4,034 matches
-
în aerul umed cu un timbru special. Pe nesimțite, atelajul dispăru în întregime într-un nor de ceață. Deîndată ce am rămas singur, am răsuflat ușurat. Mi se părea că tocmai m-am eliberat de o greutate apăsătoare care îmi strivea pieptul. O acalmie plăcută mă cuprinse din cap până-n picioare. Privii în jur. Mă aflam într-un loc înconjurat de coline și munți albaștri. Pe o înălțime se vedeau ruine, vechi monumente construite din cărămizi masive și, foarte aproape, albia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
din apropierea ușii, de pe pereți, de după perdea, se strâmbau la mine. Într-o clipă, camera devenise atât de strâmtă, că mi se părea că stau culcat într-un sicriu. Tâmplele îmi ardeau, picioarele erau incapabile să se miște. O greutate îmi strivea pieptul, la fel de împovărătoare ca aceea a cadavrelor încărcate pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit care repetă fiecare cuvânt și care, abia ajungând la sfârșitul unui vers, trebuie s-o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
am văzut Trilogia...lui și m-am cutremurat : era genială! Cu toate acestea, la Purificare (Teatrul Național din Cluj), am regretat că nu puteam ieși din sală, după doar 20 de minute de la Începerea reprezentației. Îmi făcea rău spectacolul ; mă strivea, mă umilea, mă Îngrețoșa. Poate-s eu de modă veche... Benjamin Cremieux afirma, oarecum paradoxal, că dramaturgia se bagatelizează În chip de... spectacol. Depinde. Dacă Perșii lui Eschil, să zicem, este montată prost, atunci Cremieux are dreptate. Dar dacă Puricele
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
totuși, am putea detalia puțin?-fac eu pe prostul mai departe. Îmi pare rău să gândești așa. O alegorie nu poate fi supusă scalpelului rațiunii. S-ar pierde toată frumusețea. Toată vraja, nu? Termină tocmai țigara și, în loc de replică, o strivește răbufnind, ca și cum în locul chiștocului aflat între degetele lui, ar fi fost sugrumat cel mai aprig adversar. Zâmbește apoi, numai ca să facă poză (?), își pleznește palmele, una de cealaltă, ca și când ar fi terminat de făcut ceva extrem de important, și zice ca
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
sicriu. - Ca să ajungi în acea încăpere - zicea Valy atunci - trebuie mai întâi să scoți o parte din grămada de pământ aici pe culoar (muncă, băiete, nu glumă!), că altundeva n-ai unde, și mai apoi, convins că nu vei fi strivit ca un șobolan, de tavanul tunelului, să mergi cumva mai departe. Ce zici? Poate vom reuși amândoi într-o zi. Pe Gerard îl măcina începând din acel moment, curiozitatea: unde ar fi ajuns după ce ar fi trecut, ca prin absurd
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
zbătându-i-se, de parcă nu mai avea aer, pe sub bluza turcoaz, în căușul palmei și zicea din nou: Îți imaginezi ce sâni nărăvași am, Valy? Ei bine, să știi că numai castelanul se va juca cu ei și-i va strivi și numai el le va săruta cireașa sfârcurilor. Tot ce vezi în fața ta, cap, gât, picioare, umeri, tălpile picioarelor, etc. aparținând trupului meu, sunt din acest moment, ale castelanului. Și știi de ce? Știi ce-a zis ea? Foarte simplu: pentru că
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
oarecare tristețe în glas. Hliboceanu a făcut semn de adunare către ceilalți cărăuși. Toți au venit și s-au strâns în cerc în jurul celor doi bătrâni... Moș Dumitru i-a făcut semn lui Pâcu să vorbească. Cu un zâmbet timid, strivit sub mustață - fapt neîntâlnit la Pâcu - acesta a prins a vorbi: Ce ați rămas așa plouați, flăcăilor? Ce? Nu vă vine a crede că a venit vremea să ne strângem și noi pe la casele noastre? Sau... nu mai are cine
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
de lună, pielița diafană a obrazului ei părea metalizată. Cine ești, Anna? — Trebuie să plecăm, mi-a spus ea, fără să se Întoarcă. N-avem nici o șansă, scumpa mea. După câțiva metri, or să ne prindă și-or să ne strivească. — Poate, dar există lucruri mai grave decât moartea. — Care? — De pildă, trecerea timpului. Uită-te la noi, după nici o zi de captivitate, arătăm ca niște animale. Mi-am privit reflexia Într-una dintre ferestre. Arătam, e drept, jalnic. Cu cămașa
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
