11,661 matches
-
prefață a și semnat-o), opera scrisă de Negoițescu prin '53-'54 și recuperată în ultimii ani, are defectul major (explicabil, totuși, dar nu și pentru Regman) de a fi fost articulată în virtutea unei selecții subiective, având ca model la fel de subiectiva antologie a lui Thierry Maulnier. Pe Cornel Regman îl nedumerește absența unor scriitori importanți, prezența altora cu mai multe texte decât ar fi fost cazul sau cu alte poezii decât cele la care s-ar aștepta cititorii, Negoițescu respectând și
Ironie și franchețe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/16283_a_17608]
-
opera și personalitatea lui Eminescu. Știm însă bine, de destulă vreme încoace, că despre "opera" și "personalitatea" unui scriitor, mare sau mic, nu se poate spune, în principiu, nimic definitiv. Ambele sînt �povești fără sfîrșit", variind ad infinitum modulațiile inevitabil subiective ale interpretării și valorizării, pe o gamă în care și timpul și locul își fac neîncetat simțită prezența. Încă de la începutul secolului XX, Mihail Dragomirescu a avut intuiția, exprimată în maniera sa pedantă și indigestă, că semnificația unei opere ar
Vechi dispute, noi argumente by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/16269_a_17594]
-
face pe Gh. Grigurcu să vorbească despre o adevărată "expropriere a morților".5 ) Autorii vii și morți, români sau străini (aleși/cenzurați prin traducere), alături de personajele lor, se transformă cu sau fără voie în "alții semnificativi" ai unei noi realități subiective, în eroi socializatori ai timpului lor. 1) Peter L. Berger, Tomas Luckman, Construcția socială a identității, Ed. Univers, București, 1999. 2) "Din cele expuse mai sus se poate vedea de ce recolta pe lanul literar a fost pînă astăzi atît de
Scriitorul, personajul și socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16328_a_17653]
-
că n-am avut posibilitatea să verific dacă toată lumea care scrie despre această suferință a îndurat-o neapărat în mod direct. Ce știu însă este că despre cei care au îndurat-o în mod direct, se spune ba că sînt subiectivi, ba că exagerează, ba că sînt marcați de suferința lor sau, cu o expresie care circulă la Paris, de un "anticomunism visceral". Dar, probabil, că întrebarea bate undeva în niște locuri mai ascunse și ea mi-a mai fost pusă
Doina JELA - "Să nu lăsăm să ne fie organizate sentimentele" by Ara Șeptilici () [Corola-journal/Journalistic/16337_a_17662]
-
intim, dacă pot să spun așa, în măsura în care autorul se apleacă asupra tuturor vîrstelor sale, începînd cu copilăria de la Deva, orașul de obîrșie, "centrul" vieții sale, pe care îl descrie cu dragoste, nostalgie și lux de amănunte atît în datele lui subiective (jocurile pe zidurile cetății în ruină, prietenii, meditațiile solitare) cît și obiective (legendele și istoria orașului, dezvoltarea lui urbanistică și industrială); continuînd cu propria-i traiectorie ideologică și filozofică, odată cu îndepărtarea de matricea părintească, onest mic-burgheză, și înregimentarea în partidul
Eclipsa by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16431_a_17756]
-
tot parcursul spectacolului, destinul său împlinindu-se între bombe și trupe NATO, cred că ar fi putut avea o rezolvare scenica, un accent mai puternic, dincolo de invocațiile permanente. Sau regizorul are dreptate: imaginația spectatorului poate fi provocată de misterul descrierilor subiective și Anna poate capătă tot atîtea întrupări, cîți spectatori în sală. În orice caz, biată față pare a fi responsabilă nu de propriul succes, ci de ratările tuturor. Ea le-a luat locul și numai emigrarea lor "dispariția" i-a
Sîrbii sînt cu ochii pe Anna by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16454_a_17779]
-
perioadă, a unei specii aparte de roman, care s-ar caracteriza prin subiectivizarea accentuată a vocii auctoriale și prin utilizarea generalizată a unei narațiuni homodiegetice în care un singur personaj, un hiperpersonaj, de fapt, acaparează discursul; ca formulă stilistică, "narațiunea subiectivă" ar oferi totodată și "un răspuns ontologic la problemele unei realități în derivă". În Adio, Europa!, roman politic scris, de asemenea, în anii '80, Ion D. Sîrbu adoptă tocmai această formulă a narațiunii subiective, a "autoficțiunii" (S. Doubrovsky), fapt semnificativ
