964 matches
-
mecanismele care încearcă să excludă amenințarea conștiinței: refuzul, reprimarea (sau înlăturarea), raționalizarea, proiecția și introiecția. 3) Cea de-a treia clasă este constituită din mecanisme în care se încearcă dominarea, controlarea amenințărilor: intelectualizarea, izolarea, recurgerea la conduite contrafobice sau la sublimare. Ihilevich și Gleser, cercetătorii care, în 1962, au reușit să elaboreze un instrument de evaluare - Inventarul mecanismelor de apărare (Defense Mechanism Inventory, DMI23) -, sugerează că apărările pot fi clasificate în funcție de cinci stiluri defensive generale, la care s-a ajuns, în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cel de-al treilea factor evidențiat de Bond și echipa sa, poate fi desemnat sub numele de sacrificiu de sine. Factorul 4 corespunde unui procent de 8% din varianța totală; apărările aflate în legătură cu acest factor sunt umorul, reprimarea (înlăturarea) și sublimarea, puternic asociate noțiunii de coping reușit. Umorul reflectă capacitatea de a accepta o situație conflictuală atenuându-i aspectele dureroase; reprimarea permite ca un conflict generator de anxietate să fie scos din câmpul conștiinței până în momentul când subiectul este pregătit să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Umorul reflectă capacitatea de a accepta o situație conflictuală atenuându-i aspectele dureroase; reprimarea permite ca un conflict generator de anxietate să fie scos din câmpul conștiinței până în momentul când subiectul este pregătit să negocieze cu respectivul conflict. În fine, sublimarea pune pulsiunea (sursa anxietății) în slujba unui răspuns creativ. În virtutea modului în care aceste apărări contribuie la controlarea conflictului, cel de-al patrulea stil defensiv ar putea fi numit stil adaptativ. În cadrul cercetării care a condus la descrierea acestor patru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și al vieții?”, Freud (1915a/1968) ia în considerare patru posibilități: - transformarea în contrariu (cuprinzând procesul de trecere a unei pulsiuni de la activitate la pasivitate și procesul de transformare a conținutului); - întoarcerea asupra propriei persoane (sau asupra propriului eu); - refularea; - sublimarea. Doar primele două soluții rețin atenția lui Freud (1915a/1968). Pentru el, transformarea activitate-pasivitate și întoarcerea asupra propriei persoane depind de organizarea narcisică a eului, purtând deci marca stadiului narcisic, faza inițială a dezvoltării eului. Freud consideră atunci că aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nici nu-l poți ține închis în subsol”); - pentru a fi posibilă, identificarea cere ca perioada de fuziune să fie încheiată (A. Freud scrie: „Dacă ești una cu obiectul, de ce să te mai străduiești să identifici? Lucrul este gata făcut!”); - sublimarea reclamă existența valorilor supraeului; - asemenea regresiei, transformarea în contrariu sau întoarcerea asupra propriei persoane par independente de stadiul de dezvoltare și ar putea fi mecanismele de apărare cele mai primitive. 3) Prezența anumitor mecanisme de apărare ar fi normală la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sunt prezentate în tabelul 2. Spitz precizează că el nu se ocupă de deplasare, întrucât nu o consideră un mecanism de apărare, ci mai degrabă un mod fundamental de funcționare a inconștientului. El exclude astfel din studiul său formațiunea reacțională, sublimarea și intelectualizarea (vezi tabelul 2), pe motiv că aceste trei mecanisme nu ar avea, de fapt, prototipuri somatice și că ar aparține „unei serii de dispozitive psihologice care se dezvoltă la un nivel de complexitate mai ridicat și se bazează
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un nivel de complexitate mai ridicat și se bazează pe dispozitive psihologice instituite anterior”. Potrivit lui Spitz, prototipul intelectualizării apare între 12-18 luni și stadiul următor, deci chiar la limita de vârstă reținută în studiul său. Cât despre formațiunea reacțională și sublimare, formarea lor este mai târzie, întrucât ea se întemeiază pe prezența supraeului. Dând dovadă de un remarcabil simț autocritic, Spitz insistă asupra confuziei pe care o pot induce afirmațiile sale privind relația dintre prototipuri și mecanismele de apărare. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1977) merită o atenție deosebită. Folosind un material obținut în cadrul unor interviuri clinice, acest autor constată că, dacă apărările ipohondrice, activismul, formațiunea reacțională, refuzul în fantezie și întoarcerea către propria persoană scad în perioada adolescenței târzii până la vârsta adultă, altruismul, sublimarea, reprimarea și anticiparea cresc. Alți autori au încercat să pună în relație apariția și utilizarea diverselor mecanisme de apărare cu stadiile descrise de mai multe cercetări de psihologia dezvoltării: stadiile dezvoltării eului, așa cum au fost ele determinate de Loevinger (1966