odihnă. Privește! Într-adevăr, pe stradă, foarte puține automobile se mai mișcau, Încet, ca Într-o defilare letargică. Aproape toate trăseseră pe trotuare. Doar pe aleea din spatele Primăriei, o limuzină elegantă, cu geamuri Întunecate, se Învârtea, parcă amușinând printre trupurile strivite de pe jos, cu alarma de proximitate scâncind. — Uneori mă Întreb dacă nu aveți și voi, femeile, un prospect pus Într-unul dintre buzunare, care să vă explice principiile de funcționare, i-am șoptit, cuprinzând-o pe după umeri. S-a desprins
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
târziu, un monitor 3D conectat la o cameră care filma În centrul unui oraș, pe care, după ruinele de pe fundal, unii l-au recunoscut a fi Roma. „Afară“, de altfel, se vedea o Înghesuială teribilă, oamenii priveau curioși spre noi, strivindu-și nasurile de geam și așezându-și palmele ca niște cununi În jurul tâmplelor, În efortul inutil de-a desluși ce se petrecea „Înăuntru“, În timp ce, În spatele lor, lungi cohorte de mașini stăteau blocate În trafic. Din când În când, un câine
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se afla în contact cu ceilalți oameni, fără ca cineva să dețină supremația, fără modele grețoase, fără fraze învățate pe de rost. Și chiar așa: de ce să privești, când poți să participi! Ce înseamnă asta? Că elitele aflate în uz mor, strivite de elanul autentic al individului care vrea să ia parte la cultură. Nu persoanele sunt importante, ci ideile, atitudinile, sentimentele. O directoare dintr-un târg transilvănean era nefericită pentru că un ziarist o critica periodic în ziarul local. El avea condeiul
Mitul eternei evadări by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/9154_a_10479]
-
denunța emotivitatea drept slăbiciune și îl făcea să se împotrivească propriei lui naturi. Ironia, sarcasmul, deriziunea, grotescul erau tot atâtea arme cu care el se apăra pe sine însuși. Lacrimii interioare îi opunea virulența unui verb coroziv, menit s-o strivească. [...] Arghezi nu vedea lumea printr-o oglindă strâmbă, ci o strâmba el însuși spre a-și disimula propriile-i afecte, de care se sfia în fața oamenilor și, poate, în fața lui însuși" (citat după Bâgiu, p. 337). Opera lui Valeriu Anania
O monografie Valeriu Anania by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Journalistic/9188_a_10513]
-
astfel la momentul 1968, care va marca o cotitură de proporții În relațiile româno-americane, nu doar din cauza evenimentelor din Cehoslovacia, binecunoscute publicului larg, În cursul cărora speranțele Primăverii de la Praga și ale unui eventual comunism cu față umană au fost strivite sub șenilele tancurilor rusești trimise de Brejnev. Aceste evenimente au constituit desigur un element important, consemnat ca atare de istoria oficială. Dar mult mai important a fost un alt eveniment, neconsemnat de istorie, petrecut În zorii zilei de 22 august
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
liniștesc. Realitatea e un efect condiționat, așa că nu se va distruge nimic, aparent lumea va rămîne la fel ca Înainte, iar cei mai mulți dintre oameni nici nu vor ști că Sfîrșitul Lumii a avut loc. — Asta nu prea Înțeleg, mărturisi ea strivind mucul țigării În scrumieră. — Dacă avem În vedere că lumea nu e decît aparență, sau, cum spune David Bohm, o hologramă... - am ezitat o clipă, simțind cum gîndurile Îmi alunecau În altă parte - tocmai aparența va dispărea. Totul va fi
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cazul? — Păi tocmai aici e cheia, se înflăcărează Regizorașul, că o să jucăm pe două fronturi, atît cu ei, cît și pe cont propriu, adică o să ne acoperim unii pe alții. — Ori ești securist, ori militar, încearcă să se dumirească Comandantul, strivindu-și chiștocul în scrumieră. Sau joci de capul tău pe două fronturi? — Asta n-are importanță, spune Regizorașul. — Am mai auzit de cineva care lucrează de multă vreme la un plan care să-i învrăjbească și mai tare pe unii
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
semeni mai degrabă cu un aventurier decît cu un conducător? — Văd că iar o luăm de la capăt, își dă seama Regizorașul, undeva nu ne înțelegem, ceva scîrțîie, îi spune. — M-ai cam obosit, spune încet Comandantul, începînd să numere chiștoacele strivite din scrumieră, fără să mai pun că azi am fumat deja cît pentu o săptămînă. Deci ne-am înțeles, spune Regizorașul, privind la stema Republicii Socialiste de pe capela lui Santinelă, la o adică o să le arătăm noi cum se pune
