. Oamenii pe care îi aud vorbind tare pe stradă și în autobuz se exprimă exact la fel. Se vor bucura ei când și dacă vor veni la teatru? Personal, sunt gata să-mi înving reflexele pudibonde de dragul adevărului, de dragul atragerii unui public proaspăt, dar teamă mi-e că rezultatul
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
de ani. Ce țară fusese acea Românie în care o familie de artiști de neam străin, împămînteniți aici, apucase să întemeieze, în timp puțin, o lume atît de vie și cuprinzătoare, de la strălucirea primei scene pînă la tumultul aevea al străzii caragialești și la paloarea de vis otrăvit al Bucureștilor mateini? Acum, la despărțirea de fiica lui Caragiale, lumea aceea mai avea puțini martori, doamne în vîrstă în special. Recunoșteam cîteva dintre ele: pe fosta solistă de operă Ioana Nicola-Știrbei, pe
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
Un prieten mai vîrstnic și mai experimentat îi povestește adolescentului încă prins în chingile provinciei o poveste extraordinară cu o anume Ortansa din București. O prostituată de lux care i-a tocat banii cît ai clipi cu cîteva ieșiri la stradă și ceva mai multe sticle de șampanie. Conul Cocriță, povestitorul, tocmai cîștigase o sumă enormă la poker. Și toată povestea lui are o morală: viciul este cel mai mare dușman al viciului... Locurile cele mai la modă din Bucureștiul interbelic
Istoriile conului Georgică by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15192_a_16517]
-
nu stă degeaba. îi căinează "cu glas mare" pe bieții părinți, le interzice, practic, o investiție avantajoasă și liberă, dar nu dă nici un ajutor pentru liceu: nici profesorilor, nici elevilor, nici editorilor, nici autorilor. Cînd ies profesorii sau studenții în stradă, guvernanții se plîng că nu sînt bani. Cînd e vorba de Catedrala mîntuirii neamului, de sosirea lui Lou Bega la București sau de Dracula Park, miliardele curg. Nimeni dintre cei de la putere nu pare să vadă că adevărata catedrală a
Prețul manualelor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15187_a_16512]
-
meritat - imputarea cheltuielilor -, rimătorul de curte al lui Ceaușescu nu s-a abținut să treacă la contraatac: pentru că la una din întâlniri nu i s-a dat, chipurile, locul de onoare, "flegmatul" a făcut un tărăboi mare cât vilele de pe strada Dionisie Lupu, urechindu-l pe ambasadorul României la Beijing ca pe ultimul repetent. Culmea e că a avut chiar nesimțirea să se refere la excedentul de kilograme al doamnei ambasador, ca și cum nici usturoi n-ar fi mâncat și nici gura
Învierea prin partid by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15186_a_16511]
-
o ciudățenie a sorții, valurile de oameni în uniformă dispar ca înghițiți de pământ îndată ce "obiectivul" a părăsit "dispozitivul". M-am întrebat de nenumărate ori: cu ce se ocupă această întreagă populație militarizată în intervalul dintre două "acțiuni" oficiale? Pe străzi nu-i găsești nici să dai cu tunul, iar la circumscripțiile de sector bate vântul dezolant al maidanelor părăsite. Și totuși, pe unde hălăduiesc "apărătorii legii", dacă de infractori se ocupă mai mult presa iar cetățeanul e atacat, ziua-n
Economia de piață între bulanul dogmatic și oul pragmatic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15209_a_16534]
-