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
acaparează discursul; ca formulă stilistică, "narațiunea subiectivă" ar oferi totodată și "un răspuns ontologic la problemele unei realități în derivă". În Adio, Europa!, roman politic scris, de asemenea, în anii '80, Ion D. Sîrbu adoptă tocmai această formulă a narațiunii subiective, a "autoficțiunii" (S. Doubrovsky), fapt semnificativ pentru situarea ontologică a scriitorului în raport cu lumea narată. Singurul punct de vedere creditabil din acest roman aparține naratorului-personaj (Desiderius Candid), celelalte personaje având doar rolul unor parteneri ideali, abstracți, necesari structurării discursului. Doar eul-narant
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
cu care textul lui Sîrbu are mai multe afinități) ale celor douăzeci și două de capitole ale cărții se identifică o voce auctorială, diferită de cea a naratorului-personaj Candid. Dacă distincția dintre autor și narator indică ficționalitatea unui text, narațiunea subiectivă, homodiegetică și focalizarea internă fixă asupra naratorului-personaj principal relevă însă implicarea accentuată a autorului în actul enunțării, interferarea elementelor factuale cu cele ficționale sporind complexitatea și forța persuasivă a textului. Adio, Europa! este, în primul rând, un roman politic profund
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
limită. Întîmplare căreia ambiționează să-i prezinte și verigile lipsă, faptele petrecute înainte și după, dar și concomitent cu momentul culminant: confruntarea dintre familia pașnică deși în disoluție și răufăcătorii urmăriți de doi polițiști coruptibili. Primplanurile detaliate și încadraturile - cînd subiective cînd obiective, ca și cum în permanență eroii s-ar fi aflat sub incidența unor camere de luat vederi ascunse ce-i imortalizează în alb negru - sînt supuse unui straniu montaj, elaborat în conformitate cu meditațiile din off ale protagonistului. Inițial în pragul unei
Senzor II: Szeged by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16492_a_17817]
-
cu atît mai puțin, în cazul de față. Și-apoi, nu știu cum, totdeauna am fugit... de morți. Mai ales de cei a căror încetare din viață mi se părea absurdă, greu de acceptat; unii dintre ei, cu totul și cu totul subiectiv, dîndu-mi impresia că ar putea fi veșnici, nemuritori. Cum îl crezusem de exemplu pe Geo Bogza. Am mai scris. Repet amintirea zilei în care Bogza, întins pe catafalc, în biserica Amzei, rămas singur în ea, fără nici o priveghere; ...cînd, intrînd
Case de pierzanie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16511_a_17836]
-
lui J. Waldmann, critic muzical arădean stabilit în Germania, după ce a fost deținut politic în România comunistă, și se intitulează Bach, custodele muzeului meu imaginar. La 250 de ani de la moartea lui Johann Sebastian, criticul muzical îi aduce un omagiu subiectiv de toată frumusețea acestui "muzician al lui Dumnezeu și Dumnezeu al muzicienilor" (parcă auzim vocea de neuitat a lui Iosif Sava), încercînd să arate cum s-a cristalizat imaginea lui Bach în conștiința lui, cum s-a aprofundat și a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16477_a_17802]
-
în funcție de nuanțele exacte ale contextului și ale raporturilor (de vîrstă, profesie, intimitate) dintre corespondenți - e mai interesantă și este desigur indispensabilă utilizărilor practice ale materialului. Prefer însă, în acest spațiu limitat, o abordare mai puțin riguroasă, ba chiar supusă judecății subiective: în încercarea de a decide, dintr-un corpus de formule de acum aproximativ 100 de ani, care sînt complet ieșite din uz și care au supraviețuit, cu grade diferite de acceptabilitate. Unele cazuri mi se par foarte limpezi; nu mai
