872 matches
-
cordata"), frasin ("Fraxinus excelsior"), ulm ("Ulmus glabra"), arțar ("Acer platanoides"), jugastru ("Acer campestre"), mesteacăn ("Betula pendula"), arin de munte ("Alnus viridis"), arin negru ("Alnus glutinosa"), salcie albă ("Salix alba"). La nivelul ierburilor diversitatea floristică este reprezentată de mai specii și subspecii de plante, dintre care unele protejate prin lege sau endemice pentru această zonă a țării. Flori și ierburi din speciile: bujor de munte ("Rhododendron myrtifolium"), floarea-de-colț ("Leontopodium alpinum Cass."), ghințura galbenă ("Gentiana lutea"), talpa ursului ("Heracleum palmatum"), angelică ("Angelica archangelica
Parcul Național Retezat () [Corola-website/Science/308756_a_310085]
-
guvizi etc. Are valoare economică foarte mare și este pescuit pentru carnea gustoasă și icrele negre. ul este clasificată după IUCN ca o specie pe cale de dispariție (CR). În apele românești, după Salnikov și Malyatskii, morunul este reprezentat printr-o subspecie și natio aparte: "Huso huso ponticus", natio "occidentalis" (Salnikov and Malyatskii, 1934). Morun, belugă. Originea cuvântului "Huso" nu e lămurită; unii derivă acest nume de la cuvântul turcesc "usun" = lung, alții de la cel unguresc "husos" = cărnos sau din latină "huso" = porc
Morun () [Corola-website/Science/319329_a_320658]
-
au fost construite de-a lungul a 40 km din șoseaua interstatală 75 în districtele Collier și Lee din Florida . Aceste treceri sunt special concepute pentru a viza și a proteja specia pe cale de dispariție de panteră de Florida, o subspecie de leu de munte ce se găsește în sud-estul Statelor Unite. Oamenii de știință estimează că mai există doar 80-100 de pantere de Florida în viață în sălbăticie, ceea ce le face una dintre cele mai periclitate mamifere mari din America de Nord (Foster
Ecoduct () [Corola-website/Science/336862_a_338191]
-
fost numit „lăstun de casă” (sau „lăstun de fereastră”). Genul "Delichon", cuprinzând trei specii, era inițial inclus în genul "Hirunda" (rândunicilor). Până nu demult lăstunul estic ("Delichon dasypus"), pasăre din regiunile muntoase ale Asiei centrale și de est, era considerată subspecie a lăstunului de casă ("Delichon urbicum dasypus"). A treia specie de lăstun este lăstunul nepalez ("Delichon nepalense"), care viețuiește în zonele înalte din Asia de sud. Deși toate cele trei specii se aseamănă din punct de vedere fizic, numai la
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
este lăstunul nepalez ("Delichon nepalense"), care viețuiește în zonele înalte din Asia de sud. Deși toate cele trei specii se aseamănă din punct de vedere fizic, numai la lăstunul de casă burta este cu desăvârșire albă. Au fost stabilite două subspecii pentru specia lăstunului de casă. Lăstunul european "D.u. urbicum", Linnaeus, 1758, populează întreaga Europă, Africa de nord și Asia până la Enisei. Lăstunul siberian "D.u. lagopodum", descris în 1811 de către savantul german Peter Simon Pallas, viețuiește în Asia la
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
întreaga Europă, Africa de nord și Asia până la Enisei. Lăstunul siberian "D.u. lagopodum", descris în 1811 de către savantul german Peter Simon Pallas, viețuiește în Asia la est de Enisei, nordul Mongoliei și nordul Chinei. Un timp a fost considerată subspecie " D.u. meridionalis", locuitoare a țărmului mediteranean. În prezent, aceasta este recunoscută ca lăstun european, dar cu ușoare abateri de la structura fizică a acestuia. Constituția corpului nu se deosebește de cea a celorlalți reprezentanți ai familiei: corp alungit, aripi lungi
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