hălăduiesc "apărătorii legii", dacă de infractori se ocupă mai mult presa iar cetățeanul e atacat, ziua-n amiaza mare, de bande perfect organizate de borfași? Un student îmi mărturisea recent că a te adresa poliției pentru că ai fost jecmănit în stradă înseamnă o dublă greșeală: mai întâi, că polițaiul te va trata cu un sictir absolut, iar apoi există riscul ca tot el să dea bandelor adresa ta, și astfel să te trezești atacat în casă. Nu de alta, însă în
Economia de piață între bulanul dogmatic și oul pragmatic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15209_a_16534]
-
toată lumea îl înjură), considerat de patroni o povară, tolerată pentru blazon, iar de scriitorii cu lauri, "băiatul nostru bun la toate", în obligația de subordonare a căruia intră inclusiv cărarea bagajelor de la scara vagonului de dormit la ușa taxiului din stradă. În relația dintre această majoretă decorativă, care e ziaristul de cultură, veșnic de serviciu, și solicitanții săi, lucrurile se întâmplă cam așa: toți o invită la baluri și recepții, prezența ei e obligatorie, dă bine, intră deja în decor. Dar
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
formele jubilatorii explozive, cvasi-extatice. Râsul ca geneză a operei. De Certeau scrie astfel despre Foucault: "străbătea cărțile așa cum cutreiera Parisul pe bicicletă sau San Francisco ori Tokio, cu mare atenție pentru a surprinde, la cotitura unei pagini sau a unei străzi, o ciudățenie ascunsă, nepercepută. Descoperind aceste mărci ale alterității, aceste "hibe minuscule" [...] se prăpădea de râs" (studiul a fost publicat de Luce Giard în Histoire et psychanalyse entre science et fiction, Gallimard, 1987, p. 51). Hohotul de râs ca moment
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
ales ale celor începute în 1971 la Collège de France (întreaga arhivă sonoră este astăzi păstrată la IMEC). Cred însă că Foucault era încântat de această arhivă pirat și de ideea că prelegerile sale puteau ieși din amfiteatrul Colegiului, coborî strada Saint-Jacques și câteodată chiar părăsi Franța, căci mulți dintre auditorii săi erau studenți sau cercetători străini. Există o impresionantă arhivă sonoră a intervențiilor publice foucaldiene; prin urmare, trebuie realizată o audiografie a lui Foucault. înregistrarea pe bandă magnetică este o
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
subconștientul multora dintre români. Ei văd în anihilarea dihaniei agresive o victorie simbolică asupra forțelor răului. Dar, ca în atâtea alte cazuri, uită că nu câinele e principalul culpabil. Marii vinovați sunt stăpânii, fiarele odioase care plimbă cu aroganță pe străzile orașelor rudele bestiale ale lui Colț-Alb. Vă asigur că, analizându-i, nu observi o mare diferență între privirile ucigașe ale animalului și acelea, egal de înspăimântătoare, ale stăpânului. Victime ale pedagogiilor mincinoase - de la "codul eticii și echității socialiste" la "political
O botniță pentru Pit-Bullă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15235_a_16560]
-
aduce un amendament legii anti-pitbull: dacă tot se pun botnițe - o măsură la îndemâna PSD-ului , după cum am văzut -, ce-ar fi să-i oblige pe stăpânii dulcilor câini de apartament să folosească măcar măturița și lopățica atunci când își însoțeasc, pe străzi sau în parcuri, odraselele în plimbările cu scop fiziologic? Nu de alta, dar ar însemna să-i discriminăm pe pitbulli. Și nu se face, tocmai din partea noastră, părinții simpaticului Bubico!