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și 36-50 ani) îl conduce pe Vaillant la concluzia că, în decursul ciclului vieții, tipul de mecanisme de apărare utilizate se schimbă, această schimbare conducând la o utilizare din ce în ce mai accentuată a mecanismelor mature: reprimarea (sau înlăturarea), anticiparea, altruismul, umorul și sublimarea. Dar ce se întâmplă oare la persoanele în vârstă? Ihilevich și Gleser (1986) notează că puține sunt studiile care abordează această chestiune. Potrivit lui McCrae (1982), ar exista două poziții divergente în privința utilizării mecanismelor de apărare la persoanele de vârsta a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nivelului de studii. Datele obținute arată că subiecții din grupul „Bărbaților din Boston” utilizează mai frecvent deplasarea și proiecția ca apărări majore. Pentru subiecții celorlalte două grupuri (având un nivel de instruire mai ridicat), apărarea cel mai des întâlnită este sublimarea. Comentând acest rezultat, Vaillant (1993) notează totuși că, deoarece deplasarea evaluează înspre sublimare, diferența dintre „Bărbații din Boston” și celelalte două grupuri poate fi reală sau poate reprezenta un artefact legat de nivelul de studii al subiecților. De pildă, faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
utilizează mai frecvent deplasarea și proiecția ca apărări majore. Pentru subiecții celorlalte două grupuri (având un nivel de instruire mai ridicat), apărarea cel mai des întâlnită este sublimarea. Comentând acest rezultat, Vaillant (1993) notează totuși că, deoarece deplasarea evaluează înspre sublimare, diferența dintre „Bărbații din Boston” și celelalte două grupuri poate fi reală sau poate reprezenta un artefact legat de nivelul de studii al subiecților. De pildă, faptul că a desena graffiti pe vagoanele de metrou este clasat ca deplasare, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi reală sau poate reprezenta un artefact legat de nivelul de studii al subiecților. De pildă, faptul că a desena graffiti pe vagoanele de metrou este clasat ca deplasare, în timp ce a scrie versuri în ziarul New Yorker este clasat ca sublimare poate reflecta o diferență de maturitate a eului, dar se poate explica, de asemenea, prin nivelul de studii (și, eventual, prin nivelul intelectual) al subiectului evaluat și deopotrivă al evaluatorului. Componența grupului „Bărbaților din Boston” a permis și observarea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
moduri de gândire și interdicții similare, înăbușind astfel conflictele interne din sânul grupului), proiecția (prin desemnarea dușmanilor, pe seama cărora sunt puse toate pulsiunile), anularea (prin transformarea unei stări de fapt într-o alta și solicitarea adoptării unor conduite total diferite), sublimarea (se sublimează, de exemplu, sentimentul de inferioritate într-un discurs despre organizarea puterii). Ruffiot și Aubertel (1982), apoi Aubertel-Verrier (1984) sunt primii care vorbesc despre conceptul apărare familială. Aubertel-Verrier (1984) abordează chestiunea aparatului psihic familial și descrie diferite mecanisme de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și verbalizată; • identificarea (care-l face pe subiect să se confunde cu experiența trăită), prin obiectivare (care-i permite să ia distanță față de această experiență trăită); • disocierea, prin integrare; • inhibiția, prin control; • obediența, prin experiență. Lagache acordă o atenție deosebită sublimării, clasată de Fenichel printre mecanismele de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o apărare „reușită”, pentru care o condiție prealabilă este abolirea refulării, deci a apărării. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să ia distanță față de această experiență trăită); • disocierea, prin integrare; • inhibiția, prin control; • obediența, prin experiență. Lagache acordă o atenție deosebită sublimării, clasată de Fenichel printre mecanismele de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o apărare „reușită”, pentru care o condiție prealabilă este abolirea refulării, deci a apărării. Pentru acest motiv, Lagache propune ca sublimarea să fie considerată un mecanism de degajare. 3. Coping-ultc "3. Coping‑ul" Lucrarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apărare. În Teoria psihanalitică a nevrozelor (1945/1953), Fenichel considera totuși că sublimarea este un mecanism de apărare aparte: o apărare „reușită”, pentru care o condiție prealabilă este abolirea refulării, deci a apărării. Pentru acest motiv, Lagache propune ca sublimarea să fie considerată un mecanism de degajare. 3. Coping-ultc "3. Coping‑ul" Lucrarea lui Lazarus (1966) cu privire la stresul psihologic și procesul de coping 37 a contribuit la pătrunderea noțiunii de coping în limbajul științific. Începând din acest moment, interesul acordat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