guler alb. Culoarea generală este mai închisă - pe cap și gît - verde metalic, bătînd în albastru, în rest fondul este roșu închis și aripile brune - verzui. Coadă prezintă dungi transversale închise. Fazanul comun este mai puțin prolific decît celelate 2 subspecii, dar este cu mult mai rezistent, necesitînd îngrijiri reduse din partea omului. Fazanul gulerat Este originar din extremitatea de est a Chinei, fiind adus în Europa în prima jumătate a secolului 19. Cum arată și numele, fazanul are un guler alb
Fazan () [Corola-website/Science/308521_a_309850]
-
decît la cel comun. Gulerul alb nu este continuu ci în formă de semiluna pe fiecare latura a gîtului. Se caracterizează printr-o mare rezistență la excesele climaterice, fiind originar dintr-o regiune cu climă excesiv continentală. Destul de prolific. O subspecie des întîlnită în România este fazanul tenebros ( tenebrosus ) sau fazanul verde închis. Acesta este confundat de multe ori cu fazanul japonez, însă acesta din urmă are o nuanță verzuie și este mai mic la corp. Între tenebros și fazanul de
Fazan () [Corola-website/Science/308521_a_309850]
-
în miocenul timpuriu. Se consideră că migrația lutrelor (și, în particular, a vidrelor de mare) din Eurasia în alte părți ale lumii a avut loc în pliocenul mijlociu. Cariotipul vidrei de mare numără 38 de cromozomi. În prezent există trei subspecii ale vidrelor de mare recunoscute unanim. Acestea sunt: În afară de acestea, mai mulți specialiști consideră că este necesar a diferenția vidra de mare obișnuită de pe insulele Comandorului de cele din Kamceatka și insulele Kurile. Pentru vidra de mare de Kamceatka au
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
vidra de mare de Kamceatka au fost propuse două variante de denumiri în nomenclatură binară: "Enhydra lutris gracilis" (Bechstein, 1799) și "Enhydra lutris kamtschatica" (Dybowski, 1922). De asemenea, este întocmită o listă a celor mai pronunțate deosebiri dintre cele două subspecii, nefiind de altfel recunoscută ca încă o subspecie de alți cercetători. Confuzia creată în jurul clasificării vidrei de mare pe subspecii a apărut din cauză că cercetarea vidrelor de mare a fost făcută un timp îndelungat de părți separate: specialiștii sovietici cercetau malurile
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
două variante de denumiri în nomenclatură binară: "Enhydra lutris gracilis" (Bechstein, 1799) și "Enhydra lutris kamtschatica" (Dybowski, 1922). De asemenea, este întocmită o listă a celor mai pronunțate deosebiri dintre cele două subspecii, nefiind de altfel recunoscută ca încă o subspecie de alți cercetători. Confuzia creată în jurul clasificării vidrei de mare pe subspecii a apărut din cauză că cercetarea vidrelor de mare a fost făcută un timp îndelungat de părți separate: specialiștii sovietici cercetau malurile estice ale Rusiei de astăzi, iar americanii malurile
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
și "Enhydra lutris kamtschatica" (Dybowski, 1922). De asemenea, este întocmită o listă a celor mai pronunțate deosebiri dintre cele două subspecii, nefiind de altfel recunoscută ca încă o subspecie de alți cercetători. Confuzia creată în jurul clasificării vidrei de mare pe subspecii a apărut din cauză că cercetarea vidrelor de mare a fost făcută un timp îndelungat de părți separate: specialiștii sovietici cercetau malurile estice ale Rusiei de astăzi, iar americanii malurile vestice ale Alaskăi, Canadei și Californiei. Hotarul dintre arealul vidrei de mare
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