O botniță pentru Pit-Bullă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15235_a_16560]
-
scrie și-i suflată cu eter/ jupâneasa de mister."(Jupâneasa din piața de curcubeie). Într-un volum anterior numit Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara, Dan Cipariu făcea cyberpoeme cu aer de Villon, stănescian sau optzecist (ah, poezia străzii!), parodice și interesante teribil pentru recuzita metaforică pendulând între spațiul virtual și sentimentalismul edulcorat și antonpannesc: "Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara/ într-o cârciumioară la șosea/ unde cântă ram-ul și vioara/ unde-i fantazia mea", cu
Viruși romantici și cibernetici by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15237_a_16562]
-
și o lua spre Icoanei. Nu erau autobuze, nici troleibuze. Bucureștiul, mult mai "concis" decît astăzi, putea fi privit aproape în întregime din tramvai: în centru, blocurile interbelice știute, în spatele lor, case din secolele trecute, cu mici grădini sau curți, străzi pavate cu piatră, curate, luminate și pline de copaci. Tramvaiul trecea fălos prin acest peisaj care astăzi mai poate fi văzut doar în filme. Mergea încet, oprea des, făcea stații lungi. Cîteodată plin ochi, adesea gol, încît stăteai pe banchete
Actualitatea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15249_a_16574]
-
să descopere părțile intime ale unei catârce, fără vreun alt rezultat decât că a căzut de pe taburetul pe care se urcase. Din fericire, ignoram inclusiv existența sodomiei. Vara, la ora siestei, când era o căldură înăbușitoare și muștele bâzâiau pe străzile goale, ne întâlneam într-o prăvălite de pânzeturi, cu ușile închise și cu obloanele trase. Angajatul prăvăliei ne dădea atunci reviste "erotice" (Dumnezeu știe cum ajunseseră până acolo), La Hoja de Parra - "Frunza de Viță" - de exemplu, sau K.D.T., ale
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
avea o idee despre tonul revistei, iată de pildă cum descria aceasta o manifestație la Madrid, în cursul căreia muncitorii îi atacaseră violent pe niște preoți, rănind trecătorii și spărgând vitrinele: " Ieri după-amiază, un grup de muncitori mergeau liniștiți pe strada Montera, când au văzut doi preoți coborând pe trotuarul celălalt. În fața acestei provocări..." Am citat adesea acest articol, ca excelent exemplu de "provocare". Nu mergeam la Calanda decât în Săptămâna Mare și vara, asta până în 1913, când am descoperit nordul
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
în Calanda săraci așezându-se vinerea lângă biserică, pentru a cerși o bucată de pâine. Satul e relativ prosper, oamenii trăiesc bine. Costumul tradițional a dispărut, cum brâul faja, cu podoaba de păr cachirulo și cu pantalonii strânși pe corp. Străzile sunt asfaltate și luminate electric. Există apă curentă, canalizare, cinematografe și baruri. Ca pretutindeni în lume, televiziunea contribuie eficient la depersonalizarea spectatorului. Există mașini, motociclete, frigidere, o bunăstare bine și sârguincios elaborată de societatea asta a noastră, în care progresul
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
fără încetare până în ziua următoare la prânz. Bătăile se supun unor ritmuri diferite, cinci sau șase la număr, pe care nu le-am uitat niciodată. Când două grupuri, care au fiecare două ritmuri diferite, se întâlnesc la un colț de stradă, ele se opresc față în față și atunci asiști la un adevărat duel de ritmuri, care poate dura o oră sau chiar mai mult. Grupul mai slab se pliază până la urmă celui mai puternic ritm. Tobele - acest fenomen uluitor, devastator
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
percepția lor nu este cu mult diferită față de 1990, în șabloanele de după Revoluție. Selecția documentarelor, cele mai multe realizate acum mai mulți ani, dovedește că, indiferent cît ne-ar fi de prieteni, producătorii emisiunii nu au depășit prejudecățile de tip "copii ai străzii", deși dacă ar fi dorit reportaje de senzație, societatea zilelor noastre le-ar fi oferit o mulțime de subiecte șocante, ca noua subcultură de cartier cu a sa producție muzicală". Cu totul altfel vede aceeași emisiune maraton Tia Șerbănescu în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15257_a_16582]
-
de subiecte șocante, ca noua subcultură de cartier cu a sa producție muzicală". Cu totul altfel vede aceeași emisiune maraton Tia Șerbănescu în CURENTUL: "Faptul că de cînd l-au votat pe Le Pen, francezii fac penitență, ieșind zilnic în stradă pentru a ispăși primul tur de scrutin, n-a împiedicat televiziunea franceză (TV5) să transmită 24 de ore neîntrerupt o emisiune despre România - un tur de forță al cărui profesionalism ne-a făcut și pe noi să ne privim altfel
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15257_a_16582]
-
editorialiste n-or fi văzut cum arată România la acest post de televiziune la ore și cu imagini diferite. În ceea ce îl privește Cronicarul e de părere că au făcut o emisiune în care România își poate recunoaște și copiii străzii, dar și imaginile care o pot ajuta să pară țară normală. * Un editorial peste care nu putem trece e cel apărut în JURNALUL NAȚIONAL și intitulat Vadim, trădător de neam și de țară semnat de Florin Diaconu. Cităm finalul acestui
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15257_a_16582]