Stilul epistolar by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16510_a_17835]
-
schimbării radicale este, altminteri, consacrată și de propaganda oficială, bineînțeles în accepțiune convenabilă. Măsurile regimului popular în privința proprietății, administrației, învățămîntului ș.a.m.d. transformă deopotrivă realitatea politico-economică și cadrele vieții cotidiene; structura obiectivă, exterioară și, în cele din urmă, realitatea subiectivă a indivizilor. Mutațiilor macro-structurale ale societății le corespund, la nivelul destinelor particulare, în acel moment, diferite tipuri de "șocuri biografice". Privite împreună, ele formează o serie istorico-biografică.1) O privire cuprinzătoare, care să permită aproximarea rolului literaturii și metamorfoza acesteia
Despre condiția literaturii în socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16533_a_17858]
-
court. De aceea, experiența dobândită pe parcursul socializării primare este una fundamentală. Alternarea diferă totuși de socializarea primară prin faptul că nu se realizează ex nihilo. În consecință, înainte de instalarea unei noi lumi este necesară dezintegrarea structurii nomice anterioare a realității subiective. Prototipul alternării este, potrivit opiniei celor doi autori, convertirea religioasă. Echivalarea alternării cu procesul socializării primare este extrem de bogată în consecințe, iar o privire scurtă asupra instituirii comunismului validează o asemenea analogie. Să mai remarcăm că o situație limită, de
Despre condiția literaturii în socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16533_a_17858]
-
moment identitatea nu este asumată și copilul vorbește despre el la persoana a treia. La fel se întîmplă și cu scriitorii proletcultiști care nu sînt convinși de justețea ideologiei. Partidul solicită exprimarea unor sentimente care fac parte dintr-o realitate subiectivă viitoare, neinteriorizată, tocmai în scopul socializării. Miza fiind construcția unui nou tip de personalitate socială ("omul nou"), literatura nu mai răspunde funcției estetice definite istoric, ci transmite emoții pertinente în configurația ulterioară a lumii sociale. În acest sens moștenirea istorică
Despre condiția literaturii în socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16533_a_17858]
-
unui refugiu în afara convențiilor culturii; ca semn al renunțării la artificiile obositoare ale formulelor generice, la orgoliile gîndirii sistematice și la poza neutralității; ca opțiune pentru un dialog solitar și nemediat cu un obiect cuprins în lumina autentică a de-la-sine-înțelesurilor subiective și a neînțelesurilor; ca alegere a relativului și informalului; ca asumare integrală a condiției păgîne, pre-culturale sau post-culturale, a comprehensiunii și scrierii". Analizînd studiile dedicate eseului, Alina Pamfil le împarte în cele care situează discuția în spațiul sistemului (al abaterilor
Neliniștea din jurul eseului by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16554_a_17879]
-
și cuprinderilor incomplete, în marginile genurilor, Valențele discursului ageneric). în încercarea de a-i găsi invariantele, Georg von Lukács, Theodor W. Adorno, Wolfgang Müller-Funk, dar și alții, postulează eseismul ca mod de gîndire. La Georg von Lukács apetența pentru detaliu, subiectiv și iluzoriu a eseului este explicată prin raportarea eseistului la un deja-format, odată-existent și prin mecanismele gîndirii presistematice, din care se salvează evoluînd în atmosfera ideii. Adorno o explică prin încercarea refacerii legăturii dintre natură și cultură, recuperarea conținutului metafizic
Neliniștea din jurul eseului by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16554_a_17879]
-
înfrângeri, momente bune și rele. Datoria romancierului e să arate cu degetul și în același timp să analizeze misterul. Atitudinea mea față de viața afectivă a personajelor mele face parte din actul scrisului, și e prin urmare un amestec de implicare subiectivă dar și de autocontrol în plan afectiv. Cu toate acestea n-aș crede ca opera mea să fie autobiografică, în afară poate de prima treime a primului meu roman. Nu cred în roman ca o confesiune ori terapie - pentru mine