care folosesc instrumente, unicul reprezentant de acest fel al subfamiliei lutrinelor și în general unul dintre puținele animale non-primate care folosesc instrumente. Deși în natură astfel de abilități sunt demonstrate doar de vidra de mare californiană, în captivitate și alte subspecii pot fi ușor învățate să facă același lucru. De exemplu, în parcul zoologic din Vancouver, o vidră de mare nordică a învățat să folosească pietrele la strivirea moluștelor deja a treia zi după prima „discuție” cu vidra de mare californiană
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
pe abdomen și continuă s-o mănânce după ce se trezește. În meniul vidrei de mare intră peste 40 de specii de animale marine, de exemplu aricii-de-mare, crabii, cefalopodele și gasteropodele, midiile, câteva specii de moluște și de pește. Spre deosebire de celelalte subspecii, vidrele de mare nordice consumă și octopode, evitând însă să le mănânce capul. Vidrele de mare nu au un sezon anume de împerechere, aceasta având loc pe tot parcursul anului. Unii specialiști susțin totuși că în unele grupuri procesul de
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
număr de alele se estimează la zeci. Micșorarea diversității genetice scade adaptarea animalului la diferiți factori patogeni și, implicit, imunitatea. Într-adevăr, numeroase colonii de vidre de mare s-au reformat dintr-un număr prea mic de indivizi. De exemplu, subspecia vidrei de mare californiene, considerată dispărută încă la sfârșitul secolului XIX, a fost redescoperită în 1938 de oameni în California. Experții presupun că la începutul secolului XX numărul total de vidre de mare ajungea la 2000. Deși o parte din
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
afrikaans: "blaubok" ) este o specie dispărută de antilopă, care a trăit în Africa de Sud până în jurul anului 1800. Este congenerică cu antilopa dereșă și antilopa samur (aparținând genului "Hippotragus"), dar era mai mică decât acestea două. A fost uneori considerată o subspecie a antilopei dereșe, dar un studiu genetic a confirmat-o ca specie distinctă. În 1776, zoologul german Peter Simon Pallas a descris formal antilopa albastră ca "Antilope leucophaeus." În 1853, zoologul olandez Coenraad Jacob Temminck a declarat că specimenul tip
Antilopa albastră () [Corola-website/Science/337192_a_338521]
-
Asia Mică. În Asia, arealul sa întinde dincolo de Marea Caspică în Iran, Afganistan până în Mongolia. Populațiile europene migrează toamna. Ele iernează într-o fâșie largă la sud de Sahara, care se întinde din Mauritania până în Etiopia. Sunt recunoscute oficial 4 subspecii: Este o pasăre nesociabilă, sperioasă și greu de văzut, care se ascunde în frunzișuri, dar poate fi zărită în depărtare pe firele de telefon sau când se hrănește pe pământ. Formează stoluri mari la sfârșitul verii, când frecventează mai ales
Turturică () [Corola-website/Science/329494_a_330823]
-
de gușă. Este răspândită în toată țara, în regiunile de câmpie și de dealuri, prin dumbrăvi, plantații, în păduri cu subarboret sau la marginea pădurilor, tufișuri, desișuri, cu apă în vecinătate, în Deltă și pe litoral. În România este prezentă subspecia "Streptopelia turtur turtur". Ne vizitează în sezonul cald; toamna migrează în cartierele de iernat din Africa Centrală. În perioada de primăvară și toamnă apar și populații de pasaj ce cuibăresc mai spre nord. Nu este o specie amenințată și figurează
Turturică () [Corola-website/Science/329494_a_330823]
-
Specia Homo sapiens cuprinde, după unii autori, o întreagă listă de subspecii arhaice de om (""), ce contrastează cu (subspecia "Homo sapiens sapiens"), din perioada începând în urmă cu 500.000 de ani. Alți autori consideră aceste subspecii drept specii. Lista „umbrelă” a acestor specii arhaice include "Homo heidelbergensis", "Homo rhodesiensis", "Homo neanderthalensis