astfel o consolare. Freud nu a inclus afilierea printre mecanismele de apărare pe care le-a studiat. Deși menționează (destul de rar, de altfel) sentimentele sociale, el le interpretează fie ca formații reacționale utilizate împotriva pulsiunilor înnăscute de distrugere, fie ca sublimare a tendințelor homosexuale și estimează că un grup uman sudat prin legături afective este în măsură să reziste violenței oarbe. Chiar și atunci când evocă sentimentele comunitare bazate pe identificare, Freud le consideră doar o apărare de grup, fără a reliefa
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Totuși, asemenea refulării și formației reacționale, ea diferă de ascetismul adolescentului prin aceea că însoțește individul pe tot parcursul vieții sale, în timp ce ascetismul adolescentului este, prin definiție, tranzitoriu. O altă apărare prezintă elemente care ar permite apropierea de ascetismul adolescentului: sublimarea. Dat fiind însă faptul că între sublimare și refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferă de ascetismul adolescentului prin aceea că însoțește individul pe tot parcursul vieții sale, în timp ce ascetismul adolescentului este, prin definiție, tranzitoriu. O altă apărare prezintă elemente care ar permite apropierea de ascetismul adolescentului: sublimarea. Dat fiind însă faptul că între sublimare și refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând în desexualizarea libidoului, și ascetismul adolescentului, acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parcursul vieții sale, în timp ce ascetismul adolescentului este, prin definiție, tranzitoriu. O altă apărare prezintă elemente care ar permite apropierea de ascetismul adolescentului: sublimarea. Dat fiind însă faptul că între sublimare și refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând în desexualizarea libidoului, și ascetismul adolescentului, acesta resimțind pulsiunile ca fiind extrem de periculoase, ceea ce duce la combaterea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adolescentului: sublimarea. Dat fiind însă faptul că între sublimare și refulare nu există o echivalență (potrivit lui Freud, 1914/1985, sublimarea permite satisfacerea nevoilor eului fără a conduce la refulare), cu atât mai puțin va exista un astfel de raport între sublimare, constând în desexualizarea libidoului, și ascetismul adolescentului, acesta resimțind pulsiunile ca fiind extrem de periculoase, ceea ce duce la combaterea lor globală și fără discernământ. Semnificația pentru patologietc " Semnificația pentru patologie" Tabloul poate părea cam sumbru: „În adolescență, unele momente de cvasinebunie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
se remarcă insistența pacienților asupra faptului că acestea sunt curate, foarte albe și „miros frumos”. Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu alte conceptetc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare și cu alte concepte" Distincția dintre formațiunea reacțională și sublimare nu se face cu ușurință, deoarece în ambele cazuri se produce o înlocuire a unei pulsiuni primitive, inadaptate în raport cu viața în societate, printr-o conduită valorizată din punct de vedere social. Astfel, copiii cărora le place să se joace cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
propriile excremente pot sublima această plăcere făcând ceramică, pictând ori frământând aluat, dar pot să aibă și reacții ce denotă gustul pentru curățenie. Freud, la care Porret (1994) remarcă „tergiversarea (...) în a afirma dacă socotește că refularea, formațiunea reacțională și sublimarea sunt sau nu niște procese radical separate unele de altele”, nu ne ajută deloc să adoptăm o poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dacă socotește că refularea, formațiunea reacțională și sublimarea sunt sau nu niște procese radical separate unele de altele”, nu ne ajută deloc să adoptăm o poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este recunoscută de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
poziție tranșantă. Deși dă asigurări că de obicei este posibil să separăm formațiunea reacțională de sublimare, Freud (1905/1987) revine apoi asupra acestei păreri în cadrul aceleiași lucrări, încredințându-ne că „reprimarea prin formațiune reacțională (...) este cu siguranță o subspecie a sublimării”. „Dificultatea teoretică în a distinge formațiunea reacțională de sublimare în perioada copilăriei” este recunoscută de Chiland (1971), care oferă două exemple de copii a căror reacție la frică este greu de interpretat. Lui Henri, un băiețel pe care cercetătoarea l-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]