Julian Barnes - Desperado sau nu? by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16564_a_17889]
-
iar pe de alta se ivește un prilej al pseudojustificării celor ce resping observațiile incomode ale unui autor pasămite incompetent prin pluralitate. Noi înșine sîntem un Stan Pățitul. De cîte ori nu ni s-a respins critica pe motivul că e "subiectivă", înclinată a-și oglindi narcisiac doar propria-i figură ori a se deda unor negații arbitrare, iar poezia pe motivul, să zicem simetric, că e cerebrală, uscată, un "produs de critic"? Ne vine în minte acea scamatorie cînd un prestidigitator
Cine este Ovidiu Pecican? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11858_a_13183]
-
puternic. Un spectacol fără dorințe pătimașe, ca cele mai multe dintre dorințele contemporane, de a demonstra ceva cu orice preț. Deși este construit cu patimă. Am văzut un spectacol confesiune, în care șoaptele și strigătul interior se amestecă ca să definească, emoționant și subiectiv, o artă - teatrul - și o profesiune - actoria. Un spectacol în care rîsul și plînsul cehovian, în care tăcerile, nu doar rusești, în care umorul - și slav, patetic, și negru, sec, englezesc, și hohotul devastator ŕ la italienne cu iz de
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
A ținut cont, în abordările dialectologice și sociolingvistice, de atitudinea vorbitorilor: de mai multe ori este invocată "intuiția Ťomuluiť de pe stradă" (în perceperea formelor prepozițiilor - de, di, dă etc. - ca indici ai diferențelor dialectale) sau "convingerea lingvistică locală", "granița dialectală subiectivă" (judecata vecinilor despre intonația din Lelești, comună din Bihor, cu lungirea vocalei din silaba finală, e foarte tranșantă, arătînd cum sînt percepute diferențele regionale chiar de la un sat la altul: "ei așa vorbește mai pă lung"; "noi rîdem de ei
Dialectal, popular, vorbit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11976_a_13301]
-
solidaritate de generație, o prietenie care nu se discută, se respectă, a determinat decizia publicării. Am înțeles, uman, dezamăgirea lui Augustin Buzura. Pentru că scrisoarea nu este altceva, la urma urmelor, decît un lamento la despărțirea nedorită de o funcție. Personal, subiectiv, visceral. De atunci și pînă astăzi, însă, nu pot să înțeleg textura umorilor care inundă paginile, resentimentele care alimentează o aciditate nu principială și nu o polemică, atacul sub centură al unor modele, cum sînt Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Uman
Apel către modele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11956_a_13281]
-
se amestecă chestiuni personale, interne ale unei instituții - publicarea unei cereri a doamnei Catrinel Pleșu, o cerere de uz administrativ, intern, mi se pare un gest impardonabil, de oriunde ar fi privit - cu amarul unui tip de înfrîngere, altfel, destul de subiectivă. Omul este supus greșelii. Dar modelele? Cînd intervine autocenzura? Cum se menține aura? Întrebări, întrebări. Tristețe. Răspuns: nu se poate trăi fără modele. Îl văd pe Augustin Buzura, nu scriitorul, în ceasul tîrziu în care aștern aceste rînduri, întors cu spatele la
Apel către modele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11956_a_13281]
-
în aceste scrieri, în sensul raportării la realitatea istorică sau cotidiană a Spaniei secolului XX. Aceasta rămîne însă doar un punct de referință și funcționează ca fundal, în vreme ce în prim- plan se află psihologia și conștiința umană, reacția individuală și subiectivă, pentru a căror revelare scriitorul recurge la tehnici și modalități nerealiste - fantasticul, onirismul sau fluxul de conștiință -, proprii esteticilor simboliste ori suprarealiste. Abordarea dualistă (amintind de vocația spiritului hispanic pentru sinteza contrariilor), care combină realismul și idealismul, raționalitatea și iraționalitatea
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]