Homo sapiens arhaic () [Corola-website/Science/317633_a_318962]
-
Specia Homo sapiens cuprinde, după unii autori, o întreagă listă de subspecii arhaice de om (""), ce contrastează cu (subspecia "Homo sapiens sapiens"), din perioada începând în urmă cu 500.000 de ani. Alți autori consideră aceste subspecii drept specii. Lista „umbrelă” a acestor specii arhaice include "Homo heidelbergensis", "Homo rhodesiensis", "Homo neanderthalensis" și, uneori, "Homo antecessor".. Astăzi, se crede
Homo sapiens arhaic () [Corola-website/Science/317633_a_318962]
-
Specia Homo sapiens cuprinde, după unii autori, o întreagă listă de subspecii arhaice de om (""), ce contrastează cu (subspecia "Homo sapiens sapiens"), din perioada începând în urmă cu 500.000 de ani. Alți autori consideră aceste subspecii drept specii. Lista „umbrelă” a acestor specii arhaice include "Homo heidelbergensis", "Homo rhodesiensis", "Homo neanderthalensis" și, uneori, "Homo antecessor".. Astăzi, se crede că oamenii moderni ar fi evoluat din indivizii cuprinși în categoria "Homo sapiens" arhaic, care, la rândul lor
Homo sapiens arhaic () [Corola-website/Science/317633_a_318962]
-
era foarte asemănătoare cu cea a oamenilor moderni. Mărimea creierului indivizilor "Homo sapiens" arhaic varia între 1.100 și 1.400 cm, care coincide cu intervalul de variație al volumului creierului oamenilor moderni. Din punct de vedere fizic, grupul de subspecii ale speciei "Homo sapiens" numite generic "homo sapiens arhaici" se disting ușor față de oamenii moderni întrucât aveau un schelet mai masiv, cu oase mai grele, respectiv aveau un craniu format din oase mai groase și mai rezistente, arcade orbitale mai
Homo sapiens arhaic () [Corola-website/Science/317633_a_318962]
-
pronunțată decât cea a oamenilor contemporani. Existența categoriei de "oameni arhaici" este disputată, neexistând o unitate de vederi până în prezent. Există două categorii de păreri. Potrivit unor cercetători, "Homo sapiens" reprezintă o specie care, la rândul ei, cuprinde mai multe subspecii. Aceste subspecii includ atât formele arhaice de oameni, cât și pe omul modern. După aceste părei, oamenii moderni aparțin subspeciei "Homo sapiens sapiens". Formele arhaice de oameni sunt reprezentate de: omul de Neanderthal ("Homo sapiens neanderthalensis"), omul din Heidelberg ("Homo
Homo sapiens arhaic () [Corola-website/Science/317633_a_318962]
-
cea a oamenilor contemporani. Existența categoriei de "oameni arhaici" este disputată, neexistând o unitate de vederi până în prezent. Există două categorii de păreri. Potrivit unor cercetători, "Homo sapiens" reprezintă o specie care, la rândul ei, cuprinde mai multe subspecii. Aceste subspecii includ atât formele arhaice de oameni, cât și pe omul modern. După aceste părei, oamenii moderni aparțin subspeciei "Homo sapiens sapiens". Formele arhaice de oameni sunt reprezentate de: omul de Neanderthal ("Homo sapiens neanderthalensis"), omul din Heidelberg ("Homo sapiens heidelbergensis
Homo sapiens arhaic () [Corola-website/Science/317633_a_318962]
-
Există două categorii de păreri. Potrivit unor cercetători, "Homo sapiens" reprezintă o specie care, la rândul ei, cuprinde mai multe subspecii. Aceste subspecii includ atât formele arhaice de oameni, cât și pe omul modern. După aceste părei, oamenii moderni aparțin subspeciei "Homo sapiens sapiens". Formele arhaice de oameni sunt reprezentate de: omul de Neanderthal ("Homo sapiens neanderthalensis"), omul din Heidelberg ("Homo sapiens heidelbergensis"). Alți taxonomiști nu consideră formele arhaice și moderne ca aparținând aceleiași specii, ci, mai degrabă, ca fiind specii
Homo sapiens arhaic () [Corola-website/Science/317633_a_318962]