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mai avut altceva decît să bage în viteză și să calce accelerația. Camionul a zvîcnit scurt de cîteva ori pînă să ia demaraj, cei trei oameni care se aflau pe platforma din spate au fost azvîrliți jos, gata-gata să fie striviți sub roți. Santinelă a virat apoi brusc în direcția forțelor de ordine accelerînd vîrtos, ca să-i sperie pe soldați și să-i facă să rupă rîndurile din calea sa. Numai că brusc, din nu se știe ce motiv, după cum ne-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
spaima noastră e acum aici și demoralizarea noastră crește cînd ne dăm seama că n-avem nimic de dat, sîntem doar pasivi. Capul lui se izbește de noi, iar nasul ne explodează mult mai nasol decît În mașină pentru că trosnește strivit de fața noastră, iar noi ne Înecăm cu propriul nostru sînge și nu putem respira, apoi vin și mai multe lovituri care scobesc În noi și ne simțim brațele atît de grele, nici măcar nu le putem ridica pula mea ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
de meri, vișini și pruni și era mândria bunicului, care trudise la ea decenii de-a rândul, dându-i prestanța și carnalitatea care mă tulburau pe mine acum. Tresăream deseori, când auzeam În liniștea nopții, cum merele prea coapte cad strivindu-se de pământ. Ziua, vedeam grauri Înfruptându-se lacom din carnea parfumată a fructelor și mi se părea că livada, este o bucată din Paradisul, despre care ne vorbeau preoții și cărțile. Tatăl meu a apărut de câteva ori În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
prin ceață, În depărtare beția de lumini a orașului, departe, inaccesibilă. Un sentiment de vinovăție față de propriul lui trecut și prezent Îl copleșește, și, pentru o clipă ar vrea să se transforme Într-un fluture, pe care cineva să-l strivească. Kawabata a terminat de băut ceaiul și acum s-a lungit , convins că efectul lui binefăcător nu va Întârzia. Câinele lui Ben latră , tulburând prostănacul, liniștea nopții. Aici, la marginea orașului, peste calea ferată, nu departe de Îmbuibarea zgomotoasă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ar fi luat de acolo numai o fereastră ovală cu ramă albă de lemn, de la capătul holului, prin care a privit deseori stelele, cerșea, fusese la câteva concerte de rock, În aer liber, unde era cât pe-aci să fie strivită de mulțimea În delir, avea o singură prietenă, vânzătoare de legume În Piața Râmnicu-Sărat, unde Întoarce tramvaiul 19, cu care vorbea ore În șir, avea un zâmbet misterios și o privire curată, Îi plăceau și acum pisicile, și umbla fleandura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Nu știu să scriu și nici să citesc. Dar pot să mă plimb singur, cu mersul meu de cimpanzeu, și să observ oamenii. Unii mi-au spus că am o pirivire ironică...Ce cuvânt o mai fi și ăsta?. Măturătoarea strivește chiștocul țigării pe fundul fărașului, apoi Își șterge fața asudată cu dosul mâinii și scoate dintr-un buzunar al fustei crețe de stambă, o bomboană Învelită În hârtie lucioasă. -Ti-o dau. Ia-o! Am cumpărat-o ca să fumez mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să fie nervoși, irascibili, grosolani sau exasperați de mâinile Întinse, pe lângă care trec zilnic. Și ei și-au pierdut speranța, nici ei nu au cine știe ce Încredere În ziua de mâine , sunt o gloată În mișcare, un furnicar care poate fi strivit ușor, se cramponează de obiecte din care fac idoli, se dușmănesc și se iubesc foarte ușor, se nasc, Îmbătrânesc și mor pe nesimțite, ca ciclurile anotimpurilor. Peste tot prin oraș se aud rugămințile, vaietele, recitalurile cerșetorilor, coruri strategice, grupuri terifiante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
extratereștri? Am trecut prin toate experiențele posibile: am vâslit, am mângâiat, am scris, am mâncat, m-am spălat, m-am apărat, am apăsat pe trăgaciul armei, am băut, am spart vitrine, am reparat bideuri, biciclete, motociclete, am pus răsaduri, am strivit gândaci... Am omorât-o de cel puțin o sută de ori de disperare, după ce-i Întindeam un buchet de trandafiri sălbatici și o invitam la o cină romantică, trupul ei era găsit fără viață În zori, de măturătorii din zonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un copilaș de ,,âmprumut,, cu fețișoară posomorâtă, dreptul lor de-a stârni milă sau indignare. Astăzi Antoniu nu se mai repede spre chioșcul de ziare. Nici nu se străduiește să Înmoaie sufletele trecătorilor cu gesturi teatrale. Astăzi, pe Antoniu Îl strivesc valuri de amintiri, făcându-l inactiv și absent. O voce interioară, clară, limpede răspicată Îi spune că nu prea mai are mare lucru de făcut pe lumea asta. Rostul lui pământean Începe să fie inutil, de prisos: cerșitul, mâncatul, drumurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]